Funcţionar public. Decizie de imputare. Caracterul imperativ al termenului de 30 de zile în interiorul căruia trebuie emisă decizia.

Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 3742 din 14 octombrie 2011

Prin sentinţa civilă nr.  61 din data de 13.01.2011 pronunţată în dosarul nr. 5212/84/2010 de Tribunalul Sălaj s-a admis cererea formulată de reclamanta C.S., în contradictoriu  cu pârâta CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII SĂLAJ şi s-a dispus anularea Deciziei nr.120/07.07.2010 şi a consecinţelor ce decurg din aceasta, respectiv anularea debitului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a promovat o acţiune de recuperare a debitului, dar acesta a fost respinsă ca prescrisă.

Angajarea răspunderii reclamantei este reglementată de Legea nr. 188/1999, iar culpa în cauză revine în exclusivitate reclamantei.

În cursul lunii aprilie 2010, la sediul unităţii pârâte a avut loc un control financiar efectuat de către Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Sălaj.

Prin Decizia nr.14/2010 a Curţii de Conturi s-au constatat mai multe abateri de la legalitatea şi regularitate care au determinat producerea de prejudicii. Totodată s-au stabilit şi măsurile ce urmează a le lua pentru recuperarea lor.

Printre debite, figura şi acela în valoare de 5.659 lei, care face obiectul prezentului litigiu.

În realitate, reclamanta în calitate de consilier juridic al pârâtei a formulat încă în cursul anului 2007, un litigiu având ca obiect recuperarea acestei sume reprezentând indemnizaţie pentru creşterea copilului, considerată a fi încasată necuvenit.

Prin Sentinţa Civilă nr.85/2008 a Tribunalului Sălaj cererea a fost respinsă ca fiind prescrisă.

Între timp, reclamanta a fost în concediu de maternitate iar apoi a revenit începând cu data de 13.05.2010.

Cu toate că existenţa prejudiciului a fost constatată de unitatea pârâtă  odată cu formularea acţiunii în 2007 şi mai apoi cu pronunţarea Sentinţei Civile nr.85/2008, împotriva reclamantei sau a unui alt angajat, nu s-a luat nici o sancţiune.

Conform prevederilor art. 84 din Legea nr.188 din 8 decembrie 1999 privind funcţionarilor publici, modificată şi completată, „Răspunderea civilă a funcţionarului public se angajează:

a) pentru pagubele produse cu vinovăţia patrimoniului autorităţii sau a instituţiei publice în care funcţionează.

Conform prevederilor art.85 ale aceleiaşi legi:

1) Repararea pagubelor aduse autorităţii sau instituţiei publice în situaţiile prevăzute la art. 84 lit.a) şi b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice a unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situaţia prevăzută la lit.c) a aceluiaşi articol, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile.

2) Împotriva ordinului sau dispoziţiei de imputare funcţionarul public în cauză se poate adresa instanţei de contencios administrativ.

3) Dreptul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice de a emite ordinul sau dispoziţia de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.

Textul de lege mai sus enunţat, prevedea posibilitatea unităţii de a emite în 30 de zile de la constatare pagubei, a unui ordin sau a unei decizii de imputare.

Pe de altă parte, a mai precizat tribunalul, din cuprinsul deciziei nu rezultă care este temeiul de drept al acesteia, şi nici actele care au stat la baza Deciziei.

Or, procesul verbal de constatare întocmit de Curtea de Conturi nu poate fi temei de drept.

 Prin urmare, tribunalul a admis cererea formulată de reclamanta C.S. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Sălaj şi a dispus anularea Deciziei nr.120/07.07.2010 şi a consecinţelor ce decurg din aceasta, respectiv anularea debitului.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII  SĂLAJ a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia în baza art. 304 lit. 9, şi 3041 Cod proc. civ. şi casarea în totalitate a sentinţei atacate.

În motivarea recursului, pârâta a arătat că decizia nr. 120/07.07.2010 a Casei Judetene de Pensii Sălaj, privind imputarea sumei de 5.659 lei, reprezentând indemnizatie pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 2 ani, a fost întocmită în urma procesului-verbal de constatare nr. 3693/27.04.2010 si a Deciziei nr. 14/10.05.2010, emise de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Sălaj.

In fapt, a arătat pârâta, în data de 03.11.2004, s-a emis de către Serviciul Evidenta Contribuabili decizia de debit cu nr. 7, prin care s-a constatat un debit în valoare de 5.659 lei, reprezentând indemnizaţie pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 2 ani, acordat în mod necuvenit numitei M.V., în urma contractului de asigurare nr. 144 din 01.12.2001, încheiat de aceasta cu Casa Judeţeană de Pensii Sălaj, conform art. 5 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, cu modificările si completările ulterioare, întrucât d-na M.V. a desfăşurat activitate cu contract individual de muncă.

Ulterior, în data de 21.09.2007, Serviciu Evidenta Contribuabili, care a constatat debitul, a înaintat dosarul Compartimentului Juridic în vederea recuperării acestuia. In urma preluării dosarului, d-na C.S., angajată în cadrul Compartimentului Juridic, în data de 26.11.2007, a introdus acţiune în instanţă pentru recuperarea debitului, acţiune tardiv introdusa, întrucât debitul s-a prescris în data 03.11.2007, aşa cum rezulta si din Sentinta Civila nr. 85/21.01.2008, pronunţată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. 2765/84/2007.

În argumentarea poziţiei sale, pârâta a invocat  dispozitiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 şi pe cele ale  art. 84 lit. a din Legea nr. 188/1999, privind Statutul functionarului public concluzionând că în speţă, culpa îi aparţine reclamantei, având în vedere atribuţiile din fisa postului.

