Infracţiunea de uz de fals

Sentinţă penală 3132/2012 din 19.09.2012


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA PITEŞTI

SECTIA PENALĂ

SENTINŢA PENALĂ Nr. 3132/2012

Şedinţa publică de la 19 Septembrie 2012

Completul compus din:

PREŞEDINTE G.A.

Grefier C.S.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti reprezentat prin

procuror S.I.

Pe rol pronunţarea cauzei penale privind pe inculpaţii F.M.E. şi D.V. sile şi pe părţile vătămate P.M şi P.D.F, având ca obiect infracţiunea de uz de fals prev. de art. 291 C.pen şi infracţiunea de fals în declaraţii prev de. art 292 C.pen.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile.

Procedura legal îndeplinită, fără citarea părţilor.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanţei Că dezbaterile asupra cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de 12.09.2012, fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentinţa.

INSTANŢA

La data de 18.08.2010 a fost înregistrată la Judecătoria Piteşti plângerea formulată de petenţii P.M. şi P.D. împotriva soluţiei dispuse de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 3203/P/2006. 

Prin încheierea de şedinţă din data de 14.03.2011 pronunţată de Judecătoria Piteşti în temeiul art. 2781 alin.8 lit.c C.pr.pen. a fost admisă în parte plângerea formulată de petenţii P.M. şi P.D. împotriva rezoluţiei nr.3203/P/2006 din data de 17.05.2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti. A fost desfiinţată parţial rezoluţia referitor la soluţiile procurorului de scoatere de sub urmărire penală de la punctele 1,2 (cu privire la scoaterea de sub urmărire penală a intimatei F.M.E. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 291 C.pen şi cu privire la scoaterea de sub urmărire penală a intimatului D.V. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 292 C.pen.) şi s-a menţinut soluţia procurorului de la punctul 3 din dispozitivul rezoluţiei ( cu privire la disjungerea cauzei privind pe intimatul D.V. cercectat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 291 C.pen, formarea unui nou dosar şi înaintarea acestuia IPJ Argeş –SIF în vederea continuării cercetărilor).

În considerentele încheierii s-a reţinut că iniţial prin rezoluţia numărul 3203/P/2006 din data de 02.02.2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, s-a dispus confirmarea propunerii organelor de cercetare penală de a nu se începe urmărirea penală în cauza privind pe făptuitorii F.M.E. şi D.V., cercetaţi pentru săvârşirea infracţiuni prev. de art. 292 C.pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii sub aspectul laturii subiective.

Prin sentinţa penală nr. 3066/21.12.2007 pronunţată de Judecătoria Piteşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 271/R/12.05.2008 a Tribunalului Argeş, în baza art. 278 1 alin 8 lit. b C.pr.pen. a fost admisă în parte plângerea formulată de către petenţii P.M. şi P.D. împotriva rezoluţiei nr. 3203/P/2006 din data de 02.02.2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, care a fost desfiinţată în parte şi a fost trimisă cauza Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti pentru începerea urmăririi penale cu privire la intimaţii F.M.E. şi  D.V., pentru infracţiunea prev. de art. 291 C.pen. cu referire la acte materiale sesizate a fi săvârşite după data de 21.12.2002, precum şi faţă de intimatul D.V., pentru infracţiunea prev. de art. 292 C.pen, sesizată a fi săvârşită în anul 2004, iar în baza art. 278 1 alin 8 lit. a C.pr.pen. a fost menţinut restul rezoluţiei atacate.

În considerentele rezoluţiei nr. 3203/P/2006 din data de 17.05.2010, procurorul a precizat că în certificatul de moştenitor nr. 133/2001 eliberat de notarul public C.V., nu se menţionează că intimata F.M. a fost fiica defunctului D.V., decedat în anul 1941, certificatul atestând că B.C., mama adoptivă a intimatei, are calitatea de legatară universală a defunctului D.V..

S-a apreciat de către procuror că menţionarea în certificatul de moştenitor nr. 133/2001 că D.V. a avut la momentul decesului ultimul domiciliu în Piteşti, str. X), deşi nereală intimatul având ultimul domiciliu pe strada X, nu a fost de natură să producă consecinţe juridice, întrucât certificatul de moştenitor a atestat doar calitatea de moştenitor a defunctei B.M. faţă de defunctul D.V., fără ca în certificatul de moştenitor să se precizeze în ce constă masa succesorală şi cu atât mai puţin faptul că din masa succesorală face parte şi imobilul situat în strada X

De asemenea, s-a menţionat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 291 C.pen, întrucât intimata F.M. a folosit certificatul de moştenitor pentru a dovedi că mama sa l-a moştenit pe D.V. şi nu pentru a dovedi dreptul de proprietate al acestuia şi implicit al intimatei asupra imobilului situat pe strada X, asupra căruia a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate şi în acest sens a folosit alte înscrisuri din care a reieşit că defunctul D.V., pe timpul vieţii, a fost proprietarul imobilului din strada X, imobil pe care în prezent intimata îl consideră situat pe strada X fiind evidentă lipsa intenţiei de a induce în eroare instituţiile statului.

Referitor la infracţiunea prev. de art. 292 C.pen pretins săvârşită de către intimatul D.G., s-a susţinut că pentru eliberarea certificatului de moştenitor nr. 47/2004 eliberat de notarul public S.F. din Iaşi, acesta a prezentat o declaraţie pe propria răspundere dată în faţa notarului public B.M., în care a indicat că tatăl său, D.I. şi unchiul său D.V. au fost fiii lui D.G. decedat în anul 1954, fără care intimatul să precizeze că este singurul cu vocaţie succesorală concretă la moştenirea lăsată de D.G..

S-a mai menţionat în considerentele rezoluţiei, că efectele juridice s-ar putea produce doar în dauna celorlalţi comoştenitori şi nu în dauna părţilor vătămate, la stabilirea identităţii între imobilul situat la momentul naţionalizării în anul 1950 pe strada  X  cu imobilul situat în prezent pe strada X , nu are nicio relevanţă dacă intimatul este sau nu unicul moştenitor al lui D.G..

Cu privire la acest aspect, nu s-au efectuat cercetări, motiv pentru care cauza a fost disjunsă şi înaintată IPJ Argeş – SIF, urmând să fie identificate persoanele cu vocaţie succesorală concretă la  moştenirea defunctului D.G. pentru a-şi preciza poziţia cu privire la calitatea de unic moştenitor a intimatului, atestată de certificatul de calitate de moştenitor nr. 47/2004 şi în ce măsură folosirea acestui certificat de către intimat, le-a vătămat drepturile.

În considerente încheierii prin care s-a admis plângerea s-a precizat că rezoluţia este nelegală. Intimata F.M. a folosit certificatul de calitate de moştenitor nr. 133/2001 eliberat de către notarul public C.V., la instituţiile statului, cât şi pe parcursul procedurilor specifice desfăşurate în faţa instanţelor de judecată civile, în legătură cu imobilul în litigiu, deşi aceasta avea cunoştinţă că respectivul înscris conţine menţiuni nereale.

În acelaşi context, intimatul D.V. a făcut menţiuni neconforme realităţii cu ocazia declaraţiei date în faţa notarului public B.M., deşi nu era singurul moştenitor cu vocaţie succesorală concretă la moştenirea autorului D.G., această declaraţie stând la baza eliberării certificatului de calitate de moştenitor nr. 47/2004 eliberat de notarul public S.F., în care se precizează că intimatul are calitatea de moştenitor a bunicului său, D.G., decedat la data de 24.11.1954, cu o cotă de 1/1, cu menţiunea că bunurile care fac parte din masa succesorală se vor stabili ulterior.

S-a arătat că este evident, că cele două certificate de calitate de moştenitor eliberate de către notarii publici C.V. şi S.F. au fost utilizate de către cei doi intimaţi, în vederea producerii de consecinţe juridice, în special în dosarele civile prin care a fost soluţionat litigiul cu privire la imobil.

S-a concluzionat că se va admite parţial menţinându-se soluţia de disjungere a cauzei, ce nu poate fi atacată, întrucât nu este una dintre soluţiile prev. de art. 278 1 alin 1 C.pr.pen împotriva cărora să poată fi formulată plângere la instanţă, care de altfel, este inadmisibilă sub acest aspect.

