Autoritate de lucru judecat. Condiţii.

Autoritate de lucru judecat. Condiţii.

C. pr. civ. – art. 166

C. civ. – art. 1201

Autoritatea de lucru judecat, ca prezumţie legală absolută irefragabilă şi excepţie de fond, peremptorie şi absolută presupune tripla identitate: de părţi, de obiect şi de cauză.

În consecinţă, nu există autoritate de lucru judecat dacă acţiunile nu sunt identice sub aspectul obiectului şi al cauzei.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă, decizia civilă  nr. 289  din 15 martie 2007

Prin cererea înregistrată sub nr.211/2006 la Judecătoria Chişineu-Criş, reclamantul M.P. a chemat în judecată pârâţii T.I., Ministerul Apărării, Consiliul Local Chişineu-Criş şi Oraşul Chişineu-Criş solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va da, să constate valabilitatea ordinului de repartiţie din Ordinul de zi pe unitate nr. 33 Sepreuş din 16.04.2004 în ceea ce priveşte repartizarea apartamentului în favoarea reclamantului; să anuleze ordinul de repartiţie din Ordinul de zi pe unitate nr. 34 al U.M. Sepreuş din 19.04.2004 în ceea ce priveşte acelaşi apartament în favoarea lui T.I. şi a dispoziţiei din acelaşi ordin de zi prin care se anulează adresa A 76 din 16.04.2004, cu consecinţa anulării contractului de închiriere din 23.04.2004 încheiat între T.I. şi U.M. nr. 02 Cluj-Napoca; să constate că reclamantul era îndreptăţit la încheierea contractului de închiriere cu fostul administrator Ministerul Apărării Naţionale şi, pe cale de consecinţă, este în drept să cumpere apartamentul situat în litigiu, în conformitate cu art. 2 din H.G. nr. 310 din 17.03.2004, şi să oblige pârâţii de ordin 3 şi 4 să vândă apartamentul în litigiu către reclamant, în condiţiile legii.

Prin sentinţa civilă nr.241/9.05.2006 instanţa a admis excepţia autorităţii de lucru judecat invocat de pârâţii T.I. şi  Ministerul Apărării şi, în consecinţă, a respins acţiunea civilă formulată de reclamant.

Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere că prin sentinţa civilă nr. 238/2005 pronunţată de Judecătoria Chişineu-Criş în dosarul nr. 1276/2004 (hotărâre menţinută prin decizia civilă nr. 4182/14.12.2005 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. 11740/2005) a fost respinsă acţiunea civilă prin care reclamantul din prezenta cauză a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii T.I. şi  Ministerul Apărării, constatarea nulităţii contractului de închiriere încheiat între pârâţi cu privire la apartamentul din prezentul litigiu.

Astfel, indiferent de modalitatea aleasă de reclamant pentru a-şi califica obiectul cererii, scopul (finalitatea) demersului său judiciar vizează, în ambele cereri, acelaşi lucru, astfel că sunt întrunite în cauză condiţiile cerute de dispoziţiile art. 1200, 1201 C. civ., art. 166 C. pr. civ. pentru a fi reţinută excepţia autorităţii de lucru judecat.

Împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul.

Prin decizia civilă nr. 361/A/26.10.2006 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 6351/108/2006 apelul a fost admis, excepţia autorităţii de lucru judecat respinsă, iar hotărârea desfiinţată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere că obiectul şi cauza prezentei acţiuni sunt diferite.

Împotriva deciziei au declarat recursuri pârâţii T.I. şi Ministerul Apărării care au criticat-o pentru nelegalitate, solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelului reclamantului.

Pârâtul T.I. a invocat greşita interpretare a actului juridic dedus judecăţii şi schimbarea înţelesului vădit netemeinic al acestuia, câtă vreme cele două acţiuni au avut aceeaşi cauză (respectiv scopul către care se îndreaptă voinţa celui ce reclamă).

A mai invocat faptul că în procesul anterior s-a făcut referire la actele de repartiţie, instanţa de apel neobservând că din probele administrate rezultă că ordinul de repartiţie al intimatului a fost anulat.

Pârâtul Ministerul Apărării a invocat faptul că instanţa de apel nu a delimitat corect obiectul (pretenţia părţilor, în speţă constatarea nulităţii contractului de închiriere şi încheierea unui contract propriu) şi cauza (scopul demersului judiciar) fiecărei acţiuni în parte, în cauză operând pe deplin autoritatea de lucru judecat.

