Luare de mita. Elemente constitutive

Dosar nr. XXXXX/40/2011 Art. 254, 255 Cod penal

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BOTOŞANI - SECŢIA PENALĂ

Şedinţa publică din xx.xx.2013

PREŞEDINTE  -

GREFIER  -

Ministerul Public reprezentat de

PROCUROR  -

SENTINŢA PENALĂ NR. XX

Pe rol pronunţarea asupra cauzei penale privind pe inculpaţii D. L. şi C. M. C. ,  trimişi în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani  nr. XXX/P/2010 din xx.xx.2011, pentru săvârşirea  infracţiunilor prev. de art. 254 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 şi art. 42 Cod penal pentru inculpatul D. L. şi prev de art. 255 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2, 42 Cod penal şi art. 37 lit. a Cod penal pentru inculpata C. M. C. .

Dezbaterile orale asupra cauzei penale de faţă au avut loc în şedinţa publică din xx.xx. 2013, cuvântul părţilor fiind consemnat în încheierea de şedinţă din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentinţă şi, când din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunţarea pentru astăzi, când 

Deliberând

T R I B U N A L U L,

 Asupra cauzei penale de faţă;

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani  nr. XXX/P/2010 din xx.xx.2011 a fost trimisă în judecată inculpata  C. M. C.  pentru săvârşirea  infracţiunii  prev.  de  art.  255 alin. 1 Cod penal  cu aplic. art. 41 alin.  2,  42 Cod penal şi art.  37  lit. a Cod penal şi inculpatul  D. L. pentru săvârşirea infracţiunii prev.  de  art.  254 alin. 1  Cod penal, cu aplic. art. 41  alin. 2  şi  42  Cod penal.

În esenţă, s-a reţinut că în  perioada premergătoare probelor scrise ale examenului de bacalaureat  2010,  desfăşurate la Colegiul Economic  „Octav Onicescu”  Botoşani  în  intervalul  28 iunie – 02 iulie 2010,  inculpata C. M. C. , în  calitate de vicepreşedintă a  comitetului de părinţi,  a colectat suma totală de circa  38.000  lei  de la  elevii din clasele  a  XII-a  şi a XIII-a, precum  şi de la elevii Grupului Şcolar de Cooperaţie  Botoşani;  din  această sumă,  a  dat inculpatului D. L., preşedinte  al comisiei de  examen  din cadrul colegiului, suma de 4.900  lei  şi  i-a  plătit  acestuia, conform înţelegerii,  mesele  principale  la restaurant  timp de  şase  zile (evaluate  la 500 lei),  pentru ca inculpatul,  încălcându-şi atribuţiile stabilite prin Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat – 2010, să  asigure  reuşita  la examenul de bacalaureat  a majorităţii elevilor şi să favorizeze  pe câţiva dintre  aceştia, printre  care  copiii persoanelor care  s-au  ocupat  de „protocol” (C. M. B. , T. G. A.,  I. C. A., B. A. C.). De asemenea, inculpata a  folosit  aceste  fonduri  pentru  a  asigura mesele principale  la restaurant în zilele  de examen (evaluate  la 90, respectiv,  60 lei)membrilor comisiei de examen P. T.şi S. M.şi pentru a asigura  masa  în incinta colegiului, în zilele  probelor, celor 55 de profesori asistenţi (evaluată la circa 2.500 lei);  totodată, inculpata  C. M. C. a dat câte  50 lei profesorilor asistenţi ST. M., T. V., A. O.  şi A. I. S., pentru  ca aceştia, la  fel ca şi colegii lor, să-i lase pe candidaţi  să copieze şi să se  consulte între ei şi i-a  dat suma de 100  lei  învinuitei  P. C. (profesor evaluator de limba română în cadrul  C.Z.E.300 - Şcoala  nr.11  Botoşani), pentru a identifica teza  la limba  română  a fiului ei, C. M. B. şi a-i mări nota.

Inculpatul D. L. a acceptat banii şi foloasele sus-menţionate  şi a  acţionat în scopul arătat,  rezultatul fiind  acela  că foarte  mulţi elevi slabi la învăţătură au promovat examenul  cu note  mari. Foloasele primite înainte  şi în timpul desfăşurări probelor  scrise  au fost necuvenite,  fiind interzise  de Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat – 2010.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa va reţine următoarele:

I.Privitor la excepţiile invocate de apărătorii inculpaţilor

A)Excepţia nulităţii actului de sesizare a instanţei

Atât în notele de concluzii, cât şi cu prilejul dezbaterilor, inculpatul D. L., prin apărător, a reiterat excepţia nulităţii actului de sesizare a instanţei din perspectiva încălcării dreptului la apărare al inculpatului. Această încălcare s-a materializat prin refuzul procurorului de a pune efectiv la dispoziţia învinuitului şi a apărătorilor aleşi întregul material de urmărire penală, precum şi prin interdicţia de a se putea face însemnări, notări, consemnarea paginilor relevante pentru apărare. Totodată, s-a încercat suplinirea acestor neregularităţi prin completarea ulterioară, în fals, a procesului-verbal, cu acea notă, conţinând un scris diferit şi cuvinte prescurtate pentru a se încadra pe formular.

Cu prilejul punerii în discuţie, excepţia a fost susţinută şi de inculpata C. M. C., prin apărător.

Verificând cele două procese-verbale de prezentare a materialului de urmărire penală (filele 221 şi 222 dup), instanţa constată că ambele formulare conţin menţiunea luării la cunoştinţă de întreg conţinutul dosarului şi sunt semnate de procuror, apărătorii inculpaţilor şi inculpaţi. Nu sunt consemnate obiecţiuni cu privire la modalitatea de prezentare a materialului de urmărire penală sau timpul alocat acestei activităţi procedurale.

În ce priveşte nota inclusă în procesul-verbal vizându-l pe inculpatul D., se observă că aceasta este inserată în chiar cuprinsul procesului-verbal, anterior rubricilor conţinând numele apărătorilor şi semnăturile, şi nu se referă la alte materiale decât cele cuprinse în dosarul de urmărire penală. Faptul că s-au folosit un scris cu caractere mai mici şi prescurtări ale unor cuvinte nu este de natură să conducă la concluzia că respectiva notă ar fi fost adăugată ulterior prezentării, atât timp cât, după cum s-a arătat, această activitate a vizat întreg conţinutul dosarului şi a decurs fără obiecţiuni.

Prin urmare, excepţia invocată este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă.

B)Excepţia de necompetenţă materială a organului de urmărire penală

În susţinerea acestei excepţii s-a invocat că preşedinţii comisiilor de bacalaureat au atribuţii de organizare şi control, astfel încât se pune problema aplicabilităţii art. 1 lit. c din Legea nr. 78/2000, text care precizează că dispoziţiile acestei legi se aplică persoanelor care exercită atribuţii de control potrivit legii, şi implicit a competenţei Parchetului de pe lângă Tribunal sau a Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Potrivit art. 13 alin. 1 din Ordonanţa de urgenţă nr. 43 din 4 aprilie 2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, sunt de competenţa acesteia infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, însă numai dacă sunt săvârşite în una dintre următoarele condiţii:

a)dacă, indiferent de calitatea persoanelor care le-au comis, au cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 200.000 euro ori o perturbare deosebit de gravă a activităţii unei autorităţi publice, instituţii publice sau oricărei alte persoane juridice ori dacă valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 euro;

