Art. 1451 Cod procedură penală - Măsura obligării de a nu părăsi ţara. Întreruperea măsurii pentru ca inculpatul cetăţean străin, să poată părăsi ţara pentru a-şi vizita mama.
(Decizia penală nr. 18/R/13.01.2005 a Curţii de Apel Galaţi -dosar nr. 65/2005)
Prin decizia penală nr. 18/R/13.01.2005 a Curţii de Apel Galaţi a fost admis recursul formulat de Parchetul Naţional Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi împotriva încheierii de şedinţă din 05.01.2005 a Tribunalului Vrancea pronunţată în dosarul nr. 1236/P/2004 privind pe inculpatul A.J., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 255 alin. 1 Cod procedură penală, în referire la art. 6,7 alin. 2 din Legea 78/2000.
A fost casată în parte încheierea atacată şi în rejudecare a fost înlăturată dispoziţia prin care se încuviinţase ca în perioada 10.01.2005- 25.01.2005 inculpatul să părăsească România pentru a se deplasa în Siria cu scopul de a-şi vizita mama.
S-a apreciat că actele medicale depuse în susţinerea cererii nu erau originale şi că ele nu făceau dovada deplină a susţinerilor inculpatului.
Faţă de gravitatea faptelor şi a împrejurării că urmărirea penală nu era finalizată, exista riscul ca inculpatul să părăsească definitiv teritoriul României.
Curtea de Apel Târgu Mureș
Incompatibilitate. Judecător care a făcut parte din completul care a soluţionat recursul împotriva încheierii prin care s-a soluţionat, în cursul urmăririi penale, propunerea de arestare preventivă sau de prelungire a duratei măsurii arestării preventive
Tribunalul Brașov
RECURS AREST PREVENTIV
Curtea de Apel Alba Iulia
Menţinerea arestării preventive a inculpatului condamnat de instanţa de fond la o pedeapsă privativă de libertate
Curtea de Apel Galați
Arestare preventivă. Faptul că inculpatul datorită stării nefavorabilea vremii şi de sănătate nu a fost prezent la unul dintre termenele de judecată, anunţănd instanţa despre această împiedicare, nu echivalează cu sustragerea de la judecată şi nu înd...
Tribunalul Satu Mare
Măsuri preventive. Recurs tardiv.