Perfectare schimb

Sentinţă civilă 1652 din 20.05.2010


R O M Â N I A

JUDECATORIA ONESTI  JUDETUL BACAU

dosar nr.  6335/270/2009 perfectare schimb

înreg. 01.10.2009

Sentinta civila nr. 1652

Sedinta publica din  data de  20.05.2010

Completul de judecata format din:

Presedinte –Ion Anghel

Grefier - Daniela Ghita

Astazi a fost pe rol judecarea cauzei civile formulata de reclamantul …., împotriva pârâtei …., având ca obiect perfectare schimb.

La apelul nominal facut în sedinta publica a raspuns avocat … pentru reclamant, lipsa partile. 

Procedura legal îndeplinita.

S-a facut referatul oral al cauzei de grefierul de sedinta, dupa care; aparatorul reclamantului precizeaza ca expertul a gasit o valoare mai mica decât s-a timbrat si arata ca nu are cereri noi de formulat.

Nemaifiind cereri noi de formulat, instanta constata cauza în stare de judecata si acorda cuvântul pe fond.

Aparatorul reclamantului solicita admiterea actiunea, sa se dispuna perfectarea schimbului, cu cheltuieli de judecata, depune taxa onorariu aparator în suma de 700 lei cu chitanta din 11.05.2010.

Dezbaterile fiind terminate,cauza a ramas în pronuntare.

I N S T A N T A

Deliberând

Asupra cauzei civile de fata;

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Onesti la data de 01.10.2009 sub nr. 6335/270/2009 reclamantul …., domiciliat în ……, jud. Bacau  a chemat în judecata pe pârâta …. domiciliata în ……., jud. Bacau solicitând perfectarea schimbului intervenita între pârâta si reclamant, în sensul ca reclamantul primeste suprafata de 2800 mp teren arabil extravilan situat în localitatea …. jud. Bacau, T5, P43/533, megiesit cu …., drumul si …….,  în schimbul unui autoturism marca Dacia 1300, cu nr. de înmatriculare BC-28-LCD, iar pârâta primeste autoturismul marca Dacia 1300, cu nr. de înmatriculare BC-28-LCD, în schimbul terenului în suprafata de 2800 mp.

Actiunea a fost timbrata cu 131 lei taxa timbru si 0,50 lei timbru judiciar, iar în motivarea acesteia se arata ca pârâta refuza sa se prezinte la notarul public pentru perfectarea contractului de vânzare-cumparare.

În drept actiunea se întemeiaza pe dispozitiile art. 1073, 1077 din Codul civil.

În dovedirea actiunii reclamantul propune proba cu interogatoriu, înscrisuri, martori, ataseaza la dosar actul de vânzare-cumparare, titlul de proprietate al pârâtei.

Pârâta nu formuleaza întâmpinare.

Analizând materialul probator administrat în cauza, instanta retine urmatoarele:

La data de 01.05.2006 între pârâta .. în calitate de promitenta vânzatoare si …., în calitate de promitent cumparator, s-a încheiat actul de vânzare-cumparare pentru suprafata de 2800 mp teren arabil extravilan situat în ……, jud. Bacau, în punctul „Siliste”, tarla 5, parcela 43/553, având  ca vecini la N- ………, la un pret de 1500 lei în schimbul unui autoturism marca Dacia 1300 în perfecta stare de functionare. Partile au convenit sa se prezinte la notariat în vederea perfectarii contractului de vânzare-cumparare la o data pe care o vor stabili de comun acord.

Pârâta nu a depus întâmpinarea, nu s-a prezentat în instanta si nu a raspuns la interogatoriul reclamantului.

În situatia în care promitentul vânzator refuza sa se prezinte la notarul public, cumparatorul se poate adresa instantei de judecata pentru a obtine o hotarâre judecatoreasca care sa tina loc de act autentic.

Dar si în instanta vânzatorul trebuie sa faca dovada ca este proprietarul bunurilor înstrainate. Din titlul de proprietate nr. 79860/28.03.1995 emis pe numele pârâtei, rezulta ca, aceasta este proprietara terenului înstrainat (fila 4 dosar).

Desi pârâta a fost solicitata sa se prezinte la notar în vederea perfectarii schimbului, aceasta nu s-a prezentat. Lucrul acesta este confirmat de martorii audiati în cauza, …. si …... Nici în instanta pârâta nu s-a prezentat, exprimându-si astfel refuzul de a perfecta schimbul dintre parti.

Fata de refuzul pârâtei instanta a solicitat de la OCPI Onesti extras de carte funciara sau certificat de sarcini pentru terenul din litigiu. Din raspunsul BCPI Onesti rezulta ca pârâta nu a solicitat înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciara, însa în urma verificarii registrelor de transcriptiuni, imobilul este liber de sarcini. Si …….. confirma ca suprafata de 3600 mp teren extravilan se regaseste în evidentele fiscale ale pârâtei.

Pentru identificarea terenului instanta a dispus efectuarea unei expertize topo-cadastru. Expertul ing. Trânc Vasile a identificat terenul cu schite si megiesi. Oficiul de Cadastru nu a avizat expertiza pe motiv ca lipseste metodologia.

Potrivit art. 1073 din Codul civil creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exacta a obligatiei, si în caz contrar are dreptul la dezdaunare.

Fata de refuzul pârâtei, în temeiul art. 1073 din Codul civil va fi admisa actiunea reclamantului. În consecinta, se va perfecta schimbul intervenit între parti la data de 01.09.2006,  în sensul ca reclamantul primeste suprafata de 2800 mp teren arabil extravilan situat în localitatea …… jud. Bacau, T5, P43/533, megiesit cu ……….., conform schitei raportului de expertiza ing. Trânc Vasile în schimbul unui autoturism marca Dacia 1300, cu nr. de înmatriculare BC-28-LCD, iar pârâta primeste autoturismul marca Dacia 1300, cu nr. de înmatriculare BC-28-LCD, în schimbul terenului în suprafata de 2800 mp.

Conform art. 274 Cod procedura civila va obliga pârâta sa achite reclamantului cheltuieli de judecata în suma de 1450,50 lei reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar, onorariu avocat si onorariu expert.

Pentru aceste motive

În numele Legii,

H O T A R A S T E:

Admite actiunea formulata de reclamantul …… domiciliat în …….., jud. Bacau împotriva pârâtei …… domiciliata în ………, judetul Bacau.

Perfecteaza schimbul intervenit între parti la data de 01.09.2006, în sensul ca reclamantul primeste suprafata de 2800 mp teren arabil extravilan situat în ……., judetul Bacau, T5, P43/533, megiesit cu ……., conform schitei raportului de expertiza ing. Trânc Vasile în schimbul unui autoturism marca Dacia 1300, cu nr. de înmatriculare BC-28-LCD, iar pârâta primeste autoturismul marca Dacia 1300, cu nr. de înmatriculare BC-28-LCD, în schimbul terenului în suprafata de 2800 mp.

Conform art. 274 Cod procedura civila obliga pârâta sa achite reclamantului cheltuieli de judecata în suma de 1450,50 lei reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar, onorariu avocat si onorariu expert.

În temeiul art. 54 alin. 2 din Legea cadastrului si a publicitatii imobiliare nr. 7/1996 dispune comunicarea în 3 zile de la data ramânerii definitive si irevocabile a prezentei hotarâri la OCPI Bacau – Biroul de carte funciara Onesti.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica, azi 20.05.2010.

Presedinte, Grefier,