A mai invocat caracterul administrativ al actelor de repartiţie, ele neputând fi atacate în cadrul procesului civil şi neconstituindu-se în acte principale a căror anulare să atragă nulitatea actului subsecvent (contractul de închiriere).

Examinând recursurile prin prisma criticilor formulate şi în baza art.306 alin. 2 C. pr. civ., faţă de dispoziţiile art. 299 şi următoarele C. pr. civ., art. 1201 C. civ., art. 166 C. pr. civ., instanţa a reţinut următoarele:

Autoritatea de lucru judecat este o prezumţie legală absolută irefragabilă (art. 1201 C. civ.) şi o excepţie de fond, peremptorie şi absolută (art. 166 C. pr. civ.).

Pentru a fi reţinută incidenţa acestor dispoziţii legale este necesar să existe tripla identitate: de părţi, de obiect şi de cauză.

În speţă, recurenţii invocă greşita reţinere de către instanţa de apel a identităţii de obiect şi cauză între cererea de faţă şi cea irevocabil soluţionată prin decizia civilă nr. 4182/14.12.2005 a Curţii de Apel Timişoara.

În sfera noţiunii de obiect al cererii de chemare în judecată se include nu doar dreptul subiectiv ce poartă asupra obiectului material ci şi obiectul material (pretenţia concretă a celui ce reclamă).

Prin cererea de chemare în judecată precizată înregistrată sub nr.1276/2004 la Judecătoria Chişineu-Criş şi irevocabil soluţionată prin decizia civilă nr. 4182/14.12.2005 a Curţii de Apel Timişoara reclamantul a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de închiriere a apartamentului în litigiu încheiat între pârâţi (recurenţi în prezenta pricină); a solicitat a se constata că reclamantul deţine un contract valabil de închiriere al apartamentului, contract ce-i dă dreptul la cumpărarea respectivului apartament.

Pe de altă parte, prin prezenta cerere de chemare în judecată, reclamantul a solicitat a se constata valabilitatea ordinului de repartiţie vizând apartamentul, ordin al cărui beneficiar este şi, respectiv, anularea ordinului de repartiţie emis pe numele pârâtului T.I.; a mai solicitat a se constata că este îndreptăţit la încheierea contractului de închiriere cu privire la apartament şi, pe cale de consecinţă, a celui de cumpărare.

Se constată, astfel, din compararea celor două cereri de chemare în judecată că, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de apel, în ultima cerere reclamantul a formulat pretenţii noi (ce vizează ordinele de repartiţie, acte anterioare încheierii contractului de închiriere), pretenţii ce nu au fost avute în vedere la soluţionarea primei cereri de chemare în judecată.

În ceea ce priveşte cauza celor două cereri de chemare în judecată, se observă că aceasta reprezintă situaţia de fapt calificată juridic.

Dacă în prima cerere de chemare în judecată reclamantul a afirmat nulitatea contractului de închiriere încheiat între pârâţi, nulitate determinată de nerespectarea condiţiilor de validitate a actului în sine, prin prezenta cerere de chemare în judecată reclamantul a afirmat valabilitatea ordinului de repartiţie eliberat pe numele să şi, pe cale de consecinţă, nevalabilitatea ordinului pârâtului T.I. Se observă, astfel, că în speţa de faţă, reclamantul invocă nereguli procedurale şi substanţiale ce vizează o etapă anterioară încheierii contractului de închiriere.

Este adevărat că reclamantul urmăreşte desfiinţarea contractului de închiriere încheiat pe numele pârâtului T.I. şi recunoaşterea aptitudinii sale de a deveni titular al unui asemenea contract; dar trebuie observat că, dacă în prima acţiune reclamantul a invocat existenţa unor cauze de nulitate contemporane încheierii contractului de închiriere, prin cea ulterioară el se referă la cauze ce preced momentul încheierii acestui contract.

În consecinţă, în mod corect a reţinut instanţa de apel că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile legale referitoare la autoritatea de lucru judecat, obiectul şi cauza celor două pricini fiind diferite.

Susţinerile recurenţilor vizând natura şi valabilitatea ordinelor de repartiţie nu se constituie în motive de modificare sau casare a deciziei recurate, ele putând fi invocate cu ocazia soluţionării fondului cauzei de către prima instanţă care a soluţionat în baza art. 137 alin.1 C. pr. civ. cererea de chemare în judecată.

Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. 1 C. pr. civ. raportat la art. 304 C. pr. civ., instanţa a respins recursurile declarate de pârâţi.

Domenii speta

Spete similare