Contestaţie în anulare. motiv întemeiat pentru admiterea acesteia.

Decizie 923 din 17.12.2009


CONTESTAŢIE ÎN ANULARE. MOTIV ÎNTEMEIAT PENTRU ADMITEREA ACESTEIA.

C.pr.pen., art. 386 alin. 1 lit. b

Împrejurarea că la data soluţionării recursului contestatorii au fost în imposibilitate de a se prezenta învederând că  au fost prezenţi într-o altă cauză, la o altă instanţă de judecată, iar instanţa de recurs nu a dat eficienţă cererii dovedită a acestora de a se amâna cauza, trebuie pusă pe acelaşi plan cu ipoteza prevăzută de art. 366 alin. 1 lit. d C.pr.pen. fiind un motiv de admitere a căii extraordinare a contestaţiei în anulare.

Decizia penală nr. 923, din 17.12.2009.

Prin decizia penală nr. 655 din 8 octombrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti s-a respins, ca nefondat, recursul revizuenţilor V.Ş., V.S.S. şi C.F.D. declarat împotriva deciziei penale nr. 69 din 4 mai 2009 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa şi sentinţei penale nr. 221 din 24 februarie 2009 a Judecătoriei Moreni.

În motivarea deciziei, instanţa de recurs a reţinut că reformarea hotărârilor penale intrate în puterea lucrului judecat se poate solicita pe calea revizuirii în limitele calităţii procesuale de la data judecării fondului şi dacă se invocă fapte ori împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.

Se reţine că împrejurările invocate de revizuenţi, respectiv decizia Curţii Constituţionale nu poate constitui o împrejurare nouă care să determine schimbarea soluţiei de condamnare iar în calea de atac a revizuirii nu este posibilă readministrarea probelor sau reinterpretarea probatoriului existent.

Împotriva acestei decizii numiţii V.Ş., V.S.S. şi C.F.D. au formulat contestaţie în anulare prin cererea înregistrată la data de 16 octombrie 2009.

Prin încheierea din 19 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti s-a admis în principiu cererea formulată şi s-a fixat termen pentru judecarea pe fond a contestaţiei, cu motivarea că cererea este făcută în termenul prev. de art. 388 C.pr.pen., că motivul pe care se întemeiază este unul din cele înscrise sub art. 386 din acelaşi cod şi că în sprijinul contestaţiei se invocă dovezi care sunt la dosar, respectiv cererea de acordare a unui nou termen de judecată a recursurilor şi încheierea de şedinţă a Judecătoriei Moreni.

Curtea, examinând pe fond contestaţia în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 386 alin.1 lit. b) C.pr.pen., a constatat că este fondată, urmând a fi admisă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 386 alin.1 lit. b) C.pr.pen. împotriva hotărârilor definitive se poate face contestaţie în anulare când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare.

Din actele şi lucrările dosarului nr. 2688.1/262/2008 se constată că recursurile declarate de revizuenţi au fost soluţionate la data de 08 octombrie 2009, deşi prin cererea aflată la fila 21 recurenţii au solicitat acordarea unui nou termen de judecată deoarece nu se pot prezenta la termenul fixat, fiind citaţi într-o altă cauză la Judecătoria Moreni.

Având în vedere că la data soluţionării recursului contestatorii au fost în imposibilitate de a se prezenta întrucât au fost citaţi într-o altă cauză, respectiv în dosarul nr. 1148/262/2009 al Judecătoriei Moreni, unde au fost prezenţi conform încheierii de şedinţă din data de 8 octombrie 2009 a Judecătoriei Moreni, aflată la fila 4 dosar recurs şi că instanţa de recurs a omis să dea eficienţă solicitării acestora de amânare a cauzei aşa cum au cerut în scris, încălcându-li-se în acest mod dreptul la un proces echitabil prev. de art. 6 din Convenţie, Curtea a constatat că pe fond cererea de contestaţie în anulare este întemeiată, motiv pentru a admis-o, a desfiinţat decizia penală atacată, fixând termen pentru rejudecarea recursurilor.