După reţinerea cauzei spre judecare instanţa din oficiu a luat declaraţii inculpaţilor dar în prealabil le-a adus la cunoştinţă dispoziţiile art. 322 teza a II a C.pr.pen iar inculpaţii au fost de acord sa dea declaraţii, a dispus actualizarea fişelor de cazier judiciar şi audierea părţii vătămate P.D., cealaltă partea vătămată neprezentându-se la instanţa din motive medicale.

Părţile vătămate, prin apărător, au solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri depunând la dosar înscrisurile de la filele nr. 133-151, 175-177, 179-206, 224-235, emiterea unor adrese către birourile notariale ce au eliberat certificatele în vedere înaintării dosarelor notariale, probei testimoniale cu numita D.E. şi probei cu expertiză topografică pentru identificarea imobilelor din str. X  şi X, dacă imobilele există sau sunt demolate, identificarea şi evoluţia numerologică şi a denumirii pentru strada Lascăr Catargiu de la înfiinţare şi până în prezent, identificarea şi evoluţia numerologică şi a depunerii pentru strada Gheorghe Lazăr de la înfiinţare şi până în prezent, dacă imobilul din strada X  este identic cu cel din strada X, probă ce a nu a fost încuviinţată de către instanţă, nefiind utilă în raport de obiectul dosarului.

Inculpata, F.M.E., prin apărător, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri pe situaţia de fapt depunând înscrisurile de la filele nr. 173 şi urm. dar şi în circumstanţiere şi probei testimoniale cu numitul F.E..

Inculpatul, D,V, prin apărător, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri pe situaţia de fapt dar şi în circumstanţiere, depunând înscrisurile de la filele nr.30-51, 108-114, 125, 259-263 şi probei testimoniale cu numitul G.I..

Prin adresa nr. 289/21.07.2011 a Biroului notarilor publici asociaţi ,,C.V. şi C.M.” au fost înaintate înscrisurile ce au stat la baza eliberării certificatului de moştenitor nr. 133/2002 filele nr. 54-76.

Prin adresa nr. 53/22.07.2011 a Biroului notarilor publici asociaţi ,,E.L.F. şi A.D.” a fost înaintată documentaţia ce a stat la baza eliberării certificatului de moştenitor nr. 47/04.05.2004, filele 78-97.

Instanţa a solicitat relaţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Tribunalul Argeş cu privire la dosarele nr. 365/109/2005, nr. 6942/109/2005 şi nr. 6987/109/2006 pentru a se stabili dacă certificatul de moştenitor legatar nr. 133/2002 a fost depus în dosare şi de către cine.

Părţile vătămate prin apărător au solicitat schimbarea încadrării juridice pentru inculpata F.M.E. din infracţiunea prev. de art. 291 C.pen în infracţiunea prev. de art. 292 C.pen.şi infracţiunea prev. de art.291 C.pen cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. iar pentru inculpatul D.V. din infracţiunea prev. de art. 292 C.pen în infracţiunea prev. de art. 292 C.pen şi infracţiunea prev. de art.291 C.pen cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen. Prin cererea depusă la dosar filele nr.245 şi urm. au solicitat şi reţinerea infracţiunii prev. de art. 290 C.pen în sarcina ambilor inculpaţii dar au renunţat în şedinţa de judecată, prin apărător. 

Din analiza întregului material probator administrat în cursul urmăririi penale dar şi în mod nemijlocit instanţa reţine în fapt următoarele: Iniţial cele două părţi vătamate P.D. şi P.M. au formulat plângeri penale faţă de inculpata F.M.E. arătând în esenţă că acesta s-a prezentat la biroul notarilor publici asociaţi ,,C.V. SI C.M.” şi pretinzând că este fiica lui D.V. (deşi nu a fost fiica acestuia ci doar a soţiei sale B.M.ca urmare a adopţiei) a solicitat eliberarea certificatului de calitate de moştenitor legatar nr.133/2002 ocazie cu care a şi declarat că ultimul domiciul al defunctului D.V. a fost în Piteşti, Lascăr Catargiu, X actualmente str. Gheorghe Lazăr X. Faţă de inculpatul D.V. părţile vătămate au formulat plângere deoarece ca urmare a unei declaraţii false a obţinut certificatul de calitate de moştenitor nr. 47/2004 în care se menţionează că este unicul moştenitor al bunicului său D.G. şi nu sunt renunţători la moştenire în condiţiile în care sunt mulţi moştenitori şi nu a rezultat că au renunţat iar acest certificat l-a folosit în vederea revendicării imobilului în care locuiesc părţile vătămate.

Cercetările efectuate în cauză s-au finalizat printr-o soluţie de neîncepere a urmăririi penale. Părţile vătămate au formulat plângere potrivit art. 278 1 C.pr.pen împotriva rezoluţiei nr. 3203/P/2006 din data de 02.02.2007 iar instanţa prin sentinţa penală nr. 3066/21.12.2007 a Judecătoriei Piteşti a admis în parte plângerea şi a desfiinţat în parte rezoluţia. A trimis cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti pentru începerea urmăririi penale faţă de inculpata F.M.E. pentru infracţiunea prev. de art. 291 C.pen cu referire la acte materiale sesizate a fi săvârşite după data de 21.12.2002 iar faţă de inculpatul D.V. pentru infracţiunea prev. de art. 292 C.pen sesizată a fi săvârşită în anul 2004.

Sentinţa penală nr. 3066/21.12.2007 a Judecătoriei Piteşti a rămas definitivă prin decizia penală nr. 271/R/12.05.2008 a Tribunalului Argeş ca urmare a respingerii recursului iar în considerentele sentinţei s-a motivat că pentru declaraţiile făcute de către inculpata F.M.E. s-a împlinit termenul de prescripţie, aceeaşi fiind concluzia şi pentru faptele prev. de art. 291 C.pen. sesizate a fi săvârşite de oricare dintre inculpaţi anterior datei de 21.12.2002.

Ca urmare a acestei sentinte cercetările penale au fost reluate iar prin rezoluţia nr. 3203/P/2006 din data de 17.05.2010 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a intimatei F.M.E. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 291 C.pen deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, scoaterea de sub urmărire penală a intimatului D.V. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 292 C.pen. deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii şi disjungerea cauzei privind pe intimatul D.V. cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 291 C.pen, formarea unui nou dosar şi înaintarea acestuia IPJ Argeş –SIF în vederea continuării cercetărilor.

Prin încheierea de şedinţă din data de 14.03.2011 pronunţată de Judecătoria Piteşti în temeiul art. 2781 alin.8 lit.c C.pr.pen. a fost admisă în parte plângerea formulată de părţile vătămate P.M. şi P.D. împotriva rezoluţiei nr.3203/P/2006 din data de 17.05.2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti. A fost desfiinţată parţial rezoluţia doar cu privire la soluţiile de scoatere de sub urmărire penală şi s-a menţinut soluţia de disjungere, faţă de care nu se poate formula plângere în temeiul art. 278 1 C.pr.pen.

Aşadar în prezenta cauză instanţa a fost sesizată doar cu privire la infracţiunea prev. de art. 291 C.pen (constând în folosirea certificatului de calitate de moştenitor legatar nr. 133/2002 în scopul producerii de consecinţe juridice) săvârşită de către inculpata F.M.E. după data de 21.12.2002 şi cu privire la infracţiunea prev. de art. 292 C.pen săvârşită de către inculpatul D.V. în anul 2004 cu ocazia obţinerii certificatului de calitate de moştenitor nr. 47/2004.

