Cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 1 şi 2 cod proc. civilă. condiţii de admisibilitate.

 CERERE DE REVIZUIRE ÎNTEMEIATĂ PE DISPOZIŢIILE ART. 322 PCT. 1 ŞI 2 COD PROC.

CIVILĂ. CONDIŢII DE ADMISIBILITATE.

Art. 322 pct. 1 şi 2 Cod proc. civilă

Motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 1 Cod proc. civ. nu se referă la caracterul echitabil sau

inechitabil al dispoziţiilor cumulative menţinute prin dispozitivul unei decizii, ci doar la imposibilitatea punerii lor în

executare simultană.

De asemenea, nu este fondată o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 Cod proc. civ., prin

care se susţine, în esenţă, că au fost depăşite atribuţiile puterii judecătoreşti, întrucât, pornind de la principiul

disponibilităţii – ce guvernează procesul civil -, acest motiv nu priveşte împrejurarea dacă instanţa era sau nu abilitată şi

îndreptăţită să se pronunţe asupra unui anumit aspect în raport de limitele puterii judecătoreşti, ci numai  depăşirea de

către instanţă a limitelor investirii sale.

(Decizia nr. 582/R-C/25 mai 2007 a Curţii de Apel Piteşti – Secţia comercială şi de contencios

administrativ şi fiscal)

Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 12.08.2004, reclamantul P.C. a

chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Naţional al Colegiului Medicilor din România, solicitând instanţei ca,  prin

hotărârea ce va pronunţa, să dispună  anularea Deciziei nr.33/30.07.2004, emisă de pârât, cu consecinţa respingerii

contestaţiei formulată de D.L.A., de asemenea, anularea Deciziei nr.2/08.01.2004, emisă de Comisia de Disciplină a

Colegiului Medicilor Vâlcea, precum şi suspendarea primei decizii.

În motivarea cererii, reclamantul a susţinut că a fost sancţionat în mod nelegal cu sancţiunea suspendării sale

pentru o perioadă de 6 luni din calitatea de membru al Colegiului Medicilor din România, deşi concluziile specialiştilor nu

converg spre vinovăţia sa. Probele ştiinţifice au stabilit că nu a comis abateri de la regulile de exercitare a profesiei; nu i se

poate imputa decesul bolnavului, cauza decesului datorându-se agresiunii şi gravităţii traumatismului şi organizării sanitare

locale.

Pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii, cu motivarea că reclamantul nu a efectuat

manevra chirurgicală de decompresiune , care ar fi permis transportarea pacientului la o altă unitate spitalicească şi ar fi

sporit şansele de supravieţuire ale acestuia.

Prin Sentinţa nr.141/CAF/13.02.2007, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, a fost admisă în parte acţiunea

formulată de către reclamant, s-a anulat Decizia nr.33/30.07.2004 şi s-a menţinut Decizia nr. 2/08.01.2004. S-a respins ca

inadmisibil capătul de cerere privind anularea Deciziei nr.2/08.02.2004, emisă de Colegilor Medicilor Vâlcea.

Pentru a hotărî acest mod, Tribunalul a reţinut, în esenţă, că reclamantul se face vinovat de faptul că deşi a

sesizat  gravitatea cazului, nu a luat toate măsurile ce se impuneau pentru a trimite pacientul în timp cât mai scurt la 

clinica din Craiova, însă sancţiunea disciplinară, privind suspendarea pe o perioadă  de 6 ani din calitatea de membru al

Colegiului Medicilor din România, este prea aspră faţă de abaterile săvârşite şi, de aceea, se impune anularea deciziei

nr.33/30.07.2004.

Tribunalul a apreciat, în ceea ce priveşte capătul de acţiune privind anularea deciziei nr. 2/08.01.2004, că acesta 

este inadmisibil, deoarece instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze numai acţiuni în anulare

formulate împotriva deciziilor de sancţionare emise de Comisia superioară de disciplină ce funcţionează la nivelul

Colegiului Medicilor din România.

Împotriva acestei soluţii a fost declarat recurs în termen legal de către Colegiul Medicilor din România şi de

către reclamant.

Întrucât recursul reclamantului nu a fost motivat şi nu au fost invocate motive de ordine publică, acesta a fost

declarat nul, în temeiul art.306 Cod pr.civilă.

Prin decizia nr.582/RC/25.05.2007, Curtea de Apel Piteşti, în temeiul art.312 alin.1 şi 2 Cod pr.civilă,  a admis

recursul pârâtului şi a modificat în parte sentinţa, în sensul că  a respins acţiunea cu privire la decizia nr.33/30.07.2004,

menţinându-se în rest celelalte dispoziţii .

Pentru a decide astfel, Curtea a considerat că anularea deciziei nr. 33/2004 este nelegală, întrucât instanţa de

fond, deşi a reţinut gravitatea faptelor săvârşite de către reclamant, respectiv neluarea tuturor măsurilor ce se impuneau

pentru a trimite pacientul în timp cât mai scurt la clinica din Craiova, lipsa de interes pentru obţinerea rezultatului

radiografiei şi posibilitatea grăbirii efectuării manevrei chirurgicale de decompresie în timp util, a considerat că sancţiunea

este prea aspră. Nu a precizat şi nu a reţinut nici o altă sancţiune, exonerându-l total de orice responsabilitate pe

reclamant.

Curtea a reţinut lipsa de interes faţă de situaţia pacientului, considerând că fapta de a nu dispune transferarea 

la timp a pacientului la o altă clinică  nu-l exonerează de responsabilitate, chiar dacă există mai multe opinii în acest sens.

Împotriva  acestei decizii a formulat cerere de revizuire intimatul, solicitând suspendarea acţiunii şi criticând-o

pentru nelegalitate şi netemeinicie prin prisma următoarelor motive de revizuire, încadrate în dispoziţiile art.322 pct.1, 2 şi

325  C. pr.civilă.:

1. Dispozitivul deciziei Curţii de Apel Piteşti din data de 25.05.2007 cuprinde dispoziţii potrivnice ce nu se pot

aduce la îndeplinire.

Astfel, instanţa de recurs prin prevederea ”menţine în rest” a hotărât păstrarea dispoziţiilor sentinţei

pronunţate de Tribunalul Vâlcea în legătură cu decizia nr.2/2004, prin care reclamantul - revizuient a fost sancţionat cu

„vot de blam”,  rămânând astfel valabile şi aplicându-i-se revizuientului două sancţiuni pentru aceeaşi abatere disciplinară,

ceea ce este contrar legii şi eticii.

Decizia nr.2/2004 a CMR Vâlcea a fost contestată şi de petenta D.L.A., iar prin admiterea contestaţiei acesteia,

i s-a aplicat revizuientului o sancţiune mai aspră prin decizia nr.33/2004, respectiv suspendarea dreptului la liberă practică

pe 6 luni. Or, instanţa de recurs, admiţând recursul şi respingând acţiunea cu privire la decizia 33/2004 şi menţinând în

rest cele stabilite de Tribunalul Vâlcea, a păstra t ambele sancţiuni: „ vot de blam”, aplicată prin Decizia 2/2004 şi

suspendarea calităţii de membru al CMR pe o perioadă de 6 luni, aplicată prin decizia 33/2004.

2. Instanţa de control judiciar a încălcat dispoziţiile art.322 pct.2 Cod pr.civilă, în sensul că prin admiterea

recursului recurentei – intimate, instanţa „s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra

unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut”.

În mod greşit instanţa de recurs a menţinut Decizia nr.2/2004, respectiv votul de blam, depăşindu-şi atribuţiile

puterii judecătoreşti, având în vedere că revizuientul a contestat decizia nr.2/2004, înregistrând această contestaţie la 

Colegiul Medicilor Vâlcea sub nr.1457/24.02.2004, contestaţie care nici până în prezent nu i-a fost soluţionată.

Privitor la aplicabilitatea art.322 pct.2 Cod pr.civilă, revizuientul susţine că a învestit Tribunalul Vâlcea cu o

acţiune având două capete de cerere, respectiv anularea deciziei nr.2/2004 CM Vâlcea şi anularea Deciziei nr.33/2004 a

CMR. Tribunalul Vâlcea, prin depăşirea atribuţiilor, a anulat decizia 33/2004 şi a menţinut decizia nr.2/2004 a CM Vâlcea,

contrar dispoziţiilor art.117-119 şi urm. al ROF a CMR, potrivit căruia competenţa materială de soluţionare a contestaţiei

aparţine Comisiei Superioare de Disciplină a CMR, aceste dispoziţii fiind menţinute contrar regulamentului arătat şi de

către instanţa de recurs.

În motivarea pe larg a cererii de revizuire s-au reluat şi alte critici privind fondul litigiului.

Prin încheierea din 22.06.2007, Curtea a respins cererea de suspendare a executării deciziei.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de revizuire  invocate, Curtea a  constatat că cererea de

revizuire este nefondată, pentru următoarele considerente:

1. Este nefondat primul motiv de revizuire încadrat în drept în art.322 pct.1 C. pr.civilă., prin care se invocă

existenţa în dispozitivul deciziei Curţii de Apel Piteşti din data de 25.05.2007 a unor dispoziţii potrivnice ce nu se pot

aduce la îndeplinire, constând în menţinerea sancţionării revizuientului cu două sancţiuni pentru aceeaşi abatere

disciplinară.

Art.322 pct.1 C. pr.civilă se referă la situaţia în care dispozitivul nu poate fi pus în executare deoarece, dacă s-ar

executa una din dispoziţii, s-ar ajunge la neexecutarea celorlalte.

Curtea a constatat că acele două sancţiuni care au rămas aplicabile revizuientului nu sunt imposibil de pus în

executare.

Astfel, una dintre ele vizează suspendarea sa din Colegiul Medicilor din România, ca organizaţie profesională,

care apără demnitatea şi promovează drepturile şi interesele membrilor săi în toate sferele de activitate, apără onoarea,

libertatea şi independenţa profesională a medicului în exercitarea profesiei, asigură respectarea de către medici a

obligaţiilor ce le revin faţă de pacient şi de sănătatea publică, fiind reprezentantul corpului profesional, după cum rezultă

din art.6 şi 7 din Statutul Colegiului Medicilor din România, aprobat prin Decizia  nr. 3 din 25 martie 2005, publicat în

Monitorul Oficial nr. 418 din 18.05.2007.

  Prin conţinutul şi semnificaţia sa această sancţiune nu este imposibil de pus în executare simultan cu

sancţiunea  „votului de blam”.

Ceea ce contestă de fapt revizuientul este caracterul inechitabil sau chiar ilegal al menţinerii cumulative a

celor două sancţiuni, după cum acesta arată textual în cererea de revizuire prin care susţine că  „este contrară legii şi eticii”

această dublă sancţionare.

Or, motivul de revizuire prevăzut de art.322 pct.1 C. pr.civilă. nu se referă la caracterul echitabil sau inechitabil

al dispoziţiilor cumulative menţinute prin dispozitivul unei decizii, ci doar la imposibilitatea punerii lor în executare

simultan.

 Curtea a mai reamintit, sub acest aspect, că revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare,

nedevolutivă, care, spre deosebire de recurs, vizează în primul rând îndreptarea erorilor de fapt, iar nu a celor de drept,

limitându-se la motivele expres, limitativ şi restrictiv interpretabile prevăzute de lege, revizuientul neputând obţine prin

această cale extraordinară de atac, reexaminarea legalităţii deciziei irevocabile pronunţate sub toate aspectele care îl

nemulţumesc.

2. Este de asemenea nefondat cel de al doilea motiv de revizuire încadrat în drept în art.322 pct.2 C. pr.civilă.,

prin care se invocă faptul că, prin admiterea recursului recurentei – intimate, instanţa „s-a pronunţat asupra unor lucruri

care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut”.

 Astfel, textul art.322 pct.2 C. pr.civilă este o aplicare a principiului disponibilităţii şi vizează inadvertenţele

dintre ceea ce s-a cerut şi ceea ce instanţa a pronunţat.

 Astfel, conform art.129 alin.6 C.proc.civ., judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse. Aceasta

presupune, pe de o parte, că judecătorii nu pot depăşi limitele obiectului, iar pe de altă parte, că sunt obligaţi să se

pronunţe asupra tuturor cererilor din proces.

 Prin urmare, motivul de revizuire prevăzut de art.322 pct.1 C. pr. civilă nu se referă la împrejurarea dacă

instanţa era sau nu abilitată şi îndreptăţită să  se pronunţe asupra unui anumit aspect în raport de limitele puterii

judecătoreşti, a căror depăşire o susţine revizuientul, ci numai la depăşirea de către instanţă a limitelor învestirii sale.

Curtea a mai reţinut că depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti constituie motivul de recurs prevăzut de

art.304 pct.4 C.proc.civ.,  care de altfel a fost invocat şi în recurs, fiind respins, iar nu motiv de revizuire, nefiind prevăzut

în cazurile expres, limitativ şi restrictiv interpretabile prevăzute de art.322 C.proc.civ.

Domenii speta

Spete similare