b)dacă, indiferent de valoarea pagubei materiale ori de gravitatea perturbării aduse unei autorităţi publice, instituţii publice sau oricărei alte persoane juridice ori de valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie, sunt comise de către: deputaţi; senatori; membri ai Guvernului, secretari de stat ori subsecretari de stat şi asimilaţii acestora; consilieri ai miniştrilor; judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ai Curţii Constituţionale; ceilalţi judecători şi procurori; membrii Consiliului Superior al Magistraturii; preşedintele Consiliului Legislativ şi locţiitorul acestuia; Avocatul Poporului şi adjuncţii săi; consilierii prezidenţiali şi consilierii de stat din cadrul Administraţiei Prezidenţiale; consilierii de stat ai primului-ministru; membrii şi controlorii financiari ai Curţii de Conturi  şi ai camerelor judeţene de conturi; guvernatorul, prim-viceguvernatorul şi viceguvernatorul Băncii Naţionale a României; preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Concurenţei; ofiţeri, amirali, generali şi mareşali; ofiţeri de poliţie; preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene; primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti; primarii şi viceprimarii sectoarelor municipiului Bucureşti; primarii şi viceprimarii municipiilor; consilierii judeţeni; prefecţii şi subprefecţii; conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale şi persoanele cu funcţii de control din cadrul acestora, cu excepţia conducătorilor autorităţilor şi instituţiilor publice de la nivelul oraşelor şi comunelor şi a persoanelor cu funcţii de control din cadrul acestora; avocaţii; comisarii Gărzii Financiare; personalul vamal; persoanele care deţin funcţii de conducere, de la director inclusiv, în cadrul regiilor autonome de interes naţional, al companiilor şi societăţilor naţionale, al băncilor şi societăţilor comerciale la care statul este acţionar majoritar, al instituţiilor publice care au atribuţii în procesul de privatizare şi al unităţilor centrale financiar bancare; persoanele prevăzute la art. 81 din Legea nr. 78/2000; lichidatorii judiciari; executorii Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului.

Alineatele 11 şi 12 includ în competenţa Direcţiei şi infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, precum şi infracţiunile prev. la art. 215 alin. 1, 2, 3 şi 5, art. 246, 247, 248 şi 248 şi 2481 din Codul penal, la art. 175, 177 şi 178-181 din Legea nr. 141/1997 şi în Legea nr. 241/2005, dacă s-a cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro.

Dincolo de întrebarea firească privind raţiunea pentru care apărătorul inculpatului susţine agravarea situaţiei propriului client (de vreme ce Legea nr. 78/2000 reglementează forme calificate ale infracţiunilor de corupţie, iar Ordonanţa sus-citată se referă la împrejurări ce agravează răspunderea penală şi impun intervenţia unui organ judiciar strict specializat), se observă că în speţă nu s-a produs niciuna dintre urmările arătate şi nici vreunul dintre inculpaţi nu are vreuna dintre calităţile enumerate la litera b).

Pe de altă parte, art. 13 alin. 4 din Ordonanţă dispune că „Sunt de competenţa parchetelor de pe lângă instanţe, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală, infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, care nu sunt date, conform alin. (1), (11) şi (12), în competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie”.

Prin urmare, indiferent de pretinsa incidenţă a dispoziţiilor Legii nr. 78/2000 (aspect ce urmează a fi analizat odată cu fondul cauzei), în speţă competenţa de a efectua urmărirea penală se stabileşte potrivit dispoziţiilor de drept comun (art. 30, 27 pct. 1 lit. a şi 45 alin. 1 Cod procedură penală) şi revine Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.Pentru aceste considerente urmează a fi respinsă şi această excepţie.

II.Asupra fondului cauzei

În cauză a fost administrat un amplu material probator, constând în principal în declaraţii ale părţilor şi martorilor, înscrisuri şi interceptări ale unor convorbiri telefonice. În ce priveşte declaraţiile de martori, se constată că, din pricina trecerii timpului şi a modului în care au fost percepute faptele – ca lipsite de o semnificaţie deosebită, cele mai complete şi fidele relatări sunt cele făcute în faza de urmărire penală. Pe parcursul cercetării judecătoreşti, în marea majoritate a cazurilor cei audiaţi şi-au menţinut declaraţiile anterioare. Unii martori au adoptat o atitudine evazivă (cel mai elocvent exemplu fiind cel al martorului P.T.), precizând însă, la rândul lor, că îşi menţin declaraţiile date în cursul urmăririi penale. Aşa fiind, pentru uşurinţa şi claritatea expunerii şi pentru trimiterea la elementele de fapt relevante, instanţa va face referire de cele mai multe ori doar la declaraţiile respective, indicând acolo unde a considerat necesar şi elementele de identificare ale declaraţiilor din cursul cercetării judecătoreşti.

În urma examinării întregului material probator administrat în cauză, instanţa va reţine următoarele:

În anul 2010 inculpata C. M. C.  avea calitatea de vicepreşedinte al comitetului de părinţi din cadrul Colegiului Economic „Octav Onicescu” Botoşani, fiul acesteia, numitul C. B., fiind elev al acestei unităţi de învăţământ în clasa a XII-a F.

Anterior probelor scrise ale examenului de bacalaureat, având în vedere „cutuma” stabilită şi toleranţa manifestată în anii anteriori faţă de asemenea iniţiative, la nivelul comitetelor de părinţi (însă nu la iniţiativa inculpatei C., cum greşit se reţine în rechizitoriu) din cadrul Colegiului Economic „Octav Onicescu” şi Grupului Şcolar de Cooperaţie Botoşani (ai cărui elevi urmau să susţină probele scrise la colegiul amintit), s-a hotărât strângerea unor sume de bani având ca destinaţie asigurarea „protocolului”. La luarea acestei hotărâri a contribuit şi numitul H. I., directorul Colegiului, care a afirmat că este treaba părinţilor să asigure apa, cafeaua şi o gustare în zilele de desfăşurare a probelor de bacalaureat. Susnumitul afirmă în declaraţiile sale că a interzis expres asemenea activităţi, însă susţinerile sale sunt contrazise atât de declaraţiile inculpatei şi ale martorelor B. M. şi T. M., cât şi de modul în care aceste activităţi s-au desfăşurat. Astfel, „organizatorilor” li s-a permis accesul în incinta unităţii de învăţământ, bunurile cumpărate fiind depozitate într-un cabinet. Mai mult, după cum se va vedea, inculpata C. a fost prezentată inculpatului D. L. ca persoana care se va ocupa de protocol din partea comitetului de părinţi.

Cu toate că s-a încercat acreditarea ideii că sumele strânse urmau să fie folosite doar pentru procurarea unor gustări însoţite de apă şi cafea, probatoriul le indică destinaţia completă, cunoscută şi asumată de la bun început: o parte din bani urma să fie folosită pentru procurarea acelor gustări şi a altor produse alimentare (dulciuri şi băuturi alcoolice), iar restul era destinată membrilor comisiilor, în ambele cazuri cu scopul de a obţine o atitudine îngăduitoare faţă de elevii ce urmau să susţină probele de bacalaureat. Acest aspect este dovedit prin declaraţiile martorilor  (spre exemplu, martora A. E. indică expres destinaţia sumelor de bani, iar martora B. M. declară că „Părinţii şi-au dorit ca supraveghetorii să fie mai indulgenţi, măcar să-i lase pe copii să se consulte între ei”), prin procesele-verbale de redare a unor convorbiri telefonice (spre exemplu, pe data de xx.xx. 2010, la ora 20:55:04, inculpata discută cu numita M. despre „cât ar fi un punct” şi i se răspunde că „la română mergea cam 300” – f. 32 vol II dup), de cuantumul sumei strânse (mult prea mare pentru achiziţionarea doar a unor gustări, apă şi cafea) şi de faptul că părinţilor le erau cunoscute dispoziţiile metodologice ce interziceau activităţi de acest gen. Este vorba de art. 95 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat – 2010 (cuprinsă în Anexa 2 la O.M.E.C.I. nr. 5507/6.10.2009 privind aprobarea calendarului şi a metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat 2010), conform căruia „(1) Se interzice cu desăvârşire colectarea sau favorizarea acţiunii de colectare a unor fonduri materiale sau băneşti de la candidaţi, de la părinţii acestora sau de la orice persoană care are rude în rândul candidaţilor, fonduri care au ca destinaţie asigurarea cazării, a meselor sau a altor beneficii pentru membrii comisiilor din centrele de testare sau de evaluare. (2) Conducerile unităţilor de învăţământ vor lua toate măsurile pentru informarea cadrelor didactice, elevilor şi părinţilor referitor la prevederile menţionate la alin. (1) şi pentru a nu permite încălcarea acestora.”

Deşi discuţiile purtate de părinţi au vizat strângerea unei sume de câte 200 lei de elev, fiecare elev a contribuit în măsura posibilităţilor materiale, sumele variind între 20 şi 200 lei. Unii elevi au refuzat să contribuie la aşanumitul „fond de protocol”, fie din raţiuni materiale, fie deoarece se considerau bine pregătiţi.

Banii au fost strânşi la nivelul fiecărei clase de către şefii de clasă sau casierii clasei, sumele strânse fiind predate inculpatei C., având în vedere că fusese desemnată de comitetul de părinţi ca principal organizator al acestei activităţi. Acelaşi comitet de părinţi a stabilit ca inculpata să fie ajutată şi de alţi membrii: B. M., T. M. şi I. M.. Prin urmare, nu se poate reţine că aceste persoane ar fi fost atrase de inculpată în desfăşurarea activităţilor de procurare şi organizare.

În final, inculpatei i-a fost predată suma de aproximativ 34.000 lei. La calculul acestei sume au fost avute în vedere declaraţiile elevilor date în cursul urmăririi penale – vol. VI (instanţa considerând că acestea, mai apropiate în timp de momentul strângerii banilor, cuprind o relatare mai fidelă a celor întâmplate), precum şi declaraţia martorei M. C., care a predat inculpatei banii strânşi în cadrul Grupului Şcolar de Cooperaţie Botoşani. Ulterior, numita T. M. i-a predat inculpatei şi suma de 4.000 lei, reprezentând suma rămasă din banii strânşi în aceeaşi modalitate şi în acelaşi scop pentru probele de evaluare a competenţei lingvistice ce avuseseră loc în lunile aprilie-mai 2010.

În intervalul 21-27 iunie 2010, în urma tragerii la sorţi efectuată de comisia judeţeană şi emiterii deciziilor de către inspectorul şcolar general, au fost stabilite comisiile din centrele de examen şi comisiile din centrele zonale de evaluare. În cazul centrului de examen Colegiul Economic „Octav Onicescu” şi centrului de evaluare Şcoala nr. 11 Botoşani, listele au fost întocmite la data de 25 iunie, cu numărul comun 5838, şi comunicate centrelor la aceeaşi dată (f. 11-14 vol. VIII dup). Comisia din centrul de examen era compusă din următoarele persoane: vicepreşedinte : P. M. L.; membri:  C.  G.,  M.  I.,  N.  E.,  P.  T., S. A. şi Ş. M.;  asistenţi: A.  A., A. V. C., A.  I., A. O., A. C., A. L., A. I.  Ş., Ap. L., A. C. V., B. G. I., B.  B., B. M., B. D., C. H., C. G. L., C. M., C. L., C. T., C. C., C.  L., C. M. G., C. A. M., D. O. M., D. C., D. M.,  D. S. M., D. M.,  D. I. M., F. E., G. S., G. I.,  H. N. F., H. A., H. I. M., H. T., I. D. I., I. I., L. N., M. E., M. C.,  M. C. A., M. C. E., N. A., O. O. E., P. G. L., P. A., P. D., P. C. E., P. E., R. A., Ş. N., ST. M., T. C., T.  V., T. M. (f. 11 vol. VIII dup).

Prin ordinul MECTS nr. 4277/21.06.2010 inculpatul D. L. a fost desemnat ca preşedinte al comisiei de bacalaureat din centrul de examen. Anexa la acest Ordin, cuprinzând lista preşedinţilor comisiilor de bacalaureat, a fost comunicată Inspectoratului Şcolar al Judeţului Botoşani la data de 23 iunie 2010 (f. 32 vol. VIII dup).

Pe data de xx.xx. inculpata C. cunoştea deja componenţa celor două comisii, datele fiindu-i comunicate de către numitul H. I.. Această împrejurare reiese din conţinutul unor convorbiri telefonice purtate de inculpată la data respectivă. Astfel, la ora 17:19:29, inculpata este contactată de numita P. (B. P.), căreia îi solicită să vorbească cu numita P. C. (inculpata reţinuse numele de P. C.), „că-i la corectare la B., la română”, pentru a putea să o abordeze personal (f. 27 vol. II dup), aspecte confirmate şi în declaraţiile martorei B. P.. În aceeaşi seară, la ora 18:53:57, inculpata discută cu numitul C., dorind să afle dacă soţia acestuia îl cunoaşte pe profesorul C. D. (care „e în comisia de corectare la bacalaureat unde e B.”) şi dacă acesta „se poate aborda”. Nu este greu de ghicit în ce anume ar consta „abordarea”, de vreme ce numitul C. îi precizează inculpatei că nu se adresează telefonic asemenea întrebări (f. 28 vol. II dup). La mai puţin de o oră, inculpata discută cu o persoană de sex feminin, căreia îi comunică că a doua zi „soseşte pe meleaguri” inculpatul D. L., despre care directorul i-a zis că „s-ar putea să fie de-a oltului, pentru că i-a zis aceala de anul trecut să vină aici, că e bine” (f. 29 vol. II dup). Faptul că aceste date au fost obţinute de la numitul H. I. rezultă fără îndoială din precizările inculpatei cum că a dus la şcoală apa şi tot ce a trebuit, că i s-a pus la dispoziţie laboratorul de geografie (activităţi ce nu puteau fi îndeplinite fără încuviinţarea directorului unităţii de învăţământ). Relevante în ce priveşte conţinutul discuţiilor „organizatorice” purtate de inculpată cu numitul H. I. sunt întrebarea adresată acesteia „l-ai întrebat pe director cam cât…?” şi răspunsul „Mâine. Că mâine stă, mâine la amiază stau la masă. […] Mâine între două şi trei vin şi stau la masă, între opt şi zece persoane, că a zis că vrea să cheme toată comisia, cum ar veni, ştii?”.  Pentru a nu lăsa vreo îndoială, inculpata precizează: „…eu oricum am să mă mişc pe acolo, am să văd eu ce am să fac…”.

Din cele arătate reiese încă o dată că inculpata avea de la bun început reprezentarea modului în care urmau să fie folosite sumele de bani strânse, urmând să afle doar datele unor membrii ai comisiilor şi să identifice împrejurările şi modalităţile în care îi putea contacta pe aceştia.

Inculpatul D. L. a sosit în mun. Botoşani dimineaţa zilei de 27 iunie 2010 şi s-a deplasat la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean. Aici a participat la şedinţa de instruire a preşedinţilor de comisii, prilej cu care i s-a înmânat mapa cu documentele necesare, ştampila centrului de examen şi lista membrilor comisiei şi asistenţilor. Inculpatul a sesizat că lista asistenţilor nu conţinea specializările acestora, însă martorul N. H., preşedintele comisiei judeţene, i-a răspuns că oricum specialităţile sunt cunoscute de ceilalţi membri ai comisiei, iar asistenţii dau declaraţii prin care arată că nu sunt incompatibili. Acest răspuns este pe deplin relevant în ce priveşte uşurinţa cu care, începând de la nivelul comisiei judeţene până la cel al comisiilor din centrele de evaluare, au fost interpretate şi aplicate normele ce reglementează organizarea unui examen de bacalaureat.

După terminarea şedinţei, inculpatul s-a deplasat la Colegiul Economic împreună cu H. I. şi a preluat de la acesta logistica şi materialele necesare examenului de bacalaureat. În acest context între inculpat şi directorul Colegiului au existat discuţii privind organizarea logisticii necesare desfăşurării probelor scrise, inculpatul reclamând unele deficienţe.

