Procedura insolvenţei. Anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor. Condiţii.

Decizie 537 R din 14.05.2007


Procedura insolvenţei. Anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna  creditorilor. Condiţii.

Legea nr. 64/1995, republicată – art. 60, art. 61 alin. (1) lit. c)

Legea nr. 85/2006 – art. 79 , art. 80 alin. (1) lit. c)

În temeiul dispoziţiilor art. 61 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 64/1995, republicată şi modificată (actualmente art. 80 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006) administratorul judiciar poate introduce la tribunal acţiune pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii executate, realizate de debitor, prin acte încheiate în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenţia tuturor parţilor implicate (atât a debitorului, cât şi a terţului) de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile.

Părţile contractante cu rea-credinţă au încheiat actul contestat, în dauna intereselor creditorilor, cu finalitatea diminuării masei active a debitoarei şi a obţinerii unui avantaj injust de către acestea, toate părţile implicate în această operaţiune juridică aflându-se în legături de strânsă rudenie şi cunoscând situaţia societăţii debitoare, pârâţii fiind la momentul încheierii actului soţi, iar S.C.A. era fiica acestora, ceea ce denotă strânsa legătură dintre aceştia şi interesul comun ca bunul în litigiu să revină în proprietatea pârâţilor, în detrimentul creditorilor societăţii, reaua-credinţă fiind dovedită şi de împrejurarea că pârâta, coproprietară a imobilului, este şi asociata societăţii debitoare.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială,

 decizia civilă nr. 537/R din 14 mai 2007

Prin sentinţa civilă nr. 124/16.01.2007 pronunţată în dosarul nr. 247/30/2006 al Tribunalului Timiş judecătorul sindic a respins acţiunea formulată de administratorul judiciar al debitoarei S.C. „V” S.R.L. - S.C.P. I S.P.R.L. împotriva pârâţilor S.I., S.A. şi S.C. „V.” S.R.L. având ca obiect anularea actului de rezoluţiune a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2109/11.06.2002 al imobilului situat în loc. T constând în teren cu casă S+P+E+M., apreciind că în speţă nu au fost încălcate prevederile art. 79 şi 80 alin. 1 lit. c) din Legea 85/2006, deoarece actul nu a fost încheiat cu intenţia de a sustrage bunuri de la urmărire. În acest sens, prima instanţă a reţinut că imobilul este proprietatea privată a pârâţilor S.I. şi S.A., din verificarea actelor de constituire a S.C. „V.” S.R.L. reieşind că el nu a constituit un aport în natură la înfiinţarea acestei persoane juridice, ci a fost cumpărat de societate prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2109/11.06.2002 de la familia S, din preţul stabilit - 47.946 U.S.D fiind achitată doar suma de 30 U.S.D., situaţie în care, faţă de neîndeplinirea obligaţiei principale de achitare a preţului stabilit prin contract, este temeinică hotărârea luată privitor la încheierea actului de rezoluţiune a vânzării.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs administratorul judiciar solicitând modificarea sentinţei atacate, iar pe fond admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, arătând, în esenţă, că prin actul de rezoluţiune contestat au fost încălcate prevederile art. 79 şi 80 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006, deoarece acesta a fost încheiat cu intenţia tuturor părţilor implicate de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile, din analiza amănunţită a actului de rezoluţiune putându-se lesne observa că părţile contractante, în mod vădit de rea-credinţă, au realizat un concert fraudulos, în dauna intereselor creditorilor, cu finalitatea diminuării masei active a debitoarei şi a obţinerii unui avantaj injust de către acestea.

Prin decizia civilă nr. 537/R din 14 mai 2007 pronunţată în dosarul nr. 247/30/2006 Curtea de Apel Timişoara a admiţând recursul administratorului judiciar, a modificat sentinţa civilă nr. 124/16.01.2007 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 247/30/2006 în sensul că a admis cererea reclamantei S.C.P. I S.P.R.L., în calitate de administrator judiciar al debitoarei S.C. „V.” S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii S.I. şi S.A., dispunând anularea actului de rezoluţiune a contractului de vânzare–cumpărare nr. 2109/11.02 2002 autentificat sub nr. 687/20.02 2004 de B.N.P. C.M.E. având ca obiect imobilul situat în loc. T compus din casă şi teren în suprafaţă de 2.851 mp.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că în mod greşit judecătorul sindic a respins acţiunea formulată de reclamantă reţinând că imobilul în litigiu a fost proprietatea pârâţilor S.A. şi S.I. şi că în cauză rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare ar fi legală.

Instanţa de control judiciar a constatat că imobilul a fost proprietatea privată a pârâţilor, împrejurare ce rezultă din extrasele C.F. de la dosar, şi că nu a constituit un aport în natură la înfiinţarea S.C. „V.” S.R.L., ci a fost cumpărat de societate prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2109/11.06.2002 de la pârâţi, fiind achitată la data încheierii convenţiei suma de 30 U.S.D. din preţul stabilit la 47.946 U.S.D., urmând ca restul de preţ să fie plătit, în funcţie de posibilităţile financiare ale societăţii cumpărătoare, până la 11.06.2004.

Pentru îndeplinirea obiectului de activitate al societăţii debitoare, având în vedere că o parte dintre asociaţi aveau o societate de construcţii, respectiv S.C. „E.” S.R.L., la data de 11.06.2002 a fost încheiat între debitoare, reprezentată prin P.L., pe de o parte, şi pârâţii S.I. şi S.A., pe de altă parte, contractul de vânzare-cumpărare nr. 2109/11.06.2002 autentificat de notarul public M.D. prin care bunul imobil proprietatea pârâţilor a intrat în patrimoniul societăţii, S.C. E S.R.L. urmând să execute lucrările de amenajări interioare şi instalaţii pentru transformarea unei case familiale în pensiune, la imobil fiind efectuate lucrări în valoare de 145.871 U.S.D. Datorită însă unor neînţelegeri apărute, asociaţii de la firma de construcţii s-au retras din S.C. „V.” S.R.L., sens în care au fost încheiate actul adiţional nr. 23/04.12.2003, contractul de cesiune de parţi sociale şi hotărârea Adunării Generale din 4.12.2003, prin care se specifica expres faptul că: „societatea, prin asociaţii ramaşi, se obligă să achite c/v lucrărilor de construcţii către S.C. „E.” S.R.L. în suma de 145.871 U.S.D.”. În consecinţă, asociaţi ai societăţii debitoare au rămas S.A. şi S.C.A., aceştia asumându-şi în mod expres obligaţia de despăgubire a fostului asociat persoană juridică cu suma menţionată reprezentând lucrări de construcţii la imobilul în litigiu.

Prin actul de rezoluţiune a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2109/11.02.2002 autentificat sub nr. 687/20.02.2004 de B.N.P. C.M.E., încheiat între S.C. „V.” S.R.L., reprezentată prin S.C.A., pe de o parte, şi S.I. şi S.A., pe de altă parte, de comun acord s-a rezoluţionat contractul de vânzare-cumpărare amintit, actul fiind întocmit la notarul public M.D.

În prezent, debitoarea S.C. V S.R.L. se află sub incidenţa Legii nr. 85/2006, procedura insolvenţei fiind deschisă sub imperiul Legii nr. 64/1995, republicată, prin sentinţa civilă nr. 729/PI/27.06.2006 pronunţată în dosarul nr. 915/COM/S/2005 al Tribunalului Timiş, ulterior constituindu-se dosarul de sindic nr. 103/S/2006, în calitate de administrator judiciar fiind desemnată reclamanta S.C.P. I S.P.R.L., care a formulat prezenta acţiune în anulare.

Curtea apreciază că, aşa cum a susţinut şi reclamanta, prin actul de rezoluţiune a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 20.02.2004 au fost încălcate prevederile art. 60 si art. 61 alin.1 lit. c) din Legea nr. 64/1995, republicată, actualmente art. 79 şi 80 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006, deoarece actul a cărui anulare se cere a fost încheiat cu intenţia tuturor părţilor implicate de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile.

Astfel, în temeiul dispoziţiilor art. 61 alin. 1 lit. c (actualmente art. 80 alin. 1 lit. c), administratorul judiciar poate introduce la tribunal acţiune pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii executate, realizate de debitor, prin acte încheiate în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenţia tuturor parţilor implicate (atât a debitorului, cât şi a terţului) de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile. Aceste dispoziţii se coroborează cu cele ale art. 60 din Legea nr. 64/1995, republicată (actualmente art. 79 din Legea nr. 85/2006), potrivit cărora lichidatorul poate introduce la tribunal acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de către debitor în dauna drepturilor creditorilor în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii.

Din analiza amănunţită a actului de rezoluţiune care face obiectul litigiului rezultă că părţile contractante, cu rea-credinţă, au încheiat acest act, în dauna intereselor creditorilor, cu finalitatea diminuării masei active a debitoarei şi a obţinerii unui avantaj injust de către acestea. Astfel, toate părţile implicate în această operaţiune juridică se aflau în legături de strânsă rudenie şi cunoşteau situaţia societăţii debitoare, în sensul că aveau cunoştinţă de creanţa S.C. E S.R.L. faţă de debitoare şi de împrejurarea că, prin scoaterea imobilului în litigiu din proprietatea societăţii, datoriile către creditoare nu vor mai fi achitate, fapt ce s-a şi întâmplat ulterior, debitoarea intrând în procedura insolvenţei la cererea acestei creditoare, care nu a mai reuşit să-şi încaseze creanţa, deşi lucrările de construcţii au fost efectuate chiar la imobilul în cauză.

