Nerespectare termene şi condiţii regim vamal suspensiv început înainte de aderarea României la ue şi încheiat după 1 ianuarie 2007. Consecinţe

Nerespectare termene şi condiţii regim vamal suspensiv început înainte de aderarea României la UE şi încheiat după 1  ianuarie 2007. Consecinţe

-art.95 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 141/1997, privind Codul Vamal al României,

-art. 155 alin. 1 şi 2 din Regulamentul vamal aprobat prin HG nr. 1114/2001,

-subpunctul 16 din Anexa V.4 din Tratatul de aderare

-art. 111 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 86/2006-noul Cod Vamal al României în vigoare începând cu 20.06.2006,

-art. 89, art.199  din Codul vamal Comunitar- Regulamentul nr. 2913/1992

al Consiliului

Potrivit  subpunctului 16 din Anexa V.4 din Tratatul de aderare, operaţiunile vamale iniţiate în regim de admitere temporară, anterior datei aderării României la U.E. – 1.01.2007 se finalizează în condiţiile legislaţiei în vigoare înainte de data aderării, aceste texte fiind aplicabile şi la data încheierii din oficiu a regimului vamal de admitere temporară, în baza prevederilor art.284 din Legea nr. 86/2006, privind Codul Vamal.

 Decizia nr. 387/3mart.2010  pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti-

Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal

Prin sentinţa nr. 1242 din 28.10.2009 Tribunalul Buzău a  admis acţiunea reclamantei SC MI  SA şi a dispus anularea Deciziei nr.42 din 7.07.2008 emisă de DGFP Buzău, precum şi a actelor conexe acesteia, respectiv a procesului verbal întocmit în data de 19.05.2008 de către Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi, a Deciziei pentru regularizarea situaţiei nr.46/19.05.2008 emisă de Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale  Buzău, precum şi a procesului verbal de sechestru, întocmit în baza actului de control în data de 02.06.2008.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că în baza autorizaţiei nr.10 din 3.02.2004 societatea reclamantă a beneficiat de regimul de admitere temporară, cu exonerare totală pentru mărfurile care aparţineau societăţii UW Hann Gmbh din Germania şi au fost preluate de societatea reclamantă în baza contractului de leasing extern nr.101 UHD/2002 , făcând obiectul declaraţiilor vamale I 2641, I 2642, I 2644 şi I 2645, în temeiul dispoziţiilor art.27 alin.1 din OG nr.51/1997.

Tribunalul a constatat că pentru toate cele  4 declaraţii vamale menţionate anterior s-a stabilit ca termen de încheiere a regimului vamal suspensiv data de 28.01.2008, iar ulterior societatea reclamantă a solicitat prelungirea succesivă a acestui termen, termenul final fiind  stabilit pentru data de 14.04.2008.

Întrucât la expirarea acestui termen reclamanta nu a solicitat o altă destinaţie vamală pentru mărfurile care au făcut obiectul celor 4 declaraţii vamale pentru care obţinuse autorizaţia de admitere temporară, în conformitate cu art.89 alin.1 din Regulamentul CEE nr.2913/1992, organul vamal a procedat la încheierea din oficiu a operaţiunilor vamale .

S-a mai stabilit că la data de 19.03.2008 s-au obţinut duplicate , reconfirmări , emiteri retroactive de pe certificatele de origine EUR 1, iar la data de 4.04.2008 societatea germană UW Hann Gmbh  a confirmat  reclamantei SC M.I. SA că acceptă factura nr.201/4.04.2008 de returnare a utilajelor emisă de către SC M. I. SA şi solicită ca utilajele să rămână în custodia reclamantei, iar la data de 29.05.2008 proprietarul utilajelor a emis factura de vânzare a utilajelor către o altă firmă din România .