Se reţine prin rechizitoriu că în acelaşi interval de timp, şi anume după amiaza zilei de 27 iunie 2010, inculpatul ar fi solicitat administratorului Colegiului Economic să îi încarce un cartuş de imprimantă, operaţiune care ar fi costat aproximativ 200 lei, şi că această solicitare dovedeşte că încă de la început inculpatul  a avut reprezentarea posibilităţii obţinerii de foloase ilicite cu ajutorul funcţiei sale, posibilitate transpusă în practică ori de câte ori a avut ocazia. Dincolo de faptul că respectiva solicitare a fost stabilită pe baza declaraţiilor numitului H. I., martor lipsit de credibilitate în opinia instanţei (având în vedere numeroasele contradicţii între cele relatate şi situaţia de fapt reală), din declaraţia martorului Şt. M., informaticianul Colegiului (f. 160 vol II) reiese că inculpatul i-a solicitat doar să se informeze dacă există un anumit tip de refill pentru un cartuş de imprimantă, fără însă a-i solicita să şi facă refill-ul. Prin urmare, nu va fi considerată dovedită această împrejurare menţionată în rechizitoriu.

Inculpata C. M. se afla deja în incinta Colegiului. Potrivit martorului ST. M., inculpata „se băga peste tot şi a avut posibilitatea să discute cu dl. D. L.” (f. 122 vol. VII dup). Susţinerile martorului sunt confirmate şi de convorbirea purtată de inculpată la ora 16:31:13 cu martora M. C., din care reiese că inculpata se afla în unitatea de învăţământ unde, ajutată de alte persoane, punea pe mese apa şi paharele, cât şi de declaraţiile inculpatului, care arată că numita C. M. i-a fost prezentată pe 27 sau 28 iunie ca persoana care se va ocupa de protocol din partea comitetului de părinţi (f. 68 vol. I dup).

În aceste împrejurări inculpatul D. L. a acceptat oferta inculpatei de a i se plăti mesele la restaurant pe perioada examenului de bacalaureat şi de a se asigura „protocolul” celorlalţi membrii ai comisiei în chiar incinta Colegiului, precum şi promisiunea unor alte foloase materiale, în schimb angajându-se să-şi îndeplinească necorespunzător ori să-şi depăşească unele din atribuţiile ce îi reveneau, şi anume să favorizeze pe  unii elevi prin desemnarea, în limita posibilităţilor, a unor anumiţi asistenţi în sala în care urma să susţină probele fiul inculpatei, să intervină pentru obţinerea unor note mai mari pentru anumiţi elevi şi să asigure, pe cât posibil, o supraveghere mai puţin strictă pe timpul desfăşurării probelor. Acest moment a fost supus dezbaterilor sub mai multe aspecte:

1)Dacă mesele au fost plătite de către inculpată

În această privinţă inculpatul a oferit explicaţii contradictorii, pornind de la aceea că mesele au fost plătite de membrii comisiei şi terminând cu susţinerea că inculpata i-ar fi precizat că plata meselor se va face din sponsorizări. Că plata consumaţiei făcută de membrii comisiei nu a fost suportată de aceştia rezultă nu doar din declaraţiile inculpatei C. şi ale martorului I. M., ci şi din convorbirile telefonice purtate de aceasta. Spre exemplu, în convorbirile purtate de inculpată în după amiaza zilei de 30 iunie 2010 cu fiul şi cu soţul său (f. 81 şi 82 vol. II dup), se menţionează că masa a fost plătită de martorul I. M., banii fiindu-i ulterior restituiţi acestuia de către inculpată.

2)Dacă inculpatul a cunoscut provenienţa sumelor şi dacă a existat un temei legal pentru efectuarea plăţii de către inculpată

După cum s-a arătat mai sus, însuşi inculpatul a declarat că inculpata C. M. i-a fost prezentată ca persoana care se va ocupa de protocol din partea comitetului de părinţi. În ce priveşte existenţa unui temei legal pentru asigurarea acestui protocol, s-a invocat că sumele plătite s-ar încadra în noţiunea de sponsorizări, însă analiza dispoziţiilor metodologice şi a celor cuprinse în Regulamentul de organizare şi funcţionare  a unităţilor de învăţământ preuniversitar infirmă această susţinere.

Astfel, conform art. 93 din Metodologie, posibilitatea membrilor comisiei de a lua masa este asigurată de comisia judeţeană (nu de centrele de examen), la solicitarea respectivelor cadre didactice. Art. 95 din aceeaşi Metodologie interzice asigurarea meselor din fonduri băneşti strânse de la candidaţi sau părinţii acestora, fără a distinge după provenienţa sau natura acestor fonduri.

Pe de altă parte, potrivit art. 53 din Regulamentul de organizare şi funcţionare  a unităţilor de învăţământ preuniversitar, „Comitetele de părinţi/Consiliul reprezentativ al părinţilor/Asociaţia de părinţi pot atrage resurse financiare extrabugetare, constând în contribuţii, donaţii, sponsorizări etc., venite din partea unor persoane fizice sau juridice din ţară şi din străinătate, care vor fi utilizate pentru:

a)modernizarea şi întreţinerea patrimoniului unităţii de învăţământ, a bazei materiale şi sportive;

b)acordarea de premii şi burse elevilor;

c)sprijinirea financiară a unor activităţi extraşcolare;

d)acordarea de sprijin financiar sau material copiilor care provin din familii cu situaţie materială precară;

e)alte activităţi care privesc bunul mers al unităţii de învăţământ sau care sunt aprobate de adunarea generală a părinţilor.”

Se constată cu uşurinţă că resursele financiare la care face referire textul pot fi folosite doar în interesul unităţii de învăţământ şi al elevilor acesteia.

Aceste prevederi se completează cu cele ale art. 48 alin. 9 din acelaşi Regulament, care interzice iniţierea, de către şcoală sau de către părinţi, a oricăror discuţii cu elevii în vederea colectării şi administrării fondurilor comitetului de părinţi.

Prin urmare, inculpatul putea beneficia de masă fie pe propria cheltuială, fie în urma unei solicitări adresate comisiei judeţene, modalităţi preabine cunoscute având în vedere experienţa dobândită prin participarea la numeroase examene de bacalaureat.

3)Dacă s-a realizat o înţelegere cu conţinutul arătat între cei doi inculpaţi

Ambii inculpaţi neagă o asemenea înţelegere, în privinţa căreia nu există probe directe. În ansamblul probator se regăsesc însă mai multe împrejurări relevante care, privite unitar şi în succesiune cronologică, conduc la concluzia contrară neechivocă.

Pentru început, observăm atitudinea inculpatului D. de a permite accesul inculpatei C. în unitatea de învăţământ în chiar preziua examenului, aceasta având acces peste tot, conform martorului Şt. şi deplasându-se direct la comisia de bacalaureat, conform martorei P. A.. În mod evident, această atitudine permisivă a constituit o încurajare pentru inculpată, în condiţiile în care inculpatul cunoştea scopul prezenţei acesteia în centrul de examen.

Ulterior, inculpatul a permis accesul inculpatei în incinta Colegiului şi în zilele de examen, cu toate că art. 21 alin. 1 din Metodologie îl interzice. Mai mult, inculpatul a permis aducerea în centrul de examen a celor necesare protocolului, deşi, prin raportare la dispoziţiile art. 95, respectivele produse alimentare constituie materiale nepermise.

Inculpatul a acceptat ca plata meselor să fie făcută de către inculpată deşi, după cum s-a arătat în cele ce preced, cunoştea modalităţile legale în care poate beneficia de masă.

