Atragerea răspunderii patrimoniale (Art.138 din Legea nr.85/2006)

Dosar nr. 39496/3/2009/a1

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI - SECŢIA A VII-A COMERCIALĂ

SENTINŢA COMERCIALĂ NR.5544

ŞEDINŢA PUBLICĂ DE LA 16.08.2011

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN :

PREŞEDINTE: JUDECĂTOR-SINDIC SORIN CIPRIAN VIZIRU

GREFIER: CARMEN DENISA NECŞULEA

Pe rol soluţionarea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale privind reclamantul C.I.I. TG. cu sediul în sector 3, Bucureşti, , în contradictoriu cu pârâţii ASD cu domiciliul în sector 3, Bucureşti, şi CDA, cu domiciliul în sector 5, Bucureşti, intemeiată pe dispozitiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

La apelul nominal facut in şedinta publică au răspuns reclamantul prin consilier juridic şi pârâtul asd personal şi prin avocat, lipsind pârâtul cda.

Procedura de citare este legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, după care

Instanţa acordă cuvântul cu privire la probe pe cererea de atragere a răspunderii patrimoniale.

Reclamantul prin consilier juridic, solicită încuviinţarea probei cu înscrisuri care se află depuse la dosarul cauzei.

Pârâtul asd prin avocat, solicită încuviinţarea probei cu înscrisuri care se află depuse la dosarul cauzei.

Instanţa, deliberând asupra cererii de încuviinţare a probatoriului, în baza art. 167 alin. 1 Cod de procedură civilă, încuviinţează proba cu înscrisuri solicitată de reclamant şi pârâtul asd ca fiind utilă, pertinenţă şi concludentă.

Instanţa ia act că proba cu înscrisuri a fost administrată în totalitate.

Nemaifiind alte cereri de formulat şi excepţii de invocat instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe cererea de atragere a răspunderii patrimoniale.

Reclamantul, prin consilier juridic, solicită admiterea cererii aşa cum a fost formulată şi obligarea pârâţilor la suportarea pasivului neacoperit al societăţii debitoare.

Pârâtul asdprin avocat, solicită respingerea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale, aşa cum a fost formulată şi precizată. Arată că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a se atrage răspunderea în baza art. 138 lit. b, c, d, f. Învederează că actul de cesiune a părţilor sociale este înregistrat la Registrul Comerţului, iar administratorul societăţii debitoare a fost CDA, iar nu ASD, care nu a mai a efectuat niciun act de administrare după cesionarea părţilor sociale.

Instanţa reţine cauza spre soluţionare.

TRIBUNALUL,

1. Asupra procedurii:

Prin sentinţa comercială nr.4264/01.06.2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti- Secţia a VII-a comercială în dosarul nr. 39496/3/2009, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei în forma generală faţă de debitoarea D.O.C. SRL, iar în calitate de administrator judiciar a fost desemnat C.I.I. TG, cu atribuţiile prevăzute de art.20 din legea insolvenţei.

Prin sentinţa comercială nr.5172/16.08.2010, Tribunalul Bucureşti- Secţia a VII-a comercială a dispus intrarea debitoarei în faliment, în procedura simplificată, desemnând în calitate de lichidator pe C.I.I. TG, cu atribuţiile prevăzute de art.25 din lege.

În dosarul comercial menţionat, la termenul de judecată din data de 15.02.2011 lichidatorul a depus cerere privind atragerea răspunderii personale a pârâţilor A.S.D. şi C.D.A, în calitate de administratori ai debitoarei, cererea ce a fost disjunsă, fiind format un dosar comercial separat sub nr. 39496/3/2009/a1.

2. Asupra cererii privind atragerea răspunderii personale:

În motivarea cererii, lichidatorul-reclamant arată că pârâţii, în calitate de administratori ai debitoarei, au făcut acte de comerţ sub acoperirea societăţii, în condiţiile în care aceasta a înregistrat pierderi pe toată perioada sa de activitate, şi au decis să continue activitatea neprofitabilă a societăţii care o conducea în mod vădit către insolvenţă, deşi cunoşteau situaţia financiară dificilă a debitoarei, nerespectând obligaţia legală de a sesiza tribunalul cu o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei.