Instanţa a  reţinut că marfa care a făcut obiectul controlului vamal nu a fost şi nu este proprietatea reclamantei, dreptul de proprietate aparţinând în permanenţă SC UW Hann Gmbh Germania care, înainte de terminarea regimului preferenţial- 18.04.2009, în calitate de proprietară mărfurilor a emis factura nr.201 de returnare a acestora, solicitând ca mărfurile să rămână în custodia reclamantei.

Tribunalul a considerat că sancţiunea contravenţională era singura măsură ce putea fi luată faţă de reclamantă , neputând fi obligată aceasta la plata unor taxe vamale pentru o marfă care nu i-a aparţinut şi care nu îi aparţine, pentru care nu a plătit nici o rată din contractul de leasing, deoarece, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, dar şi cel dispus într-un alt dosar, aflat pe rolul Judecătoriei Buzău,  marfa este comunitară, fapt ce rezultă din certificatele EUR 1, care nu au fost avute în vedere de organele vamale, cât şi din faptul că această marfă a fost fabricată în Germania.

S-a mai reţinut că potrivit punctului 13 din anexa V4 la Tratatul de aderare privitor la mărfurile comunitare „ depozitul temporar şi regimurile vamale … care au început înainte de aderare încetează sau se încheie în condiţiile legii comunitare”, iar Legea comunitară la care face trimitere textul invocat respectiv punctul 1 din aceeaşi anexă V4 la Tratat arată că mărfurile care se găsesc la data aderării în depozit temporar sau sub una din destinaţiile şi regimurile vamale menţionate l art.4 alin.15 lit.b şi alin.16 lit.b – c din Regulament, sunt libere de taxe vamale, dacă sunt declarate pentru punere în liberă circulaţie în CCE, cu condiţia să fie vorba de o marfă comunitară, în speţă  fiind vorba de o marfă comunitară.

În ceea ce priveşte aplicarea legii în timp şi în spaţiu, instanţa şi-a însuşit punctul de vedere al reclamantei, în sensul că „ depozitul temporar şi regimurile vamale care au început înainte de aderare şi încetează sau se încheie în condiţiile legii comunitare „ profită de legislaţia aplicabilă în acel moment”, iar cum momentul aderării este 01.01.2007, anterior închiderii regimului vamal, se aplică principiului fundamental al liberei circulaţii a mărfurilor, conform art.24 din Tratatul UE .

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâtele DGFP Buzău şi Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi.

Recurentele au criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie arătând  că mărfurile au fost preluate de intimată în baza contractului de leasing extern nr. 101/UHD/2002, beneficiind de regimul de admitere temporară cu exonerare totală, în temeiul art. 27 alin. 1 din OG nr. 51/1997, al cărui termen de închidere reclamanta nu l-a respectat, nesolicitând o altă destinaţie vamală pentru mărfurile în litigiu.

Au arătat recurentele că în conformitate cu  dispoziţiile din actele normative cu caracter vamal în vigoare la data solicitării şi acordării regimului vamal suspensiv, încheierea regimului vamal suspensiv trebuia să se realizeze prin acordarea unui alt regim vamal sau unei alte destinaţii vamale, la solicitarea titularului regimului vamal suspensiv, ceea ce în speţă nu s-a făcut, autoritatea vamală procedând corect la încheierea din oficiu a regimului vamal suspensiv conform art., 95 alin. 1 şi 2 din Legea nr.141/1997, în vigoare la data solicitării şi acordării regimului temporar.

Recurentele pârâte au arătat că intimata reclamantă nu a făcut niciodată dovada originii comunitare a mărfurilor, în sensul art. 16 din Protocolul referitor la definirea noţiunii de ,,produse originare” ratificat de România prin OUG nr. 192/2001, intimata reclamantă prezentând după încheierea regimului suspensiv de admitere temporară certificate EUR 1 emise de Administraţia Vamală Elveţiană, deşi în documente era trecută ca ţară de expediţie şi de origine a mărfurilor Germania, iar în caseta 1, la rubrica exportator era înscrisă o societate care nu s-a regăsit în declaraţiile vamale de plasare a mărfurilor sub regimul vamal suspensiv de admitere temporară, fiind depăşit şi termenul prevăzut de art. 23 din Protocol, de 4 luni de la data emiterii în ţara exportatoare, ori în speţă exportul mărfurilor către România s-a realizat în 2002, iar certificatele EUR 1 au fost prezentate în anul 2008.

Recurentele au susţinut că s-au interpretat şi aplicat greşit prevederile legislaţiei comunitare, respectiv punctul 13 din Anexa V.4 din Tratatul de aderare, ignorându-se subpunctul 16 din aceeaşi anexă, din care rezultă cu claritate că operaţiunile vamale iniţiate în regim de admitere temporară, anterior datei aderării României la U.E. – 1.01.2007 se finalizează în condiţiile legislaţiei în vigoare înainte de data aderării, aceste texte fiind aplicabile şi la data încheierii din oficiu a regimului vamal de admitere temporară, în baza prevederilor art.284 din Legea nr. 86/2006, privind Codul Vamal.

Prin decizia nr. 387/3mart.2010 Curtea de Apel Ploieşti a admis ambele recursuri, reţinând următoarele :

Situaţia de fapt în legătură cu mărfurile în litigiu a fost prezentată cronologic de către intimata reclamantă în nota de la fila 62, în care a arătat că utilajele reprezentând ,, linie de producţie – picioare metal pentru seturi berărie ” proprietatea unei firme din Germania, au fost aduse din Elveţia, prin intermediul firmei germane, în România, în ianuarie 2002, pe numele firmei SC D SRL Buzău.

În decembrie 2003 intimata reclamantă a preluat prin protocol nr. 1237/16.12.2003 contractul de leasing  extern nr.101/VHD/2002 privind bunurile menţionate anterior - linie de producţie set berărie,  aparţinând societăţii germane UWE HANN Gmbh, pentru care a beneficiat de regimul de admitere temporară, cu exonerare totală de la plata drepturilor vamale, pentru mărfurile ce au făcut obiectul  a 4 declaraţii vamale, autorizaţia de admitere temporară nr. 10/3.02.2004 fiind eliberată la solicitarea intimatei, de către autorităţile vamale române, conform art. 27 alin. 1 din OG nr. 51/1997 rep.

Autoritatea vamală a stabilit ca termen de încheiere al regimului de admitere temporară acordat produselor din cele patru declaraţii vamale, data de 28.01.2008, termen care a fost succesiv decalat, ca urmare a solicitărilor intimatei, termenul final de încheiere a regimului vamal de admitere temporară fiind stabilit pentru data de 18.04.2008.

Potrivit reglementărilor din actele normative cu caracter vamal în vigoare la data solicitării şi acordării regimului vamal suspensiv de admitere temporară, dar şi la data expirării termenului acordat acestui regim, încheierea regimului suspensiv trebuia să se realizeze prin acordarea unui alt regim vamal sau unei alte destinaţii vamale admise, la solicitarea titularului regimului vamal suspensiv, în acest sens fiind dispoziţiile art.95 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 141/1997, privind Codul Vamal al României, art. 155 alin. 1 şi 2 din Regulamentul vamal aprobat prin HG nr. 1114/2001, în vigoare la data solicitării şi acordării regimului de admitere temporară intimatei, art. 111 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 86/2006-noul Cod Vamal al României în vigoare începând cu 20.06.2006, texte care se coroborează cu art. 89 din Codul vamal Comunitar- Regulamentul nr. 2913/1992 al Consiliului.

Conform acestui ultim text ,, un regim suspensiv cu impact economic se încheie când se atribuie o altă destinaţie vamală admisă fie mărfurilor plasate în acest regim , fie produselor compensatoare sau transformate plasate sub acest regim. Autorităţile vamale iau toate măsurile necesare pentru a reglementa situaţia mărfurilor pentru care nu s-a încheiat un regim în condiţiile prevăzute ”.

