Drept comercial. termenul de prescripţie a dreptului la acţiune pentru plata tarifului de transport în caz de aplicare incorectă a unui tarif sau de greşeală de calcul.

DREPT COMERCIAL. TERMENUL DE PRESCRIPŢIE A

DREPTULUI LA ACŢIUNE PENTRU PLATA TARIFULUI

DE TRANSPORT  ÎN CAZ DE APLICARE INCORECTĂ A

UNUI TARIF SAU DE GREŞEALĂ DE CALCUL.

Art. 58 paragr. 1 alin. 1 şi paragr. 2 lit.c) pct.1 din Prescripţiile

Internaţionale pentru Marfă

Acţiunea privind plata tarifului de transport ori a altor

tarife sau suprataxe, precum şi acţiunea privind rectificarea

(sumelor de plata) în caz de aplicare incorectă a unui tarif sau de

greşeală de calcul sau de încasare, se prescrie în termen de un an

din ziua plăţii sumelor iniţiale, în conformitate cu dispoziţiile

art. 58 paragraful 1 alin. 1 şi paragr. 2 lit.c) pct. 1 din

Prescripţiile Internaţionale pentru Marfă.

În speţă, sumele pretinse de apelanta-reclamantă rezultă

din diferenţele de tarife de transport pe care le-au cerut căile ferate

străine, deşi ele însele au omis de la început să înscrie tarifele în

scrisorile de trăsură.

Reclamanta i-a solicitat pârâtei să plătească aceste

diferenţe de tarife după împlinirea termenului de un an de la data

plăţii de către aceasta din urma a tarifelor iniţiale.

Cum regula prescripţiei acţiunilor izvorând din contractul

de transport este de 1 an, iar acţiunea din speţă nu se înscrie în

vreo excepţie, rezultă că ea este prescrisă sub aspectul dreptului

material de vreme ce a fost introdusă la data de 05.04.2007, iar

plata tarifelor iniţiale s-a făcut la eliberarea fiecărui transport în

perioada ian. - dec. 2005.

( decizia nr. 7/A-C/30 ianuarie 2008, pronunţată de

Curtea de Apel piteşti – s.c.c.a.f. )

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Comercial Argeş sub

nr.495/1259/2007 reclamanta  S.N.T.F.M „CFR MARFĂ„  SA a chemat

în judecată pe pârâta SC G.F.R. SA Bucureşti solicitând obligarea acesteia

să-i plătească suma de 113.215,23 lei reprezentând diferenţe tarifare

constatate la verificarea transporturilor în trafic internaţional actualizate

cu indicele de inflaţie de la data plăţii efective, precum şi obligarea ei la

plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că în perioada

ianuarie – decembrie 2005 a prestat în beneficiul pârâtei  servicii de

transport cu scrisori de trăsură CIM în trafic internaţional, eliberate în

staţia Bradu Rafinărie.

După aproximativ 12 luni de la eliberare transporturilor,

Serviciul Decontări Internaţionale a primit de la căile ferate străine

solicitări de diferenţe de tarife de transport pe care acestea au omis să le

înscrie  în scrisorile de trăsură.

Reclamanta a efectuat demersuri pentru ca  staţia de

destinaţie Bradu Rafinărie  să încaseze sumele de la pârâtă. Pârâta, însă, a

refuzat să achite convolutele – diferenţe tarifare.

Între părţi a fost realizată procedura concilierii prevăzute de

art.7201 Cod pr.civilă.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art.58 CIM

paragraful 1 lit.c) din Prescripţii Internaţionale pentru Mărfuri.

Prin sentinţa nr.1000/C/24.10.2007 Tribunalul Comercial

Argeş a respins excepţia calităţii procesuale active şi excepţia calităţii de

reprezentant, invocate de pârâtă, şi a admis excepţia prescripţiei dreptului

material la acţiune, respingând ca atare acţiunea reclamantei. Reclamanta

a fost obligată să plătească 7.200 lei cheltuieli de judecată.

În motivarea sentinţei, cu privire la excepţia lipsei calităţii de

reprezentant a directorului Sucursalei CFR Marfă Craiova, semnatarul

acţiunii introductive, şi excepţia lipsei calităţii procesuale active, prima instanţă

a reţinut că sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art.42 C.proc.civ., „persoanele care nu

au exerciţiul drepturilor lor nu pot sta în judecată decât dacă sunt

reprezentate, asistate ori autorizate în chipul arătat în legile sau statutele

care rânduiesc capacitatea sau organizarea lor”, iar potrivit art.19 alin.2

din Statutul SNTFM CFR MARFĂ S.A., ce constituie anexa la H.G.

nr.582/1998, „directorul general poate delega din atribuţiile sale

directorilor executivi sau oricăror alte persoane din cadrul CFR MARFĂ

S.A.”. De asemenea, „Regulamentul de organizare şi funcţionare al

SNTFM CFR MARFĂ S.A. prevede la capitolul 3 alin.a) pct.6 că

„directorul de sucursală semnează orice cereri în justiţie care privesc

Sucursala CFR MARFĂ cu excepţia cererilor de renunţare la judecată şi

la exercitarea căilor de atac”.

Din coroborarea textelor suscitate rezultă că directorul

SNTFM CFR MARFĂ S.A. Sucursala Craiova are drept de reprezentare

legală în baza principiului delegării de competenţă.

În plus, din conţinutul celor două procuri judiciare

autentificate sub nr.1826/13.05.2005 şi nr.773/24.04.2007 (f.283-284)

rezultă faptul că Directorul General al Societăţii Naţionale de Transport

Feroviar de Marfă S.A. Bucureşti i-a împuternicit pe toţi directorii de

sucursale, incluzând Sucursala Craiova, să reprezinte cu puteri depline şi

să susţină interesele Sucursalelor în faţa tuturor instanţelor de judecată,

de orice grad, precum şi să exercite toate drepturile procedurale,

incluzând semnarea tuturor acţiunilor în justiţie.

În raport de cele arătate, instanţa a reţinut că acţiunea

promovată de către SNTFM CFR MARFĂ S.A. – Sucursala Craiova a

fost introdusă de către o persoană juridică ce are calitate procesuală

activă.

Cât priveşte persoana directorului acestei Sucursale, F.M.,

reclamanta a făcut dovada cu certificatul de furnizare de informaţii

eliberat de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dolj

(f.336) că această persoană este directorul Sucursalei, precum şi că a fost

numit la data de 19.07.2004 (deci mult anterior formulării cererii de faţă)

pe o perioadă nedeterminată.

Concluzionând cu privire la primele  două excepţii, instanţa a

reţinut că director de sucursală a fost împuternicit de directorul general al

societăţii „mamă” să semneze în numele său, să reprezinte cu puteri

depline şi să susţină interesele sucursalei în faţa instanţelor de orice grad,

iar mandatul nu a fost dat sucursalei, care nu are capacitate juridică, ci

directorului acesteia, oricare ar fi el. Or, în speţă director al sucursalei la

data formulării acţiunii era persoana contestată.

Instanţa a apreciat că este întemeiată, însă, excepţia prescripţiei

dreptului la acţiune cu următoarea motivare:

În fapt, reclamanta a prestat pentru pârâtă servicii de transport

în trafic internaţional în perioada ianuarie – decembrie 2005, iar pârâta a

plătit taxele de transport la destinaţie, la valoarea stabilită de reclamantă,

care a şi aplicat ştampila achitat a staţiilor de destinaţie.

După aproximativ 12 luni de la data eliberării acestor

transporturi, Serviciul Decontări Internaţionale al reclamantei a primit

conturi diferenţiale de la căile ferate străine care au solicitat tarife de

transport ce nu erau înscrise în scrisorile de trăsură, căile ferate străine

omiţând înscrierea acestor tarife.

Reclamanta a efectuat demersuri privind recuperarea şi

acestor diferenţe de plată de la pârâtă, însă aceasta a refuzat în mod

constant să le plătească, aşa cum rezultă din corespondenţa purtată între

părţi anterior demarării acţiunii în instanţă, dar şi din procesul-verbal de

conciliere directă.

În drept, pretenţiile reclamantei derivă din executarea unor

contracte de transport feroviar internaţional (scrisori de trăsură CIM), iar

regimul juridic aplicabil acestor transporturi este dat de conţinutul

Convenţiei C.I.M. şi al Prescripţiilor Internaţionale pentru Mărfuri

(P.I.M.), acte normative în vigoare de la data de 01.01.2001.

Conform prevederilor art.58 CIM – Prescripţia acţiunii –

„acţiunea izvorâtă din contractul de transport se prescrie prin trecerea

unui an” şi începe să curgă  - potrivit art.58, paragraful 2 litera c) –

„pentru acţiunea privind plata sau restituirea tarifului de transport,

tarifelor accesorii, altor tarife sau asupra taxelor, ori privind rectificarea în

caz de aplicare incorectă a unui tarif sau de greşeală de calcul sau de

încasare: dacă s-a făcut plata – din ziua plăţii” (f.132).

Reclamanta a susţinut în mod constant (f.275) că acţiunea nu

este supusa termenului de un an, ci excepţiei stipulată în conţinutul

aceluiaşi art.58 CIM, potrivit căreia prescripţia este de doi ani în ceea ce

priveşte acţiunea „întemeiată pe o pagubă rezultată dintr-un act sau o

omisiune săvârşită fie cu intenţia de a provoca o astfel de pagubă, fie

temerar şi având conştiinţa că ar putea rezulta o astfel de pagubă”.

Acest text se referă, insă, la o acţiune întemeiată pe

răspunderea civilă delictuală şi nu pe răspunderea contractuală, cum este

cea în cauză.

Reclamanta însăşi, atât în cererea introductivă cât şi în

răspunsul la întâmpinare, a recunoscut că omisiunea înscrierii acelor

diferenţe tarifare aparţine căilor ferate străine, care le-au făcut cunoscute

după mai mult de un an de la efectuarea transporturilor, pârâta nefiind în

culpă sub nici un aspect (nici al omisiunii cu bună ştiinţă şi nici temerar şi

având reprezentarea faptului că ar putea rezulta o pagubă), căci a achitat

fiecare sumă pretinsă reprezentând contravaloarea fiecărui transport, la

data eliberării lui şi fără vreo obiecţie asupra calculelor pe care reclamanta

însăşi le-a întocmit.

Potrivit art.6.1.2. „Termene” din Reglementările contabile

aplicabile transportului internaţional (f.359), primind notificarea

diferenţelor de plată rezultate din omisiunile făcute de căile ferate străine,

reclamanta ar fi trebuit să le semnaleze autorităţii de control competente,

iar potrivit alin.2 al aceluiaşi text „Diferenţele care necesită o intervenţie

la clienţi trebuie semnalate cu minim trei luni înainte de expirarea

termenului de prescriere a duratei de un an prevăzută la art.58 din

Regulile uniforme privind contractul de transport internaţional de

mărfuri”.

Acest text întăreşte ideea că termenul de prescripţie de un an

nu poate fi depăşit nici chiar atunci când se impune recuperarea unor

diferenţe tarifare, decât în cazul în care culpa înregistrării omisiunilor

aparţine clientului însuşi. Or, în speţă, nici reclamanta nu a pretins aşa

ceva.

Astfel, în temeiul dispoziţiilor art.58 CIM alin.1, care

constituie legea specială aplicabilă speţei de faţă, în raport de datele

înscrise în scrisorile de trăsură (care reprezintă înseşi contractele de

transport în baza cărora au operat prestaţiile reciproce între părţi) şi de

data formulării acţiunii de faţă, cererea reclamantei a fost respinsă ca

fiind prescrisă prin depăşirea termenului special de un an aplicabil

transporturilor internaţionale pe căile ferate. Drept consecinta, s-a dispus

obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 7.200

lei, astfel cum au fost solicitate şi dovedite de către pârâtă.

În termenul legal, împotriva sentinţei a formulat apel

reclamanta care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Astfel, apelanta a susţinut că în mod greşit s-a reţinut că în

cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art.58 CIM alin.1 lit.c), ci dispoziţiile

art.58 CIM alin.1 şi că acţiunea reclamantei este întemeiată pe

răspunderea delictuală, iar nu pe cea contractuală.

Termenul de prescripţie  aplicabil în speţă este cel de 2 ani

prevăzut în art.58 CIM alin.1 lit.c) din Prescripţiile Internaţionale pentru

Mărfuri (PIM) întrucât căile ferate străine au omis să-şi înscrie în

scrisorile de trăsură CIM tarifele pe parcursul lor.

Termenul de prescripţie de 2 ani nu se referă la o acţiune

întemeiată pe răspunderea delictuală, cum greşit a reţinut prima instanţă,

ci la o acţiune întemeiată pe răspunderea  contractuală derivând dintr-un 

contract de transport încheiat între pârâţi şi reprezentant de scrisoarea de

trăsură în trafic internaţional (ST CIM).

Cum acţiunea are ca obiect pe o pagubă rezultată dintr-un act

sau o omisiune (căile ferate străine au omis să-şi înscrie în ST CIM

tarifele pe parcursul lor) comisă fie cu intenţia  de  a provoca o pagubă,

fie temerar şi având cunoştinţă că ar putea rezulta o astfel de pagubă, este

formulată  în temeiul unei răspunderi contractuale.

Intimata – pârâtă a  depus întâmpinare invocând excepţia

lipsei calităţii de reprezentant legal şi a lipsei dreptului de semnătură, iar ,

în subsidiar, solicitând respingerea apelului ca nefondat.

Astfel, persoana care a semnat apelul nu are împuternicire

legală în acest sens,  procura nr.773/24.04.2007 nefiind suficientă.

Persoana Dragu Mihaela nu are abilitarea legală de a reprezenta persoana

juridică şi de a semna în calitate de reprezentant al acesteia, nefiind

înscrisă la Registrul Comerţului şi neavând drept de semnătură pentru

SNTFM CFR Marfă SA Bucureşti.

Procura din speţă nu este opozabilă intimatei – pârâte în

condiţiile în care art.18-20, art.21 lit.b), art.23 alin.2 lit.d) din Legea

nr.26/1990, art.45, art.50 şi art.54 din Legea 31/1990/R, art.19 alin.1 şi 2

din statutul SNTFM CFR Marfă Bucureşti SA stabilesc alte condiţii de

reprezentare şi de delegare a atribuţiilor de reprezentare.

În plus,  semnatara apelului nu este nici organ al persoanei

juridice conform R.O.F. aprobat prin  hotărârea AGA nr.7/2003 şi nu

poate avea decât calitatea de reprezentant în susţinerea procesului la

Curtea de Apel Piteşti.

Pe fond, prima instanţă a reţinut corect că acţiunea este

întemeiată pe contractul de transport şi se prescrie în termen de 1 an,

dacă s-a făcut plata, din ziua plăţii.

Examinând sentinţa prin prisma motivelor de apel, Curtea

constata ca apelul este nefondat.

Curtea nu va retine excepţia  invocată de intimată cu privire la

lipsa calităţii de reprezentant legal şi, respectiv, lipsa dreptului de

semnătură a persoanei care a formulat apelul.

Apelul a fost întocmit şi semnat de Şeful Oficiului Juridic al

CFR Marfa – Sucursala Craiova, Mihaela Dragu, acelaşi care a semnat –

alături de alte persoane – şi cererea de chemare în judecată.

Prin procura autentificata sub nr. 1826/13.05.2005 la B.N.P.

Totis Andreia Mura din Bucureşti (f. 283 dos. fond), directorul general al

SNTFM  CFR Marfa SA a împuternicit pe directorii sucursalelor prin

şefii oficiilor juridice ale sucursalelor – printre care si sucursala Craiova –

sa semneze acţiuni în justiţie şi să exercite căi de atac în numele lui şi

pentru el.

În baza acestei procuri a fost introdusă la Tribunalul

Comercial Argeş acţiunea de faţă, semnată –aşa cum s-a arătat-  şi de

Dragu Mihaela în calitate de Şef Serviciu Juridic al Sucursalei Craiova.

Ulterior, prin procura autentificată sub nr. 773/24.04.2007 la

B.N.P. Tamara Elena Lazar din Bucureşti (f. 284 dos. fond), acelaşi

director general al SNTFM  CFR Marfa SA a împuternicit pe directorii

de sucursale sau pe şefii oficiilor juridice ale sucursalelor – printre care şi

sucursala Craiova – să semneze acţiuni în justiţie şi să exercite căi de atac

în numele lui şi pentru el, precum şi să reprezinte şi să susţină interesele

CFR Marfa SA în faţa oricăror instanţe judecătoreşti ori autorităţi

judiciare şi publice.

Conform art. 19 alin. 1 si 2 din  Statutul SNTFM CFR Marfa

SA, ce constituie Anexa 1 la HG nr. 582/1998, directorul general

reprezintă CFR Marfa în raporturile cu terţii şi poate delega atribuţiile

sale directorilor executivi sau oricăror alte persoane din cadrul CFR

Marfa (f. 302 dos. fond).

Se constată că, în speţă, directorul general şi-a delegat

atribuţiile legate de promovarea acţiunii în justiţie în tot – inclusiv, deci,

cele legate de exercitarea căilor de atac -  şefului serviciului juridic al CFR

Marfa - Sucursala Craiova.

Cum respectiva delegare a fost făcută de reprezentantul legal

al SNTFM CFR Marfa SA în condiţiile Statului şi prin act autentic, este

deplin opozabilă terţilor printre care se număra şi intimata pârâtă.

Rezultă astfel că apelul este semnat de o persoana împuternicita care are

şi dreptul de a reprezenta în justiţie pe directorul general al SNTFM CFR

Marfa SA.

În ce priveşte apelul în fond, Curtea constată că prima

instanţă a dat o rezolvare legală şi temeinică acţiunii reclamantei.

Într-adevăr, acţiunea acesteia este una personală, izvorând din

contractul de transport pe care l-a încheiat cu pârâta (scrisorile de

trăsura), şi se supune dispoziţiilor art. 58 parag. 1 alin. 1 şi paragraful 2

lit. c) pct.1 din Prescripţiile Internaţionale pentru Marfa (PIM), iar nu

dispoziţiilor art. 58 parag. 1 alin. 2 lit.c).

Astfel, acţiunea privind plata tarifului de transport ori a altor

tarife sau suprataxe, precum şi acţiunea privind rectificarea (sumelor de

plata) în caz de aplicare incorectă a unui tarif sau de greşeală de calcul sau

de încasare, se prescrie în termen de un an din ziua plăţii sumelor iniţiale,

dacă plata s-a făcut.

În speţă, sumele pretinse de apelanta-reclamantă rezultă din

diferenţele de tarife de transport pe care le-au cerut căile ferate străine,

deşi ele însele au omis de la început să înscrie tarifele în scrisorile de

trăsură.

Reclamanta i-a solicitat pârâtei să plătească aceste diferenţe de

tarife după împlinirea termenului de un an de la data plăţii de către

aceasta din urma a tarifelor iniţiale.

Cum regula prescripţiei acţiunilor izvorând din contractul de

transport este de 1 an, iar acţiunea din speţă nu se înscrie în vreo

excepţie, rezultă că ea este prescrisă sub aspectul dreptului material de

vreme ce a fost introdusă la data de 05.04.2007, iar plata tarifelor iniţiale

s-a făcut la eliberarea fiecărui transport în perioada ian. - dec. 2005.

Pentru a justifica acţiunea, însă, reclamanta a invocat dispoz.

art. art. 58 parag. 1 alin. 2 lit.c) din PIM care reglementează excepţiile de

la regula prescripţiei în termen de un an, instituind un termen de doi ani.

Astfel, reclamanta a susţinut că acţiunea sa este întemeiată pe o pagubă

rezultată dintr-un act sau o omisiune săvârşită fie cu intenţia de a

provoca paguba, fie temerar şi având conştiinţa că ar putea rezulta o

pagubă.

Curtea constată că şi o astfel de acţiune invocată de

reclamantă este tot una personală, însă prescriptibilă în termen de doi ani,

iar nu una în răspundere delictuală aşa cum a apreciat prima instanţă.

Caracterul personal rezultă din interpretarea sistematică şi

gramaticală a dispoz. art. 58 parag.1 alin.2 lit. c).

Astfel, cazul respectiv de răspundere [alin. 2 lit.c)]  este aşezat

sub aliniatul 1 care instituie regula prescripţiei în termen de un an a

acţiunilor izvorând din contractul de transport. Apoi, alin. 2 (cel care

instituie „excepţia” de la regula prescripţiei) începe cu sintagma „cu toate

acestea” care este un complement circumstanţial concesiv şi care exprimă

„concesia” de regula stabilită în alin. 1.

De asemenea, cazul respectiv este aşezat printre alte cazuri

[lit.a),b) si d)] care se referă în mod evident la acţiuni rezultate din

contracte.

Prin urmare, art. 58 parag.1 alin.2 lit. c) nu se refera la o

acţiune din delict.

Însă, temeiul de drept respectiv nu este cel aplicabil

pretenţiilor de fapt din acţiunea de faţă, întrucât – cum bine a reţinut

prima instanţă - art. 58 parag.1 alin.2 lit. c) invocă o culpă a

cocontractantului în producerea pagubei. Or, în speţă, însăşi reclamanta a

arătat ca pârâta nu are vreo culpa în neîncasarea tarifului întreg, ci că

paguba este produsă din culpa căilor ferate străine care au omis să înscrie

în scrisorile de trăsură CIM tarifele pe parcursul lor. Neexistând culpă,

nu poate exista răspundere.

Pentru cele expuse, reţinând în concluzie că prima instanţă a dat o

corectă calificare în drept şi o soluţionare legală şi temeinică acţiunii

reclamantei, văzând dispoz. art. 294 şi următoarele C.proc.civ., Curtea va

respinge apelul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare