Decizie de sancţiune disciplinară. Art.268 Codul muncii. Condiţii de formă şi de fond. Nulitate.

. Decizie de sancţiune disciplinară. Art.268 Codul muncii.

Condiţii de formă şi de fond. Nulitate.

Neinserarea în cuprinsul deciziei de sancţionare a descrierii faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din Statutul de personal, Regulamentul Intern sau Contractul Colectiv de Muncă  aplicabile , care au fost încălcate de salariat;  motivele pentru care au fost înlăturate apărările salariatului în timpul cercetării disciplinare; instanţa competentă să sancţioneze contestaţia, duce la constatarea nulităţii deciziei.

Decizia civilă nr.295/R/7.02.2008

Prin sentinţa civilă nr.2173 pronunţată la data de 04.10.2007 în dosarul nr.2060/116/2007 (2440/C/2007) al Tribunalul Călăraşi  - Secţia Civilă s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului Călăraşi, invocată din oficiu; s-a respins excepţia lipsei procedurii prealabile, invocată de pârâtul Primarul Municipiului Călăraşi şi s-a admis acţiunea formulată de reclamantul P. N. V. în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Călăraşi; s-a constatat nulitatea absolută a dispoziţiei de sancţionare disciplinară nr.3159/11.05.2007 emisă de pârât şi a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei nete de 450 lei reprezentând drepturi salariale de care a fost lipsit prin emiterea deciziei sus menţionate; s-a respins acţiunea faţă de pârâta Primăria Municipiului Călăraşi.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a soluţionat cu prioritate în baza art.137 Cod pr.civilă excepţiile invocate în cauză atât din oficiu de instanţă, cât şi de pârâta Primăria Municipiului Călăraşi prin întâmpinare.

Astfel, în raport de dispoziţiile art.21, art.67, art.68 şi art.91 din Legea nr.215/2001, din oficiu instanţa a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Primarei Municipiului Călăraşi, excepţie admisă cu motivaţia că această pârâtă constituie doar o structură funcţională cu activitate permanentă, care aduce la îndeplinire hotărârile Consiliului Local şi dispoziţiile Primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale, fără a avea personalitate juridică. În consecinţă, s-a respins acţiunea faţă de pârâta sus-menţionată ca fiind îndreptată împotriva unei persoane care nu are calitate procesuală pasivă.

S-a statuat totodată că, în speţa dedusă judecăţii nu sunt aplicabile dispoziţiile legii nr.188/1999 şi ale legii nr.554/2004, sens în care nu se impune ca reclamantul să parcurgă procedura prealabilă instituită de art.7 alin.1 din legea nr.554/2004, respingându-se şi excepţia invocată de pârâtul Primarul Municipiului Călăraşi pentru neparcurgerea acestei proceduri.

S-a apreciat însă raportat la dispoziţiile art.268 alin.2 Codul Muncii că decizia de sancţionare este lovită de nulitate, întrucât nu cuprinde menţiunile obligatorii enumerate de acestei dispoziţii în concret: descrierea faptei care constituie abatere disciplinară reţinută în sarcina reclamantului, dispoziţiile legale încălcate, motivele pentru care au fost înlăturate apărările sale şi instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată. Aceste aspecte au fost avute în vedere la admiterea acţiunii formulate de reclamantul P. N. V., a constatării nulităţii deciziei de sancţionare disciplinară nr.3158/11.05.2007 emisă de pârât şi obligării pârâtului la plata drepturilor salariale solicitate în cuantum de 450 lei, de care a fost lipsit contestatorul prin emiterea deciziei contestate.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal intimatul Primarul Municipiului Călăraşi, criticând-o pentru nelegalitate. Invocând temeiul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, recurentul susţine, în esenţă, pronunţarea sentinţei atacate cu aplicarea greşită a legii.

Se arată în dezvoltarea recursului formulat, că nelegal a soluţionat prima instanţă excepţia lipsei procedurii prealabile instituite de art.7 alin.1 din legea nr.554/2004.

Reclamantul, deşi nu are calitatea de funcţionar public, ci de angajat contractual, potrivit prevederilor sus-menţionate, trebuia anterior formulării contestaţiei la instanţa de contencios administrativ, dacă se considera vătămat într-un drept al său sau într-un interes legitim, să solicite autorităţii publice emitente a actului contestat, în termen de 30 de zile de la comunicarea actului, în speţă dispoziţia nr.3159/11.05.2007, revocarea în tot sau în parte a acestuia, prevederi faţă de care contestatorul nu s-a conformat.

Eronat se pretinde că ar fi reţinut Tribunalul nerespectarea în speţă a  prevederilor art.268 alin.2 Codul Muncii, în ceea ce priveşte descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară, aceasta fiind individualizată în conţinutul referatului nr.15778/23.04.2007 întocmit de coordonatorul serviciului transporturi. Conţinutul în date al acestui referat atestă activitatea defectuoasă a Serviciului Transport public local şi parcări, al cărui şef de serviciu este reclamantul.

Referitor la prevederile legale care nu au fost respectate în cauză, acestea sunt dispoziţiile art.24 alin.h din Regulamentul Intern.

