Cerere de încetare a măsurii obligării la tratament medical. Respingere. Tulburare afectivă bipolară. Semnificaţia unei ameliorări

Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, decizia nr. 1855/R din 16 noiembrie 2011

Prin sentinţa penală nr. 1057 din data de 26 septembrie 2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, în temeiul art. 113 C.p., s-a respins cererea petentului G.D.I., privind încetarea măsurii obligării la tratament medical aplicată prin sentinţa penală nr. 530/12 decembrie 2005 pronunţată de Judecătoria Beiuş.

În temeiul art. 192 alin. 2 C.p.p. a fost obligat petentul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că în data de 16 martie 2011 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca a fost înregistrată cererea petentului G.D.I. prin care solicita încetarea măsurii obligării la tratament medical aplicată prin sentinţa penală nr. 530/12 decembrie 2005 pronunţată de Judecătoria Beiuş.

În susţinerea cererii petentul a arătat că această măsură i-a fost instituită în cursul anului 2005, iar în urma tratamentului pe care l-a respectat boala de care suferă s-a ameliorat semnificativ. Acesta a apreciat că în prezent nu se impune menţinerea măsurii de siguranţă, precizând că de la luarea acestei măsuri şi până în prezent a avut un comportament normal în familie şi în colectivitate, fără a fi sancţionat pentru fapte de deranjare a liniştii publice sau alte fapte ilicite. Petentul a menţionat că în tot acest interval de timp s-a ocupat de afacerea familiei, respectiv de magazinul SC  A. SRL din  Cluj-Napoca în care se comercializează produse de papetărie.

Analizând cererea formulată instanţa de fond a constatat următoarele:

Prin încheierea penală nr. 602/2004 pronunţată de Tribunalul Cluj s-a dispus admiterea sesizării formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj  şi a fost luată în mod provizoriu măsura de siguranţă a internării medicale faţă de numitul G.D.I.. Această măsură a fost solicitată în contextul cercetării numitului G.D.I. pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C.pen., raportat la art. 175 lit. i C.pen., constând în aceea că, în noaptea de 16/17 iunie 2004, în timp ce se afla în loc. Jucu de Sus, acesta a lovit victima U.E. cu pumnii, picioarele şi un corp contondent, lăsând-o în stare de inconştienţă şi punându-i în pericol viaţa.

Prin sentinţa penală nr. 939/25.11.2004 pronunţată de Tribunalul Cluj a fost confirmată măsura internării provizorii, fiind avut în vedere conţinutul raportului de expertiză medico-legală din care rezulta că numitul G.D.I. prezenta diagnosticul  „tulburare afectivă bipolară – episod maniacal” şi că are discernământul abolit în raport cu fapta pentru care era cercetat.

Prin sentinţa penală nr. 530/12.12.2005 pronunţată de Judecătoria Beiuş s-a dispus la cererea petentului înlocuirea măsurii de siguranţă a internării medicale care i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 939/2004 a Tribunalului Cluj cu măsura obligării la tratament medical ambulatoriu potrivit art. 112 lit. a şi art. 113 C.pen.

În data de 14.12.2007 petentul a solicitat încetarea măsurii obligării la tratament medical, cererea sa fiind respinsă prin sentinţa penală nr. 465/3.06.2008 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, în dosar nr. 16.628/211/2007. În dosarul menţionat anterior a fost întocmit raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 1847/IV/b/35 în data de 6 mai 208 de către IML Cluj care a concluzionat că petentul prezintă diagnosticul de tulburare afectivă bipolară tip I remisă sub tratament şi că se impune în continuare măsura de siguranţă a obligării la tratament medical cu posibilitatea revizuirii cazului după o perioadă de 12 luni.

Faţă de concluziile acestui raport petentul a revenit cu prezenta cerere de încetare a măsurii de siguranţă după expirarea perioadei de 12 luni menţionată în raportul de expertiză medico-legală întocmit în anul 2008.

Instanţa a dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice cu solicitarea de a se comunica dacă petentul mai suferă în prezent de boala pentru care s-a dispus măsura de siguranţă şi dacă aceasta mai este sau nu necesară. Prin raportul de expertiză întocmit în data de 6 iulie 2011 de IML Cluj s-a concluzionat că petentul prezintă diagnosticul „tulburare afectivă bipolară” şi comisia a opinat că, raportat la starea psihică actuală a acestuia nu se mai impune menţinerea măsurii de siguranţă cu caracter medical prev. de art. 113 C.pen., însă s-a precizat că este obligatorie urmarea tratamentului de specialitate în scopul prevenirii eventualelor decompensări.

În data de 18 iulie 2011 instanţa a dispus repunerea cauzei pe rol pentru a se solicita lămuriri în legătură cu conţinutul raportului de expertiză, având în vedere că deşi s-a apreciat ca fiind obligatorie urmarea tratamentului de specialitate, comisia a apreciat că nu se mai impune menţinerea măsurii.

Instanţa de fond a solicitat următoarele lămuriri: (1) să se explice în ce situaţii pot apare eventuale decompensări şi care este natura tratamentului de specialitate la care s-a făcut referire la punctul 2 din concluzii; (2) să se menţioneze dacă acest tratament trebuie urmat obligatoriu de către petent pentru a evita eventualele decompensări; (3) in caz afirmativ să se precizeze care au fost argumentele pentru care s-a apreciat că măsura nu mai este necesară; (4) în ce ar putea să constea decompensările la care s-a făcut referire în cuprinsul raportului din punct de vedere a manifestărilor petentului, având in vedere că obligarea la tratamentul medical s-a dispus ca măsură de siguranţă; (5) dacă boala de care suferă petentul „tulburare afectivă bipolară” are un caracter permanent sau poate fi vindecată.