Neînţelegerile dintre părţi au fost generate de disputa creată în jurul imobilului situat în strada Gheorghe Lazăr X compus din mai multe camere. Urmare deciziei 32/01.02.1971 o parte a clădirii a devenit sediul Centrului pentru primirea minorilor Piteşti. În prezent casa are două intrări, iar părţile vătămate ocupă în calitate de chiriaşi două camere şi un hol. Părţile vătămate au formulat cerere de cumpărare a locuinţei şi iniţial, neexistând cereri de revendicare ale imobilului în baza legii nr. 112/1995, au primit aviz favorabil şi au achitat un avans de 6.000.000 lei ROL la data de 10.11.1997. Ulterior, urmare notificărilor formulate de către inculpaţii, ambii solicitând reconstituirea dreptului de propietate RA Regotrans nu a avizat favorabil încheierea contractului de vânzare cumpărare cu părţile vătamate.

Inculpatul D.V. este nepotul de fiu al lui D.G. decedat în anul 1954 şi pretinde că bunicul său a deţinut iniţial imobilul ce este situat în prezent în strada Gheorghe Lazăr X aspect negat de către părţile vătămate care susţin că acesta a fost propietarul altui imobil. Inculpatul D.V. a precizat că bunicul său a cumpărat un teren de 2500-3000 mp şi trei clădiri iar terenul începea cu un drum de servitute având ieşire la strada Lascar Catargiu fostă Ghe. Dimitrov actualmente Crinului. A reliefat că strada Gheorghe Lazăr a fost prelungită străbătând în lăţimea terenul bunicului său, terenul fiind practic despărţit în două de stradă. Urmare prelungirii străzii Gheorghe Lazăr s-a efectuat şi o nouă numerotare a imobilelor, imobilul revendicat ajungând să aibă ieşire şi la strada Gheorghe Lazăr. A mai precizat că unchiul său avocatul D.V. s-a mutat în imobil iar în anul 1941 a decedat pe front. Avocatul D.V. a fost căsătorit cu numita B.M. care după decesul acestuia a adoptat-o cu efecte restrânse pe inculpata F.M.E.. Între părţile vătamate şi inculpaţi au existat mai multe litigii de natură civilă.

Deşi chiar inculpatul D.V. recunoaşte atât în faţa organelor de cercetare penală dar şi cu ocazia audierii sale în cursul cercetării judecătoreşti că nu este singurul moştenitor al defunctului D.G., în anul 2004 s-a prezentat la notar cu martorii A.M. şi D.E., cei doi declarând că inculpatul este singurul nepot de fiu al lui D.G.. Declaraţiile au fost depuse de către inculpat la Biroului notarilor publici asociaţi ,,E.L.F. şi A.D.” în vederea obţinerii certificatului de moştenitor. În cadrul procedurii notariale inculpatul a declarat că este singurul moştenitor aspect ce rezultă din formularul tipizat al încheierii din data de 04.04.2004, astfel obţinând certificatul de calitate de moştenitor nr. 47/2004 din care rezultă că este moştenitorul lui D.G. cu o cotă de 1/1 şi nu sunt renunţători.

Inculpata F.M.E. s-a deplasat la Biroul Notarilor Publici asociaţi C.V. şi C.M. în vederea obţinerii certificatului de calitate de moştenitor legatar nr.133/2002. În certificat apărea menţiunea că ultimul domiciliu al defunctului D.V. decedat la data de 24.08.1941 a fost în mun. Piteşti, strada Lascăr Catargiu (actualmente Gheorghe Lazăr) X, judeţul Argeş iar inculpata a folosit acest certificat depunându-l la data de 10.03.2005 în dosarul nr. 365/109/2005 al Tribunalului Argeş şi la data de 27.05.2005 în dosarul nr. 1413/2005 al Judecătoriei Piteşti, în ultimul dosar, înscrisul fiind depus prin intermediul avocatului.

 Strada Gheorghe Lazăr nu s-a numit anterior Lascăr Catargiu iar ultimul domiciliu al defunctului D.V. a fost pe strada Lascăr Catargiu nr. 2, strada Gheorghe Lazăr fiind prelungită şi renumerotată după decesul avocatului D.V..

În cursul dezbaterilor la dosar a fost depusă încheierea din data de 12.09.2012 a Biroul Notarilor Publici asociaţi C.V. şi C.M. prin care s-a dispus la cererea inculpatei F.M.E. rectificarea încheierii finale şi a certificatului de calitate de moştenitor legatar nr. 133/2002 eliberat de Biroul Notarilor Publici asociaţi C.V. şi C.M., ambele date în dosarul nr. 143/2002 în sensul că ultimul domiciliu al defunctului D.V. decedat la data de 24.08.1941 a fost în mun. Piteşti, strada Lascăr Catargiu nr.2, judeţul Argeş.

