DOSAR NR. XXXX/193/2013 ordin de protecţie - apel
R O M A N I A
TRIBUNALUL BOTOŞANI – SECŢIA CIVILĂ
DECIZIA NR. XX
Şedinţa Camerei de Consiliu din xx.xx.xxxx
Preşedinte –
Judecător -
Grefier -
Ministerul Public – reprezentat de procuror
La ordine judecarea apelului declarat de apelantul – pârât H. O. F., domiciliat în Botoşani, Aleea X nr. Y prin apărător ales T. F. din Botoşani, strada X nr. Y, bl. Z, sc. T, ap. U, împotriva sentinţei civile nr. XXXX din xx.xx.xxxx în contradictoriu cu reclamanta – intimată H. M., domiciliată în Botoşani, Aleea X nr. Y, judeţul Botoşani sau Botoşani, Aleea X nr. Y, sc. Z, ap. T şi partea în proces Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, având ca obiect „ordin de protecţie”.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă pârâtul – apelant asistat de avocat T. F. şi reclamanta – intimată, lipsind apărătorul acesteia respectiv avocat B. C..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care arată că procedura de citare este legal îndeplinită.
Avocat T. F. pentru pârâtul – apelant arată că potrivit art. 30 din Legea 217 termenul de declarare a căii de atac este de 3 zile de la pronunţarea sentinţei instanţei de fond şi că este supusă numai recursului.
Instanţa dă citire conţinutului încheierii de şedinţă din xx.xx.xxxx, prin care s-a stabilit că calea de atac a prezentei cauze este cea a apelului potrivit Legii 134/2010 situaţie în care completul de judecată este legal constituit fiind calea de atac a apelului.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanţa constată petiţia de apel în stare de judecată şi acordă cuvântul asupra fondului pricinii.
Apărătorul pârâtului – apelant solicită admiterea apelului şi să desfiinţaţi în totalitate hotărârea pronunţată de instanţa de fond.
Arată că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv art. 1 (2), art. 2 lit.”c” art. 23 din Legea 217/2003. Potrivit art. 23 numai persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate pusă în pericol poate solicita ordin de protecţie.
Reclamanta – intimată a fost contractată de apelant doar pentru a o atenţiona să achite datoriile contractate de societatea la care aceasta are calitatea de asociat unic, datorii care au fost garantate cu locuinţa comună a părţilor.
Refuzul reclamantei – intimate de a achita datoriile contractate poate fi considerat un abuz economic, conform art. 4 din Legea 217/2003. Se pune problema dacă există sau a existat această violenţă expusă de reclamantă, din momentul în care aceasta a părăsit locuinţa împreună cu copilul, iar singura sursă ca apelantul să ia contract cu copilul era unitatea şcolară unde îşi frecventează cursurile şcolare. Or, reclamanta – intimată a considerat acest gest de afecţiune al apelantului ca fiind o presiune psihică asupra copilului. Pentru dezvoltarea normală a unui copil este nevoie de dragostea din partea mamei şi autoritate din partea tatălui. Apelantul doreşte să se împace cu reclamanta – intimată.
De observat că cererea reclamantei nu a respectat condiţiile prevăzute de art. 26 alin. 1 cap. IV din Legea 217/2003 potrivit cărora: „cererea privind emiterea ordinului de protecţie se întocmeşte potrivit formulatului prevăzut în anexă care face parte integrantă din prezenta legea”, abia ulterior promovării acţiunii reclamanta a depus precizări la acţiune conform formularului tip.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a apelului atât în ceea de priveşte situaţia de formă cât şi situaţia de fapt expusă, această lege a dat posibilitatea părţilor măsura de protecţie care a fost instituită, tocmai pentru a analiza situaţia copilului.
Reclamanta – intimată arată că apărătorul ales nu a putut să se prezinte.
Solicită respingerea apelului şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.
Arată că datoriile contractate de societate le achită lunar, nu s-a opus niciodată ca minorul să nu se întâlnească cu apelantul, având în vedere că copilul are 14 ani şi poate singur să aleagă calea cea mai bună. Or, apelantul când se întâlneşte cu copilul nu încearcă să aplaneze această situaţie ci, mai rău o înrăutăţeşte, vorbindu-i urât despre mama sa.
