Ordin de protecţie

Decizie 86 A din 30.04.2013


DOSAR NR. XXXX/193/2013 ordin de protecţie  -  apel

R O M A N I A

TRIBUNALUL BOTOŞANI – SECŢIA CIVILĂ

DECIZIA NR. XX

Şedinţa Camerei de Consiliu  din  xx.xx.xxxx

Preşedinte –

Judecător -

Grefier  -

Ministerul Public – reprezentat de procuror

La ordine  judecarea  apelului declarat de apelantul  – pârât H. O. F., domiciliat  în Botoşani, Aleea X nr. Y prin apărător ales  T. F. din Botoşani,  strada X nr. Y, bl. Z, sc. T, ap. U, împotriva sentinţei civile nr. XXXX din xx.xx.xxxx  în contradictoriu cu reclamanta – intimată H. M., domiciliată în Botoşani, Aleea X nr. Y, judeţul Botoşani sau  Botoşani, Aleea X nr. Y, sc. Z, ap. T şi partea în proces Parchetul de pe lângă Tribunalul  Botoşani, având ca obiect  „ordin de protecţie”.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă  pârâtul – apelant asistat de avocat T. F. şi  reclamanta – intimată, lipsind  apărătorul acesteia respectiv avocat B. C..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care arată că procedura  de citare este legal îndeplinită.

Avocat T. F. pentru  pârâtul – apelant arată că potrivit art. 30 din Legea 217 termenul de declarare a căii de atac este de 3 zile de la pronunţarea sentinţei instanţei de fond şi  că este supusă numai recursului.

Instanţa dă citire conţinutului încheierii de şedinţă din xx.xx.xxxx, prin care s-a stabilit că  calea de atac a prezentei cauze este cea a apelului potrivit Legii 134/2010  situaţie în care completul  de judecată  este legal  constituit fiind  calea de atac a apelului.

Nemaifiind alte  cereri de formulat sau probe de administrat, instanţa constată petiţia de apel în stare de judecată şi acordă cuvântul asupra fondului pricinii.

Apărătorul pârâtului – apelant solicită admiterea apelului şi să desfiinţaţi în totalitate hotărârea  pronunţată de instanţa de fond.

Arată că hotărârea instanţei de fond a fost  dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv art. 1 (2), art. 2 lit.”c” art. 23 din  Legea 217/2003. Potrivit art. 23 numai persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică  ori libertate pusă în pericol  poate solicita ordin de protecţie.

Reclamanta – intimată a fost contractată de apelant doar pentru a o atenţiona  să achite  datoriile  contractate de societatea la care aceasta are calitatea de asociat unic, datorii  care au fost  garantate cu locuinţa comună a părţilor.

Refuzul reclamantei – intimate de a achita datoriile contractate  poate fi considerat un abuz economic,  conform art. 4 din Legea 217/2003. Se pune problema  dacă există sau a existat această violenţă expusă de reclamantă, din momentul în care aceasta a părăsit locuinţa  împreună  cu copilul, iar singura sursă ca apelantul  să ia contract cu copilul  era unitatea şcolară unde îşi  frecventează  cursurile şcolare. Or, reclamanta – intimată a considerat acest gest de afecţiune al apelantului  ca fiind o presiune psihică  asupra copilului. Pentru dezvoltarea normală a unui copil  este nevoie de  dragostea din partea mamei  şi autoritate din partea tatălui. Apelantul doreşte  să se împace cu  reclamanta – intimată.

De observat  că cererea reclamantei nu a  respectat condiţiile  prevăzute de art. 26 alin. 1 cap. IV  din Legea 217/2003 potrivit cărora: „cererea privind emiterea ordinului de protecţie  se întocmeşte  potrivit formulatului  prevăzut în anexă care face parte integrantă din prezenta  legea”, abia ulterior promovării acţiunii reclamanta a  depus  precizări la acţiune conform formularului tip.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a apelului atât în ceea de priveşte situaţia de formă  cât şi situaţia de fapt expusă, această lege a dat posibilitatea părţilor măsura de protecţie care a fost instituită, tocmai pentru a analiza  situaţia copilului.

Reclamanta – intimată arată că apărătorul ales nu a putut să se prezinte.

Solicită  respingerea apelului şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca fiind  legală şi temeinică.

