Încasare sume cu titlu de alocatie de hrană cu încălcarea prevederilor legale. Prescriptia dreptului material la actiune pentru sumele care au format obiectul unor plăti nedatorate ca urmare a depăsirii termenului legal de 3 ani. Incidenta amnistiei fisc.

În conformitate cu prevederile art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011 plata despăgubirilor pentru pagubele cauzate şi restituirea unor sume care au format obiectul unor plăţi nedatorate pot fi cerute în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.

Având în vedere faptul că acţiunea a fost introdusă la data de 09.03.2017, cu depăşirea termenului legal de 3 ani, pretenţiile anterioare datei de 09.03.2017 erau prescrise.

De asemenea, în mod corect, s-a reţinut că pentru restul pretenţiilor a intervenit amnistia fiscală reglementată prin Legea nr. 124/2014.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 124/2014 „se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială, pe care personalul prevăzut la art. 1 trebuie să le restituie drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituţii cu atribuţii de control a unor prejudicii”.

Prin art. 3 al aceluiaşi act normativ se dispune că la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata de către personalul prevăzut la art. 1 a sumelor reprezentând venituri de natură salarială pentru care Curtea de Conturi sau alte instituţii cu atribuţii de control au constatat că au fost acordate cu crearea de prejudicii.

Art. 1341 - 1344 din Codul civil

Art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 33/24.10.2016

Legea nr. 124/2014

Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi înregistrată sub nr. …/88/2017, reclamanta [...] a chemat în judecată pe pârâtul [...] pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei încasată necuvenit în cuantum de 4972 lei, din care suma de 3398 lei reprezentând debit principal şi suma de 1574 lei reprezentând accesorii calculate până la data de 01.08.2016, cu titlu de alocaţie hrană, pentru perioada 2012, 2013 şi 2014, precum şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că pârâtul [...] este salariatul instituţiei în postul de mecanic, în cadrul Biroului Logistic şi că în perioada 2012 - 2014 acesta a beneficiat de alocaţie de hrană în cuantum de 3398 lei.

Reclamanta a învederat că în cursul lunii iunie 2015 a fost supusă unui control, in virtutea prevederilor legale, de către Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi Tulcea.

Urmare acestuia, referitor la modalitatea de cheltuire a fondurilor publice, s-a constatat ca mai mulţi salariaţi ai instituţiei, printre care şi pârâtul, au încasat sume cu titlu de alocaţie de hrană cu încălcarea prevederilor legale.

În aceste condiţii, organele de control financiar au întocmit Decizia nr. 20/15.06.2015 prin care au fost consemnate constatările si obligaţiile conducătorului instituţiei în vederea recuperării prejudiciilor constatate.

Astfel, prin Decizia nr. 20/15.06.2015, s-a stabilit că entitatea [...] a acordat necuvenit alocaţii de hrană în valoare de 17.461 lei pentru anul 2012, 16.558 lei pentru anul 2013, respectiv 59.966 lei pentru anul 2014.

Prin Decizia civilă nr. 527/27.06.2016 a Curţii de Apel Constanţa pronunţată în dosarul civil nr. …/88/2015 al Tribunalului Tulcea s-a constatat legalitatea Deciziei nr. …/15.06.2015 a Curţii de Conturi Tulcea, astfel că, Direcţia Economică - Serviciul Buget - Finanţe din cadrul [...], prin Referatul nr. …/S.B.F./01.08.2016, a efectuat calculele aferente şi a constatat faptul că pârâtul a încasat necuvenit suma de 3.398 lei cu titlu de alocaţie de hrană pentru perioada: 2012, 2013, 2014, la care se adaugă accesorii calculate până la data de 01.08.2016 în sumă de 1.574 1ei.

Învederează reclamanta că, raportat la dispoziţiile art. 254 alin.3 Codul Muncii, a fost emisă Nota de constatare şi evaluare a pagubei nr. …/02.02.2017, la care pârâtul nu a formulat niciun răspuns de acceptare sau de contestare.