T R I B U N A L U L
Asupra cererii de apel de faţă;
Prin cererea înregistrată sub nr. XXXX/193/27.02.2013 pe rolul Judecătoriei Botoşani, reclamanta H. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul H. O. F. să se dispună emiterea unui ordin de protecţie, respectiv evacuarea temporara a pârâtului din locuinţă, reintegrarea sa si a copiilor în locuinţă familiei, limitarea dreptului de folosinţă a paratului, obligarea acestuia la păstrarea unei distanţe minime faţă de ea, copil, reşedinţă, locul de muncă sau unitatea de învăţământ, interzicerea oricărui contact, încredinţarea minorului sau stabilirea reşedinţei acestuia şi suportarea de către parat a chiriei sau întreţinerii pentru locuinţa temporara.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a fost lovita violent în locuinţa familiei din Botosani, Aleea X, nr. Y, la data de xx.xx.xxxx şi primeşte zilnic ameninţări de la soţul său, fiind urmărita şi hărţuită de acesta, aflându-se în proces de divorţ.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar următoarele înscrisuri: copie cerere ( filele 6-7), acte de stare civila ( filele 8 si120, certificate medico legale ( filele 9-10 si 12-14).
Pârâtul legal citat a depus întâmpinare prin care a arătat că reclamanta a completat cererea tipizata în mod confuz şi iresponsabil pentru a induce în eroare instanţa.
La data de xx.xx.xxxx, în jurul orelor 18:00 – 18:30 reclamanta a venit acasă într-o avansată stare de ebrietate şi a provocat un scandal, respectiv în legătură cu o importanta sumă de bani pe care a furat-o din casă în mai multe etape în total de 3.000 euro si 27.000 lei, alte obiecte şi o verigheta de aur de 4,5 grame, banii fiind ai săi din salarii, salarii compensatorii, împrumuturi CAR si împrumuturi de la persoane fizice. Scandalul pe care l-a premeditat si l-a provocat a constat în îmbrânceli reciproce, reclamanta instruindu-l în prealabil pe minor să telefoneze la 112, venind un echipaj de la poliţie si unul de la jandarmi care au constatat că a deranjat ordinea publică şi nu că reclamanta era lovită. De asemenea, a căutat-o personal pe reclamantă cât şi alte persoane pentru a o ruga să achite ratele la Banca Transilvania unde a făcut un credit important, iar el este girant principal. A mai arătat că reclamanta gestionează în mod fraudulos SC X SRL unde pârâtul figurează ca coproprietar, precum si Oficiul de Asigurări. Din momentul în care s-a pensionat pe caz de boala şi primeşte o pensie de 715 lei, reclamantei nu îi mai convine. Nu are timp să se ocupe de buna educaţie a minorului şi nici nu se pricepe.
Totodată, a mai arătat că reclamanta a promovat acţiunea de divorţ iar pe data de xx.xx.xxxx, aceasta a declarat de bună voie că a părăsit domiciliul şi a abandonat familia, premeditând neplata ratelor şi având o relaţie extraconjugala cu şoferul P. A. pe care a ţinut-o ascunsă, acesta asistând la discuţiile cu reclamanta ce se limitau la datoriile bancare. A susţinut că nu exista nici un pericol ca minorul să locuiască în continuare pe Aleea X, nr. Y.
De asemenea, pârâtul a mai arăta că nu a hărţuit-o pe reclamantă şi că el nu o va mai căuta dacă aceasta îşi achită datoriile.
In dovedirea cererii, paratul a depus la dosar înscrisuri: somatii ( filele 41-43), memoriu special ( filele 45-56), nota de prezentare ( filele 58-62), somatii,contracte, chitante ( filele 85-102).
Din oficiu, instanţa de fond a solicitat relaţii de la Poliţia mun. Botoşani cu privire la plângerile formulate de către părţi ( filele 66-79), precum si către DGASPC Botosani ( filele 107-108).