Arată că datoriile contractate de societate le achită lunar, nu s-a opus niciodată  ca minorul  să nu se întâlnească cu apelantul, având în vedere că copilul are  14 ani şi poate singur să aleagă calea cea mai bună. Or,  apelantul când se întâlneşte  cu copilul nu încearcă  să aplaneze  această situaţie  ci, mai rău o înrăutăţeşte, vorbindu-i urât  despre mama sa. 

T R I B U N A L U L

Asupra cererii de apel de  faţă;

Prin cererea înregistrată sub nr. XXXX/193/27.02.2013 pe rolul Judecătoriei Botoşani,  reclamanta H. M.  a solicitat în contradictoriu cu  pârâtul H. O. F. să se dispună  emiterea  unui ordin de protecţie, respectiv evacuarea temporara a pârâtului din locuinţă, reintegrarea sa si a copiilor  în locuinţă familiei, limitarea dreptului de folosinţă a paratului, obligarea acestuia  la păstrarea unei distanţe minime faţă de ea, copil, reşedinţă, locul de muncă sau unitatea de învăţământ, interzicerea oricărui contact, încredinţarea minorului sau stabilirea reşedinţei acestuia şi suportarea de către parat a chiriei sau întreţinerii pentru locuinţa temporara.

 În motivarea cererii, reclamanta  a arătat că a fost lovita violent în locuinţa familiei din Botosani, Aleea X, nr. Y, la data de xx.xx.xxxx şi primeşte zilnic ameninţări de la soţul său, fiind urmărita şi hărţuită de  acesta,  aflându-se în proces de divorţ.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar următoarele înscrisuri: copie cerere ( filele 6-7), acte de stare civila ( filele 8 si120, certificate medico legale ( filele 9-10 si 12-14).

 Pârâtul legal citat a depus întâmpinare prin care a arătat că reclamanta a completat cererea tipizata în mod confuz şi iresponsabil pentru a induce în eroare instanţa.

La  data de xx.xx.xxxx, în jurul orelor 18:00 – 18:30 reclamanta a venit acasă într-o avansată stare de ebrietate şi a provocat un scandal, respectiv în legătură  cu o importanta sumă de bani pe care a furat-o din casă în mai multe etape în total de 3.000 euro si 27.000 lei, alte obiecte şi o verigheta de aur de 4,5 grame, banii fiind ai săi din salarii, salarii compensatorii, împrumuturi CAR si împrumuturi de la persoane fizice.  Scandalul pe care l-a premeditat si l-a provocat a constat în îmbrânceli reciproce, reclamanta instruindu-l în prealabil pe minor să  telefoneze  la 112, venind un echipaj de la poliţie si unul de la jandarmi care au constatat că  a deranjat ordinea publică şi nu că reclamanta era lovită. De asemenea, a căutat-o personal pe reclamantă cât şi alte persoane  pentru a o ruga să achite ratele la Banca Transilvania  unde  a făcut un credit important, iar el este girant principal. A mai arătat că  reclamanta gestionează în mod fraudulos SC X SRL unde pârâtul figurează ca coproprietar, precum si Oficiul de Asigurări. Din momentul în care s-a pensionat pe caz de boala  şi primeşte  o pensie de 715 lei, reclamantei nu îi mai convine. Nu are timp să se ocupe de buna educaţie a minorului şi nici nu se pricepe.

Totodată,  a mai arătat  că reclamanta a  promovat acţiunea de divorţ  iar pe data de xx.xx.xxxx, aceasta a declarat de bună voie că a părăsit domiciliul şi a abandonat familia, premeditând neplata ratelor şi având o relaţie extraconjugala cu şoferul P. A. pe care a ţinut-o ascunsă, acesta asistând la discuţiile cu reclamanta ce se limitau la datoriile bancare. A susţinut că nu exista nici un pericol ca minorul să locuiască în continuare pe Aleea X, nr. Y.

De asemenea, pârâtul a  mai arăta că nu a hărţuit-o pe reclamantă  şi că el nu o va mai căuta dacă aceasta  îşi achită datoriile.

In dovedirea cererii, paratul a depus la dosar  înscrisuri: somatii ( filele 41-43), memoriu special ( filele 45-56), nota de prezentare ( filele 58-62), somatii,contracte, chitante ( filele 85-102).