Consideră reclamanta că, în situaţia în care un angajat încasează sporuri salariale la care nu avea dreptul, întrucât nu îndeplinea condiţiile stabilite pentru acordarea lor, acesta este obligat să le restituie în temeiul răspunderii patrimoniale indiferent de vreo culpă a sa în legătură cu încasarea acelor sume, fiind vorba de o situaţie în care acesta a încasat de la angajator o sumă nedatorată. (Curtea de Apel Constanţa, decizia nr. 262 din 24 iunie 2014).

Potrivit art. 256 alin. 1 din Codul muncii republicat, salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie. Pentru această formă specială de răspundere, singurele condiţii sunt existenţa unei plăţi către salariat şi caracterul nedatorat al acestei plăţi, fiind irelevantă vinovăţia sau nevinovăţia salariatului în încasarea sumei. (Curtea de Apel Bucureşti, s. a VII-a civ. şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, decizia nr. 1990/2012).

Susţine reclamanta că angajatorul poate pretinde unui salariat restituirea sumelor de bani ce i-au fost remise fără a fi datorate, indiferent dacă există sau nu vreun control anterior şi vreo constatare făcută de o instituţie abilitată în control financiar al instituţiilor publice.

Astfel, obligaţia de restituire intervine în sarcina salariatului atunci când: a încasat sume necuvenite (spre exemplu, cu titlu de salariu, sporuri, premii, indemnizaţii, despăgubiri ele); a primit, fără a avea dreptul, bunuri ce nu se mai pot restitui în natură (spre exemplu, echipament de lucru); i s-au prestat servicii fără să fi fost îndreptăţit legal sau contractual (spre exemplu, i s-au acoperit cheltuielile de transport sau de întreţinere a locuinţei de serviciu).

Caracterul inacceptabil al îmbogăţirii fără just temei - înţeleasă în sens larg - naşte în sarcina salariatului care a primit plata (accipiens) obligaţia de a restitui plata nedatorată către cel care a efectuat-o.

Deşi reglementată în cadrul răspunderii patrimoniale, recuperarea sumelor plătite salariatului fără a fi datorate se fundamentează pe un alt temei juridic decât în cazul răspunderii patrimoniale: îmbogăţirea fără just temei.

Astfel, dacă în cazul răspunderii patrimoniale temeiul juridic este constituit de răspunderea civilă contractuală, reglementată de art. 1350 din Codul civil, care are la vinovăţia salariatului şi elementul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, în situaţia recuperării sumelor primite şi nedatorate, aceasta nu are la bază un act de vinovăţie al salariatului.

Recuperarea sumelor nedatorate se întemeiază pe dispoziţiile art. 1341 alin. (1) din Codul civil, conform căruia „cel care plăteşte fără a datora are dreptul la restituire”.

Dispoziţiile art. 1341-1344 din Codul civil sunt aplicabile în această situaţie, spre deosebire de răspunderea pentru prejudiciul cauzat, în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 1350 din Codul civil.

Cel de-al doilea alineat al art. 256 din Codul muncii stabileşte şi condiţiile recuperării pagubei în situaţia în care ceea ce a primit necuvenit salariatul nu sunt bani, ci bunuri.

În această situaţie salariatul este obligat să suporte contravaloarea lor. Contravaloarea bunurilor sau serviciilor în cauză se stabileşte potrivit valorii acestora de la data plăţii. (GILCA Costel, Codul Muncii comentat si adnotat, ediţia a II-a din 18 aug.2015, Rosetti).

Mai susţine reclamanta că art. 256 din Codul Muncii reglementează obligaţia de restituire a salariaţilor faţă de angajatorii lor. Deşi ea apare ca o instituţie distinctă de răspunderea patrimonială, totuşi procedura pentru reîntregirea patrimoniului angajatorului este aceeaşi. Răspunderea patrimonială propriu-zisă se întemeiază pe o faptă săvârşită cu vinovăţie, pe când obligaţia de restituire are la bază plata lucrului nedatorat, îmbogăţirea fără justă cauză. (Plenul Tribunalului Suprem, decizia de îndrumare nr. 5 din 26 iunie 1974 (pct. 4), în Culegere de decizii pe anul 1974, p. 14).

