Fals privind identitatea

Unul din elementele constitutive esenţiale ale infracţiunii de fals privind identitatea este acela ca elementul material al laturii obiective – respectiv acţiunea de prezentare sub identitate falsă ori de atribuire a unei astfel de identităţi unei persoane – să se realizeze pentru a induce sau menţine în eroare un organ sau instituţie de stat sau o altă unitate din cele la care se referă art. 145 C.p.

Din modul de redactare al art. 145 C.p. rezultă în mod clar faptul că au fost avute în vedere numai autorităţi, instituţii sau persoane juridice de interes public române, întrucât legea penală română apără în primul rând ordinea de drept a statului român. Legea nici nu se putea referi la autorităţile unui alt stat întrucât este posibil ca termenul de „public” să aibă înţelesuri diferite în raport de legislaţia fiecărui stat în parte (decizia penală nr. 203/01.03.2006 pronunţată de Curtea de Apel Craiova ca instanţă de recurs în dosar nr. 222/P/2006).

Prin s.p. nr. 1065 din 20.05.2005 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosar nr. 3597/2005 s-a dispus, în baza art. 293 al. 1 C.p., condamnarea inculpatului B. I. I. la pedeapsa de 3 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării.

În fapt prima instanţă a constatat că, la data de 20.01.2003 inculpatul B. I. I. a fost arestat la Barcelona, constatându-se că este autorul unui „furt cu forţa”. Acesta a declarat  autorităţilor spaniole date false privind identitatea sa şi anume faptul că se numeşte „Marcovic Ivan”, pentru a nu primi interdicţie de intrare în spaţiul Schengen.

S-a constatat că la data de 22.08.2002  inculpatul a părăsit teritoriul României în mod legal, prin punctul de frontieră Stamora Moraviţa, pentru a ajunge la Barcelona, trecând în mod legal frontierele Iugoslaviei, Croaţiei, Sloveniei, Italiei şi Franţei.

În urma arestării sale de către autorităţile spaniole, în baza acordului de readmisie, a fost returnat în România.

În faţa organelor poliţiei de frontieră de pe aeroportul internaţional Bucureşti – Băneasa inculpatul şi-a declinat identitatea reală în sensul că se numeşte B. I. I., născut la 30.11.1976.

Verificările ulterioare au confirmat această identitate.

Prin d.p. nr. 453 din 2 noiembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosar nr. 3732/2005 a fost admis apelul formulat de inculpat – din alte considerente însă decât cele invocate de inculpat – a fost desfiinţată sentinţa şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. a C.p.p. rap. la art. 10 lit. d C.p.p., s-a dispus achitarea acestuia pentru infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată.

Instanţa de apel a constatat că deşi inculpatul a comis fapta descrisă, aceasta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals privind identitatea deoarece art. 293 C.p. impune ca ambele modalităţi de comitere să se consume în faţa unui organ sau instituţii de stat ori alte unităţi din cele la care se referă art. 145 C.p.

S-a arătat că sfera de aplicare a art. 145 C.p. cuprinde autorităţi publice, instituţii publice, instituţii sau alte persoane juridice de interes public, unităţi care exploatează bunurile proprietate publică, servicii de interes public precum şi unităţi care administrează bunuri de orice fel, care potrivit legii sunt de interes public, că este stabilită fără echivoc de legiuitor şi nu poate fi extinsă la autorităţi, instituţii ori persoane ce aparţin altui stat decât celui român.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că inculpatul B. I. I. a fost arestat de autorităţile spaniole sub identitatea de Ivan Marcovic, împreună cu bunurile furate şi cu instrumentele de care s-a folosit pentru a fura.

Totodată, art. 145 C.p., atunci când defineşte autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public  precum şi celelalte asemenea unităţi, cu cuprinde şi termenul de „român” iar în conformitate cu art. 3 şi 4 C.p., se impunea tragerea la răspundere a inculpatului pentru infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată.

S-a mai arătat că, în acest fel instanţa de apel a redus nejustificat infracţiunea de fals privind identitatea numai la dreptul român şi la o infracţiune care poate fi comisă numai pe teritoriul statului român deoarece numai aici îşi desfăşoară activitatea autorităţile publice, instituţiile publice sau alt asemenea persoane juridice de interes public, circumscrise art. 145 C.p.

Recursul este nefondat.

Starea de fapt expusă anterior este necontestată şi este indubitabil stabilit faptul că inculpatul şi-a declinat o identitate falsă organelor de poliţie spaniole.

Aşa cum a precizat şi instanţa de apel, unul din elementele constitutive esenţiale ale infracţiunii de fals privind identitatea este acela ca elementul material al laturii obiective – respectiv acţiunea de prezentare sub identitate falsă ori de atribuire a unei astfel de identităţi unei persoane – să se realizeze pentru a induce sau menţine în eroare un organ sau instituţie de stat sau o altă unitate din cele la care se referă art. 145 C.p.

Din modul de redactare al art. 145 C.p. – prezentat pe larg de instanţa de apel – rezultă în mod clar faptul că au fost avute în vedere numai autorităţi, instituţii sau persoane juridice de interes public române, întrucât legea penală română apără în primul rând ordinea de drept a statului român. Legea nici nu se putea referi la autorităţile unui alt stat întrucât este posibil ca termenul de „public” să aibă înţelesuri diferite în raport de legislaţia fiecărui stat în parte.

Pe de altă parte, art. 4 C.p. consacră într-adevăr principiul personalităţii legii penale române prin aceea că aceasta se aplică şi infracţiunilor comise în afara ţării de către cetăţenii români sau de persoane fără cetăţenie care au domiciliul în ţară însă, în speţă, nu s-a pus această problemă, ci s-a constatat că fapta nu întruneşte elementele constitutive pentru a fi infracţiune conform legi române.

Domenii speta

Spete similare