Prin urmare, atât legislaţia vamală naţională, cât şi cea comunitară, aplicabilă după aderarea României la U.E., perioadă în care a şi expirat termenul prevăzut în autorizaţia de admitere temporară – 20.01.2008, prelungit succesiv de către autoritatea vamală, la solicitarea reclamantei până la data de 18.04.2008, prevedeau obligativitatea încheierii regimului suspensiv în termenul acordat, prin atribuirea unui alt regim sau destinaţii vamale, obligaţii care reveneau intimatei reclamante, în calitate de titulară a regimului vamal suspensiv,conform art.40 din Regulamentul vamal aprobat prin HG 1114/2001,în vigoare la data introducerii mărfurilor în ţară şi art.199 din Regulamentul vamal comunitar 2454/93 al Comisiei,de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar.

Astfel,potrivit acestor texte,depunerea,la biroul vamal a unei declaraţii semnate de către declarant sau reprezentantul acestuia îl obligă pe acesta „să răspundă de corectitudinea informaţiilor,autenticitatea documentelor anexate…”,dar mai ales de „respectarea tuturor obligaţiilor ce decurg din plasarea respectivelor mărfuri sub regimul avut în vedere”.

Art.4,pct.22 din Codul vamal al României/Legea 86/2006,corespunzător art.4,pct.21 din Codul vamal comunitar-Regulamentul 2913/92,prevede că prin declarant se înţelege „persoana care întocmeşte declaraţia vamală în nume propriu sau persoana în numele căreia se face o declaraţie vamală”iar titularul regimului vamal este,potrivit art.4,pct.25 din Legea 86/2006 „persoana în numele căreia s-a făcut declaraţia vamală sau persoana căreia i-au fost transferate drepturile şi obligaţiile persoanei menţionate anterior în privinţa regimului vamal…”

Cum intimata reclamantă,în calitate de declarant,dar şi de titulară de regim vamal nu a respectat termenele şi condiţiile aferente plasării mărfurilor în regim vamal de admitere temporară, organele vamale au procedat corect la încheierea din oficiu a regimului vamal suspensiv de admitere temporară acordat intimatei, conform prevederilor art.204 alin. 1 lit. b din Codul Vamal Comunitar şi art. 226 alin. 1 lit. b din Legea nr. 86/2006 din Codul Vamal al României,texte care prevăd că „datoria vamală ia naştere prin nerespectarea unei condiţii care reglementează plasarea mărfurilor sub regimul respectiv, sau acordarea unor drepturi de import reduse sau 0,în funcţie de destinaţia finală”.

 În concluzie, în mod legal autoritatea vamală a procedat la încheierea din oficiu a operaţiunilor vamale, în conformitate cu art. 89 (2) din Regulamentul menţionat anterior  şi punctului 13 din Tratatul de Aderare a României la U.E., stabilind în sarcina intimatei datoria vamală, potrivit prevederilor art. 144 din Regulamentul CEE nr. 2913/1992 şi punctul 2.2. din Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 84/2007.

Intimata reclamantă a susţinut că mărfurile importate în baza contractului de leasing extern nr.101/VHD/2002, au origine comunitară şi că urmare a aderării României la U.E. beneficiază de liberă circulaţie pe teritoriul Uniunii, mai ales că s-au prezentat certificatele EUR 1, care fac dovada provenienţei comunitare, concluzie însuşită de prima instanţă în mod eronat.

Este adevărat că intimata reclamantă a prezentat,după încheierea regimului suspensiv de admitere temporară pentru mărfurile cumpărate în regim de leasing, certificatele EUR 1 eliberate la 19.03.2008 de Vama Elveţiană, însă acestea nu fac dovada unor ,, produse originare ”în sensul art. 16 din Protocolul Anexă la Acordul European, ratificat de România prin OUG nr. 192/2001, aprobată prin Legea nr. 151/2002, pentru a beneficia de acordarea preferinţelor tarifare la import, certificatele EUR 1 fiind emise de Administraţia Vamală Elveţiană, deşi Elveţia nu este stat membru UE, în aceste documente fiind înscrisă ca ţară de expediţie, dar şi ca ţară de origine a mărfurilor Germania, nefiind respectate regula transportului direct prevăzută de art. 13  din  Protocol referitoare la definirea noţiunii de produse originare.

