Incidența art. 374 alin. (7) Cod procedură penală potrivit căruia probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de părţi nu se readministrează în cursul cercetării judecătoreşti

Rezumat:

Aplicarea dispoziţiilor art. 374 alin. 7 Cod procedură penală presupune existenţa unei manifestări exprese de voinţă, din care să rezulte fără echivoc că toate părţile din cauză renunţă la dreptul de a solicita readministrarea probelor din cursul urmăririi penale. Instanţa nu poate face aplicarea dispoziţiilor art. 374 alin. 7 Cod procedură penală în lipsa unei manifestări exprese de voinţă a părţilor, în sensul că probele din faza de urmărire penală nu sunt contestate. Tăcerea părților nu echivalează cu lipsa contestării probelor, cu renunțarea la administrarea lor nemijlocită de către instanța de judecată, singura ce prezintă garanțiile de independență și imparțialitate solicitate de CEDO unui magistrat, știut fiind că potrivit jurisprudenței europene procurorul din România, făcând parte din Ministerul Public și fiind structurat pe principiul subordonării ierarhice, nu îndeplinește standardele europene ale noțiunii autonome de magistrat.

Orice renunțare la judecată (fie ca urmare a accesării procedurii simplificate prev. de art. 374 alin. 4 Cod procedură penală, fie ca urmare a necontestării probelor sau a unora dintre probele administrate în faza de urmărire penală și care stau la baza trimiterii in judecată a inculpatului, în aplicarea art. 374 alin. 7 Cod procedură penală) trebuie să fie expresă, neechivocă, să rezulte fără dubiu că aceasta este manifestarea de voință a părților, renunțarea la judecată neputând fi dedusă de organul judiciar din lipsa părților la proces.

Hotărârea:

Prin sentinţa penală nr. 326 din 10 mai 2017 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi s-au dispus următoarele:

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A., după cum urmează :

-2 ( doi ) ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de, „furt”, prev. de art. 228 alin 1, din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 C. penal, persoană vătămată fiind B.,

-2 ( doi ) ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de, „furt”, prev. de art. 228 alin 1, din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 din Codul penal, persoană vătămată fiind C.,

S-a constatat că faptele de furt sunt concurente cu cea pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 9 luni închisoare şi 1 an interdicţia exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. penal prin sentinţa penală nr. 1678 din 18.12.2015 dată în dosarul 10 522/211/2015 a Judecătoriei Cluj Napoca, def. prin decizia penală nr. 563 din 14.04.2016 a Curţii de Apel Cluj .

În baza art. 38 alin. 1 C. penal – art. 39 alin. 1 lit. b C. penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 11 ( unsprezece ) luni reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse, inculpatul având de executat o pedeapsă de 2 ani şi 11 luni închisoare şi 1 an interdicţia exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. penal.

S-a constatat că prin sentinţa penală nr. 1678 din 18.12.2015 dată în dosarul nr. 10 522/211/2015 a Judecătoriei Cluj Napoca, def. prin decizia penală nr. 563 din 14.04.2016 a Curţii de Apel Cluj a fost revocat beneficiul liberării condiţionate dispuse prin sentinţa penală nr. 1638/2013 a Judecătoriei Botoşani.

În baza art. 43 alin. 2 C. penal s-a adăugat pedeapsa de 2 ani şi 11 luni închisoare la restul rămas neexecutat de 666 zile din pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 1219 din data de 20.06.2012 emisă de Judecătoria Botoşani, definitivă prin neapelare la 05.07.2012, inculpatul având de executat o pedeapsă de 2 ani, 11 luni şi 666 zile închisoare şi 1 an interdicţia exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. penal .

S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 2213/2015 a Judecătoriei Cluj şi dispune emiterea unui nou mandat.

S-a luat act că persoana vătămată C.nu are pretenţii de natură civilă de la inculpat.

În baza art. 112 alin. 1 lit. a C. penal s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul A. a sumei de 75 lei sustrasă de la persoana vătămată C..

În baza art. 19, 20, 25 şi art. 393 alin. 3 şi 397 din Noul Cod de procedură penală, rap. la art. 1357 din Codul civil, s-a admis acţiunea civilă a părţii civile B. şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile suma de 1200 lei despăgubiri civile.

În baza art. 274 C. procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească suma de 900 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Suma de 260 lei cuvenită avocatului desemnat din oficiu, domnul ... , cf. delegaţiei nr. 78/16.03.2017 a fost avansată din fondurile Ministerului de Justiţie.

Pentru a pronunţa această sentinţă penală, Judecătoria Rădăuţi a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 501/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru comiterea infracţiunilor de, „furt”, prev. de art. 228 alin 1, din Codul penal (parte vătămată B.) şi „furt”, faptă prev. de art. 228 alin 1, din Codul penal (parte vătămată C.), cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul penal şi art. 41 alin. 1 din Codul penal.

S-a arătat în actul de sesizare a instanţei că în data de 03.02.2014, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, jud. Suceava, a fost înregistrată plângerea părţii vătămate B., care a reclamat săvârşirea infracţiunii de furt în timp ce se afla în magazinul SC K SRL de pe str. ...

Ulterior, la data de 27.03.2014, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, jud. Suceava, a fost înregistrată plângerea părţii vătămate C., care a reclamat săvârşirea infracţiunii de furt în timp ce se afla în magazinul SC K.. SRL de pe str. ...

Cele două cauze au fost reunite, cercetările fiind efectuate în dosarul nr. 501/P/2014.

Cercetările penale au stabilit că, la data de 24.01.2014, în jurul orelor 11:14, partea vătămată C. s-a deplasat la magazinul aparţinând SC K.... SRL, la punctul de lucru amplasat pe str. ..., pentru a cumpăra produse din carne. Conform declaraţiei acestuia şi înregistrărilor video ale sistemului de supraveghere, instalat în incinta magazinului, persoana vătămată s-a aşezat la ora sus-menţionată la rând, iar când a ajuns în dreptul casei de marcat, a comandat 1 kg carne de porc. Pentru acest produs susnumitul a înmânat vânzătoarei suma de 100 lei, într-o bancnotă valorică exactă, primind rest suma de 75 lei, în mai multe bancnote de 10 lei, 50 lei şi 5 lei. A introdus restul de bani în buzunarul din stânga al hainei cu care era îmbrăcat, moment în care inculpatul A., ce se postase cu câteva zeci de secunde mai înainte exact în spatele părţii vătămate, (în jurul orelor 11.18) a introdus mâna stânga în buzunarul respectiv, sustrăgându-i banii.

Imediat după acest episod inculpatul A. a părăsit magazinul, exact înainte ca şi partea vătămată C. să plece din acel loc. Conform procesului-verbal de vizionare a înregistrărilor video, la care a fost anexată planşa foto, inculpatul A. a fost identificat fără dubiu ca fiind el autorul acestei fapte. Partea vătămată, Hârleţ Ioan, se constituie parte civilă în procesul penal împotriva inculpatului cu suma de 75 lei.

În data de 29.01.2014, în jurul orelor 13.53, inculpatul A. a intrat în incinta aceluiaşi magazin, respectiv SC K...SRL, de pe str. ...., rămânând într-o parte laterală a încăperii, fără a se posta la rândul format în faţa casei de marcat. Partea vătămată B. s-a deplasat la magazinul aparţinând SC K.... SRL, pentru a cumpăra şi ea produse din carne.

Conform declaraţiei acesteia şi înregistrărilor video ale sistemului de supraveghere instalat în incinta magazinului, partea vătămată B. s-a aşezat la orele 13.54.50 iar în spatele acesteia s-a plasat inculpatul A. Douăzeci de secunde mai târziu inculpatul A. a fost surprins în momentul când analiza cu atenţie poşeta părţii vătămate, pe care aceasta o ţinea pe umărul stâng, iar după alte douăzeci de secunde (13.55.32) acesta s-a împins cu corpul său în persoana vătămată, postată în faţa sa, i-a desfăcut cu ambele mâini fermoarul poşetei, sustrăgându-i telefonul mobil marca Iphone 4. După circa 1 minut partea vătămată B. s-a întors şi l-a văzut pe inculpat, postat în spatele său, reţinându-i cu această ocazie trăsăturile feţei. Imediat după acest episod inculpatul A. a părăsit magazinul. Conform procesului verbal de vizionare a înregistrărilor video, la care a fost anexată planşa foto, inculpatul A. a fost identificat fără dubiu ca fiind şi de această dată autorul acestei fapte.

Prezenţa inculpatului A. în spatele inculpatul vătămate a fost sesizată şi de către martorul D., care l-a recunoscut pe inculpat după trăsăturile fizionomice şi după îmbrăcămintea purtată.

Situaţia de fapt expusă mai sus a fost susţinută de următoarele mijloace de probă:  reclamaţie B., (f. 13 ds.); declaraţii persoană vătămată B., (f. 14-18 ds.); declaraţii martor D., (f. 19-24 ds.); declaraţii martor E., (f. 25-27 ds.); proces verbal de prezentare pentru recun. după planşa foto, (f. 28-36 ds.); procesul verbal de reconstituire a traseului, (f. 37-40 ds.); procesul verbal de vizionare a înregistrărilor video, (f. 41-44 ds.); procesul verbal de sesizare din oficiu, (f. 48 ds.) ; declaraţie persoana vătămată C., (f. 49-51 ds.); procesele verbale de vizionare a înregistrărilor video, (f. 52-56 ds.);  adresa Casei Judeţene de Pensii S., (f. 58 ds.); adresa Casei de Asigurări de Sănătate S., (f. 59 ds.); adresa Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, (f. 60 ds.); adresa OCPI S., (f. 61 ds.); adresa A. J.O. F. M. S., (f. 62 ds.); adresa Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, (f. 63 ds.); adresa ANAF, (f. 64 ds.); procesele verbale de căutare la domiciliu inculpat A., (f. 65-67 şi 71-73 ds.); declaraţiile inculpatului A., (f. 75-77 ds.);

S-a apreciat că, în drept, faptele inculpatului A., constând în aceea că, în zilele de 24.01.2014 şi 29.01.2014, aflându-se pe timp de zi în incinta magazinului aparţinând SC K.. SRL, punct de lucru din str. .., a sustras în mod repetat bani şi un telefon mobil din posesia părţilor vătămate B. şi C., profitând de neatenţia acestora, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de, „furt”, prev. de art. 228 alin 1, din Codul penal (parte vătămată B.) şi „furt”, faptă prev. de art. 228 alin 1, din Codul penal (parte vătămată C.), cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul penal.

Întrucât inculpatul A. este recidivist fiind condamnat ultima dată în cursul anului 2012 tot pentru fapte de furt şi furt calificat. Susnumitul a fost eliberat condiţionat la data de 31.07.2013, după o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni, cu un rest de pedeapsă de 666 zile, în cauză urmează a fi aplicate dispoziţiile art. 41 alin. 1 din Codul penal,

Referitor la persoana inculpatului s-a arătat că iar în cursul urmăririi penale a adoptat o poziţie procesuală sinceră, recunoscând săvârşirea infracţiunii de care este acuzat.

Referitor la latura civilă s-a arătat că întrucât prejudiciul nu a fost recuperat, persoana vătămată se constituie parte civilă în procesul penal contra inculpatului cu suma de 1200 lei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuţi, la data de 16.11.2016, iar prin încheierea nr. 45 din data de 6 ianuarie 2017 a fost finalizată procedura în cameră preliminară fiind constatată competenţa Judecătoriei Rădăuţi, legalitatea probelor şi actelor de urmărire penală efectuate în cauză şi s-a dispus începerea judecăţii.

Legal citat, inculpatul nu s-a prezentat, fiind deţinut în executarea unei pedepse privative de libertate în Ungaria, însă a solicitat ca judecata să se desfăşoare în absenţa sa.

În prezenţa avocatului desemnat din oficiu pentru inculpatul aflat în stare de detenţie, instanţa de fond a pus în discuţie probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate sub aspectul legalităţii sau temeiniciei pentru a fi avute în vedere la soluţionarea cauzei.

Din probele administrate în cauză instanţa de fond a reţinut următoarele :

 La data de 24.01.2014, în jurul orelor 11:14, persoana vătămată C. se afla în incinta magazinul aparţinând SC K... SRL, la punctul de lucru amplasat pe str. ..., pentru a cumpăra produse din carne.

Aşa cum a rezultat din înregistrările video ale sistemului de supraveghere instalat în incinta magazinului, persoana vătămată s-a aşezat la rând, iar când a ajuns în dreptul casei de marcat, a comandat produsele dorite. Pentru achitarea c/v acestora a înmânat vânzătoarei suma de 100 lei, într-o bancnotă valorică exactă, primind rest suma de 75 lei, în mai multe bancnote de 10 lei, 50 lei şi 5 lei. A introdus restul de bani în buzunarul din stânga al hainei cu care era îmbrăcat, moment în care inculpatul A., ce se postase cu câteva zeci de secunde mai înainte exact în spatele persoanei vătămate, (în jurul orelor 11.18) a introdus mâna stânga în buzunarul respectiv, sustrăgându-i banii.

Imediat după acest episod inculpatul A. a părăsit magazinul, exact înainte ca şi partea vătămată C. să plece din acel loc. Conform procesului verbal de vizionare a înregistrărilor video, la care a fost anexată planşa foto, inculpatul A. a fost identificat fără dubiu. De altfel, inculpatul a recunoscut săvârşirea acestei expunând în declaraţia dată (filele 76-77 dosar de urmărire penală).

Cu privire la suma de 75 lei sustrasă de inculpat, persoana vătămată C. a arătata că se constituie parte civilă în procesul penal.

În data de 29.01.2014, în jurul orelor 13.53, inculpatul A. a intrat în incinta aceluiaşi magazin, respectiv SC K... SRL, de pe str. .., rămânând în aşteptare într-o parte laterală a încăperii, fără a se posta la rândul format în faţa casei de marcat. Persoana vătămată B. s-a deplasat la magazinul aparţinând SC K.... SRL, pentru a cumpăra produse din carne.

Aşa cum a rezultat din înregistrările video ale sistemului de supraveghere instalat în incinta magazinului, persoana vătămată B. s-a aşezat la orele 13:54.50 iar în spatele acesteia s-a plasat inculpatul A.. Douăzeci de secunde mai târziu inculpatul A. a fost surprins în momentul când analiza cu atenţie poşeta părţii vătămate, pe care aceasta o ţinea pe umărul stâng, iar după alte douăzeci de secunde (13.55.32) acesta s-a împins cu corpul său în persoana vătămată, postată în faţa sa, i-a desfăcut cu ambele mâini fermoarul poşetei, sustrăgându-i telefonul mobil marca Iphone 4. După circa 1 minut persoana vătămată B. s-a întors şi l-a văzut pe inculpat, postat în spatele său, reţinându-i cu această ocazie trăsăturile feţei. Imediat după acest episod inculpatul A. a părăsit magazinul. S-as recurs la procedeul probator al recunoaşterii după fotografie, ocazie cu care persoana vătămată l-a recunoscut fără dubiu pe inculpat ca fiind persoana care i-a furat telefonul mobil aspectele fiind consemnate în procesul verbal încheiat cu această ocazie şi surprins în planşele foto ( filele 28-36 dosar de urmărire penală).

Audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul A. a recunoscut fapta comisă în dauna persoanei vătămate B. precizând că Iphone-ul sustras de la persoana vătămată l-a vândut în aceeaşi zi unei persoane necunoscute cu suma de 200 lei şi că despăgubi persoana vătămată achitându-i contravaloarea bunului furat ( filele 76-77 dosar de urmărire penală).

Faţă de cele expuse anterior, instanţa de fond a concluzionat că în zilele de 24.01.2014 şi 29.01.2014, în baza unor rezoluţii infracţionale distincte, în timp ce afla în incinta magazinului aparţinând SC K... SRL, punct de lucru din str. ..., a sustras de la persoana vătămată C. suma de 75 lei , iar de la persoana vătămată B. un Iphone 4, profitând de neatenţia acestora.

Situaţia de fapt expusă şi-a găsit corespondentul în dispoziţiile art. 228 C. penal potrivit cărora „(1) Luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. (2) Fapta constituie furt şi dacă bunul aparţine în întregime sau în parte făptuitorului, dar în momentul săvârşirii acel bun se găsea în posesia sau detenţia legitimă a altei persoane. (3) Se consideră bunuri mobile şi înscrisurile, energia electrică, precum şi orice alt fel de energie care are valoare economică.”

Analizând infracţiunile săvârşite de inculpat prin prisma elementelor constitutive instanţa de fond a constatat că acestea sunt întrunite atât sub aspectul laturii obiective cât şi sub aspectul laturii subiective.

Astfel, elementul material s-a realizat prin acţiunea de luare fără drept din posesia persoanei vătămate C. a sumei de 75 lei iar din posesia persoanei vătămate B. a unui telefon Iphone 4, în scopul însuşirii pe nedrept. Prin această acţiune s-a produs o diminuare a patrimoniilor persoanelor vătămate reprezentând urmarea imediată a acţiunii ilicite, iar între acţiunile de luare şi urmările imediate există legătură de cauzalitate dovedită de probele administrate în cauză.

Sub aspectul laturii subiective, elementul subiectiv a îmbrăcat forma intenţiei directe calificate prin scop, aşa cum este aceasta definită de art. 16 alin. 3 lit. a C. penal, inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea faptelor.

 Faţă de cele expuse anterior, întrucât au fost îndeplinite condiţiile prev. de art. 396 alin. 2 C. procedură penală, în sensul că a rezultat dincolo de orice îndoială rezonabilă că infracţiunile pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite cu intenţie de către inculpat, s-a dispus condamnarea acestuia.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., potrivit cărora: stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Având în vedere vârsta inculpatului, gravitatea faptelor, gravitatea urmărilor produse, modalitatea de săvârşire, inculpatul având o adevărată strategie de luarea a bunurilor în timp ce persoanele sunt atente la cumpărături, orientându-se spre persoane vulnerabile – femei şi persoane vârstnice, împrejurarea că inculpatul nu este infractor primar, acesta suferind multiple condamnări pentru fapte de aceeaşi natură, prezentele fapte fiind comise în stare de recidivă, aşa cum rezultă din fişa de cazier judiciar, atitudinea de recunoaştere şi disponibilitatea de reparare a prejudiciului cauzat instanţa de fond a apreciat că pedeapsa care corespunde gradului de pericol prezentat de faptă şi inculpat este închisoarea pe durata a doi ani pentru fiecare dintre faptele săvârşite.

Deşi faptele au fost comise sub imperiul legii vechi, având în vedere că prin recalificare faptele se încadrează în dispoziţiile art. 209 C. penal din 1969 iar limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 3 şi 15 ani, comparativ cu dispoziţiile art. 228 C. penal în vigoare potrivit cărora pedeapsa este între 6 luni şi 3 ani sau amendă, chiar şi prin aplicarea dispoziţiilor privind sancţionarea recidivei, legea penală mai favorabilă este Codul penal în vigoare.

Cu privire la antecedenţa penală, instanţa de fond a constatat că prezentele fapte de furt sunt concurente cu cea pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 9 luni închisoare şi 1 an interdicţia exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. penal prin sentinţa penală nr. 1678 din 18.12.2015 dată în dosarul 10 522/211/2015 a Judecătoriei Cluj Napoca , def. prin decizia penală nr. 563 din 14.04.2016 a Curţii de Apel Cluj .

S-a făcut aplicarea art. 38 alin. 1 C. penal – art. 39 alin. 1 lit. b C. penal şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 11 (unsprezece) luni reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse, inculpatul având de executat o pedeapsă de 2 ani şi 11 luni închisoare şi 1 an interdicţia exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. penal.

S-a constatat că prin sentinţa penală nr. 1678 din 18.12.2015 dată în dosarul nr. 10 522/211/2015 a Judecătoriei Cluj Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 563 din 14.04.2016 a Curţii de Apel Cluj a fost revocat beneficiul liberării condiţionate dispuse prin sentinţa penală nr. 1638/2013 a Judecătoriei Botoşani.

În baza art. 43 alin. 2 C. penal s-a adăugat pedeapsa de 2 ani şi 11 luni închisoare la restul rămas neexecutat de 666 zile din pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 1219 din data de 20.06.2012 emisă de Judecătoria Botoşani, definitivă prin neapelare la 05.07.2012, inculpatul având de executat o pedeapsă de 2 ani, 11 luni şi 666 zile închisoare şi 1 an interdicţia exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. penal .

S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 2213/2015 a Judecătoriei Cluj şi s-a dispus emiterea unui nou mandat.

Sub aspectul laturii civile în privinţa infracţiunii de furt în dauna persoanei vătămate C. având în vedere că partea a precizat că nu mai are nici un fel de pretenţii de la inculpat, s-a luat act de acest aspect, iar în baza art. 112 alin. 1 lit. a C. penal s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul A. a sumei de 75 lei sustrasă de la persoana vătămată C..

În ceea ce priveşte acţiunea civilă alăturată celei penale de B. prin constituirea ca parte civilă, în baza art. 19, 20, 25 şi art. 393 alin. 3 şi 397 din Noul Cod de procedură penală, rap. la art. 1357 din Codul civil, prima instanţă a admis-o şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile suma de 1200 lei despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea Iphone-ul sustras.

Pentru a dispune astfel instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 1357 C. civil, „ cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă”.

Din textul anterior menţionat, se desprind elementele răspunderii civile delictuale şi anume: fapta ilicită comisă cu vinovăţie, existenţa unui prejudiciu cauzat prin aceasta şi legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi acţiunea ilicită.

Prin acţiunea de luare fără drept a telefonului părţii civile B. şi valorificarea ulterioară a acestuia inculpatul a cauzat în mod cert un prejudiciu, între cele două elemente existând legătură de cauzalitate, inculpatul acţionând cu intenţia directă de a prejudicia partea civilă.

Instanţa de fond a mai reţinut că inculpatul A., în declaraţia dată în cursul urmăririi penale ( filele 76-77, dosar de urmărire penală) nu a contestat valoarea prejudiciului şi s-a angajat să îl repare.

În baza art. 274 C. procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească suma de 900 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, iar suma cuvenită domnului avocat ..... desemnat din oficiu pentru asigurarea asistenţei juridice a inculpatului a fost avansată din fondurile Ministerului de Justiţie.

Împotriva sentinţei penale sus-menţionate a formulat apel inculpatul A. pentru motivele prezentate pe larg în cererea depusă la dosarul cauzei şi reiterate oral în şedinţa de judecată, consemnate fiind în încheierea de dezbateri din data de 4 septembrie 2017 când instanţa de control judiciar, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de astăzi, 15 septembrie 2017.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, precum şi cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu prevederile art. 417 alin. 1, 2, art. 420 Cod procedură penală, Curtea constată că:

Potrivit art. 374 alin. 7 Cod procedură penală, probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de părţi nu se readministrează în cursul cercetării judecătoreşti; acestea sunt puse în dezbaterea contradictorie a părţilor şi sunt avute în vedere de instanţă la deliberare.

Conform art. 8 Cod procedură penală, organele judiciare au obligaţia de a desfăşura urmărirea penală şi judecata cu respectarea garanţiilor procesuale şi a drepturilor părţilor şi ale subiecţilor procesuali, astfel încât să fie constatate la timp şi în mod complet faptele care constituie infracţiuni, nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit legii, într-un termen rezonabil.

Curtea constată că în mod greşit prima instanţă nu a procedat la readministrarea tuturor mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală, afectând substanţial dreptul la apărare al inculpatului, în condiţiile în care readministrarea probelor în cursul cercetării judecătoreşti constituie o componentă a dreptului la un proces echitabil, principiu care este consacrat de art. 8 Cod procedură penală şi art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.

În art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale se prevede că „orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei”.

O componentă a dreptului la un proces echitabil îl constituie principiul nemijlocirii, care include şi readministrarea în faţa instanţei a probelor administrate în cursul urmăririi penale. În numeroase hotărâri pronunţate împotriva României (de exemplu cauzele Beraru împotriva României, Cutean împotriva României) Curtea europeană a Drepturilor Omului a stabilit că „Principiul nemijlocirii este o garanţie importantă în procesul penal în cadrul căruia observaţiile făcute de instanţă cu privire la comportamentul şi credibilitatea unui martor pot avea consecinţe importante pentru inculpat”. Garanţia unui proces echitabil se compune dintr-o serie de drepturi distincte, cum ar fi cele privind o instanţă imparţială şi independentă, judecata publică sau termenul rezonabil de desfăşurare. Pentru unele dintre aceste drepturi se poate admite renunţarea. Importanţa deosebită care îi este atribuită dreptului la un proces echitabil într-o societate democratică face ca însăşi renunţarea la el de către beneficiar să fie supusă unor condiţii, fără de care ea nu poate fi considerată validă. Din analiza hotărârilor Deweer contra Belgie; Neumeister contra Austria; Le Compte, Van Leuven şi De Meyere; Albert şi Le Compte; Colozza contra Italiei se constată că două sunt cerinţele pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului le consideră necesare pentru ca o astfel de renunţare să poată produce efecte: prima dintre ele vizează libertatea actului de voinţă, în sensul de a nu fi fost exercitată nici o constrângere asupra beneficiarului dreptului, iar cea de-a doua, lipsa echivocului. Potrivit jurisprudenţei stabilite de Curte, renunţarea la exercitarea unui drept garantat de Convenţie trebuie stabilită într-o manieră neechivocă, această condiţie interesând cauza de faţă. Inculpatul [...] nu a renunţat la dreptul său de a solicita readministrarea mijloacelor de probă din faza de urmărire penală, singura lui solicitare în prezenta speță fiind de judecare a cauzei în lipsă.

Instanţa de apel reţine că aplicarea dispoziţiilor art. 374 alin. 7 Cod procedură penală presupune existenţa unei manifestări exprese de voinţă, din care să rezulte fără echivoc că toate părţile din cauză renunţă la dreptul de a solicita readministrarea probelor din cursul urmăririi penale. Instanţa nu poate face aplicarea dispoziţiilor art. 374 alin. 7 Cod procedură penală în lipsa unei manifestări exprese de voinţă a părţilor, in sensul că probele din faza de urmărire penală nu sunt contestate. Tăcerea părților nu echivalează cu lipsa contestării probelor, cu renunțarea la administrarea lor nemijlocită de către instanța de judecată, singura ce prezintă garanțiile de independenţă şi imparțialitate solicitate de CEDO unui magistrat, știut fiind că potrivit jurisprudenței europene procurorul din România, făcând parte din Ministerul Public şi fiind structurat pe principiul subordonării ierarhice, nu îndeplinește standardele europene ale noțiunii autonome de magistrat.

Orice renunțare la judecată (fie ca urmare a accesării procedurii simplificate prev. de art. 374 alin. 4 Cod procedură penală, fie ca urmare a necontestării probelor sau a unora dintre probele administrate in faza de urmărire penală si care stau la baza trimiterii in judecată a inculpatului, in aplicarea art. 374 alin. 7 Cod procedură penală) trebuie sa fie expresa, neechivocă, să rezulte fără dubiu că aceasta este manifestarea de voință a părților, renunțarea la judecată neputând fi dedusă de organul judiciar din lipsa părților la proces. Cu atât mai mult cu cat în speță inculpatul, printr-un memoriu, a făcut cereri exprese – ca de exemplu judecarea cauzei în lipsă – fără să fi menționat că nu contestă probele din faza de urmărire penală şi nu solicită readministrarea lor. Declarația de recunoaștere a faptelor dată de inculpat în faza de urmărire penală, nu poate fi interpretată în sensul renunțării anticipate la proces în faţa instanței de judecată.

Se impunea ca prima instanţa să judece cauza potrivit procedurii de drept comun, cu parcurgerea tuturor etapelor judecăţii în primă instanţă şi cu respectarea tuturor principiilor specifice acestei faze procesuale, consacrate de art. 351 Cod procedură penală, potrivit căruia judecata cauzei se desfăşoară în şedinţă, oral, nemijlocit şi în contradictoriu. Aceste principii care guvernează faza de judecată îşi găsesc aplicarea în reglementarea judecăţii cauzei în primă instanţă. Astfel, instanţa are obligaţia de a proceda la audierea părților şi a martorilor, în acest fel fiind respectate principiile nemijlocirii şi contradictorialităţii.

Modalitatea în care a procedat prima instanţă nu poate echivala cu o soluţionare efectivă a cauzei, judecata având un caracter pur formal, care nu corespunde exigenţelor regulilor de bază ale procesului penal, astfel că se impune rejudecarea cauzei de prima instanţă.

Totodată, în condiţiile în care legea procesual penală prevede două grade de jurisdicţie, este necesar ca judecata să parcurgă toate etape procesuale, pentru a nu priva inculpatul de un grad de jurisdicţie, prin soluţionarea cauzei direct de instanţa de apel, după readministrarea probelor în apel.

Instanţa de apel nu ar putea substitui integral faza de judecată care ar fi trebuit să aibă loc în primă instanţă, deoarece o astfel de soluţie ar determina eliminarea artificială a unui grad de jurisdicţie, în defavoarea intereselor procesuale ale inculpatului, pentru care legislaţia procesuală prevede parcurgerea a două grade de jurisdicţie.

Neregularitatea constatată de curte nu se regăseşte printre cele prev. de art. 281 C. pr. pen. care, conform art. 421 pct. 2 lit. b Cod procedură penală, permit trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe. Cu toate acestea, în condiţiile în care nu a avut loc o judecată propriu-zisă în faţa primei instanţe, pentru a nu priva inculpatul de un grad de jurisdicţie prin judecarea cauzei direct de instanţa de apel, după readministrarea tuturor probelor, se impune desfiinţarea sentinţei penale şi rejudecarea cauzei de prima instanţă, în vederea soluţionării fondului cauzei cu respectarea garanţiilor procesuale conferite părţilor de Codul de procedură penală. Hotărârea instanţei de apel este definitivă, potrivit art. 552 Cod procedură penală şi prin urmare nu există o altă instanţă de judecată care poate examina legalitatea şi temeinicia hotărârii pronunţate de către instanţa de apel care ar administra şi interpreta probele administrate nemijlocit pentru prima oară, în condiţiile în care instanţa de fond nu a administrat nemijlocit toate probele necesare.

Dublul grad de jurisdicţie este un drept recunoscut în materie penală prin Protocolul nr. 7 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Acesta presupune că orice persoană declarată vinovată de săvârşirea unei infracţiuni de un tribunal, are dreptul de a cere examinarea hotărârii prin care i s-a stabilit vinovăţia de către o instanţă superioară ierarhic. Dublul grad de jurisdicţie vizează o judecare devolutivă a cauzei în faţa a două instanţe de judecată, una de fond, iar cea de-a doua, de control judiciar.

În primă instanţă nu a avut loc o judecată cu respectarea tuturor garanţiilor procedurale, astfel că în speţă primul grad de jurisdicţie nu poate fi luat în considerare, de aceea pentru respectarea dreptului la un proces echitabil şi asigurarea efectivă a două grade de jurisdicţie, conform art. 2 din Protocolul nr. 7 al Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, este justificată trimiterea cauzei spre rejudecare.

Hotărârea primei instanţe nu a urmat regulile menţionate, tocmai de aceea ar fi contrar spiritului legii în a impune instanţei de control judiciar să judece direct în apel o cauză care nu a parcurs toate etapele judecăţii în prima instanţă.

Curtea constată că inexistenţa unui al doilea grad de jurisdicţie sub aspectul interpretării şi administrării nemijlocite a probelor aduce atingere dreptului la un proces echitabil al inculpatului prev. de art.6 par.1 din Convenţie pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, dreptul la un proces echitabil fiind în strânsă legătură cu dreptul la dublul grad de jurisdicţie în materie penală.

Având în vedere aceste considerente, Curtea reţine că prima instanţă trebuie să soluţioneze cauza conform procedurii de drept comun, cu respectarea principiilor oralităţii, nemijlocirii şi contradictorialităţii, inclusiv sub aspect probator. Drept urmare, se impune cu necesitate desfiinţarea sentinţei penale apelate şi trimiterea cauzei primei instanţe pentru a soluţiona cauza cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale conferite părţilor, anterior menţionate.

Pentru considerentele de fapt şi de drept sus enunțate, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b Cod procedură penală, va fi admis apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 326 din 10 mai 2017 şi a încheierii de îndreptare eroare materială din data de 13 iunie 2017, ambele pronunțate de Judecătoria Rădăuţi în dosar nr. 5882/285/2016, desființată sentința penală şi încheierea de îndreptare eroare materială sus menționate, cu trimiterea cauza spre rejudecare la Judecătoria Rădăuți.

Potrivit art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare din apel vor rămâne în sarcina statului, onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat, in cuantum de 260 lei, urmând a fi avansat din fondul Ministerului Justiției în fondul Baroului de Avocați Suceava.

Domenii speta

Spete similare