Din oficiu, instanţa de fond a solicitat relaţii de la Poliţia mun. Botoşani cu privire la plângerile formulate de către părţi ( filele 66-79), precum si către DGASPC Botosani ( filele 107-108).

Ulterior, la termenul de judecată din data de xx.xx.xxxx, reclamanta a depus precizări la acţiune  prin care a arătat că solicită emiterea ordinului de protecţie prin care paratului să i se interzică a se apropia la mai puţin de 50 metri de ea şi copilul rezultat din căsătoria acestora,  accesul în autoturismele cu nr. de înmatriculare BT-XX-XXX si BT-XX-XXX aparţinând SC X SRL, precum si accesul paratului la domiciliul sau actual si a se apropia la mai puţin de 50 metri de Şcoala nr. 17 unde minorul  este elev,  întrucât pârâtul a ameninţat-o de la data introducerii cererii de divorţ, o urmăreşte constant, se  urca în autoturismele indicate, provoacă scandaluri de fata cu călătorii, a formulat plângeri nejustificate la Politie, Protecţia Copilului, la ITM, la Garda Financiara, ARR etc, a terorizat copilul la şcoala, nefiind interesat de răul pe care  îl face acestuia.

 In cauza, au fost audiaţi martorii A. C. V., P. V. si D. R. E..

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, prima instanţă de judecată a reţinut că potrivit prevederilor art. 23 alin.1 din Legea nr. 217/2003, persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligaţii sau interdicţii: a) evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate; b) reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei; c) limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima; d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de copiii acesteia sau faţă de alte rude ale acesteia ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate; e) interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic; f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima; g) obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute; h) încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora. Conform art. 4 din Legea nr. 217/2003, violenţa în familie se poate manifesta sub mai multe forme, respectiv violenţă verbală, violenţă psihologică, violenţă fizică, violenţă sexuală, violenţă economică, violenţă socială şi violenţă spirituală.

Prin urmare, faţă de dispoziţiile anterior menţionate, pentru emiterea unui ordin de protecţie, sunt necesar a fi îndeplinite o serie de condiţii şi anume: viaţa, libertatea, integritatea fizică sau psihică a persoanei care solicită emiterea ordinului de protecţiei să fi fost pusă în pericol printr-un act de violenţă ( fizica sau psihica) în una din formele prevăzute în art. 4 lit. a) - g) din partea unui membru de familie definit prin art. 5 din Legea nr. 217/2003 (ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude; soţul/soţia şi/sau fostul soţ/fosta soţie; persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc; tutorele sau altă persoană care exercită în fapt ori în drept drepturile faţă de persoana copilului; reprezentantul legal sau altă persoană care îngrijeşte persoana cu boală psihică, dizabilitate intelectuală ori handicap fizic, cu excepţia celor care îndeplinesc aceste atribuţii în exercitarea sarcinilor profesionale), iar măsura să aibă caracter provizoriu şi urgent.

 A reţinut prima instanţă că  integritatea psihică a reclamantei şi a copilului părţilor este pusă în pericol printr-un act de violenţă psihologică în sensul provocării de stări de tensiune şi de suferinţă psihică.

Astfel, din data de  xx.xx.xxxx, când a intervenit separarea în fapt a părţilor, pârâtul şi-a hărţuit în mod constant soţia şi fiul său, soţia sub aparenţa unor discuţii cu privire la ratele pe care societatea al cărei administrator este aceasta şi formularea de sesizări la poliţie şi DGASPC cu privire la faptul că reclamanta nu deţine mutaţie la noua adresă şi, respectiv, dacă DGASPC a dat mandat reclamantei pentru a avea în îngrijire minorul, iar fiul prin prezentarea permanentă a pârâtului la şcoala unde învaţă acesta şi crearea unor stări stânjenitoare pentru minor în raport cu cadrele didactice şi colegii acestuia. Astfel, martorul A. C. V. a arătat că pârâtul venea zilnic într-o perioadă, stând ascuns şi izbindu-se în uşa de la microbuz şi reproşându-i reclamantei diverse probleme, iar reclamanta se simte terorizată în prezenţa acestuia, fiindu-i frică să meargă noaptea singură acasă în timp ce martora D. R. E., directoarea şcolii unde învaţă minorul, a relatat o împrejurare în care pârâtul a venit la şcoală la minor şi a îngenunchiat în faţa acestuia, copilul uitându-se oriunde numai la pârât nu, iar, din discuţia cu minorul, martora a arătat că acesta a declarat că nu merge acasă din cauza certurilor, agresiunilor fizice şi verbale. Aceeaşi martora a mai arătat că pârâtul îl aşteaptă pe  minor şi la 7 şi la ora 14, fiind foarte insistent, iar copilul se simte pândit , luat prin surprindere, pârâtul dorind cu insistenţă să vadă copilul, să se întâlnească cu acesta, copilul fiind afectat. În plus, instanţa  a reţinut  din declaraţiile martorului D. R. E. că martorul P. V. a căutat-o pe aceasta pentru a-i spune ce să spună la proces, aceasta nefiind decât o reflexie a celor dorite de către pârât şi denotă insistenţa acestuia în soluţionarea problemelor în sensul dorit de către pârât.

Faptul că  martorul P. V. a intervenit şi a mers la cel de-al doilea martor pune la îndoială declaraţiile acestuia care, de altfel, vizează doar aspectele legate de ratele la bancă pe care părţile le-ar avea de plătit, nefiind o persoană care să fie frecvent prezentă în casa părţilor şi să cunoască aspecte legate de comportamentul părţilor una faţă de cealaltă şi faţă de minor.  Este adevărat că neplata ratelor poate constitui un motiv de stres pentru pârât, însă acesta nu justifică prin sine comportamentul constant al pârâtului care îşi urmăreşte soţia şi fiul, provocând stări de tensiune inacceptabile mai ales pentru dezvoltarea psihică a minorului şi pregătirea şcolară a acestuia.

Din  înscrisurile depuse la dosar de către pârât instanţa a dedus  incapacitatea acestuia  în realizarea faptei de  hărţuire a soţiei şi a  copilului la locul de muncă şi la şcoală.  Depoziţiile martorilor audiaţi în cauză, în special a martorei D. R. E. relevând o persoană instabilă din punct de vedere emoţional, condiţii în  care  instanţa a apreciat  că, prin comportamentul său, pârâtul creează un pericol  pentru integritatea fizică şi psihică a reclamantei şi a minorului, ceea ce denotă şi urgenţa cererii acesteia de emitere a unui ordin de protecţie.

 În plus, instanţa  a avut  în vedere şi faptul că, în data de xx.xx.xxxx,  când a avut loc  altercaţia între cele două părţi, în urma căreia reclamanta a avut nevoie de 3-4 zile îngrijiri medicale pentru vindecare ( fila 9), pârâtul a fost sancţionat contravenţional.

Deşi pârâtul a justificat constant comportamentul  prin împrejurarea că el este garant principal  pentru contractul de credit încheiat de societate s-a observat  că afirmaţia sa nu este reală atâta timp cât în calitate de împrumutat şi garanţi figurează societatea, reclamanta şi pârâtul ( fila 89).

 Faţă de considerentele expuse, prima  instanţă  a admis  în parte acţiunea  în sensul obligării  pârâtului de a păstra o distanţă minimă de 50 m faţă de reclamanta H. M. şi de minorul rezultat din căsătoria părţilor, respectiv H. A. G., precum si fata de unitatea de învăţământ unde este elev minorul, respectiv Scoala nr. 17, jud. Botoşani.

În ceea ce priveşte interdicţia accesului pârâtului în autoturismele proprietatea SC X SRL, instanţa  a reţinut că o astfel de măsură nu se încadrează în nici una din cele limitativ prevăzute de art. 23 alin. 1-3 din Legea nr. 217/2003 şi, în plus, ordinul de protecţie vizează întotdeauna protejarea unei persoane şi nu a unor bunuri, protejarea persoanei fiind realizată în acest caz prin păstrarea distanţei de către pârât, implicit în situaţia în care reclamanta s-ar afla în autoturismele menţionate. Pe cale de consecinţă, instanţa  a respins această solicitare.

 Faţă de prevederile art. 31 alin.1 din Legea nr. 217/2003, instanţa  a dispus  comunicarea prezentului ordin de protecţie Poliţiei mun. Botoşani în vederea punerii în executare a acestuia, stabilind durata măsurilor dispuse ca fiind de 6 luni de la data emiterii  ordinului.

