Urmărire penală. competenţa după calitatea persoanei. competenţa procurorului în faza urmăririi. acte premergătoare. plângere penală formulată împotriva unui magistrat ce deţine gradul profesional superior instanţei la care îşi exercită atribuţiile î...

Sentinţă penală 28 din 18.02.2009


URMĂRIRE PENALĂ. COMPETENŢA DUPĂ CALITATEA PERSOANEI. COMPETENŢA PROCURORULUI ÎN FAZA URMĂRIRII. ACTE PREMERGĂTOARE. PLÂNGERE PENALĂ FORMULATĂ ÎMPOTRIVA UNUI MAGISTRAT CE DEŢINE GRADUL PROFESIONAL SUPERIOR INSTANŢEI LA CARE ÎŞI EXERCITĂ ATRIBUŢIILE ÎN FAPT.

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Urmărirea penală. Competenţa organelor de urmărire penală. Calitatea persoanei. Acte premergătoare efectuate de procuror. Conexitate.

Indice alfabetic:  - Drept procesual penal.

- Urmărire penală.

- Competenţă după calitatea persoanei.

- Magistrat.

În drept:

-  Codul de procedură penală, art. 29 pct. 1 lit. f); art. 40 alin. (2); art. 209 alin. (3) şi (4); art. 197 alin. (2); art. 332 alin. (2); art. 2781 alin. (3);

 - Codul penal, art. 246 şi art. 249;

- Curtea Supremă de Justiţie – Completul de 9 

judecători, Decizia nr. 51 din 07 aprilie 2004.

Or, din coroborarea dispoziţiilor art.209 alin.3 şi 4, art.40 alin.2 rap. la art.29 pct.1 lit.f) cod proc. penală, rezultă că în cazul magistraţilor ce deţin gradul profesional de judecător de curte de apel, chiar în faza actelor premergătoare, urmărirea penală se efectuează de parchetul corespunzător instanţei care potrivit legii ar judeca în primă instanţă cauza, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Aceste reguli privind competenţa după calitatea persoanei sunt de strictă interpretare, fiind confirmate atât de jurisprudenţa instanţei supreme de control judiciar, inclusiv prin decizia nr.51 din 7 aprilie 2003 adoptată de Curtea Supremă de Justiţie-Completul de 9 Judecători, doctrină, cât şi opinia majoritară exprimată prin soluţiile adoptate de celelalte instanţe judecătoreşti.

Curtea de Apel Ploieşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie

Sentinţa penală nr. 28  din 18 februarie 2009, definitivă prin nerecurare.

Prin plângerea înregistrată sub nr. 1205/42/2008, petenţii persoane vătămate conform disp. art. 2781 cod proc. penală au solicitat desfiinţarea rezoluţiilor adoptate în dosarul nr. 242/P/2008, prin care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii judecători în funcţie la tribunal şi judecătorie, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 246, art. 289 şi respectiv art.246 şi art.289 cod penal, constatându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestora, în sensul art.10 lit. d) cod proc. penală.

În şedinţa publică din 4 februarie 2009, petentul persoană vătămată a invocat nulitatea urmăririi penale efectuată de procurorii din cadrul acestui parchet, susţinându-se că s-au încălcat regulile privind competenţa după calitatea persoanei, faţă de gradul profesional de judecător de curte de apel al unuia dintre intimaţii magistraţi, în funcţie la Tribunalul Dâmboviţa.

Excepţia este întemeiată.

Prin plângerea penală obiect al dosarului nr. 242/P/12 martie 2008 instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, petenţii persoane vătămate au solicitat efectuarea de cercetări penale faţă de patru magistraţi, judecători în funcţie la Judecătoria Târgovişte şi respectiv Tribunalul Dâmboviţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu prev. de art.246 cod penal şi neglijenţă în serviciu prev. de art.249 cod penal şi respectiv fals intelectual prev. de art.289 cod penal.

În esenţă s-a pretins că faptele ar fi fost comise cu ocazia soluţionării în fond şi recurs a dosarului civil nr. 3791/315/2007, pronunţând sentinţa civilă nr. 2608/2007 şi decizia civilă nr. 1200/2007, prin care s-a respins cererea în contradictoriu cu pârâta Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri.

Prin adresa nr.1660/A/27 martie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, transmisă în cursul efectuării actelor premergătoare de către procuror, s-a confirmat faptul că una dintre intimatele judecător deşi funcţionează la Tribunalul Dâmboviţa, deţine gradul profesional de judecător de curte de apel.

Or, din coroborarea dispoziţiilor art.209 alin.3 şi 4, art.40 alin.2 rap. la art.29 pct.1 lit.f) cod proc. penală, rezultă că în cazul magistraţilor ce deţin gradul profesional de judecător de curte de apel, chiar în faza actelor premergătoare, urmărirea penală se efectuează de parchetul corespunzător instanţei care potrivit legii ar judeca în primă instanţă cauza, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Aceste reguli privind competenţa după calitatea persoanei sunt de strictă interpretare, fiind confirmate atât de jurisprudenţa instanţei supreme de control judiciar, inclusiv prin decizia nr. 51 din 7 aprilie 2003 adoptată de Curtea Supremă de Justiţie - Completul de 9 Judecători, doctrină, cât şi opinia majoritară exprimată prin soluţiile adoptate de celelalte instanţe judecătoreşti.

Punctul de vedere privind rezolvarea conflictului negativ de competenţă în favoarea parchetelor de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, exprimat de Procurorul General de pe lângă Î.C.C.J. prin ordonanţa nr.2338/II/4/2008 din 2 iunie 2008 nu poate fi primit drept concludent, în raport de natura actelor procedurale emise de organele judiciare din cadrul autorităţii judecătoreşti.

În atare situaţie, rezultă că actele premergătoare pentru soluţionarea plângerii penale introdusă împotriva celor patru intimaţi judecători, s-au efectuat de către un parchet necompetent să înceapă urmărirea penală împotriva unui judecător având gradul profesional de curte de apel, fiind lovite de nulitate absolută, în sensul art.197 alin.2 comb. cu art.209 alin.3 şi 4, art.40 alin.2 rap. la art.29 pct.1 lit.f) cod proc. penală.

Aşa fiind, constatându-se că excepţia invocată este întemeiată, se va admite plângerea formulată de petenţii persoane vătămate iar în baza art. 2781 alin.3 comb. cu art.332 alin.2 din acelaşi cod, se va restitui cauza la procuror, pentru refacerea actelor procedurale, cu respectarea dispoziţiilor referitoare la competenţa după calitatea persoanei, inclusiv în ce priveşte judecătorii cu gradul profesional de tribunal şi de judecătorie, constatându-se cazul de indivizibilitate prev. de art.33 lit.a) cod proc. penală, trimiţându-se dosarul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.