Atragerea răspunderii penale a unui administrator de fapt care a întocmit documentele contabile ale societăţii debitoare aflate in procedura insolvenţei, nu exonerează de răspundere administratorii statutari

Decizie 338/R din 10.04.2008


Atragerea răspunderii penale a unui administrator de fapt care a întocmit documentele contabile ale societăţii debitoare aflate in procedura insolvenţei, nu exonerează de răspundere administratorii statutari dacă se face dovada că aceştia nu şi-au îndeplinit obligaţiile şi responsabilităţile legate de conducerea contabilităţii sau au săvârşit şi alte fapte care au determinat ajungerea societăţii în incapacitate de plată.

Prin sentinţa civilă nr. 2902/19 noiembrie 2007, pronunţată de judecătorul sindic în dos. nr. 943/2005 a Tribunalului Harghita, a fost admisă excepţia invocată de pârâţii K.T., K.I. şi K. G. şi, în consecinţă, a constatat lipsa calităţii procesuale active a creditoarei D.G.F.P. Harghita pentru promovarea acţiunii de stabilire a administratorilor statutari.

De asemenea, a dispus respingerea excepţiei invocată în subsidiar de pârâţi referitoare la lipsa de interes parţial a aceleiaşi creditoare.

Pe fondul cauzei, a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar şi, în baza art. 138 lit. a şi d din Legea nr. 85/2006, a obligat în solidar pe administratorii pârâţi să plătească în contul de faliment al debitoarei S.C. „KONTEX – MOD” S.R.L. suma de 108.925 lei.

Pentru a pronunţa în acest sens, judecătorul sindic a reţinut următoarele:

La data de 11.09.2006, se arată în considerentele hotărârii atacate, creditoarea D.G.F.P. Harghita a formulat cerere de angajare a răspunderii personale a administratorilor statutari, K.I. şi K.G, precum şi a asociatului unic K.T. şi obligarea acestora la plata sumei de 71.942,09 lei RON.

În raport cu această cerere, judecătorul sindic reţine că potrivit aliniatului 3 al art. 138 din Legea nr. 85/2006 doar comitetul creditorilor are posibilitatea să se îndrepte împotriva administratorilor în încercarea de a-şi recupera creanţele, astfel că a admis excepţia invocată de pârâţi referitoare la lipsa calităţii procesual active. În ce priveşte excepţia lipsei de interes, invocată de aceiaşi pârâţi, judecătorul sindic a respins-o ca lipsită de obiect dată fiind soluţionarea prin admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale.

La data de 05.03.2007, se arată în continuare în considerentele hotărârii atacate, lichidatorul judiciar numit în cauză a solicitat judecătorului sindic angajarea răspunderii personale a aceloraşi pârâţi până la concurenţa sumei de 108.925 lei reprezentând valoarea întregului pasiv al debitoarei, motivând că, aşa cum rezultă şi din raportul privind cauzele şi împrejurările care au generat starea de încetare de plăţi, răspunderea acestor pârâţi ar consta în lipsa bunurilor de natura stocurilor de „materiale auxiliare” în valoare de 6.684,43; lipsa unui autoturism a cărui valoare rămasă în evidenţa contabilă este de 9.020 lei; avansuri de trezorerie ridicate din casieria societăţii şi nedecontate în valoare de 34.072,65 lei şi încasarea unor creanţe în valoare de 59.924,23 lei neînregistrate în evidenţa contabilă.

Pârâţii susţin, prin întâmpinarea depusă la dosar, că în fapt administrator era doar pârâta K.T, aspect ce ar rezulta din actele contabile. În continuare pârâţii susţin că nu este dovedită folosirea bunurilor şi a lichidităţilor societăţii în folosul propriu.

Judecătorul sindic reţine, din analiza actelor de la dosar, că lichidatorul judiciar a constatat o lipsă la inventar în sumă de 15.704,43 lei rezultând din lipsa din stocuri „materiale auxiliare” şi valoare rămasă din vânzarea unui autoturism Dacia 1300, vânzarea bunului nefiind evidenţiată în contabilitate.

Mai reţine că au fost ridicate avansuri din trezorerie în valoare de 34.072,65 lei fără a fi justificate sumele de bani. Totodată, lipsa documentelor caracterizează şi operaţiunea de încasare a unor creanţe în valoare de 59.924,23 lei, ce nu a fost înregistrată în evidenţa contabilă.