În temeiul art. 23 alin.3 din Legea nr. 217/2003, instanţa  a dispus obligarea pârâtului de a urma consiliere psihologică, apreciind din ansamblul probator administrat în cauză cu privire la comportamentul pârâtului uşor schimbător şi stările descrise de către martori că se impune o astfel de măsură, în lipsa căreia nici măsurile dispuse prin acest ordin nu ar fi unele eficiente.

Împotriva sentinţei civile nr. XXXX din xx.xx.xxxx a  formulat apel  pârâtul H. O. F..

În  determinarea naturii căii de atac, instanţa are în  vedere faptul că potrivit  art. 7  din  cadrul capitolului Dispoziţii de punere în aplicare din cuprinsul  Legii 76/2012, se dispune că,  dacă  prin această lege nu se prevede altfel, ori de câte ori  printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este „definitivă”,  de la intrării în vigoare a codului  de procedură civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa  ierarhic superioară.

Alin. 2  al aceluiaşi articol stabileşte  că  dispoziţiile alin. 1  se aplică şi în cazul în care  printr-o lege specială se prevede că  hotărârea judecătorească de primă instanţă este „supusă recursului”, sau că „poate fi atacată cu recurs” ori după caz, legea specială  foloseşte o  altă expresie similară.

Cum Legea 217/2003 prevedea calea de atac a recursului, iar cererea formulată de  către reclamantă a fost introdusă după data intrării  în vigoare a Legii 134/2010,  va reţine că sunt aplicabile  aceste prevederi lege, astfel încât sentinţa nr. XXXX din xx.xx.xxxx a Judecătoriei  Botoşani, este supusă numai apelului la  Tribunalul Botoşani.

În motivarea cererii de apel,  a arătat  pârâtul că  s-au aplicat în mod greşit  prevederile Legii 217/2003,  respectiv ale  art. 1 alin. 2  art. 2 lit. c, art. 4 şi art. 23 din acest act normativ.

A arătat că, potrivit art. 23 alin. 1: „numai  persoana a cărei viaţă,  integritate psihică şi psihică, ori libertate este  pusă în pericol printr-un act de violenţă  manifestat  în  formele prevăzute de art. 4 din  Legea 217/2003, poate solicita  ordin de protecţie.

A mai arătat faptul că situaţia de a-i aminti reclamantei că trebuie să-şi plătească datoriile în condiţiile în care  primise  somaţie  nu poate  fi  catalogată drept  violenţă în familie în sensul art. 4 din lege.

A mai susţinut că, dimpotrivă  refuzul reclamantei de a achita aceste datorii  cu  luarea în considerare a consecinţelor ce decurg din  acest refuz, poate  fi considerat  o violenţă economică în sensul art.  4 din Legea 217/2003.

În ceea  ce îl priveşte pe  minorul A., a  arătat faptul că nu l-a căutat  la şcoală şi l-a  implorat să  revină în familie.

La cererea de apel formulată prin  reprezentant  a fost anexat şi memoriul scris al  pârâtului (f. 6 – 14 dosar).

În cuprinsul acestui memoriu pârâtul a arătat că soluţia a fost dată în mod greşit de către Judecătoria Botoşani pentru motivul că, cererea privind emiterea ordinului de protecţia nu a fost  formulată  cu  respectarea dispoziţiilor legale şi  anume  a art. 26 alin. 1 cap. IV .

A susţinut că procurorul de  şedinţă a sesizat în primă fază acest aspect, însă ulterior,  Ministerul Public nu a fost reprezentat prin aceeaşi persoană. 

A arătat că precizările depuse la xx.xx.xxxx prin  avocat nu pot  ţine loc de cerere conform  prevederile  ale art. 26 alin. 1 din Legea 217/2003.

A mai susţinut că, niciodată reclamanta nu a  dovedit  că a fost  hărţuită  şi urmărită  de către pârât, astfel cum s-a afirmat în  cererea completată în mod  greşit.

Că,  motivele invocate se referă la o situaţie  trecută pentru care organele  statului au luat măsuri  la momentul  oportun ,  astfel că nu mai pot fi invocate şi în susţinerea cererii de emiterea a ordinului de protecţie.  Ele se referă  la un incident produs în familie la  data de xx.xx.xxxx, premeditat  de către reclamantă.

