22. Măsuri procesuale dispuse ulterior admiterii cererii de strămutare a judecării cauzei de către Î.C.C.J. Consecinţe.
Masurile procesuale, altele decât cele ce privesc verificarea legalităţii luării masurilor privative de libertate, luate de instanţa de la care s-a strămutat judecarea cauzei, după pronunţarea hotărârii de strămutare, sunt lovite de nulitate.
Decizia penală nr. 96/2005 a Curţii de Apel Alba-Iulia
Prin încheierea penală din data de 22.02.2005 pronunţata de Tribunalul Bihor în dosar nr. 7890/2003 a fost respinsă cererea inculpaţilor de restituire a cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale precum şi cererea de restituire a autoturismului marca VW Golf IV formulată de către S.C. „ A ” S.A. Sibiu.
Prin aceeaşi hotărâre a fost admisă cererea părţii civile M.R.S. şi s-a dispus restituirea către aceasta parte a autoturismului Audi A 6, conform art. 169 Cod Procedură Penală.
A fost menţinută starea de arest preventiv cu privire la inc. I.T. si a fost respinsă cererea de înlocuire a acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.
În practicaua încheierii se menţionează faptul că la termenul din 22.02.2005 s-a depus dovada admiterii cererii de strămutare a judecării cauzei de la Tribunalul Bihor la Tribunalul Alba.
În considerentele încheierii s-a reţinut, în esenţă, faptul că autoturismul marca Audi A 6, proprietatea părţii civile M.R.S., este supus deteriorării şi se afla în posesia societăţii de asigurare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor care susţine nelegalitatea dispoziţiei de restituire a autoturismului către partea civilă M.R.S.
Recursul este fondat.
Ca urmare a admiterii cererii de strămutare a soluţionării cauzei Tribunalul Bihor nu mai avea competenţă să efectueze vreun act procesual sau sa dispună vreo măsură în cauză, cu excepţia celor referitoare la legalitatea menţinerii stării de arest. De aceea toate măsurile dispuse prin încheierea recurată sunt nelegale, mai puţin dispoziţia cu privire la starea de arest, care trebuie periodic verificată de către instanţă.
Curtea a admis recursul şi a casat în parte încheierea atacată, menţinând-o în limita celor anterior precizate.
Curtea de Apel Suceava
Omisiunea instanţei de a se pronunţa în minută cu privire la acţiune civilă. Neîndeplinirea condiţiei privind îndreptarea erorii materiale.
Curtea de Apel Brașov
Noul cod de procedură civilă - Recurs CASJ. Nivelul contribuţiei la FNUASS aferent veniturilor din profesii libere şi comerciale, în anul 2009, este de 6,5 %. Decizie Curtea constituţională nr. 439/2013. Legalitate decizie de impunere emisă de CASJ sub ac
Judecătoria Sinaia
Contestaţie la procesul verbal de distribuire sumă.
Curtea de Apel București
Aplicabilitatea dispoziţiilor art.7201 Cod procedură civilă în cazul obligaţiilor alternative: restituirea mărfurilor sau plata contravalorii acestora
Curtea de Apel Iași
Încheiere de respingere a cererii reclamantei de preschimbare a primului termen de judecată. Inadmisibilitatea căii de atac a recursului promovat de reclamant