4. Citarea părţilor în procesul penal. Parte responsabilă civilmente – societate comercială. Necitarea la sediul societăţii. Consecinţe.
Citarea părţii responsabile civilmente, societatea comercială la care inculpatul îşi desfăşura activitatea când a comis infracţiunea, de la un punct de lucru al acesteia şi nu de la sediul social al firmei, constituie o soluţionare a cauzei în condiţiile unei lipse de procedură cu această parte, care atrage nulitatea actului procedural şi casarea hotărârii pronunţate.
Decizia Penală nr. 713 / 3 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia
Prin sentinţa penală nr. 125/2004 a Judecătoriei Avrig inculpatul SL a fost condamnat pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 al.2 cod penal, fiind obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.I.E. SRL la despăgubirile civile solicitate de părţile civile.
În fapt, s-a reţinut că în data de 15 mai 2003, în timp ce conducea pe drumurile publice autocamionul aparţinând părţii responsabile civilmente, inculpatul SL a produs un accident de circulaţie din culpa sa exclusivă, în urma căruia s-a produs decesul victimei GC şi pagube materiale părţilor civile.
Prin decizia penală nr. 327/ 13 decembrie 2004 a Tribunalului Sibiu apelul inculpatului prin care solicita reducerea despăgubirilor civile a fost respins ca nefundat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs partea civilmente responsabilă SC O.I.E. SRL motivat de aceea că, atât în faţa primei instanţe, cât şi în faţa instanţei de apel, nu a fost citată în mod legal, citaţiile fiind trimise pe adresa unui punct de lucru din localitatea Tg. Secuiesc, ori sediul social al firmei este în localitatea Vârghiş, jud.Covasna.
Prin decizia penală nr. 713/3 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia s-a admis recursul părţii responsabile civilmente, s-a casat decizia instanţei de apel şi sentinţa primei instanţe şi s-a trimis cauza la Judecătoria Avrig pentru o nouă judecare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de recurs a reţinut că prin citarea, pe întreg parcursul procesului, până în prezent, de la adresa din Tg. Secuiesc, unde partea responsabilă civilmente are doar un punct de lucru şi nu de la sediul firmei, din localitatea Vârghiş, judeţul Covasna, procedura de citare nu a fost corect îndeplinită întrucât potrivit art.177 al.9 cod procedură penală persoanele juridice se citează la sediul acestora, motiv pentru care i s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului conform art. 197 al.1 şi ultim cod procedură penală, aşa încât hotărârile pronunţate cu lipsa de procedură vor fi casate şi cauza va fi trimisă primei instanţe pentru o nouă judecare
Curtea de Apel Alba Iulia
Citarea inculpatului a cărui adresă este necunoscută
Curtea de Apel Galați
Nelegala citare a inculpatului şi deci neaudierea acesteia în faţa instanţei de apel, instanţa care a pronunţat o soluţie de condamnare după de achitare a primei instanţe, atrage casarea deciziei penale în condiţiile art.38515 pct.2 lit.c Cod proced...
Curtea de Apel Galați
CITAREA SOCIETĂŢII COMERCIALE ÎN PROCEDURA REGLEMENTATĂ DE LEGEA NR.64/1995
Curtea de Apel Oradea
Casare cu trimitere spre rejudecare. Minor parte vătămată. Necitare parte civilă. Exercitarea acţiunii civile din oficiu
Curtea de Apel Cluj
Comunicarea actelor de procedură. Clădire cu mai multe apartamente. Afişarea sentinţei pe uşa principală, fără indicarea numărului de apartament. Consecinţe