A susţinut că  aceasta a  venit acasă în stare de ebrietate şi nu a putut să justifice  lipsa  unor bani din casă.

După  această dată nu există nici o probă în legătură cu atitudinea sa.

A susţinut că nu sunt adevărate susţinerile reclamantei potrivit cărora ar fi terorizat  copilului la şcoală  şi că ar fi mers cu minorul  să dea  declaraţie la autorităţi.

De asemenea, nu sunt  adevărate nici  susţinerile  potrivit cărora,  ar fi ameninţat-o de multe ori chiar cu  moartea,  că ar fi urmărit-o în mod constant şi  că ar fi provocat  scandal de faţă cu alte persoane.

În legătură cu acestea nu au fost aduse  probe în faţa instanţei.

A invocat în susţinerea  acestor apărări faptul că, reclamanta nu a făcut plângeri şi reclamaţii sau sesizări la poliţie imediat  după  ce aceasta  pretinde că ar fi  avut loc o  astfel de atitudine.

Plângerile la  organele statului, nu au nici o legătură cu  solicitarea reclamantei pentru a obţine ordin  de protecţie.

Ceea  ce a urmărit pârâtul  a fost de a înştiinţa aceste instituţii  despre faptul că reclamanta gestionează în mod fraudulos firma SC. X SRL Botoşani, firmă specializată transport auto persoane, aparţinând familiei H. ca şi bun comun, pentru care pârâtul este garant principal şi coproprietar, răspunzând în solidar faţă de administratoarea societăţii,

A reiterat  existenţa unei  violenţe economice în sensul art. 4 alin. „e”  din lege la care este supus pârâtul, susţinând că este dreptul  său a face asemenea petiţii.

Totodată, a  arătat că instanţa a reţinut în mod greşit că ar fi căutat-o pe reclamantă în sensul de a o  hărţui. A definit  noţiunea de  hărţuire şi a  susţinut  că în fapt, situaţia nu a fost  astfel cum a fost prezentată de către reclamantă. În realitate el a căutat-o pe  aceasta pentru  a-i aduce aminte că trebuie să  plătească ratele  lunare la Banca Transilvania.

Niciodată în cele 87 de zile de când reclamanta a plecat de la  locul în care  trăiau în comun  nu ar  fi  supus-o  pe aceasta violenţei  verbale, psihologice, violenţei  fizice, violenţei  sexuale, violenţei  rasiale sau violenţei  spirituale, forme de violenţe prevăzute de Legea 217/2003.

Dimpotrivă, pârâtul a fost supus  violenţei economice.  A mai susţinut că, reclamanta este cercetată  pentru fapte  penale,  rezultând în mod evident că aceasta este supărată.  Ea nu recunoaşte  că nu-şi  plăteşte  datoriile iar în faţa organelor de poliţie a susţinut că  a părăsit  locuinţa comună de bună voie dar  nu pentru  că ar fi fost hărţuită. A mai  menţionat că  reclamanta  a dat o declaraţie în care  a  arătat  că a fost căutată pentru  a-şi achita datoriile iar nu pentru a fi hărţuită. 

A solicitat administrarea probei cu înscrisurile reprezentate de aceste declaraţii.

A mai susţinut pârâtul că pe rolul instanţelor  se află cererea de divorţ (XXX/193/2013), urmând să se stabilească modalitatea de exercitare a autorităţii  părinteşte.

A  subliniat efectul pe care îl  va avea soluţia dată în prezenta cauză faţă de modalitatea de soluţionare a cererii de divorţ.

Problema esenţială a reclamantei  este aceea  că  aceasta nu poate  să-şi plătească datoriile pe care le are şi nu  vrea acest lucru.

Prin urmare, a solicitat  desfiinţarea sentinţei pronunţată în dosarul XXXX/193/2013.

Apelantul  a renunţat implicit la administrarea probei cu înscrisuri, astfel la termenul de judecată din xx.xx.xxxx, arătând că  nu are de formulat cereri în legătură cu  judecata.

Prezent în faţa instanţei  de judecată la termenul din xx.xx.xxxx,  minorul H. A. G. a arătat că îşi însuşeşte  cererea formulată de către reclamanta H. M..