Menţionăm apoi convorbirile telefonice ce atestă conţinutul înţelegerii dintre cei doi inculpaţi. Astfel, la data de 27 iunie 2010, ora 19:05:33, martora C. L. (despre care inculpata cunoştea că are calitatea de asistent) este apelată de către inculpată, care îi solicită să coboare în faţa blocului (f. 39 vol. II dup). Inculpata i-a comunicat martorei ca va încerca să rezolve ca ea să fie repartizată în sala în care va susţine probele scrise fiul său, solicitându-i să fie îngăduitoare cu elevii (f. 49-52 vol. V dup).  În dimineaţa zilei de 28 iunie, inculpata i-a spus martorei M. C. că a aranjat şi că va fi în sală la B. cu o doamnă de treabă (f. 111 vol. V dup). Într-adevăr, la prima probă, pentru sala în care se afla fiul inculpatei au fost desemnate ca asistenţi M. C. şi C. L.. Având însă în vedere declaraţiile contradictorii ale membrilor comisiei şi asistenţilor privind modalitatea de desemnare a asistenţilor pe săli (unii afirmă că s-a efectuat tragerea la sorţi în toate cele trei zile; alţii că în prima zi s-a procedat la o repartizare aleatorie, respectiv primul şi ultimul asistent de pe listă, iar în zilele următoare s-a procedat la tragere la sorţi), faptul că lista cu asistenţi nu cuprindea specializările acestora (deficienţă care a impus verificarea acestui aspect în chiar dimineaţa primei zile de bacalaureat, cu consecinţa reducerii semnificative a timpului acordat operaţiunilor de desemnare pe săli), precum şi principiul in dubio pro reo, instanţa va reţine că nu se poate stabili cu certitudine dacă inculpatul a şi reuşit să repartizeze asistenţii în modalitatea dorită de inculpată. În seara zilei de 29 iunie 2010, martora M. C. o întreabă pe inculpată dacă nu îi poate „sugera domnului s-o pună pe D.”, deoarece are mai mulţi copilaşi acolo (în sala de clasă) (f. 61 vol. II dup). Rezultă atât posibilitatea inculpatei de a discuta cu inculpatul D. asemenea chestiuni, cât şi faptul că această deschidere a inculpatului pentru asemenea discuţii era cunoscută şi de alte persoane. Pe data de 1 iulie 2010, între orele 14:46:00 şi 18:41:43, inculpatul D. L. poartă trei convorbiri telefonice cu martora A. M. (membru al comisiei din centrul de evaluare Şcoala nr. 11 Botoşani), toate în legătură cu obţinerea unor anumite note (f. 119-121 vol. II dup). Discuţia începe la ora 14:46:00, când inculpatul îi confirmă susnumitei că este vorba despre B., iar aceasta răspunde că a găsit (evident, este vorba de teză) şi că urmează să comunice „nişte numere”, „nişte cifre de telefon”. Acoperirea pentru a desemna notele obţinute este folosită şi în cea de-a doua convorbire, purtată la ora 14:50:33, când numita A. îi comunică inculpatului două „prefixuri”, 940 şi 930, uitând însă să precizeze numerele de telefon corespunzătoare. În continuare numita A. M. îi spune inculpatului că „mai putem găsi un prefix”, „dacă trebuie şi suplimentar”, acesta răspunzând „cât se poate”. Faţă de succesul obţinut de inculpat în negocierea „prefixurilor”,  în ziua de 2 iulie 2010, după ce martora B. aflase nota primită de fiica sa la limba română şi îşi exprimase nemulţumirea, inculpata îl întreabă pe inculpat, de faţă cu martora, dacă se mai poate face ceva (f. 109 vol. II dup). Ulterior, inculpata poartă o convorbire cu martora M. C., care de asemenea o întreabă dacă se mai poate face ceva, inculpata răspunzându-i că preşedintele va merge la centrul de corectare după masă (f. 110 vol. II dup). De menţionat că această discuţie s-a purtat după predarea tezelor, astfel încât în atribuţiile inculpatului nu mai intra vreo deplasare la centrul zonal de evaluare.

Relevant este şi modul în care a procedat inculpatul cu privire la tezele elevilor T. G. A., C. M. B. , B. A. C., B. S. I.(fiul unuia dintre inspectorii şcolari) şi I. C. A.. Astfel, tezele au fost preluate doar de către inculpat şi puse separat pe săli, cu borderourile aferente, fără a fi amestecate, creându-se astfel posibilitatea identificării anumitor teze (declaraţiile martorilor P. M. L. – f. 112 vol VII dup, S. M.– f. 121 vol. VII dup, A. C. – f. 13 vol. V dup, A. L. – f. 17 vol. V dup). Că tezele elevilor amintiţi au fost aşezate de inculpat într-o anumită ordine reiese atât din declaraţia martorei P. M. L., care arată că inculpatul nu i-a permis să intervină în procesul de numărare şi din declaraţiile martorei A. M. (f. 145 vol. V dup, f. 239 vol. II), care relatează că inculpatul i-a precizat că tezele de care este interesat sunt primele din teancul adus, cât şi din modalitatea concretă de numerotare a respectivelor teze: T. G. A. – nr. 311, C. M. B.  – nr. 312, B. A. C. – nr. 313, B. S. I.– nr. 314 şi I. C. A. – nr. 315. La celelalte două probe preluarea tezelor şi predarea lor la centrul de evaluare s-a făcut în acelaşi mod, tezele numiţilor T. G. A., C. M. B. , B. A. C. şi I. C. A., primind numere consecutive la centrul de evaluare. În cazul probei de matematică, teza numitului C. B. a fost confundată cu cea a numitei C. S., astfel încât teza acesteia a fost numerotată cu 299, urmând tezelor celorlalţi trei elevi arătaţi mai sus, care au primit numerele 296 (T.), 297 (B.) şi 298 (I.). În consecinţă, martora P. C., pe baza datelor comunicate de inculpată, a căutat teza numitului C. B. după anumite semne particulare (declaraţia martorului T. L. şi convorbirile dintre inculpată şi fiul acesteia din seara zilei de 30 iunie – f. 86 şi 87 vol. II dup). În cele din urmă teza a fost identificată, iar în ziua de 1 iulie inculpatul va discuta cu martora A. M. pe acest subiect (a se vedea cele trei convorbiri telefonice analizate anterior). În cazul celei de-a treia probe, de geografie, tezele elevilor I., B. şi C. au primit din nou la centrul de evaluare numere consecutive, respectiv 1, 2 şi 3. 

Un alt argument este acela că, atât din declaraţiile unora dintre asistenţi şi ale majorităţii elevilor care au susţinut examenul, cât şi din imaginile surprinse de camerele de supraveghere de pe holuri, reiese că mulţi dintre asistenţi s-au conformat solicitării inculpatului de a nu-şi exercita prea strict atribuţiile de verificare. Spre exemplu, martora A. L. declară că inculpatul le-a solicitat asistenţilor să nu dea dovadă de exces de zel la proba de matematică, iar martora H. A. relatează cum inculpatul le-a recomandat „să-i lase pe copii să-şi dezmorţească gâturile”.

În final, fără însă ca argumentul să fie mai puţin semnificativ, primirea de către inculpat, ulterior discuţiei purtate cu inculpata pe data de 27 iunie, însă tot pe parcursul probelor scrise de bacalaureat, a sumelor de 400 şi respectiv 4.500 lei, în condiţiile în care cei doi au menţinut constant legătura (dovadă fiind frecvenţa întâlnirilor, unele în afara meselor, şi a convorbirilor telefonice), întăresc ideea că ambii inculpaţi au acţionat în baza unei înţelegeri stabilite în după amiaza zilei de 27 iunie.

4)Natura atribuţiilor inculpatului neîndeplinite corespunzător sau depăşite

În cadrul excepţiei de necompetenţă materială a organului de urmărire penală, apărătorul inculpatului a pus în discuţie şi aplicabilitatea art. 1 lit. c din Legea nr. 78/2000, ţinând seama că inculpatul avea şi atribuţii de control. Reţinerea acestei împrejurări ar conduce la încadrarea juridică a faptei în dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 78/2000, ce incriminează o formă agravată a infracţiunii de luare de mită, pedepsibilă conform art. 254 alin. 2 Cod penal.

