Eroi martiri şi luptători în Revoluţia română. Beneficii prevăzute de Legea nr. 42/1990 şi de Legea nr. 341/2004. Aplicarea legii în timp. Pretinsă situaţie de discriminare

Eroi martiri şi luptători în Revoluţia română. Beneficii prevăzute de Legea nr. 42/1990 şi de Legea nr. 341/2004. Aplicarea legii în timp. Pretinsă situaţie de discriminare

Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1306 din  14 mai 2010

Prin sentinţa civilă nr. 3024/30.10.2009, pronunţată de Tribunalul Cluj s-a respins acţiunea reclamanţilor I.C. şi I.S.M., împotriva pârâţilor Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca şi Primarul municipiului Cluj-Napoca, având ca obiect contencios administrativ.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut că, potrivit prevederilor art.10 din Legea nr. 42/1990, „urmaşii eroilor - martiri ai revoluţiei, răniţi, precum şi pensionarii de invaliditate care şi-au pierdut total sau parţial capacitatea de muncă în lupa pentru victoria revoluţiei beneficiază şi de următoarele drepturi: acordarea unei suprafeţe de teren în condiţiile Legii fondului funciar nr.18/1991.

Conform art.9 din Legea nr. 42/1990, „certificatele doveditoare care în perioada 1990 - 1997 au fost eliberate de Comisia pentru aplicarea Legii nr.42/1990 şi de Comisia pentru cinstirea şi sprijinirea eroilor revoluţiei din decembrie 1989, după verificare, potrivit art.5 alin.3 d, 4 şi 5 se vor preschimba, la cererea titularului, de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din decembrie 1989”.

De asemenea, conform art.5 lit. g din acelaşi act normativ, eroii martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria revoluţiei Române din decembrie 1989 beneficiază de atribuirea în limita posibilităţilor, în proprietate şi cu clauze de neînstrăinare timp de 10 ani de la data dobândirii, a 10.000 mp. teren extravilan şi 500 mp. teren în intravilan – cu destinaţia de locuinţă dacă nu au avut sau nu au în proprietate un alt spaţiu locativ.

Actul de la fila 67 atestă că reclamantul I.C. este beneficiarul noului certificat seria LRM-I nr.00078/5.09.2008 de luptător pentru victoria revoluţiei române din decembrie 1989 în concordanţă cu prevederile art. 5 alin. 3, 4 şi 5 coroborat cu art.9 din Legea nr. 341/2004.

Reclamanta I.S.M. nu a făcut dovada că este beneficiara  Certificatului de revoluţionar emis în concordanţă cu prevederile legale menţionate mai sus.

Faţă de dispoziţiile imperative ale prevederilor art.5 lit. g din Legea nr. 341/2004, instanţa a pus în discuţia reclamanţilor oportunitatea administrării dovezii care să ateste existenţa sau inexistenţa în proprietate a unui alt spaţiu locativ în raport de care au invocat că o astfel de probă există la dosarul pârâtei, susţinere neconfirmată în instanţă.

Având în vedere că numai reclamantul I.C. este beneficiarul noului Certificat de luptător pentru victoria revoluţiei române din decembrie 1989 şi faptul că ambii reclamanţi nu au făcut dovada îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 5 lit. g din Legea nr. 341/2004, tribunalul a dispus respingerea acţiunii ca nefondată. 

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii I.C. şi I.S.M., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate în sensul admiterii acţiunii.

Soluţia primei instanţe este criticată, în baza art. 3041 C.proc.civ., pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Recurenţii arată că, în mod greşit, prima instanţă a negat calitatea  de revoluţionar a reclamantei I.S.M., la data pronunţării sentinţei nefiind preschimbat certificatul de revoluţionar al acesteia, dar dreptul ei de a beneficia de recompensa reglementată prin Legea nr. 42/1990 decurgea din această lege, iar nu operaţiunea de preschimbare a certificatului de revoluţionar.

Reclamanta recurentă este posesoarea certificatului seria LRM-I nr. 00321 din data de 19.10.2009 prin care se confirmă titlul de "luptător pentru victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989 - luptător remarcat prin fapte deosebite". Fiind posesoarea acestui certificat de revoluţionar, reclamanta recurentă este totodată şi beneficiara drepturilor legal recunoscute prin Legea nr. 42/1990 luptătorilor revoluţionari.

O altă eroare de judecată comisă de prima instanţă, în opinia recurenţilor, constă în aceea că a aplicat în privinţa reclamanţilor recurenţi dispoziţiile art. 5 lit. g din Legea nr. 341/2004, deşi aceştia intră sub incidenţa Legii nr. 42/1990, întrucât legea poate dispune numai pentru viitor. În caz contrar, s-ar crea o discriminare între revoluţionarii care s-au adresat justiţiei anterior anului 2004 şi cei care s-au adresat justiţiei ulterior acestui an.