Prin întâmpinare, reclamanta C.S. a solicitat respingerea acestuia şi menţinerea în totalitate a sentinţei recurate, deoarece decizia de impunere nr. 120/07.07.2010 emisă de C.J.P. Sălaj a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor legale, respectiv art. 84 lit. a şi art. 85 din Legea nr. 188/1999.

Analizând recursul formulat, Curtea reţine următoarele:

Reclamanta C.S. deţine funcţia publică de consilier juridic clasa I, gradul profesional principal, treapta a doua de salarizare, gradaţia 3 în cadrul  Casei Judeţene de Pensii Sălaj.

Prin decizia nr. 120/07.07.2010, recurenta Casa Judeţeană de Pensii Sălaj i-a imputat suma de 5.659 lei cu titlu de prejudiciu adus instituţiei publice angajatoare ca urmare a neiniţierii demersurilor legale în interiorul termenului de prescripţie în vederea recuperării de la numita M.V. a sumei de5.659 lei, încasată în mod necuvenit cu titlu de indemnizaţie pentru creşterea copilului  până la doi ani, în perioada  01.08.2002-31.05.2003.

Înscrisurile aflate la dosarul cauzei relevă  faptul că intimata C.S. a introdus în numele recurentei, la data de 6 noiembrie 2007, o cerere de chemare în judecată împotriva numitei M.V. în vederea recuperării debitului de 5.659 lei, însă acţiunea a fost respinsă ca prescrisă prin sentinţa civilă nr. 85 din 21 ianuarie 2008 a Tribunalului Sălaj.

Ca atare, momentul la care recurenta a aflat de producerea pagubei în patrimoniul său coincide cu data  respingerii ca prescrisă a acţiunii având ca obiect obligarea numitei M.V. la plata sumei de 5.659 lei, iar nu cu data încheierii procesului verbal de constatare de către Camera de Conturi Sălaj, urmare a controlului efectuat în 01.04.-30.04.2010.

Pentru a concluziona în acest sens, Curtea reţine că este de ordinul evidenţei că omisiunea compartimentului juridic de a iniţia acţiuni judiciare în interiorul termenului de prescripţie pentru recuperarea sumelor încasate în mod necuvenit este prejudiciabilă pentru instituţia publică care a efectuat plata prestaţiilor respective, deoarece o lipseşte de orice speranţă legitimă de a-şi reîntregi bugetul de venituri cu aceste sume. Aşadar, intervenţia unui organ de audit extern,  pentru a stabili că nerestituirea unei prestaţii sociale încasate în mod necuvenit este de natură a cauza un prejudiciu recurentei era superfluă şi nu poate influenţa în nici un caz stabilirea momentului la care a fost constatată paguba în patrimoniul recurentei.

Curtea insistă asupra importanţei stabilirii cu exactitate a acestui moment deoarece potrivit prevederilor art. 85 alin1 din Legea nr. 188/1999 repararea pagubelor aduse autorităţii sau instituţiei pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează se dispune prin emiterea de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice a unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei.

După cum se poate observa, acest text de lege instituie un termen imperativ de 30 de zile în interiorul căruia trebuie emisă decizia de impunere. Legiuitorul a statuat că acest termen începe să curgă din momentul constatării pagubei care în cazul de faţă a avut loc în data de 21 ianuarie 2008. Prin urmare, decizia de imputare emisă la 7 iulie 2010 este tardivă, fiind depăşit cu mult termenul de 30 de zile reglementat de prevederile art. 85 alin.1 din Legea nr. 188/1999.

 În nici un caz nu poate fi agreată opinia potrivit căreia termenul de 30 de zile ar fi unul de recomandare, şi nu unul imperativ în condiţiile în care legiuitorul a optat pentru utilizarea unei formule imperative în redactarea textului de lege şi anume: „Repararea pagubelor…se dispune prin emiterea …unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei”. Raţiunea instituirii unui asemenea termen rezidă din necesitatea înlăturării stării de incertitudine ce planează asupra situaţiei patrimoniale a funcţionarului care prin fapta sa a cauzat un prejudiciu instituţiei publice angajatoare.  Astfel se dă eficienţă principiului securităţii raporturilor juridice prin menţinerea unui just echilibru între scopul urmărit: apărarea bugetului de stat şi mijloacele utilizate: emiterea în mod unilateral a unui titlu executoriu, fără intervenţia instanţei de judecată, însă cu respectarea unui termen de decădere de 30 de zile, previzibil şi accesibil pentru ambele părţi.

Chiar dacă am admite că paguba a fost constatată de către recurentă doar la data întocmirii procesului verbal de constatare din 27 aprilie 2010 şi a Deciziei nr. 14/10.05.2010 de către Camera de Conturi Sălaj şi am da eficienţă măsurii de suspendare a raportului de serviciu al intimatei care a încetat la 13.05.2010, emiterea deciziei de impunere la data de 07.07.2010 s-a făcut tot cu depăşirea termenului de 30 de zile anterior menţionat, astfel încât decizia nr. 120 este tardivă si se impune a fi anulată pentru acest motiv, cum de altfel a reţinut şi instanţa de fond.

Întrucât apărarea intimatei-reclamante C.S. referitoare la tardivitatea deciziei de imputare nr. 120/07.07.2010 a fost primită de către Curte, orice altă analiză vizând existenţa în sarcina intimatei a elementelor răspunderii materiale este neavenită..

Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul prevederilor art. 312 C.proc civ. va respinge recursul declarat de CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII  SĂLAJ împotriva sentinţei civile nr. 61 din 13 ianuarie 2011 a Tribunalului Sălaj, pe care o va menţine în întregime. (Judecător Monica Ileana Iuga)

Domenii speta

Spete similare