Prescripţia răspunderii penale. Infracţiunea prev. şi ped. de art.70 alin.1 din o.u.g. nr.105/2001 (republicată).

Decizie 479 din 18.09.2008


CURTEA DE APEL ORADEA

SECŢIA PENALĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI

Prescripţia răspunderii penale. Infracţiunea prev. şi ped. de art.70 alin.1 din O.U.G. nr.105/2001 (republicată).

Potrivit art.121 alin.1 şi art.122 alin.1 lit.d din Codul penal, prescripţia înlătură răspunderea penală, iar termenul este de 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, dar care nu depăşeşte 5 ani.

De asemenea, potrivit art.124 din Codul penal, prescripţia înlătură răspunderea penală, oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul prevăzut în art.122 este depăşit cu încă jumătate.  Decizia penală nr.479/R/18.09.2008

(dosar nr.3779/271/2006)

Prin sentinţa penală nr. 1536 din 07.11.2007, pronunţată de Judecătoria Oradea,  în baza art. 70 alin.1 din OUG nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002, modificată prin Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal  şi art. 13 Cod penal a fost condamnat inculpatul V. N. la o pedeapsă de 3 luni închisoare.

În baza art. 71 Cod penal au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal  cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 88 Cod penal a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestului preventiv de la 17.11.2000 la 29.11.2000.

În baza art. 191 alin. 1 Cod de procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea stare de fapt:

În data de 17.11.2000, inculpatul V. N., împreună cu învinuita O. M., au intrat ilegal în România din Ungaria pe direcţia bornei BH 98/2, de-a lungul căii ferate, apoi s-au deplasat prin pădure, ocolind punctul de trecere a frontierei Valea lui Mihai, iar după aproximativ 500 metri au ieşit pe şosea, continuându-şi deplasarea spre localitatea Valea lui Mihai. După aproximativ 800 metri, au fost opriţi de un echipaj al poliţiei de frontieră care le-a solicitat să se legitimeze. Întrucât nu aveau documente asupra lor, cei doi au fost conduşi la sediul poliţiei.

Starea de fapt reţinută mai sus  a rezultat din declaraţiile inculpatului din faza de urmărire penală, unde  a recunoscut că împreună cu O. M. „a trecut frontiera română ilegal, pe direcţia căii ferate, fiind protejaţi de pădurea din apropiere”, declaraţie coroborată cu a învinuitei O. M. care arată că împreună cu inculpatul s-a deplasat pe calea ferată în România la adăpostul grupurilor de pădure, iar după trecerea frontierei au ieşit pe şoseaua spre Valea lui Mihai. Inculpatul deşi modifică parţial declaraţia dată în faza de urmărire penală, recunoaşte că vrând să ocolească controlul efectuat de autorităţile maghiare a urmat traseul căii ferate.

Aceste declaraţii s-a apreciat de prima instanţă că sunt relevante pentru că, dacă ar fi avut intenţia de a intra legal în ţară, cei doi nu ar fi mers de-a lungul căii ferate ci pe şosea.

Martorul V. R. E. a arătat că a făcut serviciul militar în cadrul poliţiei de frontieră Valea lui Mihai. În timpul serviciului de patrulare l-a văzut pe inculpat împreună cu o femeie, la aproximativ 200-300 metri de punctul de trecere a frontierei Valea lui Mihai. Cei doi veneau dinspre vamă. I-a legitimat, aceştia au prezentat buletinele şi i-a lăsat să plece. Ulterior a aflat că aceştia au fost opriţi de o altă patrulă.

Declaraţia acestui martor, chiar dacă nu confirmă trecerea peste frontieră a celor două persoane, s-a reţinut că atestă însă un alt fapt important şi anume acela că inculpatul s-a legitimat cu buletinul şi nu cu paşaportul. Acest aspect este deosebit de important deoarece la acel moment trecerea frontierei se putea face legal doar cu paşaportul.

Din adresa Sectorului Poliţiei de Frontieră Valea lui Mihai rezultă că inculpatul nu figurează ca intrat în ţară la data de 17.11.2000 sau o dată apropiată, folosindu-se de un paşaport consular.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul V. N., solicitând, prin intermediul apărătorului său, admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii instanţei de fond şi în consecinţă achitarea inculpatului în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d Cod de procedură penală, faptei lipsindu-i unul din elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art.70 al.1 din OUG 105/2001, iar în subsidiar solicită aplicarea disp.art.18/1 Cod penal  faţă de inculpat.

Prin decizia penală nr.136/A pronunţată la data de 7 mai 2008, Tribunalul Bihor  a respins ca nefondat apelul penal declarat de către inculpatul V. N. împotriva sentinţei penale nr.1536 din 7 noiembrie 2007 pronunţată de Judecătoria Oradea, pe care a menţinut-o în totalitate, obligând pe apelant să plătească statului suma de 100 RON, cheltuieli judiciare în apel.

Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a apreciat că starea de fapt a fost corect reţinută de prima instanţă, just argumentată, conformă cu probele administrate în cauză, încadrarea juridică a faptei comise de inculpat fiind legală (aspecte care de altfel nu au fost contestate de nimeni).

In mod corect şi judicios, prima instanţă a reţinut vinovăţia inculpatului, din probele administrate în cauză, coroborate cu declaraţiile de recunoaştere parţială ale inculpatului, rezultând fără dubii că acesta, în data de 17.11.2000, împreună cu învinuita O. M., au intrat ilegal în România din Ungaria pe direcţia bornei BH 98/2, de-a lungul căii ferate, apoi s-au deplasat prin pădure, ocolind punctul de trecere a frontierei Valea lui Mihai, iar după aproximativ 500 metri au ieşit pe şosea, continuându-şi deplasarea spre localitatea Valea lui Mihai. După aproximativ 800 metri, au fost opriţi de un echipaj al poliţiei de frontieră care le-a solicitat să se legitimeze. Întrucât nu aveau documente asupra lor, cei doi au fost conduşi la sediul poliţiei.

Solicitarea inculpatului de a fi achitat în conformitate cu dispoziţiile art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d Cod de procedură penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art.70 al.1 din OUG 105/2001, s-a apreciat ca fiind nefondată, câtă vreme chiar inculpatul, în cursul urmăririi penale, a recunoscut săvârşirea infracţiunii astfel cum a fost descrisă anterior, iar în cursul judecăţii, deşi a recunoscut doar parţial săvârşirea acestei infracţiuni, a arătat că a trecut frontiera maghiară pe o linie de cale ferată, ocolind punctul de control al documentelor efectuat de autorităţile maghiare. Pe de altă parte, numita O. M. a arătat că a trecut, împreună cu inculpatul, în România pe direcţia căii ferate, la adăpostul grupurilor de pădure, iar după ce au trecut frontiera, au ieşit pe şoseaua spre Valea lui Mihai. Mai mult, după cum corect a arătat prima instanţă, martorul V. R. E., în timpul serviciului de patrulare (a făcut serviciul militar în cadrul Poliţiei de Frontieră Valea lui Mihai), l-a văzut pe inculpat împreună cu o femeie, venind dinspre vamă, la o distanţă de aproximativ 200-300 de metri de Punctul de trecere a frontierei Valea lui Mihai şi că, legitimându-i, aceştia au prezentat buletinele, şi nu paşapoartele, deşi la data respectivă se putea trece legal frontiera doar cu paşaportul. Totodată, din adresa Sectorului Poliţiei de Frontieră Valea lui Mihai, rezultă că inculpatul nu figurează că a intrat în ţară în data de 17 noiembrie 2000 sau la o altă dată apropiată de aceasta.

Totodată, raportat la pericolul social concret al infracţiunii săvârşite, modul şi împrejurările comiterii infracţiunii, respectiv faptul că inculpatul a trecut ilegal frontiera de stat a României, tribunalul a apreciat că atât cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, cât şi modalitatea de executare a acesteia, sunt în deplină concordanţă cu prevederile art.72 Cod penal, precum şi în concordanţă cu scopul prevăzut de art.52 Cod penal (prima instanţă procedând la valorificarea judicioasă în sistemul pugnitiv a tuturor criteriilor prevăzute de art.72 Cod penal ). Ca urmare, tribunalul a apreciat că nu se poate dispune achitarea inculpatului potrivit art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.b/1 Cod de procedură penală, câtă vreme fapta reţinută în sarcina sa nu este vădit lipsită de importanţă şi atinge gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul V. N., solicitând admiterea acestuia, casarea  şi modificarea deciziei în sensul de ase dispune, în principal,  achitarea sa, în temeiul dispoziţiilor art.11 pct. 2 lit. „a” raportat la art. 10lit. „d” Cod de procedură penală, de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, faptă prevăzută şi pedepsită de art.70 alin.1 din OUG nr.105/2001, aprobată  prin Legea nr.243/2002, modificată prin Legea nr.39/2003, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal şi  art.13 Cod penal, întrucât faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive, respectiv intenţia. În subsidiar, inculpatul a solicitat achitarea sa, în baza art.11 pct.2 lit. „a” raportat la art.10 lit. „b” Cod de procedură penală, combinat la art.18/1 Cod penal şi 91 Cod penal,respectiv aplicarea unei sancţiuni  cu caracter administrativ, întrucât fapta reţinută în sarcina sa nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

 Verificând decizia recurată prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, conform prevederilor art.385/6 alin.2 Cod de procedură penală şi art.385/14 Cod de procedură penală, curtea  a constatat că aceasta este netemeinică, iar recursul declarat de inculpatul V. N. este întemeiat, şi în consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 385/15 pct.2 lit. d Cod de procedură penală a admis recursul, a casat şi modificat hotărârile recurate în sensul că a înlăturat pedeapsa de 3 luni închisoare, precum şi dispoziţiile art.71 Cod penal combinat cu art. 64 lit. a, teza II şi b Cod penal, iar în temeiul prevederilor art. 11 pct.2 lit.b raportat la art.10 lit.g Cod de procedură penală  a  dispus încetarea procesului penal pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art.70 alin.1 din OUG nr.105/2001, aprobată  prin Legea nr.243/2002, modificată prin Legea nr.39/2003, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal şi art.13 Cod penal. Totodată a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în prezenta cauză de la 17 noiembrie 2000 până la 29 noiembrie 2000.

S-a reţinut că, din actele şi lucrările aflate la dosar rezultă că, în data de 17 noiembrie 2000, inculpatul recurent a intrat ilegal în România din Ungaria pe direcţia bornei Bihor 98/2, pentru a ocoli punctul de trecere al frontierei Valea lui Mihai, judeţul Bihor.

Starea de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost corect reţinute de către instanţa de fond rezultând din ansamblul materialului probator administrat în cauză, inclusiv din declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului.

Cererea inculpatului formulată în sensul de a se casa decizia recurată şi de a se dispune achitarea sa pe motiv că lipseşte latura subiectivă a infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat României, prevăzută şi pedepsită de art.70 alin.1 din OUG nr.105/2001, aprobată  prin Legea nr.243/2002, modificată prin Legea nr.39/2003, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal şi  art.13 Cod penal este neîntemeiată.

