Pretentii – actualizare sulta in temeiul art. 998 si 999 c.civ. – respinsa ca neintemeiata; neindeplinirea conditiilor raspunderii civile delictuale

PRETENTII – ACTUALIZARE SULTA IN TEMEIUL ART. 998 SI 999 C.CIV. – RESPINSA CA NEINTEMEIATA; NEINDEPLINIREA CONDITIILOR RASPUNDERII CIVILE DELICTUALE

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 10.09.2008, reclamantul C M a chemat-o în judecată pe pârâta M L pentru ca aceasta să fie obligată la plata sumei de 5.626,85 lei, reprezentând actualizarea cu indicele preţurilor de consum a sultei cuvenite reclamantului.

În motivarea cererii se arată că între părţi a avut loc procesul de partaj de bunuri comune, soluţionat iniţial prin sentinţa civilă nr. 11557/15.11.2005 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, sentinţă menţinută atât în apel cât şi în recurs. Instanţa a atribuit pârâtei apartamentul comun, reclamantului fiindu-i acordată o sultă de 42.180,31 lei. Sentinţa a rămas irevocabilă la 21.03.2007 prin decizia nr. 543 a Curţii de Apel Bucureşti, care a respins recursul reclamantului.

În perioada dintre soluţionarea cauzei în apel şi recurs, pârâta a achitat prin procedura ofertei urmată de consemnaţiune, prin executor judecătoresc, întreaga sumă datorată ca sultă. Reclamantul a ridicat suma abia la 05.01.2008, primind efectiv doar 39.771,91 lei (s-au reţinut cheltuielile de executare şi cele privind poprirea).

Reclamantul a invocat în drept art. 111 C.proc.civ., art. 998 şi 999 C.civ.

Au fost anexate în fotocopie următoarele documente : cartea de identitate a reclamantului, sentinţa civilă nr. 11557/15.11.2005 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, decizia civilă nr. 1235A/23.06.2006 a Tribunalului Bucureşti, comunicare din 30.08.2007, adresă poprire din 30.08.2007, decizia civilă nr. 543/21.03.2007 a Curţii de Apel Bucureşti, proces verbal de cheltuieli de executare din 23.08.2007, raport de expertiză tehnică imobiliară cu anexe, dovada de comunicare din 14.11.2006, notificare cu privire la plata sultei emisă la 15.12.2006, dovada de comunicare din 21.12.2006, notificare de plată a sultei din 21.12.2006, recipise de consemnare CEC din 18.12.2006 şi 21.12.2006, recipisa de retragere din 15.01.2008, indicele lunar al preţurilor de consum publicat de INS.

La 20.02.2009 reclamantul a depus cerere precizatoare, majorând cuantumul pretenţiilor la 6.204,72 lei.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, prin care se arată că nu sunt întrunite condiţiile de angajare a răspunderii delictuale, respectiv fapta ilicită şi vinovăţia.  Pârâta invocă aplicarea art. 1114 al. 2 C.civ., pe care susţine că l-a respectat, nefiind incidente prevederile privind răspunderea civilă delictuală. Pe fond se arată că singura culpă în cauză este cea a reclamantului, care a ridicat sulta la peste un an de la consemnare şi care a declarat căi de atac împotriva sentinţei iniţiale.

Instanţa a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisuri şi expertiză contabilă pentru reclamant. În cadrul probei cu înscrisuri s-a solicitat de la BEJ D G copia dosarului de executare nr. 1407/2007, aflat la dosarul cauzei la filele 54-77. INS a comunicat instanţei la 19.01.2009 indicele preţurilor de consum pentru perioada octombrie 2005 – ianuarie 2008. Expertiza contabilă se află la dosar la filele 89-93.

Analizând probatoriul de la dosarul cauzei, instanţa reţine următoarele :

Raportat la temeiul în drept invocat de reclamant, adică la art. 998 şi 999 C.civ, instanţa constată cererea neîntemeiată.