În data de 16.09.2011 a fost comunicat suplimentul la raportul de expertiză de către IML Cluj din care rezultă că  decompensările la care  s-a făcut referire în lucrarea iniţială pot să apară la persoanele diagnosticate cu tulburare afectivă bipolară în mai multe situaţii, inclusiv din motive care nu pot fi precizate la momentul apariţiei decompensării; au fost exemplificate câteva situaţii respectiv: întreruperea tratamentului, traume psihice, intervenţii chirurgicale, afecţiuni somatice. În privinţa tratamentului medicamentos care ar trebui continuat de către petent s-a precizat că acesta se referă la tratament cu stabilizatoare timice hipnotice şi antidepresive, cu menţiunea că pentru prevenirea decompensărilor este indispensabilă continuarea tratamentului. S-a precizat că atât timp cât pacientul este compliant comisia a opinat că nu se mai impune menţinerea măsurii  prev.de art. 113 C.pen. S-a menţionat că tulburarea afectivă bipolară este o tulburare psihică cronică în care vindecarea constă în perioade eutimice şi în consecinţă asimptomatice, existând întotdeauna riscul reapariţiei unui episod maniacal depresiv sau mixt.

Interpretând prin coroborare conţinutul celor două acte medico-legale întocmite în prezentul dosar, prima instanţă a apreciat că cererea formulată de petentul G.D.I. este neîntemeiată. Din raportul de expertiză  a rezultat că petentul prezintă în continuare diagnosticul „tulburare afectivă bipolară”, iar comisia a precizat în ambele acte medico-legale că pentru prevenirea decompensărilor este absolut necesară continuarea tratamentului medicamentos. În aceste condiţii, instanţa a apreciat că este necesară supravegherea petentului prin menţinerea măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical, cu atât mai mult cu cât există mai multe situaţii în care pot să apară decompensările, acestea fiind enumerate în suplimentul la raportul de expertiză. Printre aceste situaţii este menţionată întreruperea tratamentului, precum şi traumele psihice care pot să apară oricând, spontan în viaţa oricărei persoane, petentul din prezenta cauză fiind expus decompensărilor din cauza afecţiunii de care suferă în continuare. Este relevant şi faptul că petentul a fost cercetat pentru săvârşirea unei infracţiuni îndreptate împotriva integrităţii vieţii, din raportul de expertiză medico-legală întocmit la acea dată rezultând că decompensarea a constat într-un episod maniacal care s-a manifestat prin  exercitarea actelor de violenţă asupra persoanei vătămate. Chiar dacă petentul îşi manifestă disponibilitatea de a urma tratamentul medicamentos, pentru a asigura prevenirea săvârşirii de noi fapte prevăzute de legea penală în situaţia declanşării unei eventuale decompensări, instanţa de fond a apreciat că se impune menţinerea măsurii de siguranţă prev. de art. 113 C.pen. şi a dispus respingerea cererii formulată de acesta.

În temeiul art. 192 alin. 2 C.p.p. petentul a fost obligat la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentinţe petentul G.D.I. a declarat recurs prin care a solicitat admitera acestuia, casarea sentinţei atacate şi, rejudecând cauza, să se dispună admiterea cererii în sensul încetării măsurii obligării la tratament medical aplicată prin sentinţa penală nr. 530/12 decembrie 2005 pronunţată de Judecătoria Beiuş. În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Cluj-Napoca.

În esenţă, petentul prin apărător a arătat că de la data instituirii măsurii de siguranţă şi până în prezent, a urmat toate măsurile şi tratamentele medicale impuse, starea lui de sănătate s-a ameliorat simţitor, iar comisia a opinat că nu se mai impune menţinerea măsurii de siguranţă prev. art. 113 C.penal.

Analizând recursul declarat prin prisma actelor de la dosar, a motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale în materie, Curtea apreciază că acesta este nefondat.

Prima instanţă a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, având în vedere atât actele medicale existente la dosar întocmite de I.M.L. Cluj, cât şi scopul instituirii acestor măsuri de siguranţă, finalitatea acestora fiind ca ele să ocrotească atât societatea cât şi persoana făptuitorului.

Din concluziile la suplimentul de expertiză medico-legală psihiatrică rezultă că în cazul afecţiunii de care suferă petentul decompensările pot apărea oricând, în diverse situaţii, iar continuarea tratamentului este indispensabilă pentru prevenirea acestora.

Se observă cu uşurinţă faptul că din toate concluziile medicilor legişti nu reiese împrejurarea că ar exista măcar o dată prognozată a unei eventuale însănătoşiri în lipsa tratamentului medical, condiţia aceasta fiind prev. de art. 113 Cod pen.

Caracteristicile bolii de care suferă petentul de altfel exclud, într-o mare proporţie, eventualitatea unei însănătoşiri totale, însă aşa cum s-a arătat anterior, scopul instituirii unei astfel de măsuri nu este doar în interesul petentului ci şi în interesul colectivităţii din care face parte, interesul colectiv primând în astfel de situaţii interesului individual.

Este de menţionat şi poziţia procesuală a petentului în faţa instanţei de recurs, acesta neputând oferi o argumentaţie pertinentă a solicitării sale, din atitudinea sa reieşind împrejurarea că este conştient de necesitatea urmării tratamentului medical, dar deplasările lunare la sediul Laboratorului de Sănătate Mintală din Cluj-Napoca îi provoacă un oarecare disconfort.

Pe cale de consecinţă şi însuşindu-şi în totalitate argumentele ce au stat la baza hotărârii recurate, în temeiul art. 385 ind.15 pct. 1 lit. b C.pr.pen., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de petentul G.D.I., împotriva sentinţei penale nr. 1057 din 26 septembrie 2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca. (Judecător Adina Daria Lupea)

Domenii speta

Spete similare