Anulare act si despagubiri

Dosar nr. XXXX/222/2010 anulare act

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BOTOŞANI - SECŢIA CIVILĂ

SECŢIA CIVILĂ

Şedinţa publică din data da 11.06.2012

Sentinţa civilă nr. 490 R

Pe rol judecarea cererii de recurs formulată de reclamanta recurentă  S.C. X S.A. Dorohoi, în contradictoriu cu pârâtul intimat C. D.,  împotriva sentinţei civile nr. 2267 din 19.12.2011 pronunţată de Judecătoria Dorohoi în dosarul nr.  XXXX/222/2010, având ca obiect anulare act.

 La apelul nominal făcut în şedinţa publică, lipsesc părţile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care evidenţiază părţile şi obiectul pricinii arătând că procedura de citare este  legal îndeplinită, s-a  luat act de primirea la dosar, prin serviciul de registratură al instanţei a  adresei  nr. 638/P/2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, după care  ;

Văzând că nu mai  sunt alte cereri de formulat sau  probe de administrat şi că reclamanta recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanţa rămâne în pronunţare asupra fondului cauzei. 

TRIBUNALUL

Prin sentinţa civilă nr. 2267 din 19.12.2011  a Judecătoriei Dorohoi s-a  respins, ca neîntemeiată, acţiunea civilă formulată de reclamanta SC X SA Dorohoi, în contradictoriu cu pârâtul C. D..

Pentru a se pronunţa  astfel, instanţa reţine că  prin cererea înregistrată la Tribunalul Botoşani, sub nr. XXX/40 din 10.02.2010, reclamantul C. D., în contradictoriu cu pârâta SC X SA Dorohoi, jud. Botoşani, prin reprezentanţi legali, a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 16.491 lei reprezentând diferenţă neîncasată din salariile aferente lunilor ianuarie-aprilie 2008 şi din indemnizaţia de concediu de odihnă neefectuat în perioada 26.03.2007-12.04.2008, la plata unor daune interese şi la plata cheltuielilor de judecată.

 Se arată că reclamantul a susţinut că, a fost salariatul pârâtei, cu contract de muncă, până la data de 31.03.2008, când a fost înregistrată  şi aprobată cererea sa de demisie, iar în această perioadă, pârâta nu i-a plătit unele drepturi salariale, cauzându-i importante prejudicii.

 Se arată că SC X SA Dorohoi, jud. Botoşani a depus  la dosar, întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care, a invocat mai întâi necompetenţa materială a Tribunalului Botoşani în ceea ce priveşte judecarea cauzei, întrucât, obiectul acesteia excede raporturilor de muncă, derivând dintr-un contract de împrumut şi de asemenea, excepţia prescrierii dreptului la acţiune. Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, deoarece, suma pretinsă de reclamant nu a fost niciodată împrumutată pârâtei.

Se susţine că prin cererea reconvenţională, pârâta reclamantă SC X SA Dorohoi, jud. Botoşani a solicitat să se constate nulitatea absolută a unei convenţii de împrumut, pentru lipsa obiectului acesteia şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, iar în motivare a arătat că, suma de bani solicitată de creditor, respectiv de 12.069 lei, nu a existat faptic şi nu a fost dată cu titlu de împrumut,  ci a fost înaintată doar scriptic către casieria unităţii cu titlu de avans, strict pentru cheltuielile pe care societatea urma să le suporte, urmare a majorării fictive a salariului reclamantului.

             Se arată că prin încheierea din 12.05.2010, Tribunalul Botoşani a dispus disjungerea cererii reconvenţionale formulată de pârâta reclamantă SC X SA în dosarul nr. XXX/40/2010 şi înregistrarea acesteia sub un nou nr. de dosar, respectiv, XXXX/40/2010, iar  prin sentinţa civilă nr. 792 din 14.05.2010, pronunţată în dosarul nr. XXXX/40/2010, Tribunalul Botoşani a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind constatarea nulităţii absolute a convenţiei de împrumut în favoarea Judecătoriei Dorohoi. 

Din probele administrate prima instanţa constată că, pârâtul a fost salariatul societăţii reclamante în perioada 26.03.2007-12.04.2008, având funcţia de director executiv şi beneficiind de un salariu de 2.500 lei brut, că începând cu data de 12.04.2007, s-a întocmit un act adiţional la contractul individual de muncă, prin care s-a hotărât schimbarea funcţiei pârâtului, din director executiv în director general, precum şi schimbarea salariului, de la 2.500 lei brut, la 8.000 lei brut.

Se arată că pârâtul a ocupat această funcţie până la data de 12.04.2008, când şi-a dat demisia, fiind nemulţumit de faptul că nu-şi primise în mod corect drepturile salariale şi a formulat o cerere Tribunalului Botoşani pentru recuperarea acestora.