Ulterior, la termenul de judecată din data de xx.xx.xxxx, reclamanta a depus precizări la acţiune prin care a arătat că solicită emiterea ordinului de protecţie prin care paratului să i se interzică a se apropia la mai puţin de 50 metri de ea şi copilul rezultat din căsătoria acestora, accesul în autoturismele cu nr. de înmatriculare BT-XX-XXX si BT-XX-XXX aparţinând SC X SRL, precum si accesul paratului la domiciliul sau actual si a se apropia la mai puţin de 50 metri de Şcoala nr. 17 unde minorul este elev, întrucât pârâtul a ameninţat-o de la data introducerii cererii de divorţ, o urmăreşte constant, se urca în autoturismele indicate, provoacă scandaluri de fata cu călătorii, a formulat plângeri nejustificate la Politie, Protecţia Copilului, la ITM, la Garda Financiara, ARR etc, a terorizat copilul la şcoala, nefiind interesat de răul pe care îl face acestuia.
In cauza, au fost audiaţi martorii A. C. V., P. V. si D. R. E..
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, prima instanţă de judecată a reţinut că potrivit prevederilor art. 23 alin.1 din Legea nr. 217/2003, persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligaţii sau interdicţii: a) evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate; b) reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei; c) limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima; d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de copiii acesteia sau faţă de alte rude ale acesteia ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate; e) interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic; f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima; g) obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute; h) încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora. Conform art. 4 din Legea nr. 217/2003, violenţa în familie se poate manifesta sub mai multe forme, respectiv violenţă verbală, violenţă psihologică, violenţă fizică, violenţă sexuală, violenţă economică, violenţă socială şi violenţă spirituală.
Prin urmare, faţă de dispoziţiile anterior menţionate, pentru emiterea unui ordin de protecţie, sunt necesar a fi îndeplinite o serie de condiţii şi anume: viaţa, libertatea, integritatea fizică sau psihică a persoanei care solicită emiterea ordinului de protecţiei să fi fost pusă în pericol printr-un act de violenţă ( fizica sau psihica) în una din formele prevăzute în art. 4 lit. a) - g) din partea unui membru de familie definit prin art. 5 din Legea nr. 217/2003 (ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude; soţul/soţia şi/sau fostul soţ/fosta soţie; persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc; tutorele sau altă persoană care exercită în fapt ori în drept drepturile faţă de persoana copilului; reprezentantul legal sau altă persoană care îngrijeşte persoana cu boală psihică, dizabilitate intelectuală ori handicap fizic, cu excepţia celor care îndeplinesc aceste atribuţii în exercitarea sarcinilor profesionale), iar măsura să aibă caracter provizoriu şi urgent.
A reţinut prima instanţă că integritatea psihică a reclamantei şi a copilului părţilor este pusă în pericol printr-un act de violenţă psihologică în sensul provocării de stări de tensiune şi de suferinţă psihică.
Astfel, din data de xx.xx.xxxx, când a intervenit separarea în fapt a părţilor, pârâtul şi-a hărţuit în mod constant soţia şi fiul său, soţia sub aparenţa unor discuţii cu privire la ratele pe care societatea al cărei administrator este aceasta şi formularea de sesizări la poliţie şi DGASPC cu privire la faptul că reclamanta nu deţine mutaţie la noua adresă şi, respectiv, dacă DGASPC a dat mandat reclamantei pentru a avea în îngrijire minorul, iar fiul prin prezentarea permanentă a pârâtului la şcoala unde învaţă acesta şi crearea unor stări stânjenitoare pentru minor în raport cu cadrele didactice şi colegii acestuia. Astfel, martorul A. C. V. a arătat că pârâtul venea zilnic într-o perioadă, stând ascuns şi izbindu-se în uşa de la microbuz şi reproşându-i reclamantei diverse probleme, iar reclamanta se simte terorizată în prezenţa acestuia, fiindu-i frică să meargă noaptea singură acasă în timp ce martora D. R. E., directoarea şcolii unde învaţă minorul, a relatat o împrejurare în care pârâtul a venit la şcoală la minor şi a îngenunchiat în faţa acestuia, copilul uitându-se oriunde numai la pârât nu, iar, din discuţia cu minorul, martora a arătat că acesta a declarat că nu merge acasă din cauza certurilor, agresiunilor fizice şi verbale. Aceeaşi martora a mai arătat că pârâtul îl aşteaptă pe minor şi la 7 şi la ora 14, fiind foarte insistent, iar copilul se simte pândit , luat prin surprindere, pârâtul dorind cu insistenţă să vadă copilul, să se întâlnească cu acesta, copilul fiind afectat. În plus, instanţa a reţinut din declaraţiile martorului D. R. E. că martorul P. V. a căutat-o pe aceasta pentru a-i spune ce să spună la proces, aceasta nefiind decât o reflexie a celor dorite de către pârât şi denotă insistenţa acestuia în soluţionarea problemelor în sensul dorit de către pârât.