Pornind de la prevederile art. 254 alin. 1 Cod penal, care nu se referă generic la îndatoririle de serviciu, ci la anumite acte concrete în legătură cu aceste îndatoriri, instanţa apreciază că şi forma agravată prev. la alin. 2 presupune ca activităţile de pretindere, primire, acceptare ori nerespingere să aibă ca scop îndeplinirea, neîndeplinirea ori îndeplinirea cu întârziere  a unui act privitor la atribuţiile de control ale inculpatului sau efectuarea unui act contrar acestor atribuţii. A interpreta dispoziţiile alin. 2 în sensul incidenţei lor oridecâteori inculpatul are şi atribuţii de control, fără ca fapta sa să aibă vreo legătură cu aceste atribuţii, ar însemna să acceptăm existenţa infracţiunii de luare de mită în absenţa scopului arătat la alin. 1 al art. 254.

În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care, într-o decizie de speţă (nr. 4976 din 24 octombrie 2007), a stabilit că prin expresia „atribuţii de control”, al cărei conţinut nu este explicat în Codul penal, se înţelege, potrivit sensului acceptat al unor cuvinte uzuale, o activitate complexă de verificare şi analiză a unor situaţii sau sectoare în vederea urmăririi evoluţiei acestora şi care se desfăşoară pentru moment ori periodic în baza unor sarcini şi atribuţii concrete, menţionate expres în fişa postului sau în lege. Faţă de această definiţie, luarea de mită se încadrează în prevederile art. 254 alin. 2 Cod penal, referitoare la săvârşirea faptei de către un funcţionar cu atribuţii de control, dacă această categorie de atribuţii ale funcţionarului rezultă din fişa postului sau din dispoziţii legale, iar pretinderea ori primirea de bani sau alte foloase care nu i se cuvin, acceptarea promisiunii unor astfel de foloase ori nerespingerea  acesteia se realizează în exercitarea atribuţiilor de control, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini sau a întârzia îndeplinirea unui act privitor la atribuţiile de control.

În speţă, în calitatea sa de preşedinte al comisiei din centrul de examen, inculpatul avea, conform Metodologiei, atribuţii de control a activităţii tuturor persoanelor din centru care aveau sarcini privind organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat, precum şi organizarea şi desfăşurarea corespunzătoare a probelor scrise. Aplicând definiţia expusă în paragraful anterior, aceste atribuţii de control nu puteau consta decât în activităţi complexe de verificare şi analiză a unor situaţii concrete. Or, activităţile efectuate şi cele care ar fi trebuit efectuate de inculpat (prezentate mai sus) nu au legătură cu aceste atribuţii.

Aşa fiind, instanţa constată că nu sunt aplicabile prevederile cu caracter special ale art. 7 din Legea nr. 78/2000.

Se reţine prin rechizitoriu că, din aceleaşi fonduri, inculpata a asigurat mesele principale în zilele de examen şi numiţilor P. T.şi ST. M.. Se pune problema dacă şi în cazul acestor doi membrii ai comisiei se poate vorbi de acte de dare de mită, ţinând seama că probatoriul administrat nu dovedeşte existenţa vreunei înţelegeri, iar cei doi nu au îndeplinit vreo activitate de favorizare a vreunui elev. În opinia instanţei răspunsul este afirmativ, de vreme ce scopul promisiunii, oferirii ori dării de bani sau alte foloase, şi anume îndeplinirea, neîndeplinirea, îndeplinirea cu întârziere sau efectuarea unui act contrat îndatoririlor de serviciu trebuie să-şi găsească o atare reprezentare doar în percepţia mituitorului, scopul fiind o componentă a laturii subiective a infracţiunii. Împrejurarea că acest scop nu s-a realizat ori că beneficiarii foloaselor materiale le-au acceptat fără a intenţiona să acţioneze în sensul dorit de mituitor nu prezintă relevanţă sub aspectul elementelor constitutive ale dării de mită, putând aduce în discuţie cel mult existenţa infracţiunii de luare de mită.

În dimineaţa zilei de 28 iunie 2010, în jurul orei 7, având acordul inculpatului, inculpata C. împreună cu martora B. M. au intrat în incinta Colegiului Economic pentru a pregăti protocolul destinat asistenţilor. Astfel, la etajul I, în antecamera cancelariei, a fost pregătită o masă pe care se băuturi răcoritoare, cafea, apă, platouri cu antreuri (procurate de la localul „Casa Boema”, locul de muncă al tatălui numitului T. G. A.), fructe, ţigări şi băuturi alcoolice. La organizarea acestei mese a participat şi martora M. C.. Similar s-a procedat şi în celelalte zile de examen. Oferirea acestor produse asistenţilor s-a făcut cu scopul ca aceştia să nu-şi îndeplinească corespunzător atribuţiile de supraveghere care le reveneau, neavând relevanţă în ce priveşte situaţia inculpatei dacă oferta a şi fost acceptată. Acceptarea este însă evidentă, având în vedere că nu s-au înregistrat sesizări din partea asistenţilor, cu toate că aceştia fuseseră instruiţi asupra prevederilor metodologice (conform propriilor declaraţii) şi cunoşteau că este interzisă organizarea unor asemenea mese şi că au obligaţia de a sesiza preşedintelui comisiei orice încălcare a metodologiei.

În acelaşi scop, inculpata C. M., cu sprijinul martorei M. C., procurase numerele de telefon ale mai multor asistenţi, aproximativ 20, în dorinţa de a-i contacta pentru a le oferi „mici atenţii” în schimbul indulgenţei manifestate faţă de elevi în timpul susţinerii probelor scrise. Prin urmare, în zilele de 28, 29 şi 30 iunie, fie împreună cu M. C., fie prin intermediul acesteia (în două cazuri), inculpata a oferit mai multor profesori asistenţi fie sume de bani (câte 50 lei), fie pachete ciocolată, pachete de cafea sau băuturi alcoolice (a se vedea declaraţiile amănunţite ale numitei M. C.). Dintre aceste persoane martora M. C. i-a identificat pe numiţii H. A., A. C., P. D., ST. M., T. V., A. O. şi A. I. S..

După cum s-a arătat în debutul expunerii, inculpata C. M. aflase că martora P. C. era membră a comisiei din cadrul centrului zonal de evaluare şi a luat legătura cu aceasta prin intermediul martorei B. P. (PA.). Inculpata a discutat personal cu martora P. despre obţinerea unei note cât mai mari la proba de limba şi literatura română pentru fiul său B., martora oferindu-se să poarte asemenea discuţii şi cu evaluatori de la alte materii (convorbirea telefonică din data de 27 iunie 2010, f. 33 vol. II dup). În schimbul implicării sale martora a primit suma de 100 lei. Aceste aspecte nu sunt recunoscute de inculpată şi de martoră, care pretind că ar fi fost vorba de o sumă acordată martorei cu titlu de împrumut deoarece îşi uitase portofelul acasă, însă sunt confirmate de întâlnirea pe care martora a avut-o cu fiul inculpatei pe data de 28 iunie 2010, după proba scrisă la limba şi literatura română, pentru ca acesta să-i ofere mai multe date despre teza sa,  unele convorbiri telefonice şi de declaraţiile martorei Z. C..  La data de 29 iunie 2010, ora 09:18:49, inculpata este apelată de PA (B. P.), care îi pune în vedere să o sune pe Carmen (P. C.), deoarece „e o problemă, mai trebuie un milion” (f. 43 vol. II dup). Inculpata se conformează şi la ora 9:53:20 o contactează pe martoră, care îi spune că a găsit teza, că „a pus-o pe fata respectivă  şi-a corectat-o” şi că „pe curat” nota era în jur de 7,90, dar a fost mărită la 9. Mai arată martora că urmează să vadă la cine nimereşte teza pentru a doua corectură („la mâna a doua”), însă i s-a comunicat „că-i 4 milioane, două de-o mână şi două de-o mână”. Plină de solicitudine, martora se oferă să pună ea sumele necesare, urmând ca inculpata să i le restituie (f. 46 vol. II dup). Reiese cu claritate că nu este vorba doar despre o conversaţie formală, menită a o linişti psihologic pe inculpata C., după cum declară martora. Primul corector al tezei a fost identificat în persoana martorei Z. C.. Aceasta neagă că ar fi mărit nota cuvenită şi că ar fi primit vreo sumă de bani, însă confirmă că martora P. a intervenit în acest sens, cerându-i ulterior să nu declare nimic despre cele întâmplate (f. 95-97 vol. VII dup, f. 156 vol. II, f. 63 vol. III).

