5. Art.46 din Legea 10/2001; competenţa; aplicarea greşită a legii (art.304 pct.9 cod procedură civilă).
Prin decizia civilă nr. 530/R din 13 iunie 2006 a Curţii de Apel Galaţi pronunţată în dosarul nr. 2195/44/2006, a fost admis recursul declarat de reclamanţii SRP, BF şi SC împotriva deciziei civile nr. 57/6 martie 2006 a Tribunalului Galaţi.
A fost casată decizia civilă recurată şi s-a trimis cauza la aceeaşi instanţă pentru soluţionarea pe fond a apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 1445/2004 a Judecătoriei Brăila.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Reclamanţii SRP, BF şi SC au chemat în judecată pe pârâţii SC „HD” SA Brăila, LV şi LS, solicitând constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.999/19 februarie 2000 în conformitate cu disp.art.46 din Legea nr.10/2001.
Cauza a fost soluţionată în fond la Judecătoria Brăila prin sentinţa civilă nr. 1449/2004, sentinţă împotriva căreia au declarat apel pârâţii.
Prin decizia civilă nr. 564/05.08.2005 a Curţii de Apel Galaţi au fost admise apelurile, a fost anulată sentinţa şi s-a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Tribunalul Brăila – secţia comercială . S-a reţinut, în acest sens că litigiul are caracter comercial, actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procedurii de privatizare, al căror regim juridic este stabilit prin legi speciale, în speţă OUG nr.88/1997 neintrând sub incidenţa art.46 din Legea 10/2001.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii iar prin decizia civilă nr. 985/29.11.2005 a Curţii de Apel Galaţi a fost casată decizia atacată cu trimiterea cauzei la Tribunalul Brăila - secţia civilă – pentru competentă soluţionare a apelului.
S-a reţinut, în acest sens, că acţiunea reclamanţilor are caracter civil şi nu comercial..
Investit cu soluţionarea apelului, Tribunalul Brăila a admis apelurile declarate de pârâţi, a anulat sentinţa civilă nr. 1449/01.04.2004 a Judecătoriei Brăila şi a dispus trimiterea cauzei la Tribunalul Brăila - secţia civilă, pentru soluţionarea în fond a acţiunii.
S-a reţinut, în acest sens, că întrucât actul juridic a cărui anulare se solicită priveşte un imobil ce cade sub incidenţa Legii nr.10/2001 şi cum art.26 alin.3 din actul normativ menţionat stabileşte o competenţă specială de soluţionare a cauzelor având ca obiect imobilele trecute abuziv în proprietatea statului, în favoarea tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau al entităţii investite cu soluţionarea notificării, acţiunea formulată de reclamanţi trebuia soluţionată în fond de Tribunalul Brăila.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, recurs ce a fost admis de Curtea de Apel Galaţi, cu consecinţa casării hotărârii atacate şi a trimiterii cauzei la Tribunalul Brăila pentru soluţionarea apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 1445/2004 al Judecătoriei Brăila pentru următoarele considerente:
Potrivit art.26 alin.3 din Legea 10/2001 republicată, decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii investite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Legea stabileşte, aşadar, o competenţă specială, în favoarea tribunalelor ca instanţe de fond, numai în ceea ce priveşte soluţionarea contestaţiilor îndreptate împotriva deciziilor sau dispoziţiilor prin care s-au soluţionat notificările adresate unităţilor sau entităţilor deţinătoare ale imobilelor revendicate.
În ceea ce priveşte, însă, acţiunile având ca obiect constatarea nulităţii actelor juridice de înstrăinare având ca obiect imobile ce cad sub incidenţa prevederilor Legii 10/2001, acţiuni întemeiate pe dispoziţiile art.46 din actul normativ mai sus menţionat, legea nu stabileşte o competenţă specială de soluţionare a acestora, astfel încât, în lipsa unei dispoziţii exprese a legii speciale, se vor aplica regulile dreptului comun, reguli potrivit cărora competenţa de soluţionare a unei acţiuni având ca obiect constatarea nulităţii unui act juridic aparţine, în fond, judecătoriilor.
În aceste condiţii, Curtea a constat că în mod eronat instanţa de apel a apreciat că în speţa dedusă judecăţii competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanţi ar aparţine, în fond, tribunalului, soluţia de anulare a sentinţei Judecătoriei Brăila şi de trimitere a cauzei spre competentă soluţionare la Tribunalul Brăila , în primă instanţă fiind dată cu aplicarea greşită a Legii respectiv a dispoziţiilor legii 10/2001 care reglementează competenţa de soluţionare a acţiunilor întemeiate pe prevederile acestui act normativ.
(Dec.civ.nr.530/13.06.2006 a Curţii de Apel Galaţi)
Judecătoria Balș
Constatare nulitate absolută contract de vânzare-cumpărare si rezoluţiune contract
Tribunalul București
Contract de distributie materisle promotionale
Curtea de Apel București
Hotărâre de modificare a contractului de societate şi de numire a unui administrator unic; măsuri cu caracter excepţional şi temporar, care nu presupun respectarea principiului unanimităţii, prevăzut de art. 1.910 alin. (3) din Codul Civil
Curtea de Apel Craiova
Cauze de nulitate absolută. Cauza ilicită şi frauda la lege.
Tribunalul Olt
Reinnoirea tacita a locatiunii. Dupa expirarea termenului stipulat prin contractul de locatiune daca locatarul ramane si e lasat in posesie atunci se considera locatiunea ca reinnoita – art. 1437 Cod civil.