Legea nr.18/1991. Litigiu cu pârâta Comisia locală de aplicare a legii fondului funciar. Instanţa competentă.
În litigiile dintre reclamant şi pârâta Comisia locală de aplicare a legii fondului funciar - având ca obiect îndeplinirea de către aceasta a unor obligaţii derivând din prevederile Legii nr.18/1991 – competenţa soluţionării cauzei revine judecătoriei în raza căreia se află situat terenul.
Secţia comercială şi contencios administrativ fiscal – Decizia civilă nr.1013/CA/19 iunie 2006.
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Hunedoara – secţia comercială şi contencios administrativ sub dosar nr. 6131/2005- reclamantul D.G. a chemat în judecată pârâta Comisia locală de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor Băiţa - solicitând obligarea pârâtei să-i soluţioneze cererea înregistrată sub. Nr.52/2004 şi obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii pentru fiecare zi de întârziere.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că a solicitat pârâtei să iasă la faţa locului pentru a-i indica pe teren limitele parcelei reconstituite antecesorului său, însă pârâta i-a răspuns că nu are în sarcină obligaţia de restabilire a limitelor de hotar odată fixate.
Prin sentinţa nr.204/CA/2006 Tribunalul Hunedoara – secţia comercială şi contencios administrativ a respins acţiunea reclamantului cu motivarea că pârâta şi-a îndeplinit obligaţia legală de stabilire a limitelor terenului faţă de antecesorul reclamantului.
Împotriva acestei sentinţe reclamantul a declarat recurs susţinând că motivarea primei instanţe nu vizează fondul cauzei, întrucât nu-a cerut o nouă punere în posesie ci doar lămurirea situaţiei din teren a parcelelor în virtutea atribuţiilor sale.
Prin decizia civilă nr. 1013/CA/19 iunie 2006 Curtea de Apel Alba Iulia – secţia comercială şi de contencios administrativ fiscal a admis recursul reclamantului şi a casat sentinţa atacată cu trimiterea cauzei spre competentă soluţionare judecătoriei Brad.
În considerentele deciziei instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Prima instanţa a procedat la dezbaterea şi soluţionarea cauzei pe fond fără a verifica dacă este legal investită faţă de obiectul procesului şi încadrarea în drept. Legea nr.18/1991.
În acest sens se constată că pârâta în cauză este Comisia locală de aplicare a legii fondului funciar Băiţa iar obiectul procesului vizează îndeplinirea de către aceasta a unor obligaţii derivând din prevederile Legii nr.18/1991.
Faţă de obiectul acestui proces– conform prevederilor articolelor 53-54 din Legea nr.18/1991- republicată – competenţa soluţionării cauzei în fond revine în acest caz judecătorie Brad având în vedere şi locul situării terenului.
Ca urmare, în baza art.304 pct. 3 şi art.312 Cod procedură civilă se impune admiterea recursului reclamantului şi casarea sentinţei atacate cu trimiterea cauzei spre judecare instanţei competente.
Judecătoria Târgu Bujor
Constatarea existenţei dreptului de proprietate. Excepţia inadmisibilităţii acţiunii în constatare. Caracterul subsidiar al acţiunii în constatare faţă de acţiunea în realizarea dreptului.
Tribunalul Teleorman
FOND FUNCIAR
Judecătoria Târgu-Cărbunești
Modificare titlu proprietate
Judecătoria Botoșani
Fond funciar
Tribunalul Dâmbovița
Fond funciar. Îndreptăţit la reconstituire.