Starea de fapt reţinută a fost stabilită pe baza următorului material probator: plângerile părţilor vătămate şi declaraţiile părţi vătămate P.D., declaraţiile martorilor  F.E şi D.E., înscrisurile ce au stat la baza eliberării certificatelor nr. 133/2002 respectiv 47/2004, copiile sentinţelor şi deciziilor judecătoreşti depuse la dosar, declaraţiile inculaţilor D.V. şi F.M.E. şi înscrisurile aflate la dosar. Asupra cererilor de schimbare a încadrării juridice formulate de către părţile vătămate, prin apărător, instanţa constată că potrivit art. 317 C.pr.pen judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătate prin actul de sesizare al instanţei iar în caz de extindere a procesului penal şi la fapta şi persoana la care se referă extinderea.

Prin rezoluţia nr. 3203/P/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti din data de 17.05.2010 s-a dispus disjungerea cauzei privind pe D.V. cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 291 C.pen, formarea unui nou dosar şi înaintarea acestuia IPJ Argeş –SIF în vederea continuării cercetărilor, dispoziţie ce nu a fost desfiinţată de către instanţă, deoarece nu face obiectul plângerii formulate în temeiul art. 278 1 C.pr.pen. iar procurorul de şedinţă nu s-a extins în baza art. 336 C.pr.pen cu privire la alte fapte, astfel că sub acest aspect cererea este nefondată.

De asemenea prin sentinţa penală nr. 3066/21.12.2007 a Judecătoriei Piteşti definitivă prin decizia penală nr. 271/R/12.05.2008 a Tribunalului Argeş s-a stabilit că pentru infracţiunea prev. de art. 292 C.pen în legătură cu declaraţiile făcute de către inculpata F.M.E. s-a împlinit termenul de prescripţie, aceeaşi fiind concluzia şi pentru faptele prev. de art. 291 C.pen. sesizate a fi săvârşite de oricare dintre inculpaţi anterior datei de 21.12.2002 iar părţile vătămate au solicitat schimbarea încadrării juridice practic exact pentru aceste fapte pentru care deja instanţă prin sentinţă definitivă a constatat că s-a împlinit termenul de prescripţie al răspunderii penale.

 În ceea ce priveşte cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei inculpatei F.M.E. din infracţiunea prev. de art. 291 C.pen în infracţiunea prev. de art.291 C.pen cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. instanţa constată întemeiată cererea doar pentru două acte materiale. În cursul cercetării judecătoreşti a rezultat că inculpata a depus certificatul de calitate de moştenitor legatar nr. 133/2002 la data de 10.03.2005 în dosarul nr. 365/109/2005 al Tribunalului Argeş şi la data de 27.05.2005 în dosarul nr. 1413/2005 al Judecătoriei Piteşti, astfel că sub acest aspect cererea de schimbare a încadrării juridice va fi admisă.

Cu privire la inculpatul D.V. instanţa constată că fapta privind falsul în declaraţii a fost săvârşită la data de 04.04.2004. În raport de data săvârşirii faptei rezultă că s-a împlinit termenul special de prescripţie a răspunderii penale prev. de art. 124 C.pen cu trimitere la art. 122 alin.1 lit.d C.pen. Întrebat de către instanţă, inculpatul asistat de către apărător a precizat că nu solicită continuarea procesului penal în baza art. 13 C.pen. În cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile legii nr. 63/2012 deoarece instituţia prescripţiei răspunderii penale este o instituţie de drept substanţial sens în care dispoziţiile legii anterioare sunt mai favorabile. Prin prisma acestor considerente în temeiul art 11 pct 2 lit b C.pr.pen rap. la art. 10 lit g C.pr.pen se va dispuse încetarea procesul penal privind pe inculpatul D.V. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 292 C.pen ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Faţă de cele reţinute, instanţa constată că în privinţa inculpatei F.M.E. nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 291 C.pen cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen sub aspectul laturii subiective. Cele două acte materiale nu au fost săvârşite cu vinovăţia cerută de lege respectiv intenţie. Inculpata are convingerea că imobilul din str. Gheorghe Lazăr x  este acelaşi cu cel în care a locuit avocatul D.V. ce a avut ultim domiciul în str. Lascăr Catargiu x. Mai mult strada Gheorghe Lazăr a fost prelungită şi renumerotată sens în care imobilul a fost ulterior numerotat şi pe str. Gheorghe Lazăr.

