În cazul în care terenul a fost expropriat în vederea construirii unor blocuri de locuinţe, iar în prezent acest teren este afectat de conducte subterane aferente reţelei de termoficare destinată altor blocuri de locuinţe, scopul exproprierii a fost atins.
Reclamanta M.R. a chemat în judecată Municipiul B. şi Regia autonomă de administrare a patrimoniului locativ din localitatea respectivă, solicitând retrocedarea unui teren în suprafaţă de 803,61 m.p., care au aparţinut autorilor ei, preluat în proprietatea statului prin Decretul de expropriere nr. 421/1982, prevalându-se de art. 35 din Legea nr. 33/1994, cu motivarea că scopul exproprierii nu a fost atins fiindcă terenul este liber.
Tribunalul Botoşani, prin sentinţa civilă nr. 562 din 5 aprilie 2006, i-a respins ca nefondat acţiunea, cu o dublă motivare, şi anume , pe de o parte , pentru că această lege nu retroactivează; pe de altă parte, pentru că subteranul acestui teren este în prezent afectat de reţeaua de termoficare aferentă blocurilor de locuinţe edificate în zonă.
Apelul reclamantei este nefondat.
Este vorba de o acţiune de retrocedare, promovată de reclamantă în temeiul art. 35 din Legea nr. 33/1994, în legătură cu un imobil trecut în proprietatea statului pentru o cauză de utilitate publică ( edificare bloc locuinţe).
Principiul neretroactivităţii legii civile este consacrat de art. 15(2) din Constituţie şi art. 1 din Codul civil.
Illo tempore( 1982), în vigoare era Decretul Consiliului de Stat nr. 467/1979 privind evaluarea construcţiilor, terenurilor şi plantaţiilor ce se preiau, cu plată, în proprietatea statului prin expropriere sau în alte cazuri prevăzute de lege, care nu conţine o reglementare similară celei din textul citat( art. 35 din Legea nr. 33/1994 ).
Pe de altă parte, în speţă, exproprierea contestată şi-a produs efectele juridice de vreme ce terenul pe care nu s-a edificat blocul de locuinţe este afectat de reţeaua de termoficare destinată altor blocuri de locuinţe.
( Curtea de Apel Suceava - secţia civilă, decizia nr. 210 din 20 septembrie 2006)
Curtea de Apel București
Amânarea şi întreruperea executării pedepsei. Cazul prevăzut de art. 453 lit. b) C. pr. pen. Posibilitatea aplicării în cazul condamnaţilor bărbaţi. Înlăturarea discriminării
Curtea de Apel Pitești
DIVORŢ. PĂSTRAREA NUMELUI DOBÂNDIT PRIN CĂSĂTORIE.
Tribunalul Iași
Revizuire, în cazul hotărârilor CEDO, a sentinţei penale prin care s-a respins ca nefondată plângerea formulată împotriva soluţiei de netrimitere în judecată
Tribunalul Satu Mare
Cod procedură penală. Contestaţia privind durata procesului (faza de urmărire penală). Momentul de început al curgerii termenului de un an.
Judecătoria Vălenii de Munte
EMITERE ORDIN DE PROTECŢIE