Zone naturale protejate. teren proprietate privată. regim juridic aplicabil.

ZONE NATURALE PROTEJATE. TEREN PROPRIETATE

PRIVATĂ. REGIM JURIDIC APLICABIL.

-art. 5, 7, 8 lit. b), art. 13 din O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul

ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a

florei şi faunei sălbatice,

-anexă. lit. A, pct. 4 din Ordinul nr. 1710/2007 privind aprobarea

documentaţiei necesare în vederea instituirii regimului de arie

naturală protejată de interes naţional,

-art. 10 lit. c) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării

lucrărilor de construcţii,

-anexa nr. 1 din Legea nr. 5/2000 privind aprobarea planului de

amenajare a teritoriului naţional – secţiunea a III a – zone

protejate,

-art. 3 alin. 3 lit. l), art. 10 şi anexa nr. 1 L din H.G. nr. 230/2003

privind delimitarea rezervaţiei biosferei, parcurilor naţionale şi a

parcurilor naturale şi constituirea administraţiilor acestora,

-anexă, pct. I.6 din Legea nr. 21371998 privind proprietatea

publică şi regimul juridic al acesteia.

Prin art. 7 din O.U.G. nr.  57/2007s-a statuat asupra faptului că

regimul de protecţie se stabileşte indiferent de destinaţia terenului şi de deţinători,

instituirea ca arie naţională protejată făcându-se prin hotărâre de guvern pentru

parcurile naţionale, conform art. 8 lit. b) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă. Cum,

potrivit art. 13 parcurile naţionale îşi păstrează acelaşi regim, dobândit până la

intrarea în vigoare a ordonanţei ( în speţă, Parcul Cozia fiind declarat ca zonă

protejată de interes naţional prin Legea nr. 5/2000 şi H.G. nr. 230/2003),

nefiind exclusă posibilitatea deţinerii în proprietate privată, aspect subliniat şi prin

Ordinul nr. 1710/2007 privind aprobarea documentaţiei necesare în vederea

instituirii regimului de arie naturală protejată de interes naţional ( anexă, lit. A, pct.

4), nu se constată nici o contradicţie în privinţa regimului juridic aplicabil terenului

reclamantului.

( Curtea de Apel Piteşti – s.c.c.a.f., decizia nr.562/R-C/30 mai 2008)

Prin sentinţa nr.497 din 25 martie 2008, pronunţată de

Tribunalul Vâlcea – secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal,

a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Primăria

Oraşului C. şi Oraşul C., fiind respinsă acţiunea faţă de aceşti pârâţi ca

fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul

B.M.G., în contradictoriu cu pârâtul  Primarul Oraşului C.

A fost anulată obligaţia prevăzută la pct.4 lit. d 1 pct.6 din

Certificatul de Urbanism nr. 76 din 14 iunie 2007  şi au fost menţine

celelalte dispoziţii ale acestui act administrativ.

Pentru a hotărî astfel,  tribunalul a reţinut următoarele că

potrivit art.6 alin.2 din Legea nr.50/1991, republicată, privind autorizarea

executării lucrărilor de construcţii, autoritatea publică emitentă a

certificatului de urbanism este primarul ( autoritate executivă a unităţii

administrativ teritoriale ), astfel că, în cauza dedusă judecăţii,  calitate

procesuală pasivă  are numai Primarul Oraşului C..

Cât priveşte fondul cauzei, instanţa a reţinut că este parţial

întemeiată, deoarece din înscrisurile existente la dosar reiese că terenul în

suprafaţă de 1.582,50 m.p. este proprietate privată şi nu face parte din

domeniul public.

Amplasamentul acestuia nu s-a schimbat cu această ocazie, el

aflându-se în continuare în zona Parcului Naţional Cozia.

În consecinţă, tribunalul  a reţinut că primul capăt de acţiune,

care vizează anularea menţiunii cuprinsă la pct. 1 ( regimul juridic al

terenului ) din certificatul de urbanism nr.76/2007,  este nefondat.

Cât priveşte capătul doi de cerere, s-a reţinut că potrivit art. 1

alin.3 lit. l din H.G. nr. 230/2003 privind delimitarea biosferei, parcurilor

naţionale , parcurilor naturale şi constituirea administraţiei acestora, este

nominalizat Parcul Naţional Cozia ca zonă naturală protejată.

Or, potrivit art.10 lit. c din Legea nr.50/1991, republicată, în

zonele naturale protejate, stabilite potrivit legii, precum şi în alte arii

protejate, solicitantul autorizaţiei de construcţie trebuie să obţină avizele

Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor şi Ministerului Agriculturii,

Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, legea nefăcând vorbire de avizul

administraţiei parcului naţional sau a parcului natural .

 Împotriva sentinţei, în termen legal, a declarat recurs

reclamantul B.M.G., care a criticat-o sub următoarele aspecte:

1. În mod greşit a reţinut instanţa că terenul reclamantului

este inclus în Parcul Naţional Cozia şi este, în acelaşi timp, proprietate

privată. Cele două situaţii de drept se exclud reciproc, deoarece, aşa cum

a arătat în cererea principală, potrivit Legii nr. 213/1998 pct.I.6 din

Anexa cuprinzând Lista bunurilor care alcătuiesc domeniul public,

parcurile naţionale fac parte din domeniul public. Cu alte cuvinte, terenul

său nu poate fi, în acelaşi timp, şi proprietate privată şi domeniul public.

2. Având în vedere că terenul reclamantului este proprietate

privată şi nu face parte din domeniul public, implicit nici din Parcul

Naţional Cozia, art. 10 lit. c din Legea 50/1991 nu este aplicabil în cauză.

Terenul său nu este zonă naturală protejată şi, drept urmare, nu sunt

necesare nici avizele de la Ministerul Mediului şi Gospodării Apelor;

Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Agenţia

Judeţeană de Protecţia Mediului.

Examinând sentinţa prin prisma criticilor formulate, ce se

încadrează în dispoziţiile art. 304 pct.9 Cod proc. civilă, cât şi sub toate

aspectele, în temeiul art. 304 ind. 1 Cod proc. civilă, curtea constată

următoarele:

Prima instanţă a reţinut, într-adevăr, că terenul reclamantului

este proprietate privată, situat însă într-o zonă naturală protejată, pentru

care art.10 lit. c din Legea nr. 50/10991, rep. impune obligaţia

suplimentară, pentru solicitantul autorizaţiei de construcţie, de a obţine

avizul Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor şi Ministerului

Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.

 Numai în aparenţă există o pretinsă contradicţie între regimul

juridic al terenului şi cel aplicabil zonelor naturale protejate, în condiţiile

în care prin H.G. nr. 230/2003 s-a delimitat parcul naţional Cozia,  (art. 3

alin. 3 lit. l şi anexa nr. 1.L), pentru toate zonele protejate autorităţile

publice locale având obligaţia evidenţierii limitelor acestor arii, aşa cum

sunt prevăzute în anexa nr. 1, în planurile de amenajare a teritoriului şi de

urbanism, conform art. 10 din aceeaşi hotărâre de guvern. Şi în anexa nr.

1 din Legea nr. 5/2000 este prevăzut parcul Cozia drept zonă naturală

protejată de interes naţional, astfel că, în raport de înscrisurile

contradictorii depuse la dosar, se impune administrarea unor probe

suplimentare pentru clarificarea situaţiei terenului reclamantului.

În adresa nr. 3069 din 3 mai 2007 eliberată de Direcţia

Silvică Rm. Vâlcea se vorbeşte despre faptul că terenul cumpărat de

reclamant face parte din terenul restituit foştilor proprietari, care a fost

scos din evidenţa fondului forestier de stat, în timp ce pârâta Primăria

oraşului C. pretinde că acelaşi teren, deşi restituit foştilor proprietari, face

parte din Parcul Naţional Cozia, potrivit H.G. nr. 230/2003 privind

delimitarea rezervaţiilor biosferei, parcurilor naţionale şi parcurilor

naturale şi constituirea administraţiilor acestora.

Or, prin O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale

protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice,

adoptată în vederea compatibilizării depline a legislaţiei naţionale cu cea a

Uniunii Europene în domeniul protecţiei naturii şi ţinând cont de

prevederile Directivei 79/409/CEE privind conservarea păsărilor

sălbatice, ale Directivei 92/43/CEE privind conservarea habitatelor

naturale şi a speciilor de floră şi faună sălbatice, în vederea aplicării mai

multor regulamente ale Consiliului Europei (Regulamentul Consiliului

(CE) nr. 3.254/91 privind interzicerea utilizării capcanelor de picior şi a

importului de blănuri şi produse obţinute din animale capturate prin

utilizarea capcanelor de picior sau a altor tipuri de capcane care nu sunt

conforme cu standardele internaţionale şi a Regulamentul Consiliului

(CE) nr. 338/97 privind protecţia speciilor de floră şi faună sălbatică prin

reglementarea comerţului cu acestea, cu modificările şi completările

ulterioare), a fost creat cadrul instituţional şi sancţiunile pentru încălcarea

prevederilor conţinute în acestea. La capitolul II, secţiunea 1, art. 5 au

fost definite ariile naturale protejate, menţionându-se la lit. a) ca fiind de

interes naţional, parcurile naţionale. Prin art. 7 s-a statuat asupra faptului

că regimul de protecţie se stabileşte indiferent de destinaţia terenului şi

de deţinători, instituirea ca arie naţională protejată făcându-se prin

hotărâre de guvern pentru parcurile naţionale, conform art. 8 lit. b) din

aceeaşi ordonanţă de urgenţă. Cum, potrivit art. 13 parcurile naţionale îşi

păstrează acelaşi regim, dobândit până la intrarea în vigoare a ordonanţei

( în speţă, Parcul Cozia fiind declarat ca zonă protejată de interes naţional

prin Legea nr. 5/2000 şi H.G. nr. 230/2003), nefiind exclusă posibilitatea

deţinerii în proprietate privată, aspect subliniat şi prin Ordinul nr.

1710/2007 privind aprobarea documentaţiei necesare în vederea

instituirii regimului de arie naturală protejată de interes naţional ( anexă,

lit. A, pct. 4), nu se constată nici o contradicţie în privinţa regimului

juridic aplicabil terenului reclamantului. 

Pct. I.6 din anexa cuprinzând lista bunurilor care alcătuiesc

domeniul public din Legea nr. 213/1998 include parcurile naţionale în

domeniul public, dar legislaţia adoptată ulterior a modificat regimul

juridic aplicabil acestora, existând posibilitatea deţinerii şi în proprietate

particulară, cu anumite obligaţii pentru deţinători.

Ca o consecinţă, se impune administrarea unor probe

suplimentare, cu înscrisuri şi, în special, cu expertiză tehnică de

specialitate prin care să se stabilească dacă terenul pentru care s-a cerut

eliberarea certificatului de urbanism face parte,  într-adevăr, din Parcul

Naţional Cozia, aşa cum susţine primarul oraşului C., fiind evidenţiat ca

atare în planurile de amenajare a teritoriului şi de urbanism, conform art.

10 din H.G. nr. 2302003, în funcţie de acestea urmând a se aprecia

asupra necesităţii obţinerii avizelor suplimentare reţinute de prima

instanţă în baza art. 10 lit. c din Legea nr. 50/1991.

Pentru considerentele de fapt şi de drept expuse, curtea, în

temeiul art. 312 alin. 3 Cod proc. civilă, va admite recursul, va casa

sentinţa şi va trimite cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal.

Domenii speta

Spete similare