Faptul că martorul P. V. a intervenit şi a mers la cel de-al doilea martor pune la îndoială declaraţiile acestuia care, de altfel, vizează doar aspectele legate de ratele la bancă pe care părţile le-ar avea de plătit, nefiind o persoană care să fie frecvent prezentă în casa părţilor şi să cunoască aspecte legate de comportamentul părţilor una faţă de cealaltă şi faţă de minor. Este adevărat că neplata ratelor poate constitui un motiv de stres pentru pârât, însă acesta nu justifică prin sine comportamentul constant al pârâtului care îşi urmăreşte soţia şi fiul, provocând stări de tensiune inacceptabile mai ales pentru dezvoltarea psihică a minorului şi pregătirea şcolară a acestuia.
Din înscrisurile depuse la dosar de către pârât instanţa a dedus incapacitatea acestuia în realizarea faptei de hărţuire a soţiei şi a copilului la locul de muncă şi la şcoală. Depoziţiile martorilor audiaţi în cauză, în special a martorei D. R. E. relevând o persoană instabilă din punct de vedere emoţional, condiţii în care instanţa a apreciat că, prin comportamentul său, pârâtul creează un pericol pentru integritatea fizică şi psihică a reclamantei şi a minorului, ceea ce denotă şi urgenţa cererii acesteia de emitere a unui ordin de protecţie.
În plus, instanţa a avut în vedere şi faptul că, în data de xx.xx.xxxx, când a avut loc altercaţia între cele două părţi, în urma căreia reclamanta a avut nevoie de 3-4 zile îngrijiri medicale pentru vindecare ( fila 9), pârâtul a fost sancţionat contravenţional.
Deşi pârâtul a justificat constant comportamentul prin împrejurarea că el este garant principal pentru contractul de credit încheiat de societate s-a observat că afirmaţia sa nu este reală atâta timp cât în calitate de împrumutat şi garanţi figurează societatea, reclamanta şi pârâtul ( fila 89).
Faţă de considerentele expuse, prima instanţă a admis în parte acţiunea în sensul obligării pârâtului de a păstra o distanţă minimă de 50 m faţă de reclamanta H. M. şi de minorul rezultat din căsătoria părţilor, respectiv H. A. G., precum si fata de unitatea de învăţământ unde este elev minorul, respectiv Scoala nr. 17, jud. Botoşani.
În ceea ce priveşte interdicţia accesului pârâtului în autoturismele proprietatea SC X SRL, instanţa a reţinut că o astfel de măsură nu se încadrează în nici una din cele limitativ prevăzute de art. 23 alin. 1-3 din Legea nr. 217/2003 şi, în plus, ordinul de protecţie vizează întotdeauna protejarea unei persoane şi nu a unor bunuri, protejarea persoanei fiind realizată în acest caz prin păstrarea distanţei de către pârât, implicit în situaţia în care reclamanta s-ar afla în autoturismele menţionate. Pe cale de consecinţă, instanţa a respins această solicitare.
Faţă de prevederile art. 31 alin.1 din Legea nr. 217/2003, instanţa a dispus comunicarea prezentului ordin de protecţie Poliţiei mun. Botoşani în vederea punerii în executare a acestuia, stabilind durata măsurilor dispuse ca fiind de 6 luni de la data emiterii ordinului.