Analizând cererea de apel,  instanţa va constata că aceasta este nefondată, urmând a fi  respinsă.

Potrivit art. 3 alin. 1 li. „c” din Legea 217/2003, protecţia şi promovarea  drepturilor  victimelor, violenţelor se realizează  în conformitate  cu  principiul prevenirii  săvârşirii actelor de violenţă  în familie.

Contrar celor susţinute de către pârât prin cererea de apel şi a anexei la această cerere, din înscrisurile dosarului  rezultă o situaţie de fapt  care reclamă  tocmai luarea unor măsuri în vederea prevenirii săvârşirii actelor  de violenţă.

Potrivit acestui principiu, astfel cum rezultă din reglementarea menţionată  este suficientă  existenţa unei ameninţări  de  săvârşire a unui act de violenţă, măsura putându-se lua tocmai în scopul prevenirii săvârşirii în mod  efectiv  a actului.

Este evident că, între părţi, există tensiuni pârâtul nefiind  mulţumit de  atitudinea reclamantei în legătură cu datoria  pentru care acesta răspunde în solidar.

Astfel, din  declaraţia  martorilor audiaţi în cauză rezultă că pârâtul a  manifestat atitudini ce ar putea reprezenta un eventual  pericol, în sensul că,  acesta venea zilnic la locul unde îşi desfăşura activitatea reclamanta, stătea ascuns,  apoi  se izbea în uşa de la microbuz, împrejurare în care reclamanta  stătea în spatele microbuzului cu  perdelele  trase, manifestând  frică faţă de pârât.

Au mai susţinut martorii  că pârâtul reproşa  aspecte în legătură cu  o plată şi că  era necesară atenţie pentru  ca pârâtul să nu o  lovească pe reclamantă. 

A mai susţinut martorul că pârâtul  se schimbă foarte, foarte repede şi că nu se poate  discuta cu acesta. Că în mod  obişnuit  adresa  injurii  reclamantei.

Şi martorul propus de  către pârât a arătat că între părţi există o  tensiune  determinată de existenţa  datoriilor  arătând că dacă reclamanta şi-ar  achita datoriile nu  ar  exista aceste probleme.

Situaţia că  martorul P. V. S. a arătat că nu l-a văzut pe pârât să fie violent şi a apreciat că nici nu este în stare de  violenţă, nu poate fi relevantă în sensul aprecierii în legătură cu atitudinea  generală a  pârâtului câtă vreme din declaraţia  celuilalt martor, rezultă aspecte contrare.

Instanţa va avea în vedere şi faptul că martorul audiat la  propunerea pârâtului  nu cunoştea aspecte în legătură cu evenimentele din xx.xx.xxxx  sau  din  perioada anterioară. Acest martor a confirmat că împrejurările  în care reclamanta a plecat de la locuinţa comună au fost acelea în care între părţi au existat discuţii, pârâtul aflându-se în stare de ebrietate, iar la domiciliul părţilor au fost prezenţi  doi poliţişti şi o maşină de jandarmi.

Faţă de cele menţionate, instanţa va reţine că, în mod  corect prima instanţă de judecată, a reţinut că sunt îndeplinite prevederile  art. 4  din Legea 217/2003 .

Modalitate de manifestare a violenţei este anume psihologic definită în textul art. 4 lit. „b” ca reprezentând  tocmai  impunerea voinţei sau provocarea  de stări de tensiune şi de suferinţă psihică în orice mod şi prin orice mijloace.

Faţă de cele reţinute mai sus tribunalul, va reţine că Judecătoria  Botoşani,  a făcut în mod  corect aplicarea prevederilor  art. 23 admiţând în parte cererea şi stabilind obligaţia provizorie pentru pârât de a păstra o distanţă minimă de 50 de metri faţă de reclamanţii H. M. şi H. A. G.,  faţă de domiciliul  acestora şi faţă de unitatea de învăţământ unde este elev minorul, măsura  fiind  dispună pentru 6 luni de la  emiterea ordinului.

În mod corect, a fost luată şi măsura obligării pârâtului  de  a urma măsura  consilierii psihologice în conformitate cu prevederile art. 23 alin.  3 din Legea 217/2003.