Din probele administrate instanţa reţine că între părţi, nu a existat niciun contract  de împrumut, înscrisurile semnate de părţi fiind contractul individual de muncă şi actul adiţional la acesta.

Se susţine că pentru a dovedi faptul că suma solicitată de pârât nu a existat şi nu a fost dată cu titlu de împrumut reclamantei, ci a fost înaintată doar scriptic către casieria societăţii, cu titlu de avans strict pentru cheltuielile pe care societatea urma să le suporte, urmare a majorării fictive a salariului pârâtului din acest dosar, SC X SA a solicitat instanţei administrarea probei cu martori, înscrisuri şi o expertiză tehnică de specialitate, însă ulterior reclamanta nu a depus înscrisuri doveditoare la dosar, nu a trimis reprezentant în instanţă decât sporadic şi nu a achitat costul raportului de expertiză, încât  respinge acţiunea ca neîntemeiată.

 Împotriva acestei  sentinţe a declarat recurs reclamanta SC X SA,  criticând-o pentru greşita aplicare a legii, motive  de recurs prev.  de art.  304 pct. 8 şi 9 rap. la art. 304/1 Cod  proc. civilă, susţinând că hotărârea atacată reflectă  încălcarea normelor privind incompatibilitatea, interpretarea greşită a actelor juridice deduse judecăţii,  schimbând  natura  şi  înţelesul  neîndoielnic ale acestora.

 A arătat recurenta că prin sentinţa civilă nr.  591/29.03.2010, pronunţată  de Judecătoria Dorohoi în dosarul nr. XXX/222/2010 a fost admisă cererea formulată  de reclamantul C. D. şi a fost somată să-i plătească acestuia suma de 14.069 lei, reprezentând diferenţă sumă împrumutată, suma de 1484,30 lei -  daune interese în raport cu  rata inflaţiei şi  cheltuieli de  judecată de 1539 lei, motivând  că la data de 23.01.2007,  cât  şi  la data de 03.03.2008 reclamantul  a împrumutat recurentei suma  totală de 15.516 lei, pentru care au fost întocmite două chitanţe, împrumut restituit parţial, constatând că aceasta mai avea obligaţia de plată a sumei de 14.069 lei.

 A învederat că potrivit art. 11/1 Cod  proc. civilă ordonanţa privind  somaţia de plată  nu  are autoritate de lucru judecat cu privire la fondul raporturilor  juridice  dintre părţi,  astfel încât cererea  reconvenţională  formulată  de aceasta în dosarul nr. XXXX/222/2010 al Judecătoriei Dorohoi, în care s-a pronunţat  sentinţa pe care au atacat-o prin prezentul recurs, vizează  nulitatea aceluiaşi contract de  împrumut,  că  ambele cauze  au  fost  soluţionate de acelaşi  judecător,apreciind că au  fost  încălcate  disp.  art.  24 al. (1)Cod proc. civilă  privind  incompatibilitatea, ceea ce  conduce la nulitatea prev. de art. 105 al. (2) Cod  proc. civilă.

Arată recurenta că pârâtul intimat C. D. a fost  angajat al acesteia în  baza  contractului individual de  muncă,  înregistrat sub nr.  224144/12.04.2007 şi  că în  anul 2008,  intenţionând să  obţină un împrumut  de la o societate bancară,  conducerea unităţii  a acceptat majorarea formală a salariului său la suma de 8000 lei lunar,  condiţie  impusă  de  normele bancare pentru  acordarea împrumutului,  sens în  care solicită  a se  vedea actul  adiţional la contractul  de  muncă, încheiat la data de 01.01.2008. A mai  arătat recurenta că pârâtul intimat  şi-a asumat obligaţia de a  plăti  diferenţa  de contribuţii  aferente majorării salariului,  fără  să mai aibă pretenţii privind suma de bani care ar fi  trebuit să o primească  cu titlu de diferenţă de drepturi salariale, întrucât unitatea nu  avea posibilitatea de a  plăti un  salariu  atât de mare, în  aceste condiţii fiind  emise chitanţele cu titlu  de  „contravaloare împrumut”din data de 23.01.2007 şi din  data de 03.03.2008, prin care se  atestă  că pârâtul ar  fi  împrumutat societăţii  suma totală de 15.516 lei, împrumut restituit parţial,  rămânând de plată suma de 14.069lei.

A arătat recurenta că, convenţia de împrumut este afectată de nulitate  absolută întrucât lipseşte  cauza unei  asemenea  operaţiuni juridice, intenţia reală a  părţilor atât la încheierea actului adiţional la contractul de muncă din 01.01.2008,  cât şi la momentul emiterii celor  două chitanţe a fost doar facilitarea  obţinerii de către pârâtul intimat a celor două credite bancare de la X Bank. In legătură  cu aceste aspecte a  apreciat că la dosarul  iniţial  fuseseră depuse toate înscrisurile necesare susţinerii cererii reconvenţionale, însă în urma  disjungerii  celorlalte capete de  cerere, nu  au  mai fost păstrate  la prezentul dosar  toate înscrisurile, sens în  care înţelege să  solicite ataşarea dosarului disjuns.