În temeiul art. 23 alin.3 din Legea nr. 217/2003, instanţa a dispus obligarea pârâtului de a urma consiliere psihologică, apreciind din ansamblul probator administrat în cauză cu privire la comportamentul pârâtului uşor schimbător şi stările descrise de către martori că se impune o astfel de măsură, în lipsa căreia nici măsurile dispuse prin acest ordin nu ar fi unele eficiente.
Împotriva sentinţei civile nr. XXXX din xx.xx.xxxx a formulat apel pârâtul H. O. F..
În determinarea naturii căii de atac, instanţa are în vedere faptul că potrivit art. 7 din cadrul capitolului Dispoziţii de punere în aplicare din cuprinsul Legii 76/2012, se dispune că, dacă prin această lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este „definitivă”, de la intrării în vigoare a codului de procedură civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară.
Alin. 2 al aceluiaşi articol stabileşte că dispoziţiile alin. 1 se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este „supusă recursului”, sau că „poate fi atacată cu recurs” ori după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară.
Cum Legea 217/2003 prevedea calea de atac a recursului, iar cererea formulată de către reclamantă a fost introdusă după data intrării în vigoare a Legii 134/2010, va reţine că sunt aplicabile aceste prevederi lege, astfel încât sentinţa nr. XXXX din xx.xx.xxxx a Judecătoriei Botoşani, este supusă numai apelului la Tribunalul Botoşani.
În motivarea cererii de apel, a arătat pârâtul că s-au aplicat în mod greşit prevederile Legii 217/2003, respectiv ale art. 1 alin. 2 art. 2 lit. c, art. 4 şi art. 23 din acest act normativ.
A arătat că, potrivit art. 23 alin. 1: „numai persoana a cărei viaţă, integritate psihică şi psihică, ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă manifestat în formele prevăzute de art. 4 din Legea 217/2003, poate solicita ordin de protecţie.
A mai arătat faptul că situaţia de a-i aminti reclamantei că trebuie să-şi plătească datoriile în condiţiile în care primise somaţie nu poate fi catalogată drept violenţă în familie în sensul art. 4 din lege.
A mai susţinut că, dimpotrivă refuzul reclamantei de a achita aceste datorii cu luarea în considerare a consecinţelor ce decurg din acest refuz, poate fi considerat o violenţă economică în sensul art. 4 din Legea 217/2003.
În ceea ce îl priveşte pe minorul A., a arătat faptul că nu l-a căutat la şcoală şi l-a implorat să revină în familie.
La cererea de apel formulată prin reprezentant a fost anexat şi memoriul scris al pârâtului (f. 6 – 14 dosar).
În cuprinsul acestui memoriu pârâtul a arătat că soluţia a fost dată în mod greşit de către Judecătoria Botoşani pentru motivul că, cererea privind emiterea ordinului de protecţia nu a fost formulată cu respectarea dispoziţiilor legale şi anume a art. 26 alin. 1 cap. IV .
A susţinut că procurorul de şedinţă a sesizat în primă fază acest aspect, însă ulterior, Ministerul Public nu a fost reprezentat prin aceeaşi persoană.
A arătat că precizările depuse la xx.xx.xxxx prin avocat nu pot ţine loc de cerere conform prevederile ale art. 26 alin. 1 din Legea 217/2003.
A mai susţinut că, niciodată reclamanta nu a dovedit că a fost hărţuită şi urmărită de către pârât, astfel cum s-a afirmat în cererea completată în mod greşit.
Că, motivele invocate se referă la o situaţie trecută pentru care organele statului au luat măsuri la momentul oportun , astfel că nu mai pot fi invocate şi în susţinerea cererii de emiterea a ordinului de protecţie. Ele se referă la un incident produs în familie la data de xx.xx.xxxx, premeditat de către reclamantă.
A susţinut că aceasta a venit acasă în stare de ebrietate şi nu a putut să justifice lipsa unor bani din casă.
După această dată nu există nici o probă în legătură cu atitudinea sa.
A susţinut că nu sunt adevărate susţinerile reclamantei potrivit cărora ar fi terorizat copilului la şcoală şi că ar fi mers cu minorul să dea declaraţie la autorităţi.