Motivul invocat de către pârât în legătură cu  neîndeplinirea condiţiilor de formă la formularea cererii,  urmează a fi respins pentru că, acest formular  este redat în textul de lege tocmai pentru a veni în ajutorul acelor persoane  care fiind supuse  unui act de violenţă  îşi  manifestă opţiunea de a solicita emiterea ordinului de protecţie. Textul de lege nu prevede o sancţiune în legătură cu  nerespectarea acestei forme care, urmăreşte să faciliteze  demersul victimei şi  să ofere referinţe  clare în legătură cu  situaţia de fapt  faţă de care  se solicită  emiterea ordinului, luându-se în considerare efectele  importate pe  care un astfel de act  le  generează. 

Nici motivul  netemeiniciei  emiterii ordinului, nu poate fi primit  câtă vreme  din declaraţiile martorilor audiaţi  rezultă că starea de tensiune dintre părţi a  continuat  să se  manifeste.

Împrejurarea că în trecut au fost  luate măsuri de către organele  statului, este  de natură a  consolida poziţia reclamantei în cauza de faţă.

De altfel, nici situaţia invocată,  anume că pentru fiecare dintre  manifestările  pârâtului, reclamanta  nu ar fi  formulat sesizări, nu poate reprezenta un motiv de desfiinţare a ordinului  câtă  vreme  formularea de petiţii sau  plângeri este un drept al  reclamantei  iar nu o obligaţie a acesteia.

Modalitatea în care  reclamanta a înţeles  să opteze în legătură  cu manifestarea, la un moment dat, nu poate avea consecinţe în sensul  lipsirii acesteia de posibilitatea de a invoca în prezent  situaţiile anterioare şi de a solicita  emiterea ordinului de protecţie,  deoarece starea de tensiune nu a fost înlătură.

De altfel, chiar pârâtul susţine  că  există probleme  pentru că reclamanta nu înţelege  să-şi achite datoriile pentru care a  garantat, considerându-se el însuşi  o victimă a violenţei economice, manifestate de către reclamantă.

La punctul  3 din anexa la cererea de apel a susţinut că  a căutat-o pe reclamantă tocmai pentru a-i aduce la cunoştinţă că trebuie să-şi  plătească datoriile.

Din  această situaţie, invocată în mod insistent de către  pârât, rezultă  starea de frustrare în care se află acesta urmare a  atitudinii din partea reclamantei.

În cauza de faţă instanţa nu este chemată să analizeze  atitudinea reclamantei, în legătură cu, existenţa datoriei sau a  neîndeplinirii obligaţiei de plată, ci,  necesitatea impunerii  unei măsuri în vederea prevenirii unei  violenţe.

Cum această situaţie a determinat crearea de  tensiuni  între păţi, astfel cum a rezultat şi din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, instanţa  reţine că în  soluţionarea cererii de apel  nu are  relevanţă dacă neachitarea acestor datorii este urmare a  proprie voinţe a reclamantei sau este datorată  unei alte împrejurări.

Nici situaţia  existenţei  dosarului de divorţ  nu poate  reprezenta un motiv pentru care  sentinţa Judecătoriei  Botoşani pronunţată la xx.xx.xxxx ar trebui desfiinţată, procedura  specială de soluţionare în conformitate cu prevederile Legii 217/2003  neincluzând nici o condiţionare  în raport de existenţa unei  alte cauze  pe rolul instanţelor de  judecată.

La punctul 5 din  memoriul  pârâtului, se reiterează că  reclamanta refuză să-şi achite datoriile.

Pentru toate aceste motive instanţa va respinge cererea de apel formulată de către  pârâtul H. O. F. împotriva sentinţei civile nr. XXXX din xx.xx.xxxx a Judecătoriei  Botoşani.

 PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul  H. O. F.,  domiciliat în Botoşani, Aleea X nr. Y, cu domiciliul procesual ales la  Cabinetul de Avocatură T. F. din  Botoşani, strada X nr. Y, bl. Z, sc. T, ap. U  împotriva  sentinţei civile nr. XXXX din xx.xx.xxxx a Judecătoriei  Botoşani pe care o păstrează, în contradictoriu cu  reclamanta – intimată  H. M. din Botoşani, Aleea X nr. Y sau  Botoşani, Aleea  X nr. Y, sc. Z, ap. T. 

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din  xx.xx.xxxx.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR , GREFIER,