Omor. Lovituri cauzatoare de moarte. Deosebiri

Fapta inculpatului de a-i aplica victimei mai multe lovituri cu un scaun în zona capului, lovituri care au condus la decesul victimei, constituie infracţiunea de omor şi nu cea de lovituri cauzatoare de moarte, întrucât inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide chiar dacă nu este vorba de intenţie directă a acestuia, deoarece chiar dacă prin loviturile aplicate nu a urmărit moartea victimei, a acceptat producerea acestui rezultat.

Prin sentinţa penală nr.302/27.11.2008 Tribunalul Mureş a condamnat pe inculpatul V.A. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174, 175 lit. c Cod penal la pedeapsa de 17 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de 8 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal.

În baza art. 88 Cod penal a scăzut din durata pedepsei închisorii durata reţinerii pe 24 de ore din data de 21.04.2008 şi durata arestării din data de 22.04.2008 până la zi.

In conformitate cu prev. art. 71 Cod penal a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei principale drepturile prev. de art. 64 lit. a, b Cod penal.

In baza art. 350 raportat la art. 148 lit. 1,  160 ind. b alin. l, 3 şi art. 300 ind. 2 Cod procedură penală a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive şi a menţinut această măsură faţă de inculpat.

In baza art. 14, 17, 346 Cod procedură penală a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de Ministerul Public din oficiu, în favoarea minorilor V. R, V. D. F, V.C. R. şi V. J. .

In baza art. 118 lit. b Cod penal a dispus confiscarea de la inculpat a corpurilor delicte trimise instanţei alăturat dosarului Parchetului şi păstrate la grefa Tribunalului Mureş, constând într-un scaun de plastic de culoare albă, cu două picioare rupte, ambalate separat.

In baza art. 191 alin. l Cod procedură penală a obligat inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că, prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului V.A, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 174,175 lit. c Cod penal.

In motivarea rechizitoriului s-a arătat că în data de 19.04.2008 inculpatul 1-a ucis pe tatăl său, victima V. A. senior, prin aplicarea unor lovituri repetate cu un scaun de plastic, la domiciliul comun din com. Aluniş.

Instanţa 1-a audiat pe inculpat, care a recunoscut aplicarea loviturilor, dar a arătat că a făcut-o, fiind speriat, de gestul tatălui său de a încerca să îl lovească cu un cuţit.

Având în vedere şi declaraţiile inculpatului date la urmărirea penală, în măsura în care se coroborează cu ansamblul probelor dosarului, instanţa a reţinut ca fiind cert că inculpatul este cel care a aplicat tatălui său, loviturile care au dus la moartea acestuia, toate rezultând, în principal, din declaraţiile inculpatului şi martorilor D. A. A. şi V. R.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a constatat că inculpatul şi tatăl său locuiau singuri la domiciliul din com. Aluniş, după plecarea mamei inculpatului, împreună cu cei patru fraţi minori ai acestuia, din cauza comportamentului violent al victimei. Pe fondul consumului de alcool, între cei doi au avut loc în mai multe rânduri conflicte, iar unul dintre acestea s-a întâmplat şi în data de 19.04.2008, când inculpatul s-a întors acasă după ce a consumat bere la un restaurant din Aluniş cu mai mulţi prieteni, între care martorul D.A. La un moment dat, între inculpat şi tatăl lui a avut loc o altercaţie, în cursul căreia inculpatul a aplicat mai multe lovituri tatălui său cu un scaun de plastic, în zona capului şi antebraţului. Loviturile au cauzat victimei fractura piramidei nazale, o dilacerare (ruptură) cerebrală şi mai multe hematoame, plăgi şi echimoze. Mai apoi, inculpatul a părăsit locuinţa şi s-a reîntâlnit cu martorul D. A.

Victima a fost găsită a doua zi culcată în pat (f.l ds.urm. pen.), a fost transportată la spital, unde a decedat în data de 21.04.2006.S-a constatat că între loviturile primite şi deces există raport direct de cauzalitate, conform raportului de autopsie.

In ce priveşte apărarea inculpatului, instanţa reţine că din probele dosarului nu rezultă că acesta s-a aflat în stare de legitimă apărare sau de provocare. Declaraţiile inculpatului sunt oscilante sub acest aspect. La urmărire penală declara iniţial (f. 18) că a lovit fiindcă tatăl său nu înceta să îl ameninţe, chiar după ce i-a luat briceagul din mână. Apoi (f. 31), a susţinut că, după ce i-a luat briceagul, tatăl său a venit spre el ameninţându-1 cu pumnii, 1-a şi lovit de două ori cu pumnii, moment în care, a luat scaunul şi i-a aplicat două-trei lovituri peste cap şi piept. In fine, în declaraţia dată instanţei, ca şi în memoriile scrise depuse la dosar în cursul judecăţii, inculpatul îşi aminteşte că, după ce a fost deposedat de briceag, tatăl lui a luat din nou acea armă, a încercat să îl înjunghie, şi în aceste împrejurări, a fost nevoit să îl lovească, iar fractura craniană s-a putut produce când tatăl său a căzut pe pat.

Pe lângă împrejurarea că sunt contradictorii între ele, declaraţiile inculpatului nu sunt în concordanţă cu raportul de autopsie, care a  constatat numeroase leziuni în zona craniului victimei, inclusiv o lovitură în zona occipitală, şi în zona antebraţului şi mâinii drepte, toate produse prin lovire directă şi nu prin cădere pe o suprafaţă dură, indicând aşadar, că inculpatul i-a aplicat tatălui său lovituri numeroase şi puternice la cap, că a continuat să lovească şi după ce tatăl lui s-a întors cu spatele, că victima şi-a folosit antebraţul drept pentru a se apăra.

Ipoteza provocării este contrazisă şi de anumite declaraţii ale martorilor: D. A. a arătat că inculpatul îl bătuse şi cu trei săptămâni înainte pe tatăl său, iar V. R. a mai văzut-o lovită pe victimă, şi aceasta, după ce iniţial a spus că o doare măseaua, a recunoscut că a fost bătută de fiul ei.

După altercaţie, inculpatul nu prezenta semne de violenţă (aşa cum rezultă din declaraţia martorului D.A.), astfel rezultă că, dacă au existat, ameninţările victimei nu s-au concretizat.

Din cele mai sus expuse, mai rezultă că, date fiind numărul şi intensitatea loviturilor vizate, inculpatul a acţionat cu intenţia, chiar şi indirectă, de a ucide.

In drept, fapta inculpatului de a-i aplica tatălui său, în cursul unei altercaţii, lovituri în zona capului, cu urmarea morţii acestuia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 174,175 lit. c Cod penal.

Instanţa de fond a avut în vedere, la individualizarea pedepsei, criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal, între care faptul că inculpatul şi-a ucis tatăl, comportamentul procesual al inculpatului, care a recunoscut, dar cu rezerve, comiterea faptei, şi împrejurările care reies din referatul de evaluare şi din declaraţiile martorilor, nu a mai fost condamnat, dar a mai comis fapte de lovire sau alte violenţe, pe fondul consumului de alcool. Pe de altă parte, instanţa a avut în vedere şi faptul că şi victima era o persoană violentă, care a contribuit şi ea, cel mai probabil, la conflict, şi declaraţia martorului audiat în circumstanţiere, Z. J, care a arătat că inculpatul 1-a ajutat în mai multe rânduri la muncă.

Pentru toate aceste motive, instanţa i-a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii în limitele speciale, având în vedere prev. art. 175 Cod penal, i-a aplicat şi pedeapsa complementară. De asemenea, în conformitate cu disp. art 71 Cod penal şi ale deciziei penale nr. LXXIV (74) din 5 noiembrie 2007 a Secţiilor Unite ale înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, i-a interzis inculpatului drepturile prev de art 64 lit. a,b Cod penal pe durata executării

pedepsei principale. Instanţa a avut în vedere oportunitatea interzicerii acestor drepturi în cazul unui inculpat care a dat dovadă în mod repetat de o conduită antisocială şi a comis o infracţiune deosebit de gravă, precum inculpatul din cauză.

In baza art. 88 Cod penal a scăzut din pedeapsa închisorii aplicată durata reţinerii pe 24 de ore şi a arestării.

Văzând prev. art. 350 raportat la art. 148 lit.h, 160 ind. b alin. l, 3 şi art. 300 ind. 2 Cod procedură penală a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive şi a menţinut această măsură faţă de inculpat.

Cu privire la latura civilă, a reţinut că fosta concubină a victimei, R. E. şi copiii minori ai celor doi, V. R, V. D. F, V. C. R. şi V. J, nu au pretenţii civile şi au arătat că victima nu contribuia la întreţinerea lor şi nu au suferit vreun prejudiciu în urma decesului ei.

 Instanţa de fond a mai reţinut că  Ministerul Public a exercitat din oficiu acţiunea civilă, conform art. 17 Cod procedură penală. La ultimul termen a precizat că obiectul acţiunii civile constituie obligarea inculpatului la o rentă lunară pentru minori, raportată la venitul minim pe economie  şi că, potrivit art. 17 Cod procedură penală, instanţa trebuia să se pronunţe şi din oficiu asupra reparării pagubei şi daunelor, dacă persoana vătămată este minor. Totuşi, consideră că şi în acest caz, obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile, trebuiau îndeplinite condiţiile  răspunderii civile. Să existe un prejudiciu, acesta să fie cert şi să se afle în legătură de  cauzalitate cu fapta inculpatului. Aceste condiţii nu sunt întrunite în prezenta cauză, deoarece victima nu contribuia la întreţinerea copiilor săi, aceştia din urmă au trebuit să plece de acasă, pentru a nu mai fi abuzaţi de tatăl lor.

Prin încheierea penală nr.303/12.12.2008, Tribunalul Mureş a dispus în temeiul art.195 Cod pr.penală, îndreptarea erorii materială strecurată în sentinţa penală nr.303/27.11.2008, a Tribunalului Mureş, în dosarul nr.4098/2008, în sensul că, în mod eronat, s-a trecut art.148 lit.h Cod pr.penală, corect fiind art.148 lit.f Cod pr.penală.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, a declarat apel inculpatul, care solicită admiterea apelului şi reducerea pedepsei aplicate.

În motivarea apelului inculpatul arată că nu  avut intenţia să suprime viaţa victimei, având o afectivitate  de nedescris faţă de aceasta, însă victima, care era tată său, era extrem de violent şi agresiv, alungându-şi soţia şi cei patru copii.

Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate, prin prisma motivelor de apel şi în conformitate cu disp.art.378 rap. la art.371 Cod pr.penală, Curtea apreciază că apelul este fondat pentru următoarele considerente:

Cu privire la starea de fapt şi de drept prima instanţă, în baza probelor administrate atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii, a făcut o apreciere corectă, astfel că sub acest aspect hotărârea nu comportă nici un fel de discuţie.

Totuşi, instanţa de fond a făcut o apreciere greşită cu privire la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului.

Potrivit art.72 alin.1 Cod penal, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social  al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În cursul judecării apelului, Curtea a audiat doi martori, vecini cu familia inculpatului, care au declarat că victima, respectiv tatăl inculpatului, era un om extrem de violent, beţiv, a avut patru neveste şi 10 copii pe care i-a bătut şi alungat de acasă, iar pe inculpat, îl bătea în mod regulat, încă de când acesta era în clasa a I-a, îi lua toţi banii pe care îi câştiga şi îi dădea pe băutură (f.44, 45 dosar apel).

De asemenea, şi martorul Z. J, audiat în faţa primei instanţe (f.85), a declarat că victima consuma frecvent băuturi alcoolice şi îşi teroriza familia, de multe ori aceştia dormind în gară.

Astfel, având în vedere că inculpatul nu a mai fost condamnat, a recunoscut că a lovit victima încă de la începutul declanşării urmării penale, precum şi declaraţiile martorilor Z. J, D.G. şi D. I, care au arătat că victima era extrem de violentă şi îşi bătea în mod regulat familia şi doar printr-o întâmplare inculpatul nu a devenit el însuşi victimă, instanţa de control judiciar a apreciat că în cauză pot fi reţinute în sarcina inculpatului circumstanţele atenuate prev. de art.74 lit.a şi c Cod pr.penală, inculpatul putând fi considerat o victimă a mediului social în care a trăit, astfel că în baza art.76 lit.a Cod penal, instanţa a redus pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat de la 17 ani închisoare la 12 ani închisoare.

La termenul de judecată din 06.02.2009, avocatul ales al inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor calificat, prev. de art.174 alin.1 lit.c Cod penal în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prev. de art.183 Cod penal.

Curtea a apreciat că cererea de schimbare a încadrării juridice nu este fondată pentru următoarele considerente:

Infracţiunea de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte este o infracţiune praeterintenţionată. Lovirea sau fapta de vătămare corporală se săvârşeşte cu intenţie, iar urmarea mai gravă produsă – moartea victimei – are loc din culpa subiectului. Cu alte cuvinte, făptuitorul îşi dă seama şi vrea să lovească victima sau să-i producă o vătămare corporală, dar nu urmăreşte şi nici nu acceptă posibilitatea producerii morţii victimei, dar dacă totuşi acest rezultat se produce, el nu va atrage răspunderea penală a subiectului în baza art.183 Cod penal, decât dacă acesta a avut, în  raport cu rezultatul mai grav, poziţia subiectivă a culpei, fie în modalitatea uşurinţei, fie în modalitatea neglijenţei.

În speţă, fapta inculpatului de a-i aplica victimei mai multe lovituri cu un scaun, în zona capului, scaun care în urma loviturilor s-a şi rupt, lovituri care au condus la decesul victimei, constată intenţia inculpatului de a ucide, chiar dacă nu este vorba de intenţie directă, poate fi reţinută intenţia indirectă a acestuia, deoarece chiar dacă prin loviturile aplicate nu a urmărit moartea victimei, a acceptat producerea acestui rezultat.

În cauză nu sunt aplicabile nici disp.art.73 lit.b Cod penal, privind starea de provocare, deoarece aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, inculpatul a aplicat lovituri victimei după ce i-a luat cuţitul din mână, astfel că nu se afla sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii.

La data de 05.02.2008, Spitalul Clinic de Urgenţă Tg.Mureş a depus la dosarul cauzei o cerere de constituire de parte civilă, pe care instanţa, urmează să o respingă, ca tardivă, pe considerentul că potrivit art.15 alin.2 Cod pr.penală, constituirea de parte civilă se poate face în tot cursul urmării penale, precum şi în faţa instanţei de judecată până la citirea actului de sesizare, ori această cerere a fost făcută în apel.

Faţă de considerentele expuse, Curtea în baza art.379 pct.2 lit.a Cod pr.penală, a admis apelul inculpatului, a desfiinţat parţial hotărârea atacată şi, rejudecând cauza, a redus pedeapsa aplicată inculpatului de la 17 ani închisoare la 12 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de omor calificat prev. de art.174 , 175 lit.c Cod penal.

În baza art.383 rap.la art.350 Cod penal, instanţa a menţinut inculpatul în stare de arest preventiv, deoarece temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării inculpatului impun în continuarea privarea de libertate a acestuia.

În baza art.381 alin.1 Cod pr.penală, instanţa a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive începând cu data de 17.11.2008 până la zi.

De asemenea, pentru considerentele arătate mai sus, instanţa a respins ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpat şi ca tardivă cererea de constituire de parte civilă a Spitalului Clinic de Urgenţă Tg.Mureş.

În baza art.192 alin.3 Cod pr.penală cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.

Domenii speta

Spete similare