În caseta 1 din fiecare certificat, la rubrica ,, exportator  ” este trecută o societate germană- BM AG, care nu se regăseşte în declaraţiile vamale de plasare a mărfurilor sub regimul vamal suspensiv de admitere temporară, neputându-se stabili o legătură între această societate şi intimata reclamantă, beneficiara contractului de leasing încheiat cu UWE HANN Gmbh şi a regimului suspensiv de admitere temporară.

Potrivit art. 23 din Protocol, valabilitatea dovezii de origine este de 4 luni de la data emiterii în ţara exportatoare şi trebuie prezentată în termenul menţionat autorităţilor vamale ale ţării importatoare, iar art.28 din acelaşi Protocol prevede că termenul de păstrare a documentelor în baza cărora a fost solicitată de exportator şi emisă dovada de origine este de 3 ani, rezultând că un certificat de origine eliberat ,, a posteriori ” conform art. 18 din Protocol nu poate fi prezentat peste acest termen, ori în speţă exportul mărfurilor către România s-a realizat în 2002, iar certificatele EUR 1 au fost emise şi prezentate autorităţilor vamale române în 2008, aşa încât în mod corect acestea nu le-au luat în considerare, în privinţa acordării preferinţelor tarifare la import.

În concluzie, chiar dacă mărfurile au fost produse într-o ţară membră a Comunităţii Europene, acestea nu puteau beneficiau de preferinţe tarifare, deoarece certificatele de origine EUR 1 s-au emis de o autoritate vamală diferită de cea din ţara de export (Elveţia în loc de Germania) şi mai ales fără a respecta termenele şi condiţiile impuse prin Protocolul referitor la definirea noţiunii de "produse originare" şi metodele de cooperare administrativă, anexă la Acordul european prin care s-a instituit o asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte

Preferinţele tarifare acordate mărfurilor originare comunitare vizează numai taxele vamale, care se stabilesc prin tariful vamal de import ( TARIC-tariful vamal integrat comunitar) şi nicidecum  taxa pe valoare adăugată, accize sau comision vamal, astfel încât în mod nelegal expertiza efectuată în cauză, dar şi instanţa au considerat că intimata reclamantă nu datorează TVA, comision vamal, exonerând-o integral de plata acestor sume, pe care le-ar fi plătit chiar dacă ar fi îndeplinit condiţiile de a beneficia de preferinţe tarifare, în baza Protocolului menţionat anterior.

Cu privire la legea aplicabilă depozitelor temporare şi regimurilor vamale începute înaintea aderării României la U.E., prima instanţă a motivat în sentinţa recurată că potrivit pct. 13 din Anexa V.4 din Tratatul de aderare, privitor la mărfurile comunitare de precizează că respectivele depozite sau regimuri vamale ,, se încheie în condiţiile legii comunitare ”, tribunalul reţinând că această trimitere vizează mărfurile care la data aderării se găsesc într-un depozit temporar sau sub una din destinaţiile sau regimurile vamale menţionate la art. 4 alin. 15 lit. b şi alin. 16 lit. b-c din Regulament, care sunt libere de taxe vamale, dacă sunt declarate pentru punere în liberă circulaţie în Comunitatea Europeană, cu condiţia să fie vorba de o marfă comunitară.

