5.Hotărâre de condamnare pronunţată de judecătorie şi rămasă definitivă prin neexercitarea căilor ordinare de atac. Inadmisibilitatea contestaţiei în anulare
(Decizia penală nr. 105/08.02.2007)
Condamnatul B.F.S. a formulat contestaţie în anularea sentinţei penale nr. 4568/2003 a Judecătoriei Iaşi motivat de faptul că nu a avut cunoştinţă că este judecat şi nu a fost citat în condiţiile legii.
În baza art. 42 şi 389 din Codul de procedură penală, Judecătoria Iaşi a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei în favoarea Curţii de Apel Iaşi, raportându-se la motivul invocat (sentinţa penală nr. 4747/14.11.2006).
Primind contestaţia spre soluţionare, Curtea a reţinut că, contestatorul a fost judecat în primă instanţă de judecătorie, iar hotărârea a rămas definitivă prin neapelare.
Conform art. 386 şi următoarele din Codul de procedură penală, contestaţia în anulare este o cale de atac de retractare formulată împotriva hotărârilor penale definitive în cazurile limitativ prevăzute de text.
Cazul invocat de contestator – nelegala citare la judecarea în fond – nu este similar cu singurul caz asemănător de contestaţie în anulare prevăzut de art. 386 lit. a Cod procedură penală, respectiv „Când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii”.
Toate cazurile de contestaţie în anulare, exclusiv cazurile de la litera d, se referă la judecata în recurs.
În speţă, hotărârea de condamnare a contestatorului a rămas definitivă prin neformularea căilor ordinare de atac, respectiv apel şi recurs, şi în lipsa unei judecăţi în recurs a cauzei, contestaţia în anulare este inadmisibilă.
Curtea de Apel Constanța
Contestatie în anulare. Neincidentă. Cerere de suspendare a executării deciziei contestate. Modalitatea de citare a părtilor în cazul suspendării judecătii. Distinctie între repunerea pe rol a procesului si redeschiderea judecătii.
Curtea de Apel Timișoara
Contestaţie în anulare. Omisiunea audierii inculpatului în dublu grad de jurisdicţie – caz de contestaţie în anulare expres prevăzut în dreptul naţional şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Curtea de Apel Constanța
Contestatie decizie de pensionare. Nedepunere contestatie la Casa teritoriala de pensii împotriva deciziei de pensionare.
Judecătoria Alexandria
CONTESTAŢIE ÎN ANULARE ÎMPOTRIVA UNEI ÎNCHEIERI PRIN CARE S-A DISPUS SUSPENDAREA PROVIZORIE A EXECUTĂRII SILITE. INADMISIBILITATE
Curtea de Apel Oradea
RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTII. CONTESTAŢIE ÎN ANULARE. GREŞEALĂ MATERIALĂ, SĂVÂRŞITĂ FAŢĂ DE ACTE INEXISTENTE ÎN DOSARUL DE RECURS. NEÎNDEPLINIREA CONDIŢIEI PREVĂZUTE DE ART.318 (1) TEZA I COD PROCEDURĂ CIVILĂ. -art.318 (1) teza I Cod procedură ...