Pe data de 28 sau 29 iunie 2010 inculpata i-a dat inculpatului D. L. suma de 400 lei pentru combustibil (f. 41 şi 59 vol. I dup, f. 40 vol. I). Pe data de 2 iulie 2010 inculpatul a mai primit suma de 4.500 lei, cu privire la care stabilise anterior cu inculpata modalitatea de disimulare a provenienţei. Astfel, pe data de 29 iunie, inculpatul D. L. se interesează dacă inculpata are rude în Iaşi. În seara zilei de 1 iulie (de remarcat ora – 22:11:43), inculpatul este anunţat telefonic de către inculpată că „adeverinţele sunt semnate şi parafate de medic la mine”, iar el poate sta liniştit. Coroborând aceste date cu cele rezultate din declaraţiile inculpaţilor, reiese că suma a fost remisă inculpatului pe data de 2 iulie. Pentru a avea o justificare, inculpatul i-a solicitat inculpatei să scrie un bilet în care să arate că suma e destinată numitei Ş. A. (nepoata inculpatei) din mun. Iaşi. Biletul are următorul conţinut: „A., am să-ţi trimit ce îţi datorez eu ţie (4500 RON patru mii cinci sute) prin domnul prof. D.. Eu nu am putut să ajung la Iaşi. Ne auzim la telefon. Te pup. C.”. Pe verso sunt menţionate numele A. Ş. şi numărul de telefon al acesteia.

În faţa instanţei ambii inculpaţi au susţinut că suma de 4.500 lei era într-adevăr destinată numitei Ş. A., cu titlu de împrumut, pentru plata taxelor legate de o succesiune, susţinere care însă nu este confirmată de restul probatoriului.

Astfel, la dosar s-au depus înscrisuri privind respectiva succesiune, însă acestea atestă plata de către numita Ş. A. a sumei de doar 2979,8 lei (f. 423-424 vol. IV).

Neconcordanţele sunt uşor de sesizat şi în ce priveşte declaraţiile inculpaţilor. În cele două declaraţii din data de 3 iulie 2010 inculpata susţine că nu a dat inculpatului această sumă de bani, însă acesta, fără motiv, i-a solicitat să scrie acel bilet. Conform inculpatei, această solicitare ar fi fost formulată pe 29 sau pe 30 iunie 2010, însă inculpatul avansează o altă dată, cea de 2 iulie 2010. Ulterior, inculpata îşi aminteşte că, de fapt, a predat inculpatului suma respectivă, fără însă a-şi aminti şi locul în care a fost scris biletul: autoturismul său ori cel al inculpatului, precizând însă că predarea sumei a avut loc pe data de 1 iulie. Lipsită de logică este şi susţinerea inculpatei cum că redactarea biletului ar fi avut loc ulterior remiterii banilor (f. 57 vol. I dup), deducându-se că inculpatul ar fi primit suma fără a cunoaşte datele destinatarului. Contradicţiile continuă cu persoana care ar fi conceput textul biletului: în cursul urmăririi penale inculpata susţine constant că a i-a fost dictat de inculpat, pe când în faţa instanţei susţine contrariul.

Lecturând biletul cu pricina, se constată că acesta cuprinde menţiunea unei datorii. Inexistentă de altfel, atât timp cât inculpata menţionează pe 3 iulie că nu îi datorează nimic nepoatei sale, iar aceasta confirmă lipsa vreunei datorii, precum şi faptul că nu trebuia să primească vreo sumă de bani în perioada respectivă (f. 149 vol. I dup). Aceste aspecte sunt confirmate şi de împrejurarea că inculpata nu a contactat-o anterior pe numita Ştefan Alina.

Nu în ultimul rând, este de menţionat contradicţia evidentă dintre gestul inculpatei de a oferi intempestiv un împrumut de 4.500 lei şi starea materială a acesteia, având în vedere că în cursul judecăţii a renunţat la serviciile apărătorului angajat tocmai ca urmare a lipsei posibilităţilor materiale.

Luând în considerare situaţia de fapt expusă, probatoriul administrat în faza de urmărire penală (indicat în rechizitoriu la filele 32-34) şi în faza de judecată (constând în declaraţiile inculpaţilor, declaraţii martori şi înscrisuri), instanţa va menţine încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu şi, în consecinţă, va reţine în sarcina inculpatei C. M. C.  săvârşirea infracţiunii prev. de art. art. 255 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal. După cum s-a arătat, inculpata a cunoscut şi şi-a prefigurat de la bun început scopul activităţii sale şi modalităţile generale în care acesta se putea  realiza (oferirea de mese, produse alimentare şi bani, inclusiv destinatarii acestor foloase), rămânând ca pe parcurs să identifice doar modalităţile concrete în care se vor realiza activităţile ce se circumscriu elementului material al infracţiunii de dare de mită.

Totodată, instanţa constată că această infracţiune a fost săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie, conform art. 37 lit. a Cod penal, faţă de condamnarea la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea condiţionată a executării aplicată prin sentinţa penală nr. 157 din 6 mai 2008 a Tribunalului Botoşani, definitivă la 19 mai 2008 prin neapelare.

În sarcina inculpatului D. L. se va reţine săvârşirea infracţiunii prev. de art. 254 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal. Unitatea rezoluţiei infracţionale este evidenţiată de înţelegerea prealabilă dintre cei doi inculpaţi, înţelegere în cuprinsul căreia s-au stabilit atât activităţile ce urmau a fi realizate de către inculpat (acesta urmând să identifice modalităţile concrete de acţiune, funcţie de modul în care se desfăşurau etapele examenului), cât şi beneficiile obţinute în schimbul acestor activităţi (plata meselor şi sume de bani).

La individualizarea pedepsei ce se va aplica inculpatei C. M. C.  instanţa va ţine seama de limitele prevăzute în textul de incriminare; de gradul concret de pericol social al infracţiunii, indicat de pregătirea activităţii infracţionale, numărul actelor materiale, unitatea de rezoluţie infracţională, implicarea mai multor persoane şi cuantumul total al sumei folosite; de datele ce caracterizează persoana inculpatei. În acest context instanţa constată că inculpata a fost anterior condamnată pentru săvârşirea unei alte infracţiuni de corupţie - trafic de influenţă, fără ca această condamnare să fi contribuit cu ceva la formarea unei reprezentări corecte a semnificaţiei şi gravităţii unor asemenea fapte. În cursul urmăririi penale şi al judecăţii inculpata a adoptat o poziţie procesuală oscilantă şi parţial sinceră, încercând să minimalizeze gravitatea şi amploarea activităţii infracţionale şi să uşureze situaţia coinculpatului D. L.. Nu în ultimul rând trebuie menţionate îndrăzneala de care a dat dovadă inculpata şi desconsiderarea eforturilor depuse de elevii care s-au prezentat la examen doar pe baza cunoştinţelor acumulate. Împrejurarea că şi în anii anteriori s-a procedat de aceeaşi manieră nu poate fi primită ca o justificare, atât timp cât era cunoscut caracterul ilegal al acestor activităţi, precum şi consecinţele lor asupra evaluării făcute pentru admiterea la studiile universitare.

Aplicând aceste criterii, instanţa apreciază că se justifică condamnarea inculpatei la pedeapsa de 2 ani închisoare.