În fapt, prin sentinţa civilă nr. 11557/15.11.2005 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reclamantul C M a dobândit dreptul la sulta în sumă de 42.180,31 lei (421.803.080 lei vechi), sumă ce urma să fie plătită de pârâta M L. Prin decizia civilă nr. 1235A/23.06.2006 a Tribunalului Bucureşti şi decizia civilă nr. 543/21.03.2007 a Curţii de Apel Bucureşti, instanţele de control judiciar au respins apelul şi recursul reclamantului.

După rămânerea definitivă a sentinţei, prin respingerea apelului, la 18.12.2006, respectiv la 21.12.2006, pârâta a depus la CEC suma totală datorată, conform recipiselor de la fila 37.

Din această sumă s-au reţinut cheltuielile de executare, necontestate de reclamant, precum şi cheltuielile de judecată datorate de pârât potrivit titlurilor executorii. De altfel, reclamantul nu contestă obligativitatea plăţii acestor sume, ci doar faptul că la data ridicării sumei de bani aceasta suferise o devalorizare în cuantumul precizat.

Raportul de expertiză a confirmat devalorizarea sumei, evaluând diferenţa la 5.626,85 lei.

Cu toate acestea, instanţa constată că art. 998 şi 999 C.civ. nu sunt incidente în cauză. În speţă ne aflăm în situaţia unui raport obligaţional de natură jurisdicţională, care a fost stins prin plată în procedura specială a ofertei urmată de consemnaţiune, aşa cum rezultă din notificările emise de executorul judecătoresc conform art. 586 şi urm. C.proc.civ. şi 1114 C.civ. Reclamantul a preferat primirii ofertei de plată promovarea căilor de atac. Pe de altă parte, oferta a fost corect făcută, în raport cu prevederile art. 376 şi 377 C.proc.civ., care reglementează faptul că este executorie hotărârea rămasă definitivă. În cauză sentinţa  a rămas definitivă la 23.06.2006 prin respingerea apelului, din acel moment debitoarea – pârâtă având dreptul şi obligaţia de a efectua plata de bună voie. Atitudinea culpabilă a reclamantului, care nu a primit plata, preferând să aştepte soluţionarea irevocabilă a cauzei, este unicul temei pentru care suma nu a intrat efectiv în patrimoniul acestuia, devalorizându-se prin neutilizare. Prin urmare, nici nu se pune problema unei răspunderi civile delictuale, pentru că nu există o faptă ilicită. Dimpotrivă, pârâta a manifestat o deosebită diligenţă faţă de creditorul său, neputându-se reţine nici vreo culpă în sarcina sa.

Ieşind de pe teren delictual, cu alte cuvinte nelimitându-se la motivarea în drept invocată de reclamant, instanţa apreciază că doar o judecată în echitate ar putea justifica promovarea unei astfel de acţiuni. Nici în cazul unei astfel de judecări, însă, instanţa nu poate reţine că reclamantul ar avea dreptul la suma pretinsă ca despăgubire pentru devalorizarea sumei, deoarece, aşa cum am arătat deja, reclamantul este unicul în culpă cu privire la modul defectuos în care a înţeles să gestioneze o sumă de bani care a fost consemnată la dispoziţia sa la finele anului 2006 şi pe care a ridicat-o abia începutul anului 2008. Acesta a avut cunoştinţă de oferta de plată întrucât a depus el însuşi la dosar dovada de comunicare a notificării emise de executor. Faptul că timp de un an a ales să nu se folosească de suma de bani ţine de lipsa sa de diligenţă în afacerile personale, nu de vreo culpă a pârâtei, care a fost legal descărcată de obligaţia plăţii la data consemnării sumei la CEC  la dispoziţia reclamantului.

Prin urmare, instanţa constată vădit neîntemeiată cererea reclamantului, urmând a o respinge. Acesta fiind căzut în pretenţii, iar pârâta formulând cerere în temeiul art. 274 C.proc.civ., instanţa va admite această cerere, urmând a-l obliga pe reclamant la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată de 1.000 lei, reprezentând onorariul de avocat potrivit chitanţei şi facturii fiscale aflate la dosarul cauzei.

Domenii speta

Spete similare