Mijloace de proba. Aprecierea probelor. ”In dubio pro reo”.

Declaratiile partii vatamate, ale partii civile, facute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevarului numai în masura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurari ce rezulta din ansamblul probator existent în cauza. Când declaratiile partii civile si ale singurei martore – M.F., date la urmarirea penala, s-au dovedit a nu se corobora cu fapte si împrejurari care au rezultat din ansamblul probelor administrate pe parcursul cercetarii judecatoresti, când singurele probe pe care se sprijina rechizitoriul, s-au dovedit a fi neconcordante, existând o puternica stare de îndoiala, trebuie sa se dea eficienta principiului in dubio pro reo.

Cod procedura penala, art. 63

Prin sentinta penala nr. 1721/18.102.006, Judecatoria Tulcea a achitat-o, în temeiul art.11 pct.2 lit.a) raportat la art.10 lit.a) cod procedura penala, pe inculpata M.G. pentru infractiunea prev. si pedepsita de art.215 alin. 1 Cod penal si, în temeiul art.346 alin. 3 cod procedura penala, a respins actiunea civila formulata de I.R., ca nefondata.

Pentru a se pronunta în sensul celor mentionate, pe baza probatoriului administrat, prima instanta a retinut ca singurele probe care sustin rechizitoriul sunt declaratia partii vatamate I.R. si a martorei M.F., ca pe parcursul cercetarii judecatoresti s-au constatat neconcordante substantiale între declaratiile partii vatamate si ale martorei, si ca într-o atare împrejurare exista îndoiala cu privire la buna-credinta a partii vatamate, cât si a gradului de obiectivitate al martorei M.F. Constatând si faptul ca inculpata M.G. nu a recunoscut fapta pentru care a fost trimisa în judecata, dar si declaratia martorei C.F., potrivit careia nu s-a întâmplat niciodata ca inculpata sa îi prezinte vreun dosar de pensionare referitor la partea vatamata, instanta de fond a concluzionat ca învinuirea adusa inculpatei nu a fost probata, si, pe cale de consecinta. ea nu exista.

Drept urmare, s-a dispus achitarea inculpatei pentru infractiunea de înselaciune, prev. de art. 215 alin. 1 Cod penal.

In legatura cu actiunea civila s-a retinut ca I.R. s-a constituit parte civila cu suma de 10 milioane lei ROL si, totodata, a solicitat restituirea cartii de munca pe care i-a înmânat-o inculpatei, si cum fapta imputata inculpatei s-a constatat ca nu exista, s-a considerat ca si pretentiile civile sunt nefondate.

In privinta restituirii cartii de munca, partea civila nu a facut nici un fel de probe din care sa rezulte ca ar fi înmânat inculpatei respectivul act.

Prin decizia penala nr. 58 din 26 aprilie 2007,  Tribunalul Tulcea a admis ca fondat apelul declarat de Parchetul de pe lânga Judecatoria Tulcea, a desfiintat în totalitate sentinta penala nr.1721 din 18 octombrie 2006 a Judecatoriei Tulcea, si rejudecând, pe fond, a dispus condamnarea inculpatei M.G. la o pedeapsa de 1 an închisoare pentru infractiunea prev. art. 215 alin. 1 Cod penal, iar potrivit art.14 cod procedura penala raportat la art.998 si urm. cod civil, a admis ca fondata actiunea civila exercitata de I.R., inculpata fiind obligata sa-i plateasca acestuia 1000 lei (10 milioane lei vechi) cu titlu de despagubiri.

In esenta, instanta de apel a retinut ca nu exista dubii cu privire la savârsirea de catre inculpata a infractiunii pentru care a fost trimisa în judecata, ca inadvertentele dintre declaratii se datoreaza fie împrejurarii ca partile nu-si mai amintesc toate detaliile datorita trecerii timpului, fie ca au existat moduri diferite de perceptie si ca referitor la elementele esentiale, declaratiile se coroboreaza, astfel ca vinovatia inculpatei a fost probata.

Împotriva deciziei instantei de apel, în termen legal, inculpata M.G. a declarat recurs  criticând-o pentru netemeinicie si nelegalitate.

Prin decizia penala nr.333/P/29 iunie 2007, Curtea de Apel Constanta a admis, în conformitate cu prev. art.38515 pct.2 lit.c) si cu referire la art. 3859) pct.18 cod procedura penala, ca fondat recursul declarat de inculpata M.G., a casat decizia penala nr. 58 din 26 aprilie 2007 a Tribunalului Tulcea si a dispus rejudecarea apelului cu respectarea prev. art.378 alin.1 cod procedura penala deoarece inculpata a fost achitata la fond, iar la data de 27.02.2007 desi a fost prezenta în fata instantei de appel, aceasta nu a procedat la audiere, încalcându-se prevederile legale.

Rejudecand, prin decizia penala nr.139 din 7 noiembrie 2007, pronuntata în dosarul penal nr.1825/88/2007, Tribunalul Tulcea  a respins apelul declarat de Parchetul de pe lânga Judecatoria Tulcea – judet Tulcea, ca nefondat.

In termen legal, în cauza, Parchetul de pe lânga Tribunalul Tulcea a declarat recurs criticând ca – în pofida tuturor probelor administrate în cursul urmaririi penale instanta de control judiciar a dispus achitarea inculpatei pe motiv ca infractiunea de înselaciune nu exista; probele administrate în cauza releva activitatea infractionala a inculpatei astfel ca în cauza sunt aplicabile prev. art.3859 alin.1 pct.18 cod pr.penala; au fost invocate ca probe în acuzare declaratia partii vatamate si a martorei M.F. data in cursul urmaririi penale.

Examinând legalitatea si temeinicia sentintelor pronuntate în raport de criticile formulate cât si din oficiu curtea constata ca recursul declarat in cauza este nefondat.

Examinarea întregului probatoriu administrat la urmarirea penala evidentiaza ca starea de fapt retinuta în rechizitoriu excesiv de sintetica a fost stabilita în principal pe baza declaratiilor succesive ale patii vatamate constituita ulterior parte civila în procesul penal.

Declaratia partii vatamate este sustinuta partial de declaratia martorei M.F. Aceasta are mai multe declaratii vadit contradictorii sub unele aspecte si neverosimile.

Astfel, partea vatamata a sustinut ca la plecarea din Tulcea a avut suma de 15 milioane lei, în timp ce martora arata ca nu avea decât suma de 10 milioane lei bani pe care trebuia sa-i dea inculpatei.

O alta neconcordanta este aceea ca martora M.F. declara ca suma de bani a fost primita de la sotia partii vatamate I.M. cu scopul de a-i fi remisi inculpatei.

Audiata sotia partii vatamate declara ca suma de bani i-a dat-o personal sotului sau.

Aceasta neconcordanta este de natura a constata lipsa vreunei valori probatorii a declaratiei sotiei partii vatamate care nu a fost prezenta în momentul în care se sustine ca acestia au fost dati inculpatei.

In vederea aflarii adevarului, instanta de judecata are obligatia în temeiul art.362 cod procedura penala  sa lamureasca cauza sub toate aspectele pe baza de probe, aprecierea fiecarei probe facându-se conform art.63 cod procedura penala în urma examinarii tuturor probelor administrate.

Din ansamblul material  probator, nu se poate retine vinovatia inculpatei pentru comiterea faptei pentru care a fost trimisa în judecata - art.215 alin.1 cod penal, respectiv infractiunea de înselaciune. Cu toate eforturile din faza de cercetare judecatoreasca, dubiile nu au putut fi înlaturate.

In cauza persista o stare de incertitudine, motiv pentru care instantele au apreciat ca opereaza principului « in dubio pro reo » si in baza caruia au  pronuntat o hotarâre de achitare.

Fata de aceste precizari, recursul declarat în cauza de procuror este nefondat

Domenii speta

Spete similare