Recurs masura preventiva.

Sentinţă penală 54/R din 14.11.2011


Recurs masura preventiva.

Jud. MGD

Prin decizia penala 54/R/14.11.2011 pronuntata de Tribunalul Brasov, s-a dispus:

Respinge recursul declarat de inculpatul MG impotriva incheierii  pronuntata de Judecatoria Brasov in sedinta publica din data din data de 10.11.2011 in dosarul penal nr. xxx/197/2011,  incheiere  pe care o mentine.

In baza art. 189 Cod Procedura Penala onorariul aparatorului din oficiu al recurentului inculpat in cuantum de 100 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justitiei.

In baza art. 192 al. 2 Cod Procedura Penala obliga recurentul sa plateasca statului suma de 180 lei reprezentand  cheltuieli judiciare.

Pentru a dispune astfel, s-au retinut:

Constata ca prin incheierea pronuntata de Judecatoria Brasov in sedinta  publica din data de 10.11.2011 in dosarul penal nr. xxx/197/2011 s-a  constatat in baza art. 300/2  Cod procedura penala rap. la art. 160/b alin. 1,3 Cod procedura penala  legalitatea si temeinicia arestarii preventive a inculpatului  MG, in consecinta  s-a  dispus mentinerea  acestei masuri .

Pentru a pronunta aceasta incheiere , prima instanta a retinut urmatoarele:

Primul temei, cel prevazut de art. 148 lit. d Cod procedura penala  subzista prin prisma faptului ca incepand cu data de 10.09.2011 MG dobandise deja calitatea de inculpat, pana la 14.09.2011 fiind chiar arestat preventiv pentru o parte din faptele ce i-au fost retinute in sarcina prin rechizitoriu.

Referitor la temeiul prevazut de art.148 lit. f Cod procedura penala, pericolul concret pentru ordinea publica generat de lasarea in stare de libertate a inculpatului nu a disparut, avand in vedere ca potrivit acuzatiilor care i se aduc, inainte de a fi arestat, acesta a intrat in mod frecvent in conflict cu legea penala si nici macar dupa o perioada de 5 zile de detentie nu si-a revizuit comportamentul, motiv pentru care instanta de fond a considerat ca nu sunt inca create premisele ca inculpatul sa se conformeze normelor sociale, prezenta sa in comunitate constituind un pericol la adresa celorlalti membri.

Impotriva acestei incheieri,  in termen legal a declarat recurs inculpatul MG solicitand judecarea in stare de libertate  deoarece nu mai subzista temeiurile arestarii preventive, pericolul concret pentru ordinea publica fiind la acest moment  mult diminuat, iar daca va fi lasat liber inculpatul nu va impieta asupra bunei desfasurari a procesului penal.  Se arata ca in masura in care se considera ca se impune o masura preventiva, solicita ca aceasta sa fie o masura  preventiva neprivativa de libertate.

Recursul  promovat de inculpatul MG nu este fondat.

Cat priveste temeiurile care au condus la adoptarea masurii preventive, in mod judicios prima instanta a apreciat ca acestea subzista si la acest moment procesual.

Cerintele art. 143 Cod procedura penala sunt sustinute de ansamblul probatoriu administrat in cauza pana la acest moment, respectiv plangerea persoanei vatamate care se coroboreaza cu  procesul verbal de constatare a infractiunii flagrante, procesul verbal de constatare a efectuarii actelor premergatoare si nu in ultimul rand cu declaratiile  inculpatului.

Cat priveste temeiul inscris in  art. 148 lit. f Cod procedura penala, Tribunalul se raporteaza pe de o parte la circumstantele concrete in care se presupune ca s-a derulat starea de fapt – furt de bauturi alcoolice dintr-un magazin alimentar, dar mai ales la persoana inculpatului  care a perseverat  in plan infractional dupa ce fata de acesta la data de  14.09.2011 instanta de judecata a manifestat clementa  fiind pus in libertate pentru comiterea a 5 fapte penale de acelasi  gen.

Asadar, usurinta cu care inculpatul , la numai doua zile de la punerea in liberate, respectiv la data de 16.09.2011 a reiterat comportamentul antisocial sustine in mod judicios si convingerea instantei de control judiciar ca acest inculpat - care prezinta si antecedente penale fiind condamnat in anul 2005 la o pedeapsa de 7 ani inchisoare  pentru o infractiune de talharie din executarea careia a fost pus in libertate conditionata la data de 05.08.2010 cu un rest ramas neexecutat de 1051 zile - a manifestat o mare lipsa de consideratie fata de valorile sociale si morale care dirijeaza convietuirea in societate, existand in privinta sa un risc concret al savarsirii altor asemenea fapte .

Fata de acest comportament al inculpatului corect s-a retinut incidenta in continuare a Temeiul prevazut de art. 148 lit. d Cod procedura penala.

Totodata, raportat la aceste elemente, care evidentiaza faptul ca lasarea in libertate a inculpatului MG prezinta  si la acest moment procesual  pericol pentru ordinea publica, in mod temeinic instanta de fond a mentinut ca legala si temeinica arestarea preventiva a  acestui inculpat , neimpunandu-se admiterea cererii de adoptare a unei masuri preventive mai blanda propusa in prezentul recurs.

Asa fiind, se constata ca recursul promovat de inculpatul MG nu este fondat si urmeaza sa fie respins in raport de dispozitiile art. 385/15 alin. 1 lit. b Cod procedura penala, cu mentinerea ca legala si temeinica a incheierii atacate si cu aplicarea corespunzatoare a dispozitiilor art. 189 Cod procedura penala si 192 alin.2 Cod procedura penala in privinta cheltuielilor judiciare avansate de stat in recurs.