Drepturile legal câştigate sub imperiul unei legi, rămân valabil câştigate şi după încetarea valabilităţii acelei legi prin scoaterea ei din vigoare.

Se mai subliniază faptul că este nedrept, imoral şi totodată nejuridic ca luptătorii revoluţionari care s-au adresat justiţiei anterior anului 2004 să beneficiere de condiţii mai favorabile pentru exercitarea drepturilor câştigate decât luptătorii revoluţionari care s-au adresat justiţiei în acelaşi scop după anul 2004.

În concluzie, marea majoritate a angajaţilor Direcţiei de Radio Cluj au obţinut şi beneficiază de facilităţile Legii nr. 42/1990, fiindu-le recunoscute de justiţie. Reclamanţii recurenţi constituie o excepţie de la această regulă, fiind singurii lucrători radio cărora nu li s-au recunoscut aceste facilităţi.

Cu privire la acest recurs, Curtea are în vedere următoarele:

Reclamanţii au calitatea de luptători pentru victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989 - luptător remarcat prin fapte deosebite.

Între cele două acte normative ce stabilesc drepturile ce se cuvin luptătorilor din Revoluţia din 1989 sunt diferenţe esenţiale.

Astfel, în privinţa aspectului ce a generat prezentul litigiu, Legea nr. 42/1990 nu condiţionează sub niciun aspect, acordarea terenului în suprafaţă de 500 mp., în timp ce Legea nr. 341/2004, condiţionează dreptul la acordarea terenului de faptul de a nu fi avut în proprietate un alt spaţiu locativ (art. 5 alin. 1 lit. g).

Legea nr. 341/2004 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 654 din 20.07.2004, intrând în vigoare la data de 24.07.2007, la aceeaşi dată încetându-şi efectele, prin abrogare, conform art. 17, Legea nr. 42/1990.

Din probele administrate în faţa instanţei de fond rezultă că reclamanţii au început demersurile pentru valorificarea drepturilor lor în 2006, deci după abrogarea Legii nr. 42/1990.

Acest din urmă act normativ a fost abrogat cu caracter definitiv, o parte din dispoziţiile sale fiind preluate de noul act normativ, respectiv de Legea nr. 341/2004.

Întrucât acest nou act normativ a impus reguli şi condiţii suplimentare, nu se poate discuta de un caz de ultraactivitate pe legi vechi, abrogarea fiind definitivă.

Legea nr. 341/2004 a instituit o procedură de preschimbare a dovezilor anterioare a calităţii de luptător şi a stabilit o ierarhie a participanţilor activi la Revoluţie.

Situaţia personală a fiecărui participant urma să fie evaluată, iar activitatea desfăşurată să fie încadrată în unul dintre titlurile prevăzute de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 341/2004.

Este deci de subliniat că Legea nr. 341/2004 nu este doar o continuare a Legii nr. 42/1990, ci a introdus o procedură de reanalizare a situaţiei fiecărui participant.

Acesta deci este motivul principal ce nu permite ultraactivitatea Legii nr. 42/1990 în raport de noua lege.

Greşit consideră reclamanţii că sunt discriminaţi în raport de beneficiarii Legii nr. 42/1990.

Este dreptul suveran al legiuitorului de a determina conţinutul actelor normative care îi stau în competenţa de emitere.

În privinţa dreptului prevăzut de art. 10 alin. 1 lit. t) din Legea nr. 42/1990, acordarea unei suprafeţe de teren în condiţiile Legii fondului funciar nr. 18/1991,  s-a prevăzut că acesta se acordă persoanelor care „şi-au pierdut total sau parţial capacitatea de munca, marii mutilaţi, răniţii şi urmaşii celor care au decedat ca urmare a participării la lupta pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989”.

Este necesar ca cel ce se consideră îndreptăţit să îndeplinească anumite condiţii şi, aspect deosebit de important, să-şi afirme drepturile, prin intermediul unei cereri.

Astfel se poate determina data exactă în care cel ce se consideră îndreptăţit s-a adresat autorităţii competente şi tot astfel se poate identifica actul normativ în care se originează drepturile pretinse.

Tot în raport de data formulării cererii se poate determina dacă refuzul autorităţii publice competente este justificat sau nu. Aceasta se poate realiza numai prin raportare la norma juridică în vigoare la data pretinsului refuz nejustificat.

Faţă de succesiunea în timp a celor două  acte normative, incidenţa, în speţă, respectiv Legea nr. 42/1990 şi Legea nr. 341/2004 rezultă că reclamanţii au formulat cereri de acordare a drepturilor doar după abrogarea Legii nr. 42/1990, astfel încât refuzul pârâtei, justificat pe dispoziţiile Legii nr. 341/2004 este întemeiat.

În consecinţă se va respinge recursul şi se va menţine în întregime hotărârea atacată.

Domenii speta

Spete similare