În final, judecătorul sindic a constatat că valoarea prejudiciului, astfel cum a fost reflectată mai sus, este în sumă mai mare decât valoarea pasivului, fapt pentru care lichidatorul a şi solicitat admiterea acţiunii până la valoarea de 108.925 lei.

În ce priveşte culpa pârâţilor, judecătorul sindic reţine că există prezumţia că administratorii au folosit bunurile şi lichidităţile în interes propriu şi nu au ţinut contabilitatea potrivit legii, stare de fapt ce se încadrează în limitele prevăzute de art. 138 lit. a şi d din Legea nr. 85/2006.

Faţă de această hotărâre au declarat, în termen, recurs cei trei pârâţi solicitând ca, prin admiterea recursului, instanţa să dispună schimbarea în tot a sentinţei atacate în sensul respingerii cererii de stabilire a răspunderii materiale faţă de pârâţii K.I. şi K.G. şi stabilirea existenţei şi întinderii răspunderii personale a pârâtei K.T. pentru prejudiciul cauzat creditorilor prin faptele personale dovedite. În motivele recursului se arată că potrivit expertizei contabile efectuate în cauză, persoana care a administrat în fapt societatea era recurenta K.T, judecătorul sindic neluând în seamă concluziile expertizei contabile, cu atât mai mult cu cât art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 nu instituie o răspundere automată a celor care au statutar calitatea de administratori ai debitoarei. Totodată, recurenţii afirmă că nu s-a dovedit comiterea vreunei fapte dintre cele prevăzute de art. 138 alin. 1 şi nici vreo legătură de cauzalitate între prejudiciu adus creditorilor şi presupusele fapte. În final, se mai arată că suma pentru care s-a solicitat stabilirea răspunderii nu se încadrează în noţiunea stabilită de lege în sensul că din interpretarea textelor art. 140 şi 142 din Legea nr. 85/2006 noţiunea de pasiv nu are în vedere creanţele creditorilor, astfel că stabilirea în solidar a răspunderii pârâţilor intimaţi pentru suma de 108.925 lei nu are temei legal.

Recurenţii au depus, în dovedirea celor afirmate şi susţinute, practică judiciară.

Analizând actele de la dosar, atât prin prisma motivelor de recurs, cât şi în virtutea rolului devolutiv prevăzut de art. 304¹ Cod procedură civilă, instanţa de recurs a reţinut următoarele:

Textul art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 instituie o răspunderea delictuală specială. Aceasta înseamnă că pe lângă condiţiile specifice, ce trebuie întrunite pentru a fi antrenată o asemenea răspundere, respectiv constatarea existenţei prejudiciului, constatarea existenţei culpei şi constatarea existenţei raportului de cauzalitate între prejudiciu şi culpă, trebuie să fie îndeplinite şi condiţii speciale, aşa cum sunt ele expres arătate în aliniatul 1 al art. 138: să fie constatată starea de insolvenţă a debitoarei, fapta sau faptele enumerate de acest text de lege să fi cauzat starea de insolvenţă. În plus, legiuitorul a prevăzut expres că judecătorul sindic nu poate obliga persoana sau persoanele găsite răspunzătoare decât la suportarea unei părţi sau a întregului pasiv la debitoarei.

Din condiţia specială enumerată mai sus, respectiv ca debitoarea să se afle în stare de insolvenţă iar fapta sau faptele stabilite de judecătorul sindic să fi cauzat insolvenţa, şi din consecinţa în urma stabilirii răspunderii personale a uneia sau mai multor persoane enumerate de aliniatul 1 al art. 138 rezultă că această sau aceste persoane din urmă nu pot fi obligate decât la suportarea unei părţi sau a întregului pasiv ce rezultă din insolvenţă şi se circumscrie acestei proceduri. În acest sens, art. 3 pct. 1 prevede că „insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile”.

În cazul de faţă instanţa de recurs a constatat că, într-adevăr, pasivul debitoarei nu se circumscrie doar la „datoriile exigibile” care constituie şi masa credală, respectiv suma de 71.994,65 lei, aşa cum rezultă din tabelul definitiv consolidat (f. 277 – 278, dos. primă inst., vol. I) şi din rectificarea tabelului definitiv, ci pasivul debitoarei este mai mare, el rezultând, în afara acestor „datorii exigibile”, şi din lipsa de inventar, din vânzarea unui autoturism, din ridicarea de sume de bani din casierie fără a fi regăsite actele de decontare, suma totală stabilită fiind de 108.925 lei.

