Exercitarea de violenţe asupra părţii vătămate urmată de sustragerea telefonului mobil. Tâlhărie. Inexistenţa infracţiunilor de furt calificat şi vătămare corporală

2.Exercitarea de violenţe asupra părţii vătămate urmată de sustragerea telefonului mobil. Tâlhărie. Inexistenţa infracţiunilor de furt calificat şi vătămare corporală

(Decizia penală nr. 31/08.02.2007)

Prin sentinţa penală nr. 87/7 februarie 2006, inculpatul P.M.D. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, faptă prevăzută de art. 211 alin. 1 şi alin. 2 lit. b şi c Cod penal, iar inculpatul P.B.I. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181 Cod penal.

Motivul de apel al inculpatului P.M.D. privind schimbarea încadrări juridice în infracţiunile de furt calificat şi vătămare corporală s-a constatat a fi nefondat.

A rezultat din probele dosarului că în timp ce se aflau în loc public, inculpaţii i-au aplicat părţii vătămate mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele peste corp, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 40-45 zile îngrijiri medicale.

Inculpatul P.M.D. i-a sustras din buzunarul părţii vătămate telefonul mobil fără ca cel de-al doilea inculpat să observe acest lucru.

În cazul infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 Cod penal, acţiunea de luare specifică furtului este distinctă de acţiunea caracteristică violenţei.

Cele două acţiuni, principală şi adiacentă, corespund fiecare unei acţiuni separate şi absorbite în infracţiunea complexă.

Există tâlhărie chiar dacă inculpatul a conceput iniţial săvârşirea numai a uneia din acţiuni, iar hotărârea de a comite şi pe cealaltă a apărut ulterior, dar în strânsă legătură cu prima datorită unor situaţii care l-a determinat să amplifice activitatea infracţională şi implicit poziţia sa subiectivă faţă de acesta şi de urmările sale, cât şi atunci când cele două poziţii psihice – una aferentă acţiunii principale şi cealaltă acţiunii adiacente nu sunt concomitente – nefiind astfel necesar ca ele să se succeadă într-o anumită ordine.

Câtă vreme întreaga executare se înfăţişează ca o activitate unitară în care acţiunile ce se succed se completează în sensul incriminării legale, constituie obiectiv o unitate neîntreruptă indiferent dacă poziţia subiectivă a inculpatului a fost limitată iniţial la acţiunea principală sau la cea adiacentă.

În acest context, nu interesează dacă inculpatul a săvârşit mai întâi acte de violenţă şi numai pe parcurs sau imediat a procedat şi la deposedarea victimei.

În acest caz, inculpatul a creat o legătură obiectivă între actele de violenţă şi cele de sustragere, iar subiectiv şi-a dat seama că, luând un bun de la persoana faţă de care a folosit violenţa, el beneficiază – în săvârşirea furtului  tocmai de efectul acesteia, ceea ce este suficient pentru realizarea infracţiunii de tâlhărie.

Domenii speta

Spete similare