Arestare preventivă. Faptul că inculpatul datorită stării nefavorabile a vremii şi stării de sănătate nu a fost prezent la unul din termenele de judecată, anunţând instanţa despre această împiedicare nu echivalează cu sustragerea de la judecată şi nu îndreptăţeşte instanţa să procedeze la arestarea acestuia.
Prin decizia penală nr. 107/R/09.02.2005 a Curţii de Apel Galaţi a fost admis recursul formulat de inculpatul C.F. împotriva încheierii de şedinţă din 04.02.2005 a Tribunalului Brăila, pronunţată în dosarul 5166/2004, prin care în cursul judecăţii, s-a luat faţă de inculpat măsura arestării preventive, în temeiul art. 148 lit. c,d,e,h Cod procedură penală.
S-a reţinut că urmare a unui accident de circulaţie inculpatul a suferit el însuşi leziuni la picioare ce necesitau 6-8 luni îngrijiri medicale, deplasându-se cu mare greutate şi numai însoţit de alte persoane de la domiciliu până la sediul instanţei.
La data de 04.02.2005, datorită ninsorilor abundente şi a viscolului, circulaţia rutieră între localităţile Făurei-Brăila a fost blocată, inculpatul şi însoţitorii săi care se deplasau cu un autoturism fiind obligaţi să se întoarcă la domiciliu.
Inculpatul a anunţat instanţa despre acest lucru prin intermediul avocatului său ales, pe care l-a contactat telefonic, cât şi prin intermediul organului de poliţie însărcinat cu executarea mandatului de aducere, care a comunicat acelaşi lucru.
Instanţa de fond, a apreciat, doar pe baza declaraţiilor uneia din părţile civile care avea interes în cauză că inculpatul încearcă să se sustragă de la judecată şi a dispus arestarea acestuia, fără a ţine cont de concluziile raportului medico-legal, din care rezulta că inculpatul nu este vindecat şi nu ar putea suporta starea de detenţie.
Tribunalul Arad
Verificarea masurii arestului preventiv în urma desfiintarii hotarârii de condamnare si trimiterea cauzei spre rejudecare
Tribunalul Sibiu
Dreptul la un recurs efectiv în procedura de prezentare a inculpatului arestat în lipsă, în faţa judecătorului ce a emis mandatul, pentru identificare.
Curtea de Apel Suceava
INFRACTIUNI DE CORUPTIE. VERIFICAREA LEGALITATII ARESTARII LA PRIMIREA DOSARULUI. COMPUNEREA COMPLETULUI
Judecătoria Vălenii de Munte
Propunere de arestare preventivă
Tribunalul Dolj
Arestarea preventiva de doua ori in aceeasi cauza penala