Mandat european de arestare. Motive de refuz a executării

Sentinţă penală 22 din 02.03.2007


Simpla împrejurare că infracţiunile sunt săvârşite pe teritoriul României nu dă naştere automat unui refuz al executării mandatului european de arestare, deoarece aşa cum legea prevede autoritatea judiciară română poate refuza executarea.

La data de 5 februarie 2007 prin intermediul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor au fost înaintate instanţei mandatele europene de arestare emise de Curtea de Apel din Lyon Franţa – Tribunalul de Mare Instanţă Lyon, pe numele cetăţenilor români I. S. şi P. A.

Mandatele europene de arestare au fost emise având la bază mandate de arestare emise în lipsă de autorităţile franceze, pe numele celor doi, tot la data de 5 februarie 2007.

În mandatele europeane de arestare se menţionează că I.S. este învinuit de comiterea a nouă infracţiuni iar P.A. de comiterea tot a nouă infracţiuni a căror încadrări juridice sunt următoarele:

- tăinuire în bandă organizată de carduri de plată falsificate;

- fabricarea, achiziţionarea, deţinerea, oferirea sau cedarea de echipamente, instrumente, programe informatice în vederea comiterii de infracţiuni de falsificare de carduri de plată sau  carduri de retragere de numerar;

- falsificare de carduri de plată;

- escrocherii săvârşite în bandă organizată;

- tăinuire în bandă organizată de bunuri obţinute din fapte de escrocherii săvârşite în bandă organizată;

asociere de răufăcători în vederea comiterii de infracţiuni.

În fapt autorităţile judiciare franceze au arătat în esenţă următoarele:

La data de 3 iunie 2006, trei cetăţeni români, respectiv Ş. I., N. G. şi N. R., au fost arestaţi la Lyon, asupra lor găsindu-se 68 de carduri falsificate şi o importantă sumă de bani.

Cardurile au fost clonate după carduri italiene reale.

În urma investigaţiilor autorităţile franceze au ajuns la concluzia că cei trei au beneficiat de ajutorul unor complici în cadrul unei reţele din delicvenţă organizată la nivel italian, în Romania, Italia şi cu deosebire în Franţa, de către numitul I. S., cunoscut şi sub alte identităţi.

S-a mai arătat că, verificările telefonice au evidenţiat faptul că N. G. era în legătură cu P. A., cunoscut ca făcând parte din cercul familial al lui  I.S. şi bănuit de a participa la fabricarea a numeroase carduri bancare.

Perchiziţiile efectuate în Romania au condus la confiscarea a mai multor materiale destinate fabricării cardurilor contrafăcute.

În ceea ce priveşte utilizarea fondurilor băneşti obţinute în mod fraudulos, s-a identificat printre altele cumpărarea la Marsilia a unui autovehicul marca Peugeot, care a fost exportat ulterior în Romania.

În fine, s-a menţionat că faptele au fost săvârşite în perioada 1 mai 2006 – 23 ianuarie 2007.

Curtea de Apel Craiova, efectuând verificarea prealabilă impusă de disp. art. 881 din Legea 302/2004, a dispus prin încheierea din 5 februarie 2007, sesizarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, pentru a lua măsurile necesare în vederea identificării persoanelor solicitate, reţinerii şi prezentării lor în faţa instanţei.

Ca urmare acestei sesizări Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus prin ordonanţele nr. 1 şi 2 din 6 februarie 2007, reţinerea pe timp de 24 de ore cu începere de la 6.02.2007, orele 1,00, până la 7.02.2007, orele 24,00, a celor două persoane aceştia fiind ulterior arestaţi de instanţă.

Fiind audiaţi de către instanţă, atât în declaraţiile date la 6 februarie 2007 cât şi în cele de la 19 februarie 2007, cele două persoane solicitate şi-au exprimat opoziţia cu privire la predarea lor către autorităţile franceze, invocând faptul că nu se fac vinovaţi de comiterea infracţiunilor pentru care sunt cercetaţi.

A fost formulată opoziţie la predare fiind invocate vicii de formă ale mandatelor europene de arestare şi aspecte de fond în principal disp. art. 88 alin.2 lit.b,e,f.

Pe baza tuturor actelor aflate la dosar, având în vedere şi aspectele invocate de către cele două persoane solicitate prin apărători, privind motivele de opoziţie la predare, instanţa constată următoarele :

În executarea unui mandat european de arestare, autorităţile judiciare române competente trebuie să analizeze îndeplinirea condiţiilor de formă ale mandatului precum şi dacă există vreunul dintre motivele de refuz al executării din cele prev. de art. 88 din legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.

Ca şi condiţii de formă ale mandatului, s-a invocat lipsa descrierii circumstanţelor în care au fost comise infracţiunile ( condiţii impuse de art. 79 alin.1 lit. e din Legea 302/2004), precum şi lipsa indicării în mandate a garanţiilor de care beneficiază sau vor beneficia persoanele solicitate în faţa autorităţilor franceze.

Referitor la aceste aspecte, instanţa constată că prin descrierea faptelor aşa cum rezultă din mandatele iniţiale completată cu adresa autorităţilor judiciare franceze  din 27 februarie 2007, este îndeplinită şi condiţia prev. de art. 79 alin.1 lit. e din legea 302/2004, respectiv aceea a descrierii circumstanţelor în care au fost comise infracţiunile.

Referitor la garanţiile procesuale de care ar trebui să beneficieze persoanele solicitate în faţa autorităţilor franceze, este adevărat că mandatele europene de arestare emise pe numele celor doi nu conţin nimic la această rubrică, însă această informaţie nu este una din cele prev. expres de art. 79 alin.1 din legea 302/2004, şi ca atare nu împiedică punerea în executare a mandatelor.

Au mai fost invocate şi încălcarea altor condiţii de formă din cele prev. de legea 302/2004, respectiv prevederile art. 79 alin.1 lit. c,d,f,g, art. 81 alin.1, art. 85, art. 88 alin.1 şi alin.2, art. 881 alin.2 şi alin.3, precum şi disp. art. 5 paragraf 1 lit. c din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Referitor la toate aceste aspecte, este de observat faptul că sunt invocate în mod neîntemeiat încălcări ale unor dispoziţiile legale în condiţiile în care din analiza mandatelor rezultă că aceste încălcări nu există.

Astfel, mandatele europene de arestare au fost emise având la bază mandate de arestare preventivă emise de autorităţile franceze, sunt indicate elementele de identificare a actului pe care se întemeiază mandatul de arestare ( prin indicarea numărul de referinţă a dosarului la autoritatea franceză) este prevăzută durata maximă a măsurii privative de libertate ce poate fi pronunţată pentru infracţiunile  pentru care sunt cercetaţi ( 10 ani închisoare), este indicată încadrarea juridică a faptelor.

Privitor la alte aspecte cum ar fi de pildă neindicarea unor dispoziţii legale ale statului emitent, care prevăd măsuri de clemenţă sau modul de individualizare al pedepsei, ori neindicarea faptului că infracţiunile pentru care sunt cercetaţi  sunt urmărire din oficiu ori la plângerea prealabilă a persoanelor vătămate, acestea nu ţin de esenţa unui mandat european de arestare aşa cum este reglementat de legea română şi ca atare nu pot constitui motive de refuz al executării.

Referitor la pretinsa încălcare a disp. art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, instanţa apreciază că nu s-a produs în cauză, deoarece măsura arestării celor două persoane s-a luat în baza unor dispoziţii legale iar aceştia au fost aduşi de îndată ( 24 de ore), în faţa unui judecător, care a decis cu privire la starea de arest şi totodată au beneficiat de dreptul de a formula recurs la o instanţă ierarhic superioară.

Instanţa constată şi faptul că persoanele solicitate au invocat în apărare împrejurarea că nu aveau cum să comită acele infracţiuni pentru care sunt cercetaţi, deoarece nu au fost pe teritoriul Franţei.

Au încercat să demonstreze acest lucru prin depunerea la dosar a diverse acte.

Din acest punct de vedere instanţa apreciază că nu are competenţa de a cerceta şi a analiza dacă există sau nu indicii temeinice de comiterea faptelor şi de vinovăţie a persoanelor solicitate, acest lucru fiind exclusiv de competenţa autorităţilor judiciare franceze.

Practic, singurele situaţii ce pot da naştere la un refuz al executării mandatelor europene de arestare sunt cele determinate de o confuzie asupra persoanei ( ceea ce nu este cazul în speţă), precum şi cele prev. de art. 88 din Legea 302/2004.

Din acest punct de vedere persoanele solicitate au invocat disp. art.88 alin.2 lit. b,e,f, din legea 302/2004.

Analizând cele invocate se constată următoarele :

Nu sunt incidente disp. art. 88 alin.2 lit. b din legea 302/2004, deoarece faptele ce fac obiectul mandatelor europene de arestare nu sunt supuse în România nici unei proceduri penale, aspect ce rezultă din adresa primită de la organele de cercetare penală română.

Nu sunt incidente nici disp. art. 88 alin.2 lit. f din legea 302/2004, deoarece cele două persoane solicitate sunt cercetate în legătură cu infracţiuni comise şi pe teritoriul statului francez şi oricum legea română permite urmărirea acestor fapte astfel cum sunt ele încadrate comise de cetăţenii români indiferent unde ar fi săvârşite.

Referitor la disp. art. 88 alin.2 lit. e din legea 302/2004, se constată că, autoritatea judiciară română poate refuza executarea mandatului european de arestare atunci când acesta se referă la infracţiuni care sunt săvârşite pe teritoriul României.

Potrivit art.143 alin. 2  Cod penal român, se consideră ca fiind infracţiune săvârşită pe teritoriul ţării şi atunci când pe acest teritoriu ori pe o navă sau o aeronavă română s-a efectuat numai un act de executare ori s-a produs rezultatul infracţiunii.

Din acest punct de vedere rezultă în speţa de faţă că, faptele pentru care sunt cercetate cele două persoane solicitate ar putea fi considerate ca fiind săvârşite integral pe teritoriul României, din moment ce însăşi autorităţile judiciare franceze au indicat faptul că activitatea infracţională s-a desfăşurat şi pe teritoriul României.

Aşa cum rezultă însă din însăşi textul de lege, simpla împrejurare că infracţiunile sunt săvârşite pe teritoriul României nu dă naştere automat unui refuz al executării mandatului european de arestare, deoarece aşa cum legea prevede autoritatea judiciară română poate refuza executarea.

Această apreciere trebuie însă făcută în raport şi de alte elemente, cum ar fi : începerea unor proceduri de cercetare penală în România, amploarea activităţii desfăşurată în România şi alte asemenea elemente care să ducă la concluzia că autorităţile române sunt cele mai îndreptăţite a face cercetările de rigoare.

Cum însă în speţă primele sesizate au fost autorităţile judiciare franceze şi cum la dosarul cauzei format de acestea se regăsesc în mod logic toate actele de urmărire penală efectuate până în prezent, instanţa apreciază că nu se impune refuzul executării mandatelor din acest motiv.

Faţă de toate aceste considerente, instanţa va dispune aşadar executarea mandatelor europene de arestare emise de autorităţile judiciare franceze pe numele persoanelor solicitate I. S. şi P.A. şi predarea acestora către statul solicitant sub condiţia prev. de art. 87 alin.2 din legea 302/2004, respectiv aceea ca în cazul în care se va pronunţa împotriva acestora o pedeapsă privativă de libertate, persoanele  predate să fie transferate în Romania, pentru executarea pedepselor.

Domenii speta