Dreptul la reparaţii al persoanei care a suferit un prejudiciu prin privarea sa de libertate. Daune materiale şi daune morale.

Dreptul la reparaţii al persoanei care a suferit un prejudiciu prin privarea sa de libertate. Daune materiale şi daune morale.

Prin sentinţa civilă nr.1034 din 27 martie 2007 Tribunalul Harghita  a respins acţiunea formulată de reclamantul C.I iar în considerentele hotărârii judecătoreşti atacată  s-a reţinut că reclamantul a solicitat obligarea pârâtului Statul Român la plata sumei de 1o.ooo.ooo lei despăgubiri reprezentând daune morale suferite ca urmare a perioadei petrecute în stare de arest preventiv din data de 23.04.2004 până la 13.09.2004.

Instanţa de fond a reţinut că pentru reclamant prin sentinţa penală nr.237/2006 a Judecătoriei Suceava s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşite de reclamant din infracţiunea de ultraj prev. de art.239 alin.3 Cod penal în infracţiunea de lovire sau alte violente prev. de art.180 alin.1 Cod penal iar în baza art.11 pct.2 lit.b rap. la art.10 lit.f C.pr.pen. s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a lipsei plângerii prealabile, şi nu în temeiul vreuneia dintre condiţiile reglementate de art.504 C.pr.pen., nestabilindu-se nevinovăţia indubitabilă a reclamantului în ceea ce priveşte comiterea faptei.

Astfel, având în vedere că potrivit art.504 C.pr.pen. nelegalitatea privării sau restrângerii de libertate trebuie stabilită în conformitate cu reglementările art.4 din acest articol, această prevedere legală fiind  de strictă interpretare nu poate fi extins şi la alte situaţii, precum cea a reclamantului, împotriva căruia s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a lipsei plângerii prealabile potrivit dispus în baza art.11 pct.2 lit.b rap.la art.10 lit.f C.pr.pen.

Pe de altă parte tribunalul a apreciat că şi dacă iniţial fapta comisă de reclamant a fost încadrată juridic ca fiind ultraj, împrejurarea că partea vătămată – paznic la Centrul de plasament – nu a avut calitatea de funcţionar public, nu s-a putut stabili în mod concret la data arestării, fiind nevoie de administrare de probe în completare în acest sens, printre care solicitarea de informaţii din partea consiliului local sau judeţean.

Astfel, pornind de la dispoziţiile legale în vigoare la data săvârşirii faptei, respectiv Legea nr.333/2003, aparent partea vătămată a avut calitatea de funcţionar public, şi numai în cursul cercetării judecătoreşti s-a constatat că întrucât funcţia îndeplinită de aceasta nu s-a prevăzut printre funcţiile publice stabilite prin hotărârea consiliului local sau judeţean, partea vătămată nu are calitatea reglementată de lege pentru a putea fi subiect pasiv al infracţiunii de ultraj.

Astfel eroarea judiciară în speţă este pusă sub dubii şi sub acest aspect, devreme ce legislaţia aplicabilă în materie necesită interpretare şi administrarea de probatoriu în completare în privinţa stabilirii eventualei calităţi de funcţionar public al persoanei vătămate.

Totodată, tribunalul a reţinut că în perioada vizată, respectiv 23.04.2004 – 13.09.2004 au mai fost emise împotriva reclamantului încă patru mandate de arestare preventivă pentru săvârşirea de diferite alte infracţiuni.

Împotriva acestei hotărâri s-a declarat apel soluţionat prin decizia civilă nr.99/A din 25 octombrie 2007 a Curţii de Apel Tg-Mureş, prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul C.I.

In motivele de apel reclamantul a invocat faptul că Tribunalul Harghita a înţeles să respingă acţiunea formulată pe motiv că „în speţa de faţă nu ar fi întrunite condiţiile angajării răspunderii patrimoniale a Statului Român pentru prejudiciile cauzate din erori judiciare”. Apelantul invocă faptul că este necesară pentru angajarea răspunderii statului nelegalitatea privării sau restrângerii libertăţii să fie stabilită în conform cu alin.4 din art.96 din Legea 303/2005, prevedere legală care în opinia Tribunalului Harghita este de strictă interpretare şi nu poate fi extinsă la alte situaţii precum cea a reclamantului.