Totodată, se apreciază că reclamantul a fost convocat în scris potrivit adresei nr.17247/07.05.2007 – pe data de 08.05.2007 ora 9,00 la Biroul Resurse Umane şi Salarizare din cadrul Primăriei Municipiului Călăraşi, având posibilitatea să-şi susţină apărările prin nota explicativă ce a formulat-o.

Se arată în recursul formulat că persoana sancţionată disciplinar se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în vederea soluţionării contestaţiei.

Nu s-au solicitat probe noi, în calea de atac a recursului.

Examinând sentinţa civilă atacată, sub aspectul criticilor aduse, a actelor şi lucrărilor dosarului, normelor de drept incidente în cauză, Curtea apreciază nefondat recursul pentru considerentele de fapt şi de drept ce se vor înfăţişa în cuprinsul prezentei decizii.

Dispoziţiile art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 republicată, pretinse a fi nesocotite în cauză stipulează că: „înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia”.

Ori, decizia contestată, decizia nr.3159 emisă la data de 11.05.2007 de recurentul-pârât nu este un act administrativ unilateral, cum greşit apreciază recurentul, indicând aplicabilitatea în speţa de faţă a art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, ci o decizie de sancţionare disciplinară, fiind incidente astfel dispoziţiile coroborate ale art.248, art.284 Codul Muncii şi art.2 pct.1 Cod pr.civilă, cauza dedusă judecăţii este în raport de aceste dispoziţii de competenţa instanţei de jurisdicţia muncii.

În consecinţă, nu era obligatorie parcurgerea procedurii administrative instituită de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, legal respingând Tribunalul excepţia vizând neparcurgerea procedurii prealabile sus menţionate.

Legal a constatat Tribunalul şi nulitatea deciziei de sancţionare contestată, raportat la dispoziţiile art.268 alin.2 Codul Muncii, pe considerentul neinserării în cuprinsul deciziei de sancţionare contestate a următoarelor menţiuni: descrierea faptei care constituie  abatere disciplinară; precizarea prevederilor din statutul personal; regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile; instanţa competentă să soluţioneze contestaţia.

Decizia de sancţionare disciplinară nr.3159 din 11.05.2007 nu realizează în concret o descriere a faptei considerată abatere disciplinară care să justifice măsura disciplinară dispusă.

Recurenta nu arată în decizia de sancţionare fapta ce se impută contestatorului, elementul material al faptei reţinută ca abatere disciplinară care să presupună implicarea directă în săvârşirea ei, formulările utilizate fiind generice. Simpla referire din decizia de sancţionare contestată la conţinutul referatului nr.15778/23.04.2005, întocmit de coordonatorul Serviciului transporturi nu este de natură a complini cerinţa legii. De altfel, dacă legiuitorul înţelegea ca descrierea faptei să se realizeze prin alte înscrisuri decât decizia de sancţionare ar fi dispus în acest sens.

Totodată, în decizia de sancţionare contestată nu au fost prevăzute explicit reglementările de natură normativă ori convenţională încălcate în domeniul muncii, în concret, dispoziţiile din Regulamentul Intern al recurentei, din statutul personal, contractul colectiv de muncă ce au fost încălcate.

Având în vedere că aceste reglementări nu au fost indicate în motivarea în drept a aplicării sancţiunii disciplinare contestatorului, corect a apreciat prima instanţă că decizia de contestare este nulă şi pe acest aspect. Indicarea prevederilor din Regulamentul Intern abia în prezentul recurs, nu este, de asemenea, de natură a complini cerinţa legii, dispoziţiile legale încălcate trebuie inserate expres în conţinutul deciziei de sancţionare sub sancţiunea nulităţii sale.

Referitor la motivele pentru care au fost înlăturate apărările contestatorului, Curtea constată că legea sancţionează cu nulitatea absolută a deciziei absenţa acestora.

Legiuitorul a înţeles să instituie această sancţiune ca o garanţie a salariatului că apărările şi explicaţiile date în justificarea atitudinii imputate au fost analizate şi avute în vedere de angajator, iar decizia de sancţionare nu este luată arbitrar.

Verificând respectarea acestei norme obligatorii, Curtea constată că în cuprinsul deciziei de sancţionare nu se face referire la apărările contestatorului cu privire la învinuirile ce i se aduc. Atâta vreme cât în decizia de sancţionare această menţiune nu este relevată, legal a statuat instanţa fondului că decizia este lovită de nulitate. Apărările recurentei în sensul că intimatul contestator şi-ar fi putut înfăţişa apărările în conţinutul notei explicative ce a fost dată de acesta pe parcursul procedurii prealabile, nu pot fi primite în condiţiile în care însuşi conţinutul deciziei trebuie să facă referire la motivele înlăturării acestor apărări.

Aceeaşi sancţiune se impune şi pentru neindicarea instanţei competente să soluţioneze cererea în cuprinsul deciziei de sancţionare, individualizarea sa în prezentul recurs nefiind de asemenea de natură a acoperi cerinţa legii.

Faţă de aspectele de fapt şi de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, a respins recursul ca nefondat, menţinând ca legală sentinţa atacată, fiind pronunţată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept

Domenii speta

Spete similare