IMPOZIT PE PROFIT STABILIT PRIN RAPORTUL FISCAL NECONTESTAT ÎN TERMEN LEGAL. IMPOSIBILITATEA DEPUNERE UNEI DECLARAŢII RECTIFICATOARE SAU A REGULARIZĂRII ULTERIOARE PERIOADEI CONTESTATE.
Art.177 al.l din O.G. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală Pct.13 din H.G. 44/2004 Art.88 al.3 din O.G. 92/2003
Potrivit art.177 al.l din O.G. 92/2003 Cod procedură fiscală „Contestaţia se depune în termen de 30 de zile de la comunicarea actului administrativ fiscal, sub sancţiunea decăderii".
In cazul necontestării concluziilor raportului fiscal întocmit de organul fiscal constatator, nu mai este posibilă depunerea în anul următor a unei declaraţii rectificatoare sau regularizarea aferentă acestei perioade, conform pct.13 din H.G. 44/2004.
Prin decizia nr.358/11.03.2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti s-a admis recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Prahova şi a modificat în tot sentinţa civilă nr.462/14.12.2007 pronunţată de Tribunalul Prahova, în sensul că a respins contestaţia ca nefondată.
Instanţa de recurs a reţinut că pentru exerciţiul financiar al anului 2003, reclamanta a invocat o dublă înregistrare a veniturilor, ceea ce a condus la plata nedatorată cu titlu de impozit pe profit a unei sume pentru care a emis corecţiile corespunzătoare în anul 2004.
Pentru anul 2003, reclamanta a invocat o eroare în înregistrarea veniturilor din exploatare în sumă de 90015 RON, pentru care a calculat, reţinut şi virat la stat obligaţiile fiscale aferente, motiv pentru care a dispus corectarea contabilă a soldului clienţilor incerţi şi depunerea unei declaraţii rectificatoare pentru anul 2003, cu consecinţa diminuării corespunzătoare a impozitului pe profit datorat pentru anul 2004.
Exerciţiul financiar al anului 2003 a fost însă supus verificării de către organul de control fiscal, în cursul lunii aprilie 2004, când s-a încheiat şi un proces verbal, necontestat de reclamantă în termen de 30 de zile de la comunicare, aşa cum prevede art.177 alin.l Cod procedură fiscală, ceea ce denotă însuşirea concluziilor raportului de control fiscal.
Conform pct.13 din H.G.44/2004, veniturile înregistrate eronate pot fi corectate numai potrivit cerinţelor acestui text de lege, iar necontestarea concluziilor raportului fiscal anual pentru anul fiscal 2003, conform art.88 al.3 din O.G. 92/2003 nu mai pot face obiectul unor declaraţii rectificatoare ulterioare.
Curtea de Apel Târgu Mureș
Contencios administrativ. Competenţă generală. Învestirea instanţei de judecată cu o cerere având ca obiect refuzul autorităţii administrative de a înmatricula un autoturism, fără ca solicitantul să fi făcut dovada achitării taxei speciale de primă...
Tribunalul Bistrița Năsăud
Taxa specială de primă de înmatriculare auto plătită de reclamant a fost plătită in baza unui titlu nelegal in baza art. 214/1 şi 2 Cod fiscal care încalcă prevederile comunitare din domeniu fiind stabilită discriminatoriu
Curtea de Apel Târgu Mureș
Anulare act administrativ-fiscal. Contribuția la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (F.N.U.A.S.S.).
Tribunalul Harghita
Acordare facilităţi fiscale
Curtea de Apel Târgu Mureș
Cerere restituire dobândă fiscală aferentă taxei de poluare. Autoritate de lucru judecat