Pârâţii S.A. şi S.I. erau la momentul încheierii actului atacat soţi, iar S.C.A. era fiica acestora, ceea ce denotă strânsa legătură dintre aceştia şi interesul comun ca bunul în litigiu să revină în proprietatea pârâţilor, în detrimentul creditorilor S.C. „V.” S.R.L. Reaua-credinţă a părţilor contractante este dovedită şi de împrejurarea că pârâta S.A., coproprietară a imobilului, este şi asociata societăţii debitoare, fapt care denotă că ambele părţi contractante au avut intenţia de a sustrage bunul amintit de la urmărirea silită de către creditori. De altfel, ulterior întocmirii actului de rezoluţiune, S.C.A. s-a retras din societate, iar S.A. a devenit asociat unic al debitoarei, aceasta constituind un motiv în plus de rea-credinţă, ţinând cont de legătura de rudenie existentă între cele două, prima fiind fiica celei din urmă.

În cauză nu putea fi vorba despre o rezoluţiune a contractului de vânzare-cumpărare atâta timp cât plata preţului trebuia făcută până la data de 11.06.2004, deci obligaţia de plată nu era scadentă la data încheierii actului a cărui anulare se solicită, în consecinţă neputându-se vorbi despre o neexecutare a obligaţiilor contractuale de către S.C. „V.” S.R.L.

Rezoluţiunea unui act juridic reprezintă sancţiunea care intervine în cazul neexecutării culpabile a obligaţiilor asumate de părţile actului respectiv. Este adevărat că, în prezenta cauză, s-a achitat la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare (11.06.2002) numai suma de 30 U.S.D. din preţul total de 47.946 U.S.D., însă părţile acestui contract au prevăzut că diferenţa de preţ urmează a fi achitată în funcţie de posibilităţile financiare ale societăţii cumpărătoare până la data de 11.06.2004.

În aceste condiţii, dacă părţile au încheiat o vânzare pe credit, deci dacă s-a stabilit un termen pentru plata preţului, la scadenţă cumpărătorul, potrivit principiului indivizibilităţii plăţii prevăzut de art. 1101 C. civ., trebuie să plătească datoria în întregime. În cazul de faţă, scadenţa nu era împlinită, deci pârâţii nu puteau cere plata preţului şi nici nu puteau invoca nerespectarea acestei obligaţii de către S.C. „V.” S.R.L. înainte de data de 11.06.2004. De asemenea, chiar în situaţia în care s-ar accepta că nu s-ar fi executat această obligaţie, în caz de neplată a preţului în condiţiile stipulate, potrivit dispoziţiilor Codului civil, vânzătorul are la dispoziţie mai multe mijloace juridice: 1) executarea silită a obligaţiei de plată; 2) excepţia de neexecutare; 3) acţiunea în rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare.

Acţiunea în rezoluţiunea convenţiei de vânzare pentru neplata preţului este judiciară, fapt care rezultă din prevederile art. 1365 C. civ: “dacă cumpărătorul nu plăteşte preţul, vânzătorul poate cere rezoluţiunea vânzării”. Aşa cum s-a decis şi în practica judiciară sancţiunea nerespectării obligaţiei de a plăti preţul constă în facultatea acordată vânzătorului de a cere fie executarea, fie rezoluţiunea contractului pe cale judiciară (T.M.B., secţia III civilă, dec. nr. 586/1992, în Culegere de practică judiciară pe anul 1992, p. 96). Este adevărat că părţile ar fi avut posibilitatea inserării în contractul de vânzare-cumpărare a unor pacte comisorii exprese, prin care, în caz de neexecutare de obligaţii, să intervină rezoluţiunea convenţională a vânzării, însă în contractul de vânzare-cumpărare din 11.06.2002 nu s-a prevăzut un asemenea pact comisoriu.

Mai mult, părţile au prevăzut că în cazul în care cumpărătoarea nu achită până la termenul scadent final diferenţa de preţ să se treacă la executarea silită, deci chiar ele nu au avut în vedere posibilitatea rezoluţiunii convenţionale a contractului în caz de neexecutare, ci aceea a executării silite.

În acest condiţii, în nici un caz părţile actului a cărui anulare se cere în prezenta cauză nu puteau, având în vedere şi circumstanţele speţei, respectiv interesul acestora de a frauda creditorii S.C. V S.R.L. şi faptul că scadenţa obligaţiei de plată a preţului nu se împlinise, să dispună rezoluţiunea contractului printr-un act încheiat pro causa la notar, condiţiile rezoluţiunii trebuind să fie supuse cenzurii instanţei judecătoreşti.