Însă, aşa cum s-a arătat mai sus şi după cum rezultă din interpretarea literală şi logică a textelor de lege enumerate anterior, consecinţa pe care judecătorul sindic o are ca posibilitate, după ce constată existenţa condiţiile generale şi speciale de antrenare a răspunderii uneia din persoanele prevăzute de lege, se limitează la obligarea acestor persoane la plata parţială sau totală a pasivului ce face obiectul procedurii insolvenţei, adică la sumele ce se constituie în „datorii exigibile” şi care sunt reflectate, ca atare, în tabelul creanţelor pe care lichidatorul judiciar are obligaţia să-l întocmească.

Aşadar, în cazul în speţă pasivul care poate face obiect al obligării uneia din persoanele faţă de care s-a declanşat procedura atragerii răspunderii personale se poate întinde doar până la suma de 71.994,65 lei.

În ce priveşte condiţiile generale şi speciale, instanţa de recurs a constatat că este întemeiată şi fondată soluţia judecătorului sindic ca şi argumentele acestuia ce au dus la reţinerea răspunderii celor trei persoane.

Astfel, într-adevăr, expertiza contabilă judiciară efectuată în cauză constată că de administrarea în fapt s-a ocupat şi recurenta K.T, care a întocmit documentele contabile ale societăţii.

Dar, acest lucru nu exonerează în nici un caz de răspundere pe administratorii statutari ai debitoarei. Şi aceasta întrucât potrivit Legii nr. 82/1991 republicată administratorilor statutari le revine responsabilitatea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii (art. 8 alin. 1).

Mai mult, debitoarea, prin administratorii statutari, avea obligaţia ca anual să întocmească un inventar general al pasivului şi activului cel puţin o dată pe an, tocmai pentru a avea o reflexie corectă a elementelor de patrimoniu contabil care îndreptăţea inclusiv pe administratorii statutari să-şi dimensioneze activitatea specifică de conducere şi organizare a activităţii debitoarei.

Or, aşa cum rezultă şi din raportul privind cauzele insolvenţei (f. 114 – 125), la baza stării de insolvenţă stă angajarea unor credite bancare mari, a datoriilor comerciale acumulate. Totodată, s-a constatat, în exerciţiul financiar 2004, o diminuare a patrimoniului societăţii datorată atât reducerii stocurilor, dar mai ales a înstrăinării bunurilor de natura imobilizărilor corporale. De altfel, singurul imobil aflat în patrimoniul debitoarei este înstrăinat tocmai administratorului statutar K.G. (imobil situat în localitatea Sâncrăieni, jud. Harghita). concluziile finale ale lichidatorului judiciar sunt acelea că intrarea debitoare în starea de insolvenţă se datorează blocării lichidităţilor băneşti prin ridicarea acestora sub formă de avansuri de trezorerie şi nedecontate sau decontate cu întârziere dar şi datorită pasivităţii conducerii societăţii în achitarea datoriilor fiscale.

Toate aceste elemente, de drept şi de fapt, conturează pe lângă culpa administratorului de fapt, respectiv a asociatului unic K.T, şi culpa administratorilor statutari care nu şi-au respectat obligaţiile de administratori fie prin lipsa de control a contabilităţii societăţii, deşi aveau această obligaţie legală, fie datorită stării de pasivitate, deşi în virtutea atribuţiilor lor de administratori erau datori să îşi îndeplinească obligaţiile datorate mandatului dat de debitoare, fie şi datorită înstrăinării unor importante elemente ale activului societăţii debitoarei chiar către unul din administratorii statutari, acest lucru agravând şi mai mult situaţia societăţii în dauna creditorilor.

Ca atare, instanţa de recurs a constatat că în mod corect a fost reţinută răspunderea celor trei recurenţi pentru faptele prevăzute de art. 138 lit. a şi d din Legea nr. 85/2006.

În raport cu cele de mai sus, instanţa a dispus admiterea recursului formulat de K.T, K.I. şi K.G, a modificat hotărârea atacată şi a obligat pârâţii să plătească în contul de faliment al debitoarei suma de 71.994,65 lei, adică întregul pasiv al procedurii de insolvenţă.