De asemenea, nu sunt adevărate nici susţinerile potrivit cărora, ar fi ameninţat-o de multe ori chiar cu moartea, că ar fi urmărit-o în mod constant şi că ar fi provocat scandal de faţă cu alte persoane.
În legătură cu acestea nu au fost aduse probe în faţa instanţei.
A invocat în susţinerea acestor apărări faptul că, reclamanta nu a făcut plângeri şi reclamaţii sau sesizări la poliţie imediat după ce aceasta pretinde că ar fi avut loc o astfel de atitudine.
Plângerile la organele statului, nu au nici o legătură cu solicitarea reclamantei pentru a obţine ordin de protecţie.
Ceea ce a urmărit pârâtul a fost de a înştiinţa aceste instituţii despre faptul că reclamanta gestionează în mod fraudulos firma SC. X SRL Botoşani, firmă specializată transport auto persoane, aparţinând familiei H. ca şi bun comun, pentru care pârâtul este garant principal şi coproprietar, răspunzând în solidar faţă de administratoarea societăţii,
A reiterat existenţa unei violenţe economice în sensul art. 4 alin. „e” din lege la care este supus pârâtul, susţinând că este dreptul său a face asemenea petiţii.
Totodată, a arătat că instanţa a reţinut în mod greşit că ar fi căutat-o pe reclamantă în sensul de a o hărţui. A definit noţiunea de hărţuire şi a susţinut că în fapt, situaţia nu a fost astfel cum a fost prezentată de către reclamantă. În realitate el a căutat-o pe aceasta pentru a-i aduce aminte că trebuie să plătească ratele lunare la Banca Transilvania.
Niciodată în cele 87 de zile de când reclamanta a plecat de la locul în care trăiau în comun nu ar fi supus-o pe aceasta violenţei verbale, psihologice, violenţei fizice, violenţei sexuale, violenţei rasiale sau violenţei spirituale, forme de violenţe prevăzute de Legea 217/2003.
Dimpotrivă, pârâtul a fost supus violenţei economice. A mai susţinut că, reclamanta este cercetată pentru fapte penale, rezultând în mod evident că aceasta este supărată. Ea nu recunoaşte că nu-şi plăteşte datoriile iar în faţa organelor de poliţie a susţinut că a părăsit locuinţa comună de bună voie dar nu pentru că ar fi fost hărţuită. A mai menţionat că reclamanta a dat o declaraţie în care a arătat că a fost căutată pentru a-şi achita datoriile iar nu pentru a fi hărţuită.
A solicitat administrarea probei cu înscrisurile reprezentate de aceste declaraţii.
A mai susţinut pârâtul că pe rolul instanţelor se află cererea de divorţ (XXX/193/2013), urmând să se stabilească modalitatea de exercitare a autorităţii părinteşte.
A subliniat efectul pe care îl va avea soluţia dată în prezenta cauză faţă de modalitatea de soluţionare a cererii de divorţ.
Problema esenţială a reclamantei este aceea că aceasta nu poate să-şi plătească datoriile pe care le are şi nu vrea acest lucru.
Prin urmare, a solicitat desfiinţarea sentinţei pronunţată în dosarul XXXX/193/2013.
Apelantul a renunţat implicit la administrarea probei cu înscrisuri, astfel la termenul de judecată din xx.xx.xxxx, arătând că nu are de formulat cereri în legătură cu judecata.
Prezent în faţa instanţei de judecată la termenul din xx.xx.xxxx, minorul H. A. G. a arătat că îşi însuşeşte cererea formulată de către reclamanta H. M..
Analizând cererea de apel, instanţa va constata că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă.
Potrivit art. 3 alin. 1 li. „c” din Legea 217/2003, protecţia şi promovarea drepturilor victimelor, violenţelor se realizează în conformitate cu principiul prevenirii săvârşirii actelor de violenţă în familie.
Contrar celor susţinute de către pârât prin cererea de apel şi a anexei la această cerere, din înscrisurile dosarului rezultă o situaţie de fapt care reclamă tocmai luarea unor măsuri în vederea prevenirii săvârşirii actelor de violenţă.
