Legea nr. 10/2001. Măsuri reparatorii. Autoritate de lucru judecat. Despăgubiri băneşti

Legea nr. 10/2001. Măsuri reparatorii. Autoritate de lucru judecat. Despăgubiri băneşti

Măsurile reparatorii prevăzute de art. 11 alin. 8 din Legea nr. 10/2001 enumerate expres şi limitativ de lege, sunt acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau de acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital. Decizia emisă de entitatea investită cu soluţionarea notificării pentru aducerea la îndeplinire a unei hotărâri judecătoreşti, pronunţate între aceleaşi părţi, în materia reglementată prin Legea nr. 10/2001 nu încalcă autoritatea de lucru judecat.

Decizia nr. 95 din 15 iunie 2007

Prin sentinţa civilă nr. 37/10. 01. 2007 pronunţată de Tribunalul Iaşi s-a admis contestaţia formulată de C. N. şi H. M. în contradictor cu U.T. „Gh.A.” – Iaşi, s-a dispus anularea deciziei nr. 1873/31. 10. 2006 emisă de intimată precum şi obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Reclamantul a contestat decizia nr. 1873/2006 emisă de intimată motivat de faptul că prin această decizie i s-a respins cererea de acordare a măsurilor reparatorii sub formă de despăgubiri băneşti nesocotindu-se, în opinia sa, dispoziţiile sentinţei civile nr. 1019/2004 pronunţată de Tribunalul Iaşi.

Instanţa a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 1019/2004 a Tribunalului Iaşi s-a dispus anularea deciziei nr. 810/2004 emisă de U.T. „Gh.A.” – Iaşi şi s-a dispus restituirea către reclamant a imobilului teren situat în Iaşi, str. M.D. nr. 16 în suprafaţă de 565,58 m. p. prin măsuri reparatorii prin echivalent prevăzute de art. 11 alin. 8 din Legea nr. 10/2001.

Această sentinţă a rămas definitivă şi irevocabilă, prin decizia civilă nr. 115/2006 a Curţii de Apel Iaşi.

Astfel, s-a hotărât cu autoritate de lucru judecat că reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Iaşi, str. M.D. nr. 16, în baza Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel U.T.„Gh.A.” – Iaşi criticând-o pentru nelegalitate.

A susţinut apelanta că imobilului în litigiu îi sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. 7 din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2007 în conformitate cu care persoana îndreptăţită nu poate opta pentru măsuri reparatorii prin echivalent decât în cazurile expres prevăzute de lege.

În speţă, imobilul teren în suprafaţă de 565,5 m.p., ce face obiectul notificării înregistrate sub nr. 242/2002, la B.E.J.B.G., se află în campusul universitar „T.V.”, fiind ocupat de construcţia Căminului T20 şi deci îi sunt aplicabile dispoziţiile legii, respectiv art. 10(2).

Instanţa de fond a omis să reţină acest aspect şi să aibă în vedere faptul că reclamanţii sunt îndreptăţiţi numai la măsurile reparatorii în mod expres prevăzute de lege.

Mai mult decât atât, instanţa de fond, deşi face trimitere la sentinţa civilă nr. 1019/2004 pronunţată de Tribunalul Iaşi, definitivă şi irevocabilă, în mod curios dispune contrar efectelor hotărârii judecătoreşti, intrate în puterea lucrului judecat.

Prin sentinţa civilă nr. 1019/2004, Tribunalul Iaşi a dispus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent prevăzute de art. 11 alin. 8 din Legea nr. 10/2001, statuând că „reclamanţii C. N. şi H. M. sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii prin echivalent în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, măsuri reparatorii enumerate expres şi limitativ de art. 11 alin. 8 din aceeaşi lege şi anume acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau în acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, în funcţie de opţiunea persoanei îndreptăţite şi nu sunt îndreptăţiţi la despăgubiri băneşti, întrucât legea nu prevede această măsură reparatorie pentru situaţia reclamanţilor” (pag. 3 alin. 3 din sentinţa civilă nr. 1019/2004 a Tribunalului Iaşi).

Pornind de la considerentele hotărârii judecătoreşti, universitatea nu a făcut altceva decât să dea curs dispoziţiilor acesteia prin decizia nr. 1873/2006 în limita celor dispuse de instanţă.

Solicită apelanta să se constate că instanţa de fond era îndreptăţită să verifice cel mult dacă universitatea în limita prevederilor legale a dat o corectă aplicare hotărârii judecătoreşti în sensul emiterii unei noi decizii de soluţionare a notificării astfel cum a dispus instanţa de judecată şi nicidecum să o cenzureze, nefiind instanţă de control judiciar.

Mai mult decât atât, din lecturarea considerentelor hotărârii apelate reiese fără drept de tăgadă că prima instanţă a reţinut că în cauză operează autoritatea de lucru judecat şi cu toate acestea în mod cu totul curios se pronunţă cu încălcarea acestui principiu, contrar propriilor concluzii, cenzurând o altă hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat, conferind reclamanţilor măsuri reparatorii ce exced cadrului legal.

În ceea ce priveşte capătul de cerere al reclamanţilor cu privire la obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată, acesta trebuia respins întrucât universitatea nu are culpă procesuală.

Prin întâmpinare, intimaţii C. N. şi H. M. au solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, susţinând că în fapt apelanta îşi invocă propria culpă, prevalându-se de decizia nr. 1873/31.10.2006.

Au arătat intimaţii că instanţa de fond a soluţionat cauza în mod temeinic şi legal, pornind de la constatarea imposibilităţii intimaţilor de a-şi recupera pretenţiile de la apelanta deţinătoare a bunurilor lor.

Instanţa de fond nu a încălcat, în opinia intimaţilor, autoritatea de lucru judecat, menţiunile sale referitoare la sentinţa civilă nr. 1019/2004 vizând doar trimiterea la litigiul iniţial, prin care s-au recunoscut intimaţilor drepturile pretinse în temeiul Legii nr. 10/2001.

Nu s-au administrat probe în apel.

Apelul este întemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse.

Prin sentinţa civilă nr. 1019/10.12.2004 a Tribunalului Iaşi, rămasă definitivă şi irevocabilă, s-a dispus restituirea către reclamanţi a imobilului teren situat în Iaşi, str. M.D. nr. 16, în suprafaţă de 565,58 m.p. prin măsuri reparatorii prin echivalent, prevăzute de art. 11 alin. 8 din Legea nr. 10/2001.

Aşa cum se arată în considerentele hotărârii, aceste măsuri reparatorii, enumerate expres şi limitativ de lege, sunt acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau de acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital. Se precizează totodată că reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi la despăgubiri băneşti întrucât legea nu prevede această posibilitate.

Curtea constată că decizia nr. 1873/31. 10. 2006 emisă de apelantă, contestată în prezenta cauză, a fost dată în aplicarea sentinţei civile arătate mai sus şi în temeiul modificărilor aduse Legii nr. 10/2001 prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005 ce reglementează regimul de stabilire şi plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv de stat.

Astfel, prin această decizie s-a respins cererea de acordare a măsurilor reparatorii sub formă de despăgubiri băneşti şi s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale (Titlul VII din Legea nr. 247/2005).

Având în vedere că sentinţa civilă nr. 1019/2004 a Tribunalului Iaşi, ce a stat la baza emiterii deciziei contestate, nu prevedea obligarea pârâtei la plata despăgubirilor băneşti, ci la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în conformitate cu prevederile art. 11 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 (titluri de valoare nominală sau acţiuni) Curtea constată că în mod greşit instanţa de fond a admis contestaţia şi a anulat dispoziţia emisă de pârâtă.

Aşa cum rezultă din motivarea contestaţiei, contestatorii sunt nemulţumiţi de respingerea cererii de acordare a despăgubirilor băneşti pentru imobilul teren preluat abuziv. Însă chiar hotărârea judecătorească invocată în sprijinul cererii lor precizează în mod expres faptul că reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi la despăgubiri băneşti, ci la măsuri reparatorii prin echivalent.

Pentru aceste considerente, constatând apelul fondat, instanţa îl va admite urmând ca în temeiul dispoziţiilor art. 296 C. pr. civ. să schimbe în tot hotărârea apelată şi să respingă contestaţia.

Având în vedere soluţia pronunţată în apel precum şi prevederile art. 274 C. pr. civ. instanţa va respinge cererea intimaţilor privind obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.

Domenii speta

Spete similare