Dacă bunurile nu pot fi restituite în natură (au fost înstrăinate, degradate etc.) salariatul va suporta contravaloarea lor (în bani). Contravaloarea serviciilor (de pildă privind cazarea sau transportul) va trebui, de asemenea, suportată.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art.256 alin.l Codul Muncii, art. 194-204 C. proc. Civ., iar în probatoriu, a solicitat  proba cu înscrisuri.

Pârâtul [...] a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamantei ca fiind nelegală şi netemeinică.

Astfel, pârâtul consideră acţiunea reclamantei ca fiind prescrisă în raport de momentul în care s-a născut dreptul material la acţiune al [...] pentru recuperarea acestor sume şi a solicitat respingerea acţiunii pe excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, fără a mai proceda la cercetarea fondului pricinii deduse judecăţii.

Susţine pârâtul că, ceea ce ar mai trebui să facă obiect de analiză pentru instanţă este şi problema existenţei Legii de amnistie fiscală prin care debite de natura celor în discuţie în prezentul dosar, au fost deja anulate, ori în raport de această apărare, de asemenea consideră că nu este necesar a se mai face o analiză a fondului cauzei (Legea nr. 124/2014).

Pe fondul cauzei, pârâtul a invocat următoarele aspecte legate de obiectul cererii de obligare la plata sumelor de bani primite cu titlu de alocaţie necuvenită:

Activitatea la bordul navelor din dotarea [...] în exploatare se desfăşoară conform programului de lucru stabilit de regulamentul intern şi reglementat la bordul navei de R.S.B. regulamentul serviciului la bordul navelor fluviale în vigoare.

Personalul navigant din cadrul [...] este ambarcat pe nave şi pe funcţii specifice conform carnetelor de serviciu, brevetelor şi carnetelor de capacitate.

Datorită faptului că instituţia are un număr insuficient de personal navigant pentru navele existente în exploatare, echipajele sunt unice şi sunt ambarcate cu echipaje minime de siguranţă.

Pe lângă alte sarcini de serviciu, pentru prevenirea unor accidente sau înlăturarea acestora ori a altor cazuri de forţă majoră cum ar fi temperaturi foarte scăzute în timpul iernii, sloiuri pe Dunăre, salariaţii au obligaţia de a presta muncă suplimentară dispusă de angajator.

Indiferent dacă o navă se află în activitate sau nu, personalul navigant ambarcat la bord se organizează obligatoriu pentru a asigura paza şi siguranţa navei respective, inclusiv în zilele de sâmbătă, duminică şi de sărbători legale din an orele prestate de navigatori fiind considerate timp efectiv-lucrat, iar când o navă pleacă în cursă, echipajul se mută de pe o navă pe alta.

Astfel, ca urmare a celor prezentate mai sus, Colegiul Executiv al [...] în şedinţa din data de 16 octombrie 2008, prin procesul-verbal nr. 390 a hotărât la punctul 7 în baza referatului nr. 14556/[...]/02.10.2008 emis de Serviciul Administrativ-Transporturi, propunerea privind acordarea integrală a alocaţiei de hrană pentru personalul navigant, conform H.G. 217/2005.

Mai susţine pârâtul că dreptul la „alocaţia de hrană” este clar prevăzut în art. 39 din Legea nr. 412 din 26.06.2002, publicată în Monitorul Oficial nr. 500 din 11.07.2002, în care se spune că în perioada în care se află ambarcat personalul care formează personalul navei, are dreptul la cazare gratuită pe navă la hrană sau alocaţie zilnică de hrană, care se acordă în cuantumul şi condiţiile stabilite în contractul colectiv de muncă şi/sau prin contractul individual de ambarcare, pentru societăţile comerciale, sau prin hotărâre guvernamentală pentru instituţiile publice sau regiile autonome.

Cheltuielile pentru hrană sau pentru alocaţiile de hrană sunt suportate de angajator din cheltuielile de exploatare, sunt deductibile fiscal şi nu se includ în venituri salariale supuse impozitării.

Mai susţine pârâtul că, în ceea ce priveşte existenţa unor plăţi cu titlu de alocaţie de hrană făcute în mod întemeiat şi legal şi pentru a demonstra că alocaţiile primite pentru hrană au corespuns întru totul zilelor efectiv lucrate, unele care nu contrazic pontajele întocmite la locul de muncă, aceste situaţii de fapt le poate dovedi cu ajutorul înscrisurilor, a expertizei contabile, interogatoriului şi prin audierea martorilor [...] şi [...].

A anexat la întâmpinare următoarele înscrisuri în copii certificate: contractul individual de muncă nr. …/20.05.2015 şi situaţia alocaţiilor de hrană acordate în perioada ianuarie 2012 – februarie 2014.

Prin sentinţa civilă nr. 1554 din 28 septembrie 2017, Tribunalul Tulcea a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în privinţa sumelor plătite anterior datei de 09.03.2014, cât şi a accesoriilor aferente acestora şi a respins ca fiind prescrisă acţiunea promovată de reclamanta [...] Tulcea în contradictoriu cu pârâtul [...], vizând sumele aferente perioadei datei de 09.03.2014.

A respins ca nefondată cererea de chemare în judecată referitoare la pretenţiile aferente restului perioadei.

A obligat reclamanta să plătească pârâtului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat ales.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut următoarele:

Pârâtul [...] are calitatea de salariat al reclamantei [...], ocupând postul de mecanic în cadrul Biroului Logistic.

Relativ la excepţia prescripţiei extinctive, excepţie ce urmează a fi examinată cu prioritate, în considerarea dispoziţiilor art. 248 din Codul de procedură civilă, cum cererea de chemare în judecată a fost promovată la data de 9.03.2017, instanţa reţine că, pentru pretenţiile aferente perioadei  anterioare datei de 9.03.2014, dreptul la acţiune este prescris conform prevederilor art. 211 lit. c din Legea dialogului social nr. 62/2011, potrivit cu care: ”Plata despăgubirilor pentru pagubele cauzate şi restituirea unor sume care au făcut obiectul unor plăţi nedatorate, pot fi cerute în termen de 3 ani de la data producerii pagubei”.

Cu privire la apărarea în sensul că termenul de prescripţie a fost întrerupt prin emiterea deciziei nr. 20/15.06.2015 a Camerei de Conturi Tulcea şi a deciziei de imputare  individuală emisă, tribunalul a reţinut că, potrivit art. 2537 din Legea nr. 287/2009  privind Codul civil ,,Prescripţia se întrerupe: 1. printr-un act voluntar de executare sau prin recunoaşterea, în orice alt mod, a dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de către cel în folosul căruia curge prescripţia; 2. prin introducerea unei cereri de chemare în judecată sau de arbitrare, prin înscrierea creanţei la masa credală în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererii de intervenţie în cadrul urmăririi silite pornite de alţi creditori ori prin invocarea, pe cale de excepţie, a dreptului a cărui acţiune se prescrie; 3. prin constituirea ca parte civilă pe parcursul urmăririi penale sau în faţa instanţei de judecată până la începerea cercetării judecătoreşti; în cazul în care despăgubirile se acordă, potrivit legii, din oficiu, începerea urmăririi penale întrerupe cursul prescripţiei, chiar dacă nu a avut loc constituirea ca parte civilă; 4. prin orice act prin care cel în folosul căruia curge prescripţia este pus în întârziere; 5. în alte cazuri prevăzute de lege”.

Or, emiterea deciziei  nr. 20/15-06-2015 a Camerei de Conturi Tulcea, cât şi a deciziei de imputare, nu au aptitudinea întreruperii termenului de prescripţie, necircumscriindu-se niciunuia dintre cazurile de întrerupere menţionate.

Cu privire la fondul cererii, s-a reţinut că prin procesul-verbal nr. …/28-05-2015 întocmit de  Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi - Tulcea, în urma misiunii de audit financiar asupra conturilor de execuţie la [...] ([...]), s-a constatat că, în cursul anilor 2012-2014, au fost acordate necuvenit alocaţii de hrană unor salariaţi, în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 185/1994 privind acordarea alocaţiei de hrană pentru personalul navigant şi auxiliar îmbarcat pe nave, cu modificările şi completările ulterioare. 

Ca urmare a deficienţelor constatate şi consemnate în Raportul de audit financiar nr. …/28.05.2015, Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Tulcea a emis Decizia nr. …/15 iunie 2015.