Potrivit acestui principiu, astfel cum rezultă din reglementarea menţionată este suficientă existenţa unei ameninţări de săvârşire a unui act de violenţă, măsura putându-se lua tocmai în scopul prevenirii săvârşirii în mod efectiv a actului.
Este evident că, între părţi, există tensiuni pârâtul nefiind mulţumit de atitudinea reclamantei în legătură cu datoria pentru care acesta răspunde în solidar.
Astfel, din declaraţia martorilor audiaţi în cauză rezultă că pârâtul a manifestat atitudini ce ar putea reprezenta un eventual pericol, în sensul că, acesta venea zilnic la locul unde îşi desfăşura activitatea reclamanta, stătea ascuns, apoi se izbea în uşa de la microbuz, împrejurare în care reclamanta stătea în spatele microbuzului cu perdelele trase, manifestând frică faţă de pârât.
Au mai susţinut martorii că pârâtul reproşa aspecte în legătură cu o plată şi că era necesară atenţie pentru ca pârâtul să nu o lovească pe reclamantă.
A mai susţinut martorul că pârâtul se schimbă foarte, foarte repede şi că nu se poate discuta cu acesta. Că în mod obişnuit adresa injurii reclamantei.
Şi martorul propus de către pârât a arătat că între părţi există o tensiune determinată de existenţa datoriilor arătând că dacă reclamanta şi-ar achita datoriile nu ar exista aceste probleme.
Situaţia că martorul P. V. S. a arătat că nu l-a văzut pe pârât să fie violent şi a apreciat că nici nu este în stare de violenţă, nu poate fi relevantă în sensul aprecierii în legătură cu atitudinea generală a pârâtului câtă vreme din declaraţia celuilalt martor, rezultă aspecte contrare.
Instanţa va avea în vedere şi faptul că martorul audiat la propunerea pârâtului nu cunoştea aspecte în legătură cu evenimentele din xx.xx.xxxx sau din perioada anterioară. Acest martor a confirmat că împrejurările în care reclamanta a plecat de la locuinţa comună au fost acelea în care între părţi au existat discuţii, pârâtul aflându-se în stare de ebrietate, iar la domiciliul părţilor au fost prezenţi doi poliţişti şi o maşină de jandarmi.
Faţă de cele menţionate, instanţa va reţine că, în mod corect prima instanţă de judecată, a reţinut că sunt îndeplinite prevederile art. 4 din Legea 217/2003 .
Modalitate de manifestare a violenţei este anume psihologic definită în textul art. 4 lit. „b” ca reprezentând tocmai impunerea voinţei sau provocarea de stări de tensiune şi de suferinţă psihică în orice mod şi prin orice mijloace.
Faţă de cele reţinute mai sus tribunalul, va reţine că Judecătoria Botoşani, a făcut în mod corect aplicarea prevederilor art. 23 admiţând în parte cererea şi stabilind obligaţia provizorie pentru pârât de a păstra o distanţă minimă de 50 de metri faţă de reclamanţii H. M. şi H. A. G., faţă de domiciliul acestora şi faţă de unitatea de învăţământ unde este elev minorul, măsura fiind dispună pentru 6 luni de la emiterea ordinului.
În mod corect, a fost luată şi măsura obligării pârâtului de a urma măsura consilierii psihologice în conformitate cu prevederile art. 23 alin. 3 din Legea 217/2003.
Motivul invocat de către pârât în legătură cu neîndeplinirea condiţiilor de formă la formularea cererii, urmează a fi respins pentru că, acest formular este redat în textul de lege tocmai pentru a veni în ajutorul acelor persoane care fiind supuse unui act de violenţă îşi manifestă opţiunea de a solicita emiterea ordinului de protecţie. Textul de lege nu prevede o sancţiune în legătură cu nerespectarea acestei forme care, urmăreşte să faciliteze demersul victimei şi să ofere referinţe clare în legătură cu situaţia de fapt faţă de care se solicită emiterea ordinului, luându-se în considerare efectele importate pe care un astfel de act le generează.
