Internarea într-un centru de reeducare. Cauzele ce impun această sancţiune de drept penal aplicabilă minorilor.

Decizie 379/R din 01.06.2009


Furt calificat. Concursul de infracţiuni. Existenţa rezoluţiilor infracţionale distincte.

Art.33 Cod penal

 Mai multe fapte săvârşite de inculpat, prin modul cum au fost concepute şi executate într-un interval mare de timp, impun concluzia că autorul a

 acţionat pe baza unor hotărâri autonome, luate de fiecare dată în raport cu prilejul ivit, situaţie în care există concurs real de infracţiuni.

 (Decizia penală nr.379/R din 1 iunie 2009) 

Prin sentinţa penală nr.222 din 9 septembrie 2008, pronunţată de Judecătoria Horezu, cu privire la latura penală, inculpatul a fost achitat pentru

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a apreciat că faptele inculpatului de sustragere comise la 27 iulie 2003, 18 septembrie 2003 şi încercarea de a

sustrage bunuri în ziua de 10 noiembrie 2003, constituie infracţiunea de furt calificat în formă continuată prevăzută de art.208 alin.1 rap. la art.209

alin.1 lit.i Cod penal, în condiţiile aplicării art.41 alin.2 Cod penal, însă ele nu prezintă pericolul social al unor infracţiuni.

Pentru infracţiunea de furt calificat în formă simplă, inculpatul a fost achitat, pe considerentul că fapta nu a fost săvârşită de acesta.

Impotriva sentinţei, Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu a declarat apel, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică, prin aceea că în mod greşit

s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunea de furt calificat în dauna părţilor vătămate, întrucât probele administrate în cauză confirmă

săvârşirea acestei infracţiuni; în mod greşit inculpatul a fost achitat pentru cea de-a doua infracţiune de furt în formă calificată, în temeiul art.10

lit.b/1 Cod pr.penală, aplicându-i-se o sancţiune administrativă.

Prin decizia penală nr.52/A din 20 martie 2009, Tribunalul Vâlcea a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu, a desfiinţat în

parte sentinţa, în sensul că:

A înlăturat achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit.a Cod pr.penală, rap. La art.10 lit.c Cod pr.penală, pentru cele două infracţiuni precum

şi sancţiunea administrativă.

A condamnat pe inculpat la 2 ani închisoare, în condiţiile art.81 Cod penal.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a apreciat, în privinţa încadrării juridice a faptelor că se impune reţinerea unei singure infracţiuni

 în formă continuată, având în vedere ansamblul probelor administrate, inclusiv recunoaşterile inculpatului care confirmă intenţia sa de a sustrage bunuri

 de pe raza comunei Pietrari, deci toate cele patru fapte de sustragere au avut la bază o rezoluţie unită, aşa cum este reglementată de art.41 alin.2 Cod

penal.

Impotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, care a apreciat, printre altele, că instanţa de

apel în mod greşit a reţinut în sarcina inculpatului o singură infracţiune de furt calificat în formă continuată.

Prin decizia penală nr.379/R din 2 iunie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, a fost admis recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, s-a

casat în totalitate decizia penală nr.52/A din 20 martie 2009 a Tribunalului Vâlcea şi în parte sentinţa penală nr.222 din 9 septembrie 2008 a Judecătoriei

 Horezu, şi, printre altele, s-a înlăturat achitarea inculpatului şi, rejudecând cauza, în baza art.209, 209 alin.1 lit.a, g, i Cod penal, a fost condamnat inculpatul la 1 an închisoare, cu aplicarea art.74 lit.a, 76 lit.c Cod penal (fapta din august 2002).

In baza art.208, 209 alin.1 lit.i Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal şi art.74 lit.a, 76 lit.c Cod penal, a fost condamnat acelaşi inculpat la

2 ani închisoare (infracţiunea din noiembrie 2003).

In baza art.33, 34 Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa ce mai grea de 2 ani închisoare.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a apreciat că, pentru a se reţine infracţiunea continuată este necesar, conform dispoziţiilor art.41 alin.2 Cod

penal, ca inculpatul să săvârşească acţiunile sau inacţiunile în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, iar faptele săvârşite, fiecare în parte, să

constituie conţinutul aceleiaşi infracţiuni. Rezultă deci că,  pentru a se reţine forma continuată a infracţiunii este necesar ca, în momentul luării

rezoluţiei unice, inculpatul să-şi fi reprezentant, în întregul ei, activitatea infracţională pe care o v desfăşura.

In speţă, sustragerile de bunuri au fost săvârşite de inculpat la un interval mare, respectiv, fapta din luna august 2002, faţă de faptele comise în anul

2003. Prin urmare, s-a concluzionat că nu se poate reţine o singură infracţiune de furt comisă în formă continuată, deoarece există două rezoluţii

infracţionale distincte ale inculpatului. Cele patru fapte săvârşite de inculpat, prin modul cum au fost concepute şi executate într-un interval mare de

 timp, impun concluzia că autorul a acţionat pe baza unor hotărâri autonome, luate de fiecare dată în raport cu prilejul ivit, situaţie în care există

concurs real de infracţiuni între fapta comisă de inculpat în luna august 2002 şi cele trei fapte de furt calificat în formă continuată comise de inculpat

 în anul 2003.