Garantarea dreptului la apărare.

Decizie 140 din 04.02.2008


Garantarea dreptului la apărare. Orice persoană are dreptul să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloace necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer.

Consecinţele nerespectării dreptului la apărare.

-art.6 alin. 3 lit."c" din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului;

-art.6 Cod procedură penală;

-art.171 - 174 Cod procedură penală.

X

X  X

În cazurile în care, potrivit legii, asistenţa juridică este obligatorie, instanţa trebuie să asigure dreptul la apărare al persoanei, în toate fazele procesului.

Neasigurarea apărării, dacă aceasta era obligatorie, potrivit art. 171 alin. 3 Cod procedură penală, în faza apelului a unei cereri de revizuire, atrage nulitatea  hotărârii respective, cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

Prin sentinţa penală nr. 509/19.06.2007 a Judecătoriei Sector 6 Bucureşti,  în baza art. 403 Cod procedură penală, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 1506/30.09.2006 a Judecătoriei Sector 6 Bucureşti, formulată de revizuientul C. D. F., cu obligarea  sa la 30 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că nu sunt întrunite  condiţiile de admisibilitate prev. de art. 394 alin. 1 Cod procedură penală.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel revizuientul C. D.F., pe care  nu le-a motivat.

Prin decizia penală nr. 535/A/07.09.2007 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a Penală s-a respins ca nefondat apelul declarat, cu obligarea  apelantului la 30 lei cheltuieli judiciare statului.

În motivarea deciziei s-a avut în vedere pronunţarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unei decizii într-un recurs în interesul legii şi că  înscrisurile prezentate nu vizează împrejurările noi, aşa cum prevede art. 394 Cod procedură penală.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs revizuientul, arătând, prin avocat, că după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare au fost descoperite fapte şi împrejurări noi, ce nu au fost avute în vedere de către instanţa de fond.

Verificând decizia atacată pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, Curtea constată recursul fondat, pe aspectul că revizuientul, la judecata în apel, nu a fost asistat de avocat.

Prin sentinţa penală nr.1506/30.09.2003 a Judecătoriei Sector 6 Bucureşti revizuientul-recurent a fost condamnat la 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 861 Cod penal pentru infracţiunile prev. de art. 215 alin. 1,2 şi 4 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal.

Constatând că apărarea este obligatorie în toate fazele procesului penal şi că în faza de  apel a prezentei cereri de revizuire nu a fost asigurată, conform deciziei penale recurate, se va dispune admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.

Dosar penal nr. 3435/303/2007 - decizia penală nr. 140/04.02.2008 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I-a Penală.

2