Cum prezenta infracţiune a fost săvârşită în termenul de încercare stabilit prin sentinţa penală nr. 157 din 6 mai 2008 a Tribunalului Botoşani, în baza art. 83 Cod penal se va dispune revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin respectiva sentinţă, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

Pe timpul şi în condiţiile prev. de art. 71 Cod penal se va interzice inculpatei exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal.

La individualizarea pedepsei ce se va aplica inculpatului D. şi a modalităţii de executare a acesteia, instanţa va ţine seama de limitele prevăzute de lege, gradul concret de pericol social al infracţiunii şi persoana inculpatului.

În privinţa gradului concret de pericol social al infracţiunii, pe lângă împrejurările enumerate pentru inculpata C., instanţa va ţine seama de calitatea de care inculpatul s-a folosit în săvârşirea infracţiunii şi de natura activităţilor îndeplinite în schimbul foloaselor primite.

Pe parcursul procesului penal inculpatul a adoptat o conduită constant nesinceră, încercând fie să ascundă săvârşirea faptelor, fie să creeze o justificare legală sau „cutumiară” acţiunilor sale, invocând totodată tratamentul discriminatoriu generat de trimiterea în judecată doar a unora dintre persoanele implicate. Faţă de pregătirea şi experienţa sa anterioară, inculpatul nu putea în nici un caz invoca o interpretare aparte (bazată pe greşita înţelegere ori pe „cutumă”) a dispoziţiilor legale ce guvernează desfăşurarea examenului de bacalaureat, dispoziţii ce prevăd cu maximă claritate drepturile şi interdicţiile membrilor comisiilor din centrele de examen. Faptul că dintre numeroasele persoane cercetate în prezentul dosar doar două au fost trimise în judecată nu poate fi privit ca o circumstanţă atenuantă, atât timp cât instanţa nu îşi poate depăşi limitele învestirii (chiar dacă probatoriul administrat confirmă săvârşirea unor infracţiuni conexe şi de către alte persoane), iar în aceste limite individualizarea pedepselor trebuie realizată strict conform criteriilor indicate la art. 72 Cod penal, şi nu prin artificii menite să atenueze severitatea legiuitorului ori, dimpotrivă, lipsa severităţii unora dintre organele judiciare. În opoziţie cu conduita procesuală, se remarcă conduita corespunzătoare anterioară săvârşirii infracţiunii. Astfel, inculpatul nu prezintă antecedente penale şi este  caracterizat ca un bun profesionist, cunoscut în domeniul său de specialitate, împrejurare care se încadrează în dispoziţiile art. 74 lit. a Cod penal şi urmează a fi valorificată conform art. 80 alin. 1 şi 2 Cod penal.

Prin urmare, instanţa apreciază că se justifică condamnarea inculpatului la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b, c (dreptul de a ocupa o funcţie în cadrul comisiilor din centrele de examen de bacalaureat – funcţia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii) Cod penal. Având în vedere conduita procesuală ce denotă minimalizarea semnificaţiei unei asemenea infracţiuni, cu toate că în calitatea sa de cadru universitar inculpatul cunoştea prea bine importanţa mediei obţinute la examenul de bacalaureat, precum şi necesitatea înlăturării percepţiei cvasigeneralizate că faptele penale comise în asemenea context sunt lipsite de importanţă şi nu generează o reacţie semnificativă a organelor judiciare, ceea ce justifică perpetuarea lor, instanţa consideră că scopul acestei pedepse nu poate fi atins decât prin privare de libertate. În consecinţă, pe timpul şi în condiţiile prev. de art. 71 Cod penal se va interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b, c (dreptul de a ocupa o funcţie în cadrul comisiilor din centrele de examen de bacalaureat) Cod penal.

În baza art. 254 alin. 3 Cod penal dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 5.400 lei, reprezentând sumele de bani primite şi contravaloarea meselor plătite de inculpată.

Cu prilejul percheziţiei autoturismului proprietatea inculpatului, s-a ridicat de la acesta suma de 5.720 lei, ce a fost consemnată la CEC Bank ca urmare a adresei Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani din data de 5 iulie 2010 (f. 128-129 vol. I dup). Această adresă nu este însoţită şi nici precedată de vreo dispoziţie a procurorului. Or, dispoziţiile procedurale privind ridicarea şi consemnarea sumelor de bani se regăsesc doar în secţiunea dedicată măsurilor asigurătorii. Astfel, conform art. 163 alin. 1 Cod procedură penală, măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau de instanţa de judecată şi constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile şi imobile, în vederea şi a confiscării speciale. Art. 164 alin. 1 dispune că în faza de urmărire penală măsura asigurătorie se dispune de organul de urmărire penală prin ordonanţă, iar art. 165 descrie procedura de urmat funcţie de natura bunurilor sechestrate. În cazul sumelor de bani, se prevede că acestea vor fi ridicate în mod obligatoriu (evident, în baza ordonanţei) şi consemnate la dispoziţia organului care a dispus instituirea sechestrului. În speţă nu a fost urmată o asemenea procedură, astfel încât consemnarea respectivei sume (care de altfel o depăşeşte pe cea obţinută prin săvârşirea infracţiunii) apare ca nelegală. Ţinând seama de acest viciu, precum şi de împrejurarea că până în prezent nu s-au ivit indicii că inculpatul ar încerca să se sustragă de la judecată ori de la executarea hotărârii, pentru a se institui la acest moment sechestrul, instanţa va dispune restituirea către inculpatul D. L. a sumei de 5.720 lei.

Văzând şi dispoziţiile art. 191 Cod procedură penală,

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂŞTE:

Respinge excepţia nulităţii actului de sesizare a instanţei.

Respinge excepţia de necompetenţă materială a organului de urmărire penală.

Menţine încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu.

Condamnă pe inculpata C. M. C. ,  fiica lui M. şi P., născută la data  de X în mun. Piatra Neamţ, jud. Neamţ, domiciliată în sat  Cătămărăşti Deal, comuna Mihai Eminescu,  judeţul Botoşani, cetăţean român, studii 12 clase, căsătorită, instructor  auto, cu antecedente penale,  recidivistă, CNP  X,  la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 255 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 37 lit. a Cod penal.

În baza art. 83 Cod penal revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. XXX din xx.xx. 2008 a Tribunalului Botoşani, inculpata urmând să execute pedeapsa totală de 3 ani închisoare.

Pe timpul şi în condiţiile prev. de art. 71 Cod penal interzice inculpatei exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal.

Condamnă pe inculpatul D. L., fiul lui N. şi C., născut la data de X în com. Dealu Morii, jud. Bacău, domiciliat în  mun. Iaşi, Şoseaua  X nr. Y, bl. Z, sc. T, ap. U, jud. Iaşi, studii superioare,  căsătorit,  profesor universitar,  fără  antecedente penale, CNP – X, la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b, c (dreptul de a ocupa o funcţie în cadrul comisiilor din centrele de examen de bacalaureat) Cod penal pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 254 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 74 lit. a, 80 Cod penal.

Pe timpul şi în condiţiile prev. de art. 71 Cod penal se va interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b, c (dreptul de a ocupa o funcţie în cadrul comisiilor din centrele de examen de bacalaureat) Cod penal.

În baza art. 254 alin. 3 Cod penal dispune confiscarea sumei de 5.400 lei de la inculpatul D. L..

Dispune restituirea către inculpatul D. L. a sumei de 5.720 lei consemnată la CEC Bank Sucursala Botoşani cu recipisa nr. X/1 din 5 iulie 2010.

Obligă pe inculpata C. M. C.  să plătească statului suma de 9.700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care onorariu avocat oficiu – 200 lei – se va avansa Baroului Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei.

Obligă pe inculpatul D. L. să plătească statului suma de 9.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Cu apel în termen de 10 zile de pronunţare.

Pronunţată în şedinţa publică din xx.xx. 2013. 

PREŞEDINTE, GREFIER,

Domenii speta

Spete similare