În aceste condiţii apelantul invocă dispoziţiile art.52 alin.3 din Constituţie, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr.45 din 10 martie 1998 publicată în Monitorul Oficial nr.182/18 mai 1998.

Se arată că art.5 alin.1 din CEDO prevede că orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.

Se invocă, în motivele de apel, faptul că arestarea preventivă a reclamantului s-a dispus la 23 aprilie 2004 în baza mandatului nr.2 pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj până la data de 13 septembrie 2004 iar prin hotărârile pronunţate în dosarul nr.8432/2004 al Judecătoriei Suceava şi în dosarul nr.962/P/2006 al Tribunalului Suceava s-a statuat în mod irevocabil că reclamantul nu s-a făcut vinovat de comiterea infracţiunii de ultraj. Ca urmare, apelantul susţine că eroarea judiciară constă în greşita încadrare a faptei pentru care reclamantul a fost arestat şi este îndreptăţit la plata daunelor morale cauzate de privarea sa de libertate în perioada menţionată.

Prevederile art.294 C.pr.civ., 295 C.pr.civ., 296 C.pr.civ.,  coroborate cu motivele de apel şi dispoziţiile decizii Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie au condus la concluzia că apelul declarat este fondat urmând a se admite având în vedere următoarele considerente:

Reclamantul a fost în stare de arest în perioada 23.04.2004 până la 13.09.2004 deci o perioada de aproximativ 5 luni.

În baza mandatului de arestare preventivă nr.2 din 23.04 2004  s-a dispus arestarea preventiva sub acuza săvârşirii infracţiunii de ultraj prev. de art.239 alin.3 Cod penal.

Instanţa de apel reţine că Judecătoria Suceava a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina reclamantului din ultraj prev. de art.239 alin.3 Cod penal în lovire sau alte violenţe prev. de art.180 alin.1 Cod penal şi s-a dispus încetarea procesului penal în baza art.11 pct.2 raportat la art.10 lit.f  Cod penal .

Aşa fiind, se apreciază necesară aplicarea prev. art.5 alin.5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care prevede expres dreptul la reparaţie al persoanelor deţinute în stare de arest fără îndeplinirea condiţiilor prev. la art.5 din convenţia menţionată anterior.

In speţa dedusă judecăţii ca urmare a aplicării art.5 alin.5 din CEDO este necesara aplicarea prev. art.52 alin.3 din Constituţia României coroborate cu prev. art.504, 505 C.pr.pen.

De altfel ICCJ prin decizia nr.1481 din 05.03.2008 cât şi prin cauza VISAN contra României din 24.04.2008 a Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat dreptul la reparaţii al persoanei care a suferit un prejudiciu prin privarea sa de libertate.

Datorită naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exactă în bani, a daunelor morale, nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin apreciere raportat la elementele de fapt.

In speţa de faţă, reclamantul era reţinut şi în baza altor mandate de arestare, astfel că instanţa, chiar şi fără a reţine cu prioritate acest aspect, apreciază cuantumul despăgubirilor la suma de 50.000 lei, avându-se în vedere şi perioada de aproximativ 5 luni,  şi faptul că reclamantul nu a solicitat şi nu a probat în consecinţă efectele privării sale de libertate în ce priveşte relaţiile profesionale şi de familie, rolul activ al instanţei, în apel, nepresupunând lărgirea ariei de judecată avută la fond, şi ţinând cont de principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil.

 Apreciind şi consecinţele produse asupra persoanei reclamantului, cât şi faptul că şi în cauza „Vişan contra României” cuantumul despăgubirilor acordate nu a fost cel solicitat de reclamant, instanţa consideră că suma despăgubirilor evaluate de reclamant nu ţine instanţa la acordarea acestora în totalitate, astfel că s-a procedat  la admiterea în parte a acţiunii formulate.

Este indubitabil că reclamantul a avut de suferit datorită privării de libertate, fapt invocat de reclamant prin declaraţia de presă aflată la dosar, astfel că daunele morale cauzate se apreciază la suma de 50.000 lei în condiţiile în care prejudiciul familial sau al profesiei nici nu a fost invocat în cauză.

Domenii speta

Spete similare