Se  mai arată că pârâţii nu au predat actele societăţii şi au depus la organul fiscale documentele contabile începând cu anul 2008, ceea ce înseamnă că nu au ţinut contabilitatea societăţii conform legii, au făcut să dispară documente contabile şi au ţinut o contabilitatea fictivă, folosind societatea drept paravan pentru propriile afaceri. Mai arată că pârâtul C.D.A. a devenit administrator la data de 23.10.2008, prin încheierea unor contracte de cesiune cu pârâtul-cedent A.S.D., dar aceste contracte nu au fost înregistrate la ORC, fapt care i-a permis să administreze societatea prin mijloace dolosive, ce au cauzat starea de insolvenţă a acesteia.

Reclamantul susţine că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii patrimoniale a pârâţilor, solicitând obligarea acestora la plata pasivului societăţii debitoare.

În drept, reclamantul invocă aplicarea art.138 alin.1 lit.b), lit.c), lit.d) şi lit.f)  din Legea nr.85/2006.

Pârâţii au fost legal citaţi cu copie cerere şi doar pârâtul A.S.D. a formulat întâmpinare, prin care arată că, după cesionarea părţilor sociale deţinute la societate, la data de 23.10.2008 a fost revocat din funcţia de administrator, iar operaţiunile de administrarea au fost realizate exclusiv de pârâtul C.D.A care astfel a avut întreaga răspundere pentru ţinerea contabilităţii şi celelalte obligaţii ce revin unui administrator.

3. Analizând dispoziţiile legale incidente în cauză, instanţa are în vedere dispoziţiile art.138 alin.1 şi 3 din Legea nr.85/2006, din a căror interpretare sistematică rezultă aspectele esenţiale privind cererea în atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere/supraveghere ale debitorului în insolvenţă, şi anume aspectele referitoare la noţiunea şi natura juridică a acestei cereri, persoanele ce deţin calitatea procesuală activă şi cea pasivă, precum şi cerinţele legale pentru admiterea cererii.

Mai prezintă interes dispoziţiile art.998-999 C.civ., care prevăd că orice fapta a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara, autorul faptei fiind responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa.

Cererea privind atragerea răspunderii personale poate fi promovată de administratorul judiciar sau de lichidator ori, în baza hotărârii adunării creditorilor, de către preşedintele comitetului creditorilor, creditorul desemnat de către adunarea creditorilor sau creditorul care deţine mai mult de jumătate din valoarea creanţelor înscrise la masa credală. Întrucât, în toate cazurile, este promovată în interesul colectiv al creditorilor îndreptăţiţi să participe la procedură, cererea nu poate fi formulată de orice creditor în scopul satisfacerii propriei creanţe.

Calitatea procesuală pasivă (calitatea de pârâţi) în cadrul acestei cererii aparţine membrilor organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului (aşa cum este situaţia administratorului de fapt).

Răspunderea patrimonială a pârâţilor este antrenată întrucât aceştia au cauzat starea de insolvenţă a debitorului prin săvârşirea uneia ori mai multora dintre faptele ilicite enumerate limitativ de la lit.a) la lit.g) ale art.138 alin.1 din lege, iar, consecutiv, prin cauzarea insolvenţei, au determinat insuficienţa ori lipsa lichidităţilor din patrimoniul debitorului necesare pentru plata integrală şi la termen a datoriilor băneşti certe şi exigibile, prejudiciindu-i în acest fel pe creditori.

Prin dispoziţiile art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 se instituie o răspundere civilă delictuală faţă de creditori a persoanelor care au determinat incapacitatea debitorului ajuns în insolvenţă de a-şi plăti datoriile sale certe şi exigibile. Prin urmare, între prejudiciul creat creditorilor, constând în imposibilitatea de a-şi satisface integral creanţele, şi faptele ilicite enumerate limitative de lege, săvârşite de organele de conducere/supraveghere ale debitorului (având calitatea de pârâţi),  există o legătură de cauzalitate mediată (indirectă), în sensul că pârâţii i-au prejudiciat pe creditori în mod indirect, şi anume: i) prin săvârşirea faptelor ilicite precizate de lege, au cauzat starea de insolvenţă a debitorului; şi ii) prin ajungerea debitorului în stare de insolvenţă, stare caracterizată prin lipsa ori insuficienţa lichidităţilor, au cauzat şi incapacitatea acestuia de a-şi plăti creditorii.

Condiţiile cumulative ale angajării răspunderii persoanelor care au cauzat insolvenţa, sunt următoarele, potrivit dreptului comun (art.998-999 C.civ.) şi dispoziţiilor speciale din legea insolvenţei, anterior menţionate :

- existenţa unui prejudiciu constând în imposibilitatea creditorilor recuperării integrale a creanţelor, ca urmare a lipsei ori insuficienţei din averea debitorului insolvent a disponibilităţilor băneşti; acest prejudiciu este egal cu pasivul debitorului insolvent (valoarea totală a masei credale, aşa cum rezultă din tabelul definitiv consolidat al creanţelor);

- săvârşirea de către persoanele arătate, a uneia sau mai multor fapte ilicite dintre cele enumerate limitativ de la lit.a) la lit.g) ale art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006;

- existenţa unei legături de cauzalitate între fapta/faptele ilicite săvârşite şi starea de insolvenţă; dovada acestui element înseamnă implicit şi dovada  raportului cauzal între aceste fapte ilicite şi prejudiciul creat creditorilor;

-  fapta ilicită să fi fost săvârşită cu intenţie, ca forma de vinovăţie, toate faptele ilicite prevăzute de lege fiind calificate de scopul fraudulos al cauzării stării de insolvenţă.

Consecinţa antrenării răspunderii persoanelor vinovate de cauzarea insolvenţei,  ca urmare a îndeplinirii condiţiilor prezentate, este aceea că ele vor putea fi obligate să suporte o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă.

Răspunderea acestor persoane este subsidiară, în sensul că doar în ipoteza în care, în cadrul procedurii insolvenţei, fie prin intermediul reorganizării judiciare, fie prin valorificări (lichidări) de bunuri ale debitorului în cadrul falimentului, nu s-a reuşit plata integrală a pasivului, atunci se poate dispune obligarea pârâţilor la plata în întregime ori a unei părţi din pasivul rămas neachitat.

Întrucât răspunderea patrimonială reglementată de dispoziţiile speciale ale Legii nr.85/2006, derogatorii de la dispoziţiile art.73 din Legea nr.31/1990, este o răspundere civilă de natură delictuală faţă de creditori, şi nu contractuală ori delictuală faţă de debitorul persoană juridică, nu este prezumată existenţa niciuneia din condiţiile răspunderii în discuţie, iar dovada îndeplinirii acestor condiţii este, conform art.1169 C.civ., în sarcina probatorie a participantului la procedură care, promovând cererea de atragere a răspunderii (administratorul judiciar/lichidatorul, preşedintele comitetului creditorilor, creditorul desemnat de către adunarea creditorilor, ori, după caz, creditorul majoritar), are poziţia procesuală de reclamant

4. Analizând probatoriul administrat în cauză, instanţa constată că lichidatorul-reclamant C.I.I. TG susţine că starea de insolvenţă a debitoarei D.O.C. SRL a fost cauzată de către pârâţii A.S.D. şi C.D.A în calitate de administratori statutari ai debitoarei, prin săvârşirea de aceştia a faptelor prevăzute de art.138 alin.1 lit.b), lit.c), lit.d) şi lit.f)  din Legea nr.85/2006, şi anume a faptei de a face acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; a faptei de a fi dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la insolvenţă; a  faptelor de a ţine o contabilitate fictivă, a faptei de a face să dispară documentele contabile şi a omisiunii de a ţine contabilitatea conform legii; şi, respectiv, a celei de a fi folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi.

În privinţa faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.b) din lege, reclamantul nu precizează şi nu dovedeşte ce acte de comerţ ar fi făcut pârâţii în interes propriu folosindu-se de societatea debitoare, rezumându-se la acuzaţii şi afirmaţii hilare, fără suport probatoriu, precum afirmaţia că neînregistrarea la ORC a cesiunilor de părţi sociale intervenite între cei doi pârâţi i-ar fi permis pârâtului C.D.A., devenit administrator ulterior cesiunilor, să facă acte frauduloase de administrare a societăţii.

În privinţa faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.c) din lege, instanţa constată că reclamantul nu a făcut proba principalei condiţii de existenţă a faptei ilicite imputate pârâţilor, şi anume că pârâţii, cunoscând dificultăţile financiare ale societăţii şi creşterea pasivului societăţii, ar fi dispus cu rea-credinţă şi în interes personal continuarea activităţii comerciale a debitoarei, respectiv în scopul obţinerii de avantaje patrimoniale/nepatrimoniale pe seama şi în detrimentul societăţii. Reclamantul nu a precizat şi dovedit care au fost acele acte şi operaţiuni, dispuse de pârâţi în cursul activităţii societăţii, din care să rezulte interesul vădit al acestora de a-şi procura foloase sub acoperirea societăţi şi în dauna creditorilor.

Fapta pârâţilor de a fi dispus continuarea activităţii neprofitabile a debitoarei, în lipsa dovedirii interesului personal urmărit de pârâţi în toată această perioadă, poate fi apreciată cel mult ca management defectuos care însă, nefiind enumerată între faptele ilicite, cauzatoare de insolvenţă, prevăzute limitativ de art.138 alin.1 din lege, nu poate conduce la atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitorului şi obligarea acestora la suportarea pasivului debitorului.

Instanţa constată că, sub aspectul faptelor prevăzute de art.138 alin.1 lit. lit.d) tezele I şi II, respectiv ţinerea unei contabilităţi fictive şi fapta de a face să dispară contabilitatea societăţii, instanţa constată că lichidatorul nu şi-a îndeplinit obligaţia procesuală, în calitate de reclamant, de a dovedi actele şi operaţiunile materiale ce ar fi fost săvârşite de pârâţi şi care s-ar încadra în conţinutul fapte ilicite a ţinerii unei contabilităţi fictive şi nici actele materiale prin care pârâţii ar fi distrus ori ascuns contabilitatea societăţii debitoarea.

În privinţa omisiunii ilicite constând în neţinerea unei contabilităţi în conformitate cu legea (art.138 alin.1 lit.d) teza III), instanţa reţine că reclamantul nu precizează şi nu dovedeşte care a fost mecanismul cauzal prin care omisiunea ilicită imputată ar fi condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvenţă. Reclamantul se limitează la afirmaţii fără suport probatoriu şi la prezumţii nejustificate, care însă nu suplinesc obligaţia sa procesuală de a dovedi relaţia de cauzalitate între neţinerea contabilităţii societăţii şi starea de insolvenţă a acesteia. Simplul fapt că pârâţii nu ar fi ţinut contabilitatea, ar fi ascuns/distrus contabilitatea ori ar fi ţinut o contabilitate fictivă la societatea la care îndeplineau funcţia de administrator, fără a se proba raportul de cauzalitate dintre această faptă şi apariţia stării de insolvenţă a societăţii, nu este de natură, prin el însuşi, să conducă la antrenarea răspunderii patrimoniale conform art.138 alin.1 din lege.

Sub aspectul faptei de a fi folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi, instanţa observă că reclamantul nu a propus nicio probă privind folosirea de pârâţi a unor astfel de mijloace  (precum contractarea unor împrumuturi prea oneroase pentru societate etc.) care să conducă la creşterea gradului de îndatorare al societăţii şi în final la insolvenţa acesteia.

Instanţa mai reţine că reclamantul nu a probat împrejurarea că presupusele fapte săvârşite de pârâţi ar fi cauzat în mod nemijlocit starea de insolvenţă a debitoarei şi că, în acest fel, i-ar fi prejudiciat pe creditori. În acest sens trebuie avut în vedere că, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate dintre faptele ilicite analizate mai sus şi apariţia stării de insolvenţă a societăţii, numai împrejurarea săvârşirii de pârâţi a faptelor în discuţie nu poate conduce la angajarea răspunderii patrimoniale a acestora şi obligarea lor la suportarea pasivului societăţii.

În consecinţă, instanţa reţine că reclamantul nu a probat săvârşirea de către pârâţi a unor fapte ilicite care să poată fi încadrate în dispoziţiile art.138 alin.1 lit.b),  lit.c), lit.d) tezele I şi II şi lit.f) din Legea nr.85/2006 şi nici că pârâţii, prin săvârşirea acestor ipotetice fapte ori prin neţinerea contabilităţii societăţii, ar fi cauzat starea de insolvenţă a debitoarei, sens în care, nefiind întrunite toate condiţiile legale cumulative ale atragerii răspunderii personale prevăzute de art.138 alin.1 din lege, va respinge cererea analizată ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE :

Respinge ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulate de reclamantul CII TG cu sediul în sector 3, Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii A.S.D., cu domiciliul în sector 3, Bucureşti, şi C.D.A cu domiciliul în sector 5, Bucureşti.

Cu drept de recurs în 7 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.08.2011 .

PREŞEDINTE,GREFIER,

SORIN CIPRIAN VIZIRUCARMEN DENISA NECŞULEA

Red./Dact.SCV

24.08.2011

3 Ex.

Domenii speta

Spete similare