Prin prisma acestor argumente, în baza art.11 punctul 2 litera a raportat la art.10 litera d C.pr.pen., se va dispune achitarea inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 291 C.pen cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.

Pe latură civilă părţile vătamate s-au constituit părţi civile cu câte 50.000 euro fiecare reprezentând daune morale. Potrivit condiţiilor generale ale răspunderii delictuale prejudiciul trebuie să fie cert, actual, determinat sau cel putin determinabil. Faptele inculpaţilor nu au fost de natură a cauza vreun prejudiciu moral. Deoarece nu există un prejudiciu nu se va mai analiza dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii prevăzute de răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie şi în baza art 346 C.pr.pen. se vor respinge acţiunile civile. 

Pe latură civilă s-a solicitat şi restabilirea situaţiei anterioare prin desfiinţarea certificatului de moştenitor legatar nr. 133/2002 eliberat de Biroul Notarilor Publici asociaţi C.V.şi C.M., a decizie nr. 3118/2004 emisă de Primarul mun. Piteşti, respectiv a certificatului de moştenitor nr. 47/2004 eliberat de Biroul Notarilor Publici Asociaţi ,,E.L.F. şi A.D.” şi a deciziei nr. 2880/2006 emisă de Primarul mun. Piteşti.

În condiţiile în care instanţa nu a fost sesizată pentru soluţionarea vreunei fapte de natură penală în legătură cu cele două decizii emise de către Primarul mun. Piteşti, instanţa va respinge cererea privind desfiinţarea Deciziei nr. 2880/2006 şi Deciziei nr. 3118/2004 emise de Primarul mun. Piteşti.

În raport de înscrisul de la fila nr. 307 din dosar se va constata că prin încheierea nr.23/12.09.2012 a Biroului Notarilor Publici asociaţi C.V. şi C.M. s-a dispus rectificarea încheierii finale şi a certificatului de calitate de moştenitor legatar nr. 133/2002 eliberat de Biroul Notarilor Publici asociaţi C.V şi C.M., ambele date în dosarul nr. 143/2002 în sensul că ultimul domiciliu al defunctului D.V. decedat la data de 24.08.1941 a fost în mun. Piteşti, strada Lascăr Catargiu X judeţul Argeş. Aşadar fiind înlăturată menţiunea iniţială respectiv ,,cu ultim domiciliu în mun. Piteşti, strada Lascăr Catargiu (actualmente str. Gheorghe Lazăr) NR X ” nu se mai impune desfiinţarea parţială a certificatului iar o desfiinţare totală a acestuia oricum nu se justifica întrucât certificatul nu atestă că inculpata este moştenitoarea avocatului D.V. ci mama sa în calitate de legatară universală în baza testamentului olograf din data de 25.01.1941, certificat ce a fost depus în copie la dosar, astfel că instanţa va lua act de rectificarea efectuată.

Cât priveşte certificatul de calitate de moştenitor nr. 47/04.05.2004 a rezultat, în raport de probatoriul administrat în cauză, că inculpatul D.V. a declarat în faţa notarului public, la data de 04.04.2004 că este singurul moştenitor, nepot de fiu al lui D.G., declaraţie consemnată de notar în încheierea din data de 04.04.2004 şi care a condus la emiterea certificatului de calitate de moştenitor nr. 47/2004 în care se precizează că este moştenitor cu o cotă de 1/1 iar renunţători nu sunt. În condiţiile în care există mai mulţi moştenitori, aspect recunoscut şi de către inculpat, în baza art. 14 alin.3 C.pr.pen şi art. 346 C.pr.pen instanţa va dispune restabilirea situaţiei anterioare prin desfiinţarea încheierii din data de 04.04.2004 din dosarul nr. 58/2004 înregistrat la Biroul Notarilor Publici Asociaţi ,,E.L.F. şi A.D.” şi a certificatului de calitate de moştenitor nr. 47/04.05.2004.

Inculpaţii, prin apărători, au solicitat obligarea părţilor vătămate la plata cheltuielilor judiciare făcute constând în onorariile pentru avocaţi Analizând actele şi lucrările dosarului s-a constatat că inculpata F.M.E. nu a făcut dovada pretenţiilor sale deoarece la dosar nu s-a depus niciun înscris din care să rezulte cuantumul onorariului de avocat sens în care se va respinge cererea. De asemenea, în raport de soluţia dispusă pe latura penală, dată fiind culpa procesuală a inculpatului D.V. se va respinge şi cererea acestuia de obligare a părţilor vătămate la plata cheltuielilor judiciare constând în plata onorariului de avocat.

În baza art. 192 pct.1 lit.a C.pr.pen părţile vătămate P.M. şi P.D. vor fi obligate să plătească o parte din cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză iar în baza art. 192 alin. 3 C.pr.pen restul cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei inculpatei F.M.E. din infracţiunea prev. de art. 291 C.pen în infracţiunea prev. de art. 292 C.pen.

Dispune schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatei F.M.E. din infracţiunea prev. de art. 291 C.pen în infracţiunea prev. de art.291 C.pen cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.(două acte materiale).

Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei inculpatului D.V. din infracţiunea prev. de art. 292 C.pen în infracţiunea prev. de art. 292 C.pen şi infracţiunea prev. de art.291 C.pen cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen.

În baza art. 11 pct.2 lit. a C.pr.pen rap. la art. 10 lit. d C.pr.pen achită pe inculpata F.M.E., judeţul Argeş pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals în formă continuată prev. de art. 291 C.pen cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen.

În baza art.11 pct 2 lit b C.pr.pen rap. la art. 10 lit g C.pr.pen încetează procesul penal privind pe inculpatul D.V., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 292 C.pen ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Respinge acţiunile civile formulate de către părţile civile P.M. şi P.D. privind obligarea inculpaţilor la plata de daune morale.

Constată că prin încheierea nr.23/12.09.2012 a Biroului Notarilor Publici asociaţi C.V. şi C.M. s-a dispus rectificarea încheierii finale şi a certificatului de calitate de moştenitor legatar nr. 133/2002 eliberat de Biroul Notarilor Publici asociaţi C.V. şi C.M., ambele date în dosarul nr. 143/2002 în sensul că ultimul domiciliu al defunctului D.V. decedat la data de 24.08.1941 a fost în mun. Piteşti, strada Lascăr Catargiu X judeţul Argeş.

În baza art. 14 alin.3 C.pr.pen şi art. 346 C.pr.pen dispune restabilirea situaţiei anterioare şi desfiinţează încheierea din data de 04.04.2004 din dosarul nr. 58/2004 înregistrat la Biroul Notarilor Publici Asociaţi ,,E.L.F. şi A.D.” şi certificatul de calitate de moştenitor nr. 47/04.05.2004.

Respinge cererea privind desfiinţarea Deciziei nr. 2880/2006 şi Deciziei nr. 3118/2004 emise de Primarul mun. Piteşti.

În temeiul art. 193 C.pr.pen respinge cererea formulată de către inculpaţi, prin apărători, de obligare a părţilor vătămate la plata cheltuielilor judiciare făcute de către inculpati.

În baza art. 192 ptc.1 lit.a C.pr.pen obligă părţile vătămate P.M. şi P.D. să plătească câte 500 lei reprezentând o parte din cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză iar în baza art. 192 alin. 3 C.pr.pen restul cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente la dezbateri şi de la comunicare pentru partea vătămată P.M..

Pronunţată în şedinţa publică de la data de 19 Septembrie 2012.

Preşedinte,

G.A.

Grefier,

C.S.