Pedeapsă accesorie. Interzicerea drepturilor părinteşti. Condiţii în care se dispune.

Decizie 94/P din 01.03.2006


Pedeapsă accesorie. Interzicerea drepturilor părinteşti. Condiţii în care se dispune.

C. pen. – art. 71

Interzicerea exercitării drepturilor părinteşti nu poate fi dispusă în mod automat de către instanţă în conţinutul pedepsei accesorii prevăzute în art. 71 C. pen.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală, decizia  nr. 94 din 1 martie 2006

Curtea de Apel Timişoara a admis apelurile parchetului şi ale inculpatelor împotriva sentinţei Tribunalului Arad nr. 437 din 22 noiembrie 2005, pe care a desfiinţat-o şi, rejudecând cauza, a înlăturat din conţinutul pedepsei accesorii, interzicerea drepturilor părinteşti.

Sentinţa este nelegală.

Dreptul de a fi părinte şi de a exercita efectiv toate prerogativele decurgând din el este un drept fundamental al omului, astfel că el nu poate fi interzis sau îngrădit în mod automat de către instanţă, pe durata executării pedepsei, cu titlu de pedeapsă accesorie.

Instanţa era obligată să examineze dacă infracţiunea comisă îl face pe inculpat nedemn de a exercita acest drept. Dacă prin fapta comisă inculpatul nu a afectat drepturile şi persoana copilului ori nu a avut un comportament ce l-ar califica drept nedemn de a exercita drepturile părinteşti, instanţa nu poate interzice aceste drepturi nici măcar pe durata executării pedepsei principale.

Conţinutul art. 71 C. pen. este depăşit, fiind în contradicţie cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, instanţele fiind obligate să ţină seama de această Convenţie, precum şi de practica Curţii Europene a Drepturilor Omului.