Susţinerea inculpatului formulată în sensul că la momentul respectiv avea paşaport diplomatic  nu are relevanţă, atâta timp cât este dovedit cu probele administrate în cauză, inclusiv cu poziţia de recunoaştere a inculpatului, că acesta împreună cu numita O. M. au intrat ilegal în România, iar când au fost opriţi de echipajul poliţiei de frontieră Valea lui Mihai s-au legitimat cu buletinele, cu toate că aceea dată România nefiind stat membru al Uniunii Europene, intrarea sau ieşirea de pe teritoriul său se putea realiza doar prin prezentarea paşaportului individual. Afirmaţia inculpatului că la data de 17 noiembrie 2000 avea asupra sa acel paşaport diplomatic nu este dovedită cu nici un mijloc de probă existent la dosar şi nu este credibilă atâta timp cât inculpatul nu s-a prevalat în faţa autorităţilor de frontieră de acel paşaport şi că a intrat în România printr-o zonă nepermisă, ori dacă avea un paşaport consular era un nonsens să procedeze de această manieră ( a se vedea în acest sens declaraţiile numitei O. M., ale martorilor V. R., P. V. şi S. F., adresa Inspectoratului Poliţiei de Frontieră din care rezultă că la data respectivă inculpatul nu a intrat în România prin nici unul din punctele de frontieră).

 Cererea inculpatului formulată în sensul de a se dispune achitarea sa în temeiul  prevederilor art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit. b/1 Cod de procedură penală şi de i se aplica o sancţiune administrativă este neîntemeiată.

Art.18/1 alin.1 Cod penal are în vedere o faptă prevăzută de legea penală, care prin atingerea minimă adusă unor valori apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

În alin.2 al aceluiaşi text se determină criteriile ce trebuie avute în vedere la stabilirea în concret a gradului de pericol social.

În acelaşi context al reglementărilor juridice ar fi  de menţionat şi prevederile art.18 Cod penal, care referindu-se la pericolul social al faptei subliniază, printre condiţii, şi pe aceea că sancţionarea potrivit legii penale să fie necesară.

Examenul complet al conţinutului acestor dispoziţii legale pune în evidenţă că factorul preponderent este cel ce ţine de valorile sociale afectate şi de amploarea concretă a acestor afectări, ţinându-se seama şi de celelalte criterii, inclusiv datele ce se referă la persoana şi conduita făptuitorului.

În speţă, dacă procedăm corect şi exact la analiza elementelor ce definesc instituţia reglementată de art.18/1 Cod penal, ajungem la concluzia justă, cum a ajuns şi Tribunalul Bihor, privind existenţa pericolului social care face necesară aplicarea represiunii penale.

Este demonstrat că inculpatul a intrat ilegal pe teritoriul României, săvârşind infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat României, prevăzută şi pedepsită de art.70 alin.1 din OUG nr.105/2001, aprobată  prin Legea nr.243/2002, modificată prin Legea nr.39/2003, cu aplicarea art.37 lit. a Cod penal şi  art.13 Cod penal.

De asemenea, este dovedit cu fişa de cazier că inculpatul a mai fost condamnat, de două ori, la o  pedeapsă de 3 ani închisoare prin sentinţa penală nr.179/1991 a Tribunalului Militar Cluj şi la 4 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 2250/1993 a Judecătoriei Târgu Jiu, pentru infracţiuni contra avutului privat, ceea ce denotă persistenţa inculpatului în arealul infracţional.

Pentru aspectele reliefate, instanţa de control judiciar a apreciat că, în cauza dedusă judecăţii, nu sunt incidente dispoziţiile art.18/1 Cod penal.

Instanţa de control judiciar a constatat că hotărârile pronunţate în cauză sunt nelegale, întrucât fapta săvârşită de inculpat este prescrisă.

Potrivit dispoziţiilor art.121 alin.1 Cod penal prescripţia înlătură răspunderea penală, iar faţă de obiectul cauzei, termenul de prescripţie prevăzut de art.122 alin.1 lit. d Cod penal este împlinit.

Având în vedere că inculpatul a fost arestat în preventiv în prezenta cauză prin ordonanţa pe baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr.357 din 17 noiembrie 2000 la data de 17 noiembrie 2000 şi pus în libertate la data de 29 noiembrie 2000, instanţa de control judiciar a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada sus menţionată.