Nici motivul netemeiniciei emiterii ordinului, nu poate fi primit câtă vreme din declaraţiile martorilor audiaţi rezultă că starea de tensiune dintre părţi a continuat să se manifeste.
Împrejurarea că în trecut au fost luate măsuri de către organele statului, este de natură a consolida poziţia reclamantei în cauza de faţă.
De altfel, nici situaţia invocată, anume că pentru fiecare dintre manifestările pârâtului, reclamanta nu ar fi formulat sesizări, nu poate reprezenta un motiv de desfiinţare a ordinului câtă vreme formularea de petiţii sau plângeri este un drept al reclamantei iar nu o obligaţie a acesteia.
Modalitatea în care reclamanta a înţeles să opteze în legătură cu manifestarea, la un moment dat, nu poate avea consecinţe în sensul lipsirii acesteia de posibilitatea de a invoca în prezent situaţiile anterioare şi de a solicita emiterea ordinului de protecţie, deoarece starea de tensiune nu a fost înlătură.
De altfel, chiar pârâtul susţine că există probleme pentru că reclamanta nu înţelege să-şi achite datoriile pentru care a garantat, considerându-se el însuşi o victimă a violenţei economice, manifestate de către reclamantă.
La punctul 3 din anexa la cererea de apel a susţinut că a căutat-o pe reclamantă tocmai pentru a-i aduce la cunoştinţă că trebuie să-şi plătească datoriile.
Din această situaţie, invocată în mod insistent de către pârât, rezultă starea de frustrare în care se află acesta urmare a atitudinii din partea reclamantei.
În cauza de faţă instanţa nu este chemată să analizeze atitudinea reclamantei, în legătură cu, existenţa datoriei sau a neîndeplinirii obligaţiei de plată, ci, necesitatea impunerii unei măsuri în vederea prevenirii unei violenţe.
Cum această situaţie a determinat crearea de tensiuni între păţi, astfel cum a rezultat şi din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, instanţa reţine că în soluţionarea cererii de apel nu are relevanţă dacă neachitarea acestor datorii este urmare a proprie voinţe a reclamantei sau este datorată unei alte împrejurări.
Nici situaţia existenţei dosarului de divorţ nu poate reprezenta un motiv pentru care sentinţa Judecătoriei Botoşani pronunţată la xx.xx.xxxx ar trebui desfiinţată, procedura specială de soluţionare în conformitate cu prevederile Legii 217/2003 neincluzând nici o condiţionare în raport de existenţa unei alte cauze pe rolul instanţelor de judecată.
La punctul 5 din memoriul pârâtului, se reiterează că reclamanta refuză să-şi achite datoriile.
Pentru toate aceste motive instanţa va respinge cererea de apel formulată de către pârâtul H. O. F. împotriva sentinţei civile nr. XXXX din xx.xx.xxxx a Judecătoriei Botoşani.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul H. O. F., domiciliat în Botoşani, Aleea X nr. Y, cu domiciliul procesual ales la Cabinetul de Avocatură T. F. din Botoşani, strada X nr. Y, bl. Z, sc. T, ap. U împotriva sentinţei civile nr. XXXX din xx.xx.xxxx a Judecătoriei Botoşani pe care o păstrează, în contradictoriu cu reclamanta – intimată H. M. din Botoşani, Aleea X nr. Y sau Botoşani, Aleea X nr. Y, sc. Z, ap. T.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică din xx.xx.xxxx.
PREŞEDINTE, JUDECĂTOR , GREFIER,
Curtea de Apel Constanța
Imobil preluat în mod abuziv de stat în baza Decretului nr. 223/1974. Nelegalitatea prevederii cuprinse în textul pct. 1.4. lit. b alineat ultim din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 498/2003.
Judecătoria Babadag
evacuare
Tribunalul Gorj
Art. 494 Cod civil. Faţă de hotărârea instanţei de fond prin care s-a reţinut că sunt constructori de rea credinţă, reclamanţii nu pot cere să li se permită să ridice construcţiile efectuate, conform dispoziţiilor art. 494 Cod civil
Judecătoria Sinaia
Obligaţie de a face - suplinire acord pârât
Tribunalul București
Legea 1/2009