A mai arătat recurenta că nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a  expertizei, întrucât reprezentantul legal a avut probleme de sănătate, iar avocatul ales nu şi-a  îndeplinit obligaţiile cu  care a fost mandatat, neasigurând reprezentarea la toate  termenele de judecată şi neinformând corect conducerea unităţii cu privire la  desfăşurarea judecăţii, iar în  situaţia în care  raportul de expertiză  a fost întocmit, îşi asumă obligaţia de a suporta costul efectuării expertizei.

A mai solicitat în temeiul art. 244 al. (1) pct. 2 Cod proc. civilă,  suspendarea  judecăţii  până la soluţionarea cauzei penale.

Pârâtul C. D. nu a depus  întâmpinare la recurs, fiind reprezentat  în instanţă  de avocat F. V..

 Examinând recursul Tribunalul apreciază  că  acesta nu  este  întemeiat.

 În legătură cu primul motiv de recurs invocat, Tribunalul apreciază că, în  cauză, nu este dată acea situaţie de incompatibilitate invocată de  parte, în condiţiile în care cele două  cauze evocate au obiect diferit, iar mai mult, una dintre ele a fost dată într-o procedură specială.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, invocat de reclamantă,  Tribunalul reţine că aşa cum au fost prezentate  faptele,  reclamanta evocă instanţei o serie de aspecte care, în esenţă, sunt de natură a eluda în detrimentul unei alte persoane juridice (în speţă o societate bancară) norme care reglementează  modul de acordare a creditelor bancare. Practic, reclamanta recurentă pretinde că în convenţia cu partea pârâtă C. D.  s-au  înţeles să procedeze  în  aşa manieră încât,  acesta din urmă, deşi nu  ar  fi  îndeplinit  condiţiile legale, să obţină  totuşi un credit bancar prin majorarea formală a salariului. Or, un astfel de comportament reclamanta nu-l poate invoca drept temei în susţinerea propriului demers din prezenta cauză, pentru că, în esenţă, el contravine normelor de etică morală şi conduitei adecvate pe care părţile trebuie să o manifeste cu onestitate şi bună  credinţă, în  raporturile cu  ceilalţi participanţi în raporturile juridice civile.

În esenţă, dacă aşa stau lucrurile, părţile au manifestat  un comportament inadecvat în  raport cu  normele de conduită  etică, punându-l pe al treilea intr-o  potenţială stare prejudiciabilă, însă lăsând deoparte  aspectele de natură  morală,  Tribunalul reţine că partea reclamantă nici nu a dovedit cele afirmate în prezenta cauză şi că, în  realitate, s-au făcut  doar o serie  de afirmaţii  fără ca acestea  să fie susţinute şi de  un probatoriu adecvat şi concludent, împrejurare pe care reclamanta va fi pusă în situaţia de a şi-o asuma la acest moment, în  condiţiile în care  partea pârâtă se prevalează în susţinerea propriului interes de cele două convenţii calificate drept contracte de împrumut, prin  care se atestă o altă situaţie  de fapt cu consecinţele judiciare corespunzătoare.

Mai mult decât atât, se mai reţine că deşi se invocă necesitatea  efectuării  unei expertize  în  cauză pentru lămurirea anumitor aspecte, Tribunalul constată  că o astfel de probă nici nu poate fi considerată ca fiind utilă cauzei pentru că în raport de specificul acesteia, situaţiile de fapt evocate se impun a fi dovedite cu alte mijloace de  probă.

Faptul că faţă de pârât, aşa cum afirmă reclamanta s-ar fi dispus  începerea urmăririi penale pentru  faptele aduse în discuţie nu  înseamnă că există o hotărâre judecătorească definitivă, sub acest aspect, care să statueze asupra  existenţei unei fapte de natură penală şi nu împietează asupra prezentei judecăţi, cel puţin la acest moment, partea având la îndemână şi calea unei cereri în revizuire, în  măsura în care va obţine satisfacţie  în acel cadru, recursul  urmând a fi  respins  pentru motivele mai sus arătate, hotărârea primei instanţe fiind menţinută  ca temeinică şi  legală. 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C  I  D E :

Respinge ca nefondat recursul  declarat de reclamanta S.C. X S.A. Dorohoi, în contradictoriu cu pârâtul intimat C. D., împotriva sentinţei  civile nr. 2267/2011 a Judecătoriei Dorohoi, pe care  o menţine.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 11.06.2012.

Preşedinte,  Judecători, Grefier,

1

Domenii speta

Spete similare