Textele reţinute de prima instanţă nu au incidenţă în cauză, deoarece regimul vamal suspensiv de admitere temporară este prevăzut de art. 4 pct. 16 lit. f din Regulamentul nr. 2913/1992, art. 14 pct. 15 lit. b din Codul Vamal Comunitar la care a făcut trimitere tribunalul priveşte introducerea într-o zonă liberă sau într-un antrepozit liber ca şi posibilă ,, destinaţie vamală  a mărfurilor ”, iar art. 4 pct. 16 vizează regimurile vamale aferente literelor b şi c,diferite de cel în cauză, respectiv introducerea mărfurilor într-o zonă liberă sau într-un antrepozit fiscal – lit. b şi reexportarea lor de pe teritoriul comunităţii – lit. c .

Mărfurile ce au făcut obiectul contractul de leasing încheiat între intimată şi firma germană UWE HANN Gmbh, la solicitarea intimatei reclamante au fost plasate în regim vamal suspensiv de admitere temporară, conform art.4,pct.16,lit.f din Codul Vamal comunitar şi art. 27 alin. 1 din OG nr. 51/1997, privind operaţiunile de leasing.

Anexa V capitolul IV pct. 1 din Tratatul de Aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005 prevede că mărfurile care la data aderării se găsesc în depozit temporar sau sub una din destinaţiile şi regimurile vamale menţionate la art. 4 alin. 15 lit.b şi alin. 16 lit. b-c din Regulamentul CEE nr. 2913/1992 în comunitatea extinsă, sunt libere de taxe vamale şi alte măsuri vamale, când sunt declarate pentru punerea în libera circulaţie în comunitatea extinsă, cu condiţia să se prezinte dovada originii preferenţiale emisă valabil sau întocmită înainte de data aderării, în conformitate cu Acordul European 21994/A/1231(20) încheiat cu România.

Intimata reclamantă nu a declarat mărfurile importate în baza contractului de leasing  nr. 101/UHD/2002, pentru punere în liberă circulaţie pe teritoriul României (regim vamal prevăzut de art. 4 pct. 16 lit. a  din Regulamentul nr. 2913/1992) ci pentru regimul vamal pentru admitere temporară, reglementat de art.4 pct. 16 lit. f din acelaşi Regulament şi nici nu a făcut dovada originii preferenţiale a bunurilor importate, în sensul Protocolului ratificat de România prin OUG nr. 192/2001, aprobată prin Legea nr. 151/2002.

Conform Anexei V pct.4 subpunct 16, la Tratatul de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană ratificat prin Legea nr. 157/2004, ,, procedurile care reglementează admiterea temporară stabilite în art. 84-90 şi 137-144 din Regulamentul CEE 2913/1992 şi art. 496-523 şi 553-584 din Regulamentul nr. 2454/1993 se aplică noilor state membre cu respectarea următoarelor dispoziţii speciale :

 - în cazul în care cuantumul datoriei vamale se determină pe baza naturii mărfurilor de import, a încadrării lor tarifare, a cantităţii, a valorii în vamă şi a originii mărfurilor de import la data plasării lor sub acest regim vamal, iar declaraţia de plasare a mărfurilor sub acest regim vamal a fost acceptată înainte de data aderării, aceste elemente rezultă din legislaţia aplicabilă în noul stat membru interesat, înainte de data aderării ;

- în cazul în care încheierea dă naştere unei datorii vamale, pentru a păstra echitatea între titularii autorizaţiilor stabiliţi în actualele state membre şi cei stabiliţi în noile state membre, se plătesc dobânzi compensatorii la drepturile de import datorate în condiţiile legislaţiei comunitare de la data aderării ”.

Din aceste texte rezultă cu claritate că operaţiunile vamale începute în regim de admitere temporară anterior datei de 01.01.2007, când România a aderat la Uniunea Europeană se finalizează în condiţiile legislaţiei în vigoare înainte de data aderării, făcându-se astfel aplicarea principiului general al neretroactivităţii legii civile.

Legislaţia naţională conţine de altfel prevederi similare,obligaţia titularului regimului vamal suspensiv de admitere temporară,de a reexporta mărfurile străine plasate sub acest regim rezultând din art.119 şi 120 coroborate cu art.48,alin.2,lit.b din Legea 141/1997 privind Codul vamal în vigoare la data introducerii mărfurilor în ţară,dar şi la data închiderii din oficiu a regimului vamal suspensiv,conform art.284 din Legea 86/2006 privind noul Cod vamal al României,potrivit căruia „operaţiunile vamale iniţiate sub regimul prevăzut de reglementările vamale anterioare intrării în vigoare a prezentului cod se finalizează potrivit acelor reglementări”,noul Cod vamal conţinând dispoziţii asemănătoare cu cele din Legea 141/1997, la care s-a făcut referire anterior,în art.157,160,coroborate cu art.4, pct.19, lit.c din Legea 86/2006.

Nu are relevanţă împrejurarea că intimata reclamantă nu a finalizat contractul de leasing încheiat cu societatea germană şi că aceasta din urmă ar fi indicat un alt destinatar (beneficiar) al mărfurilor importate în anul 2002, deoarece intimata reclamantă ca titular al regimului  vamal de admitere temporară, acordat la solicitarea acesteia, prin semnarea declaraţiilor vamale, este răspunzătoare de nerespectarea termenelor şi condiţiilor pentru încheierea acestui regim vamal.

Toate celelalte împrejurări,cum că proprietarul mărfurilor din Germania ar fi acceptat returnarea acestora la 4-04-2008,iar ulterior le-ar fi vândut unei alte societăţi din România,la 29-05-2008 sunt nedovedite şi oricum nu pot influenţa soluţia,fiind vorba despre situaţii pretins apărute după închiderea din oficiu,a regimului vamal suspensiv de admitere temporară şi după calcularea datoriilor vamale în sarcina intimatei,prin decizia 46/19-05-2008,ca urmare a nerespectării de către aceasta,a termenelor şi condiţiilor regimului vamal de care a beneficiat.

Intimata reclamantă a fost sancţionată pentru propria sa vină,de a nu-şi fi respectat propriile obligaţii asumate,în calitate de titulară a regimului vamal de admitere temporară,opţiunile proprietarului mărfurilor din Germania, manifestate după închiderea regimului de către autorităţile române, ca urmare a pasivităţii intimatei, neavând relevanţă în cauză.

Pentru  mărfurile introduse în ţară în regim vamal de admitere temporară nu au fost prezentate dovezi valabile în sensul prevederilor Protocolului privind originea comunitară, ratificat de ţara noastră, astfel că intimata reclamantă nu poate beneficia de  preferinţele tarifare constând în exceptarea de la plata taxelor vamale şi chiar dacă ipotetic ar fi prezentat certificate de origine corespunzătoare, mărfurile plasate sub regimul vamal de admitere temporară nu are fi beneficiat decât de preferinţele tarifare constând în exceptarea de la plata taxelor vamale nu şi de la plata TVA şi a comisionului vamal.

În acest sens s-a pronunţat şi ICCJ – Secţia de Contencios Administrativ prin decizia nr. 634/08.02.2010.

De altfel, nerespectarea termenelor şi condiţiilor regimului vamal suspensiv de admitere temporară de către intimata reclamantă a fost constatată cu autoritate de lucru judecat prin sentinţa nr. 5915/31.10.2008 a Judecătoriei Buzău, devenită irevocabilă prin Decizia nr. 89/4.02.2009 a Tribunalului Buzău (filele 16-20 dosar recurs),prin care s-a respins plângerea contravenţională a intimatei privind amenda aplicată acesteia, pentru că nu a efectuat demersuri în vederea închiderii sau schimbării regimului vamal suspensiv, ambele instanţe constatând că intimata nu a respectat termenul de închidere a regimului suspensiv acordat la solicitarea sa(filele 18-19,dosar recurs).

Constatând că s-a aplicat greşit legea la soluţionarea cauzei, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C.pr.civ. a admis ambele recursuri, a modificat în tot sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii de contencios fiscal formulată de intimata reclamantă SC MI SA., ca nefondată.

Domenii speta

Spete similare