Prin Încheierea nr. …/28.07.2015 a Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României, a fost admisă în parte contestaţia formulată de [...] împotriva măsurilor prevăzute în Decizia nr. …/2015 a Camerei de Conturi Tulcea, în sensul că au fost anulate măsurile privind recuperarea sumelor de reprezintă contribuţii pentru concedii medicale şi indemnizaţii de asigurări de sănătate ce nu au fost solicitate în termen de la CAS Tulcea, fiind menţinute celelalte dispoziţii. 

Prin sentinţa civilă nr. 267/19.02.2016, pronunţată în dosarul nr. …/88/2015 al Tribunalului Tulcea, a fost admisă în parte acţiunea [...], dispunându-se anularea pct. 2 al Încheierii nr. … din 28 iulie 2017 a Cur?ii de Conturi a României - Camera de Conturi Tulcea, numai în privinţa veniturilor de natură salarială acordate cu încălcarea dispoziţiilor legale până la data intrării în vigoare a Legii nr.124/2014.

Totodată, s-a dispus anularea pct. a) din Decizia nr. … din 15.06. 2015 emisă de Curtea de Conturi a României-Camera de Conturi Tulcea, numai în ceea ce priveşte veniturile acordate cu încălcarea dispoziţiilor legale până la data intrării în vigoare a Legii nr. 124/2014.

Prin Decizia nr. 527/CA/27.06.2016, Curtea de Apel Constanţa a admis recursul formulat de Curtea de Conturi a României, a casat în parte hotărârea atacată şi, rejudecând, a respins în totalitate acţiunea.

S-a reţinut în esenţă faptul că ,,Incidenţa Legii nr. 124/2014 constituie o chestiune ce ţine de executarea actului contestat şi nu de legalitatea acestuia, şi poate fi invocată de către personalul ce intră sub incidenţa acestei legi în măsura în care reclamanta s-ar îndrepta împotriva acestuia pentru recuperarea prejudiciului.”

Verificând anexele nr.13 şi nr.14 din Procesul-verbal de constatare nr. …/28.05.2015  întocmit de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Tulcea, instanţa observă că pârâtul [...] este menţionat că a încasat cu titlu necuvenit sume reprezentând alocaţie pentru hrană, în perioada 31.01.2012 - 31.12.2013.

Deşi în anexa nr. 12  din Procesul-verbal de constatare indicat, pârâtul nu figurează că ar fi încasat astfel de sume şi în cursul anului 2014, din situaţia transmisă de către reclamantă rezultă că pârâtul a încasat necuvenit alocaţie de hrană şi în lunile ianuarie şi februarie 2014.

Relativ la incidenţa în speţă a cauzei de exonerare a pârâtului de la obligaţia restituirii  sumelor pretinse ca încasate necuvenit, cauză reglementată de Legea nr. 124/2014, instanţa reţine că, art.1 lit.a) din acest act normativ prevede că, „Prezenta lege se aplică:

a) personalului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite în baza actelor normative privind salarizarea personalului din sectorul bugetar, aplicabile anterior intrării în vigoare a Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, respectiv în anul 2009, Legii nr. 339/2007 privind promovarea aplicării strategiilor de management de proiect la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale judeţene şi locale, cu modificările şi completările ulterioare, Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare, Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, cu modificările ulterioare, Legii nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, cu modificările ulterioare, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 36/2014, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare”.

Conform art. 2 alin.1 din aceeaşi lege: „(1) Se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială, pe care personalul prevăzut la art. 1 trebuie să le restituie drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituţii cu atribuţii de control a unor prejudicii”.

De asemenea, art. 3 din acelaşi act normativ dispune că: ”(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata de către personalul prevăzut la art.1 a sumelor reprezentând venituri de natură salarială pentru care Curtea de Conturi sau alte instituţii cu atribuţii de control au constatat că  au fost acordate cu acordarea de prejudicii”.

Instanţa a reţinut că, prin Decizia nr. 33/24 octombrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a statuat că „În interpretarea dispoziţiilor art.1 lit. a), art.2 alin (1) şi art.3 din Legea nr.124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fondurile publice, cu modificările ulterioare, este exonerat  de la obligaţia restituirii pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială încasate până la data intrării în vigoare a legii, respectiv 27 septembrie 2014 personalul salarizat sub imperiul actelor normative enumerate în art.1 din lege”.

În consecinţă, cum sumele pretinse au fost încasate anterior datei de 27.09.2014, ultima încasare fiind realizată în luna februarie 2014, tribunalul a constatat că pârâtul este exonerat de obligaţia restituirii sumelor pretinse ca încasate necuvenit şi, în consecinţă, a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Având în vedere cererea pârâtului, prevederile art. 453 din Codul de procedură civilă, precum şi chitanţa din data de 01.06.2017 emisă de Cabinet Avocat [...], tribunalul a obligat reclamanta să plătească pârâtului suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei civile nr. 1554 din 28.09.2017 pronunţată de Tribunalul Tulcea, în termen legal a declarat apel reclamanta [...] ([...]) solicitând modificarea hotărârii apelate în sensul admiterii în totalitate a acţiunii formulate, apreciind că:

În motivarea apelului, apelanta reclamantă arată că hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală.

Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice se exonerează de la plată „sumele reprezentând venituri de natură salarială, pe care personalul prevăzut la art. 1 trebuie să le restituie drept consecinţa a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituţii cu atribuţii de control a unor prejudicii”.

Astfel, legea scuteşte de la plată sumele cunoscute şi constatate de Curtea de Conturi la momentul emiterii actului normativ Legea nr.124/2014 care, urmare a verificărilor efectuate de către Curtea de Conturi cu privire la producerea unor prejudicii, trebuiau restituite.

Apreciază apelanta că termenul de prescripţie a fost întrerupt prin emiterea Deciziei de imputare nr. 397/31.08.2016 cu privire la aceeaşi suma pretinsa in prezentul litigiu si astfel din acel moment curge un nou termen de prescripţie.

Este adevărat faptul că prin sentinţa civila nr. 103/25.01.2017 a Tribunalului Tulcea, pronunţată în dosarul civil nr. …/88/2016, rămasă definitivă prin neapelare, s-a dispus anularea deciziei nr. 397/31.08.2016, dar tocmai acest fapt a generat prezentul litigiu.

Prin urmare, în situaţia în care totuşi instanţa consideră că a intervenit prescripţia, aceasta nu a fost calculată corect, deoarece termenul a fost întrerupt prin emiterea actului administrativ, decizie de imputare la data de 31.08.2016, iar în extrem, prescripţia opera doar cu privire la perioada 01.01.2012 - 31.08.2013 si nu pentru perioada 01.01.2012 - 09.03.2014.

Instanţa de fond a reţinut în mod greşit faptul că pârâtul [...] pentru anul 2014 a încasat alocaţie de hrană numai pentru două luni, ianuarie şi februarie 2014, deoarece, aşa cum s-a arătat anterior, conform Procesului-verbal încheiat de Curtea de Conturi, acesta a avut pentru luna martie 2014, zile lucrate 21, zile pontate pentru alocaţie de hrană 31; pentru luna octombrie 2014, zile lucrate 23, iar zilele pontate pentru alocaţia de hrană 31.

Un motiv de netemeinicie a sentinţei atacate este legat de acordarea cheltuielilor de judecată şi de cuantumul acestora, in sensul in care instanţa a respins acţiunea ?i a obligat subscrisa la plata sumei de 500 lei - onorariu avocat.

Solicită a se avea în vedere buna-credinţă a instituţiei cu privire la acest litigiu, deoarece nu a făcut altceva decât să se conformeze dispoziţiilor Curţii de Conturi - Camera de Conturi Tulcea, sub aspectul efectuării demersurilor de a recupera sumele de bani apreciate ca fiind prejudiciu adus bugetului de stat.

Art. 451 alin. 2 din Codul de procedură civilă prevede faptul că instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţial, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său.

În situaţia în care un angajat încasează sporuri salariale la care nu avea dreptul întrucât nu îndeplinea condiţiile stabilite pentru acordarea lor, este obligat să le restituie în temeiul răspunderii patrimoniale indiferent de vreo culpă a sa în legătură cu încasarea acelor sume, fiind vorba de o situaţie în care acesta a încasat de la angajator o sumă nedatorată.

Potrivit art. 256 alin. 1 din Codul muncii republicat, salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie. Pentru această formă specială de răspundere, singurele condiţii sunt existenţa unei plăţi către salariat şi caracterul nedatorat al acestei plăţi, fiind irelevantă vinovăţia sau nevinovăţia salariatului în încasarea sumei.

Caracterul inacceptabil al îmbogăţirii fără just temei - înţeleasă în sens larg - naşte în sarcina salariatului care a primit plata (accipiens) obligaţia de a restitui plata nedatorată către cel care a efectuat-o.

Recuperarea sumelor nedatorate se întemeiază pe dispoziţiile art. 1341 alin. (1) din Codul civil, conform căruia „cel care plăteşte fără a datora are dreptul la restituire”.

Cel ce a primit plata va fi obligat să restituie şi dobânda legală datorată de la data încasării sumei primite.

Analizând sentinţa apelată din prisma criticilor formulate, Curtea a respins apelul ca nefondat  pentru următoarele considerente:

În mod corect prima instanţă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 09.03.2014.

În conformitate cu prevederile art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011 plata despăgubirilor pentru pagubele cauzate şi restituirea unor sume care au format obiectul unor plăţi nedatorate pot fi cerute în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.

Având în vedere faptul că acţiunea a fost introdusă la data de 09.03.2017, cu depăşirea termenului legal de 3 ani, pretenţiile anterioare datei de 09.03.2017 erau prescrise.

Susţinerea reclamantei că ar fi avut loc o întrerupere a termenului de prescripţie nu poate fi reţinută, întrucât decizia nr. 20/15.06.2015 a Camerei de Conturi Tulcea şi decizia de imputare individuală emisă nu se pot circumscrie printre cauzele de întrerupere a termenului de prescripţie prevăzute de art. 2537 din Codul civil.

De asemenea, în mod corect, prima instanţă a reţinut pentru restul pretenţiilor că a intervenit amnistia fiscală reglementată prin Legea nr. 124/2014.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 124/2014 „se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială, pe care personalul prevăzut la art. 1 trebuie să le restituie drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituţii cu atribuţii de control a unor prejudicii”.

Prin art. 3 al aceluiaşi act normativ se dispune că la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata de către personalul prevăzut la art. 1 a sumelor reprezentând venituri de natură salarială pentru care Curtea de Conturi sau alte instituţii cu atribuţii de control au constatat că au fost acordate cu crearea de prejudicii.

Prin Decizia nr. 33/24 octombrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat că: „În interpretarea dispoziţiilor art. 1 lit.a), art. 2 alin. (1) şi art. 3 din Legea nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, este exonerat de la obligaţia restituirii pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială încasate necuvenit până la data intrării în vigoare a legii, respectiv 27 septembrie 2014, personalul salarizat sub imperiul actelor normative enumerate în art. 1 din lege”.

 Cum sumele pretinse au fost încasate anterior datei de 27.09.2016, în cauză sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 124/2014.

Din verificarea anexelor 13 şi 14 din Procesul-verbal de constatare nr. …/28.05.2015 întocmit de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Tulcea rezultă că pârâtul [...]  a încasat sume reprezentând alocaţie pentru hrană, în perioada 31.01.2012 - 31.12.2013.

Din situaţia transmisă de reclamantă rezultă că pârâtul a încasat necuvenit alocaţie de hrană şi în lunile ianuarie şi februarie 2014.

Fiind corect reţinute de către prima instanţă excepţia prescripţiei dreptului material la  acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 09.03.2014 şi incidenţa amnistiei fiscale pentru restul pretenţiilor, nu se impune a mai fi analizate motivele de apel referitoare la fondul cauzei.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată în cuantum de 500 lei, în mod corect reclamanta a fost obligată la plata lor către pârât în baza dispoziţiilor art. 453 Cod procedură civilă, având în vedere faptul că aceasta a pierdut procesul. Referitor la cuantumul lor, acestea nu sunt disproporţionat de mari raportat la obiectul cererii, complexitatea şi munca depusă de avocat, onorariul fiind proporţional cu serviciul prestat.

Pentru considerentele expuse mai sus, potrivit art.480 alin.1 Cod procedură civilă Curtea a respins apelul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare