Pretentii comercilale

Pe  rol  fiind  soluţionarea  recursului  declarat  de recurenta  reclamantă  SC P & P SRL,  împotriva  sentinţei  civile nr.  5556/12.05.2011  pronunţată  de  Judecătoria  Braşov în  dosar  nr. 20948/197/2010  în  contradictoriu  cu  intimata-pârâtă SC M. SRL, având ca obiect pretenţii.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă pentru recurenta  reclamantă SC P & P SRL avocat  R. K.  I. în  substituire  pentru avocat C.  N.,  şi avocat V. A. V. pentru intimata-pârâtă  SC M. SRL

Procedura de  citare  este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier  după care ;

Reprezentanta convenţională a recurentei-reclamante depune la dosar împuternicire avocaţială.

Reprezentanta convenţională a intimatei-pârâte  depune la dosar împuternicire avocaţială.

Reprezentantele convenţionale a părţilor arată că nu mai au alte cereri de formulat şi probe de solicitat.

Nemaifiind alte cereri de formulat şi probe de solicitat, instanţa, în baza dispoziţiilor art. 150 Cod procedură civilă, declară  închise dezbaterile şi acordă cuvântul pe recurs.

Reprezentanta convenţională a recurentei-reclamante solicită admiterea recursului pentru motivele prezentate. Cu cheltuieli de judecată. Arată că nu există nici o dovadă care să conducă la concluzia că pârâta a fost în imposibilitate de a se folosi de toate cele şase locuri de parcare. Au depus la dosar planşe fotografice, care se referă la şapte situaţii în care alte maşini decât cele ale pârâtei au fost parcate pe locurile acesteia. Aceste planşe au fost transmise de recurentă primăriei pentru aplicarea sancţiunii contravenţionale, deoarece SC P & P SRL nu este autorizată să aplice sancţiuni. Cu privire la excepţia de neexecutarea contractului, pârâta s-a angajat să plătească în avans parcare, obligaţie de care nu s-a achitat. Pârâta a semnat şi ştampilat facturile emise. Dacă n u era mulţumită pârâta nu accepta şi cea de a doua factură fără a face nici o obiecţie pe factură sau în orice alt mod.

Reprezentanta convenţională a intimatei-pârâte solicită respingerea recursului şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca temeinică şi legală. Cu cheltuieli de judecată. Planşele foto depuse la dosar de către recurentă arată că au fost în imposibilitate de a parca pe locurile de parcare şi deşi instanţa le-a pus în vedere să depună toate planşele foto, au depus doar câteva planşe trunchiate. Punerea la dispoziţia beneficiarului a locurilor de parcare implica rezervarea şi asigurarea vacanţei locurilor de parcare. În ceea ce priveşte excepţia de neexecutarea contractului arată că defectele calitative ale prestaţiei fiind atât de mari, lipsesc de efect întreg contractul.

Faţă de actele şi lucrările dosarului, instanţa rămâne în pronunţare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului de faţă, reţine că:

Prin sentinţa civilă nr.5556 din data de 12.05.2011 Judecatoria Braşov a respins acţiunea formulată de reclamanta SC P&P SRL, în contradictoriu cu parata SC M. SRL, ca fiind neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Între părţi s-a încheiat la data de 28.05.2009 contractul nr. 369/2009, reclamanta având calitatea de prestator, iar pârâta de beneficiar, contract prin care prima se obligă să pună la dispoziţia celei de-a doua un număr de şase locuri de parcare situate pe str. N. B. din Brasov, zilnic, în intervalul orar 8-20, de luni până sâmbătă.

Durata contractului a fost stabilită ca fiind în perioada 08.06.2009-08.06.2010, iar valoarea totală a acestuia la suma de 32.940 lei, respectiv 2.745 lei  lunar.

Potrivit art. 5 din contract, plata se va face anticipat, în lei, în 12 tranşe lunare până la data de 5 a lunii.

Potrivit art. 5.3, întârzierea efectuării plăţilor datorate, atrage după sine penalizări de 0,5 % pe zi pentru primele 15 zile, după care contractul se reziliază fără notificare prealabilă.

In baza contractului s-au emis doua facturi fiscale, respectiv nr. 24032/10.06.2009 aferentă serviciilor prestate în luna iunie, si nr. 24320/ 03.07.2009 aferentă serviciilor prestate în luna iulie.

La data de 06.08.2009  reclamanta remite pârâtei adresa nr. 409/06.08.2009, prin care aduce la cunoştinţa acesteia că, începând cu data de 03.08.2009 contractul încheiat între părţi este reziliat, datorită faptului că nu s-au achitat cele două facturi emise anterior.

Pârâta, ca răspuns la adresa menţionată, emite adresa de la f. 23, prin care arată faptul că a fost în imposibilitate de a se folosi de cele şase locuri de parcare încă din prima zi a contractului, deoarece acestea erau ocupate de alte persoane, şi mai arată ca este de acord cu rezilierea contractului, iar în ceea ce priveşte cele două facturi, solicită stornarea acestora, deoarece nu a beneficiat nici o clipă de aceste servicii.

S-a mai arătat ca cea de-a doua factură a fost semnată din eroare de către reprezentantul societăţii pârâte, acesta fiind de bună credinţă şi crezând că reclamanta îşi va îndeplini obligaţiile.

In speţă părţile au încheiat un contract sinalagmatic, a cărui specificitate o reprezintă reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor părţilor, în sensul că fiecare parte s-a obligat numai în considerarea prestaţiei celeilalte părţi.

De aceea, dacă una din părţile contractante pretinde ca cealaltă parte sa îşi îndeplinească obligaţiile înainte ca aceasta sa-şi fi executat obligaţiile sale aceasta din urmă poate să îi opună excepţia de neexecutare, adică amânarea executării propriei obligaţii până la îndeplinirea obligaţiei de către partea care nu le-a executat şi care pretinde, nejustificat, îndeplinirea obligaţiei.

Situaţia din speţă implică o ipoteză parţial diferită.

Astfel, reclamanta pretinde îndeplinirea obligaţiei de plată a chiriei pentru perioada scursă de la data naşterii contractului şi până la data de 31.07.2010, în baza celor două facturi fiscale emise.

Insă, din probele administrate în cauză a rezultat că reclamanta însăşi nu şi-a îndeplinit corespunzător obligaţiile asumate, respectiv nu a pus la dispoziţia pârâtei locurile de parcare conform contractului încheiat.

Astfel, deşi aceasta a susţinut pe parcursul procesului că şi-a îndeplinit obligaţiile în sensul că a predat aceste locuri pârâtei la momentul încheierii contractului, împreună cu indicatoare mobile care să semnalizeze rezervarea acestora, precum şi faptul că nu era obligată să asigure paza acestor locuri, aceasta revenind pârâtei, instanţa reţine că, dimpotrivă, obligaţia reclamantei nu consta dintr-o predare a locurilor la momentul încheierii contractului ( obligaţie uno icu in viziunea reclamantei ), ci, conform art. 2.1 din contract, obiectul obligaţiei prestatorului l-a constituit “ punerea la dispoziţia beneficiarului a 6 locuri de parcare zilnic, în intervalul orar 8-20, de luni până sâmbătă”, adică o obligaţie cu executare succesivă, pe care reclamanta nu a îndeplinit-o, aşa cum a rezultat din declaraţiile martorilor audiaţi.

Se consideră faptul că o neexecutare poate fi totală nu numai dacă nu se execută nimic din obligaţiile asumate, dar şi dacă defectele calitative ale prestaţiei sunt atât de mari încât lipsesc prestaţia de orice valoare economică sau interes pentru creditor.

Ori, martorul propus de pârâtă a arătat că au fost în imposibilitate de a se folosi de locurile de parcare deoarece acestea erau în cea mai mare parte ocupate de către alte persoane, iar martorul reclamantei a arătat ca aceasta nu avea competenţe de a dispune ridicarea autoturismelor parcate pe locurile rezervate de pârâtă, ci doar, eventual sancţionarea acestor persoane, fiind depuse şi planşe foto în acest sens.

Drept urmare, instanţa reţine că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate, şi nici nu şi le mai poate îndeplini, prin natura lor ( nu mai poate pune la dispoziţie locurile de parcare pentru trecut)  pentru perioada solicitată, astfel încât echilibrul contractual exprimat prin reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor este rupt, obligaţia pârâtei de a plăti contravaloarea locurilor de parcare pentru această perioadă neavând cauză juridică.

Instanţa mai reţine faptul că ne aflăm într-o situaţie atipică faţă de condiţiile generale arătate în doctrină ale invocării excepţiei de neexecutare, în sensul că una din condiţii o reprezintă împrejurarea că raportul contractual să presupună executarea reciprocă a obligaţiilor în mod simultan, situaţie care nu se regăseşte în speţă, deoarece obligaţia de plată a chiriei potrivit clauzelor contractuale se face până la data de 5 ale lunii pentru luna respectivă, iar obligaţia de punere la dispoziţie a locurilor de parcare era cu executare succesivă şi viza toata luna respectivă, în intervalul de timp menţionat.

Insă, dacă privim raporturile dintre părţi prin prisma reciprocităţii şi interdependenţei raporturilor juridice ce caracterizează contractele sinalagmatice, dar şi din perspectiva principiului bunei credinţe ce guvernează raporturile civile, la acest moment, nu se poate admite acţiunea reclamantei.

In acest context, se remarcă că, notificarea de reziliere a contractului depusa la f. 38, emisă de reclamantă în baza pactului comisoriu unilateral de gradul IV cuprins în clauza contractuală de la art. 5.3 este lipsită de efecte, deoarece, chiar dacă s-a prevăzut în favoarea reclamantei un astfel de pact în contract şi care nu mai face necesară intervenţia instanţei în ceea ce priveşte rezilierea contractului, instanţa poate verifica daca erau îndeplinite condiţiile pentru a se dispune rezilierea.

Ori, aceste condiţii nu erau îndeplinite, deoarece reclamanta nu îşi îndeplinise ea însăşi obligaţiile contractuale, fiind astfel exclusă de la invocarea, în favoarea sa, a pactului comisoriu, una din condiţiile invocării rezilierii fiind ca partea care o invoca să îşi fi executat obligaţiile.

Ori, şi dacă privim lucrurile din aceasta perspectivă, acţiunea nu este admisibilă, deoarece reclamanta nu poate cere retroactiv executarea obligaţiei, atâta vreme cât nu şi-a îndeplinit-o pe a sa.

In ceea ce priveşte faptul că pârâta a acceptat facturile emise, instanţa reţine faptul că acest fapt nu are relevanţă în speţă, deoarece izvorul obligaţiilor dintre părţi este contractul încheiat, şi, după cum s-a arătat, facturile trebuiau achitate anticipat, iar executarea obligaţiei prestatorului era ulterioară. Acceptarea facturilor nu semnifică achitarea lor dacă nu există cauza juridică.

Faţă de toate aceste considerente instanţa a respins acţiunea formulată ca fiind neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs în termen legal reclamanta SC P&P SRL, prin care a solicitat admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinţei recurate şi admiterea acţiunii, aşa cum a fost formulată; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, recurenta a arătat următoarele:

Instanţa de fond a interpretat greşit relaţiile contractuale intervenite între părţi şi probele administrate în cauză.

Ordinea îndeplinirii obligaţiilor asumate de părţi începea cu plata preţului contractului, aferent primei luni contractuale, obligaţie ce trebuia îndeplinită de către pârâta SC M. SRL, astfel cum prevăd dispoziţiile pct.5.1 din contract.

Prin urmare, în cauză nu se putea opune excepţia de neexecutare a contractului, de vreme ce partea care o invocă este în culpă, în sensul că nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută în contract, asumată, de altfel, şi prin semnarea facturii.

Pârâta nu a produs nici o dovadă incontestabilă cu privire la faptul că recurenta reclamantă nu şi-a îndeplinit propriile obligaţii asumate prin contract.

Pârâta vorbeşte pentru prima dată despre faptul că este nemulţumită de serviciile prestate de reclamantă doar după ce, la data de 06.08.2009, prin adresa nr.409, i se notifică rezilierea contractului pentru neplata preţului şi i se reaminteşte că are obligaţia să plătească cele două facturi emise şi acceptate de către aceasta.

Pârâta susţine că nu a putut folosi locurile de parcare ce făceau obiectul contractului, însă acceptă şi cea de-a doua factură emisă către aceasta pentru serviciile ce urmează a fi prestate în luna următoare, fără a face vreo obiecţie pe factură sau în orice alt mod.

Obiectul contractului dintre părţi nu s-a referit la paza locurilor de parcare, ci la atribuirea spre folosinţă a acestor locuri de parcare pârâtei.

Din depoziţia martorului rezultă că, deşi nu era o obligaţie contractuală, angajaţii reclamantei recurente au supravegheat şi acea zonă şi au depus diligenţe pentru a împiedica parcarea altor maşini pe locurile societăţii pârâte.  Astfel, este vădit netemeinică aprecierea instanţei potrivit căreia reclamanta nu şi-ar fi îndeplinit propriile obligaţii contractuale.

O altă chestiune ignorată de instanţa de fond este faptul că rezilierea contractului produce efecte doar pentru viitor, or prestaţiile efectuate de reclamantă şi solicitate prin acţiune se referă la o perioadă anterioară acestei date.

În drept, se invocă dispoziţiile art.299 şi urm, art.304 pct.7,8,9 şi art.304 indice 1 Cod procedură civilă.

Cererea de recurs a fost legal timbrata.(fila 14)

Intimata SC M. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei recurate ca temeinică şi legală.

În motivarea întâmpinării se arată că, prin probatoriul administrat la fondul cauzei, pârâta a dovedit că reclamanta nu şi-a îndeplinit propria obligaţie contractuală, de punere la dispoziţia pârâtei acelor şase locuri de parcare, astfel încât pârâta avea dreptul de a invoca excepţia de neexecutare a contractului.

 În ceea ce priveşte semnarea facturilor, pârâta intimată arată că, la data semnării acestora, avea certitudinea faptului că obligaţiile contractuale vor fi respectate întocmai de către recurentă.

Ca urmare a adresei de reziliere, pârâta a arătat că nu a beneficiat de serviciile contractate, nefiind de rea credinţă, aşa cum susţine reclamanta recurentă.(fila 10)

Examinând sentinţa recurată, în raport de motivele arătate în cererea de recurs, de actele si lucrările dosarului, precum  şi de dispoziţiile legale incidente în cauză, instanţa constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Reclamanta recurentă a solicitat obligarea pârâtei intimate la plata sumei de câte 2098,01 lei, reprezentând contravaloarea facturilor nr.24032/10.06.2009 şi nr.24320/03.07.2009,  emise de recurentă conform prevederilor contractului nr.369/28.05.2009, încheiat între părţi.

Cele două facturi au fost acceptate la plată de către intimata pârâtă, astfel încât acestea fac dovadă deplină în folosul părţii adverse.

Susţinerea intimatei potrivit căreia reclamanta nu şi-a îndeplinit propria obligaţie contractuală, de a pune la dispoziţia intimatei 6 locuri de parcare, nu poate fi primită de către instanţă.

Astfel, prima factură nr.24032 a fost emisă la data de 10.06.2009, conform prevederilor art.5.1 din contract, potrivit cărora „plata se va face pe baza facturii emise de prestator, anticipat, în lei,…”.La acest moment, intimata nu avea posibilitatea să ştie dacă i se vor pune la dispoziţie cele 6 locuri de parcare, conform contractului, întrucât executarea acestuia a început la data de 08.06.2009.(fila 3,dosar fond)

A doua factură nr.24320 a fost emisă la data de 03.07.2009, adică la o lună de la data începerii executării contractului, pârâta acceptând-o la plată, prin semnarea şi ştampilarea acesteia. În aceste condiţii, pârâta nu mai poate invoca neexecutarea contractului de către recurentă.

Acceptarea facturii nr.24320 din data de 03.07.2009 la o lună după începerea executării contractului, coroborată cu invocarea de către intimată a neexecutării contractului, pentru prima oară, abia în luna august 2009, după primirea notificării de reziliere a contractului pentru neplata preţului, din data de 06.08.2009, echivalează cu o recunoaştere a faptului că, atât în luna iunie, cât şi în luna iulie 2009, intimata pârâtă a beneficiat de serviciile prestate de recurenta reclamantă.

În consecinţă, sunt incidente în cauză prevederile art.46 Cod comercial, art.969 şi art.1073 Cod civil (acte normative în vigoare la data încheierii contractului dintre părţi), acţiunea reclamantei urmând a fi admisă.

Faţă de considerentele expuse anterior, în conformitate cu prevederile art.304 pct.9 şi art.312 alin.1 Cod procedură civilă, instanţa urmează să admită recursul declarat împotriva sentinţei civile împotriva sentinţei civile nr.5556 din data de 12.05.2011, pronunţată de Judecatoria Braşov, pe care o va modifica în tot, şi în consecinţă:

-va admite acţiunea formulată de reclamanta SC P & P S.R.L., în contradictoriu cu pârâta SC MONITAL SRL;

-va obliga pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 4196,02 lei, reprezentând contravaloarea facturilor nr.24032/10.06.2009 şi nr.24320/03.07.2009.

În conformitate cu prevederile art.274 Cod procedură civilă, întrucât intimata a căzut în pretenţii, instanţa o va obliga pe acesta să-i plătească recurentei  suma de 526,02 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată datorate în fond şi în recurs, reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta SC P & P S.R.L., împotriva sentinţei civile nr.5556 din data de 12.05.2011, pronunţată de Judecătoria Braşov, pe care o modifică în tot, şi în consecinţă:

Admite acţiunea formulată de reclamanta SC P & P S.R.L., cu sediul în mun. Braşov, str. G. B. nr.x, jud. Braşov, în contradictoriu cu pârâta SC M. SRL, cu sediul ales la Societatea Civilă de Avocaţi B.& B. în mun. Braşov, str. I. R. nr.x, jud. Braşov.

Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 4196,02 lei, reprezentând contravaloarea facturilor nr.24032/10.06.2009 şi nr.24320/03.07.2009.

Obligă pe intimata SC M. SRL să plătească recurentei SC P & P S.R.L. suma de 526,02 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată in şedinţă publică azi, 27.01.2012.

Domenii speta

Spete similare