Violul

Sentinţă penală 4227/2012 din 27.11.2012


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA PITEŞTI

SECTIA PENALĂ

SENTINŢĂ PENALĂ Nr. 4227/2012

Şedinţa publică de la 27 Noiembrie 2012

Completul compus din:

PREŞEDINTE I.B.

Grefier F.S.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti reprezentat prin procuror C.F.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul P.L.M şi pe partea civilă R.M., având ca obiect violul (art.197 C.p.) al. 1 c.p., art. 211 al. 1 si al. 2 c.p. - art. 300 ind. 1 c.p.p.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit partile.

Procedura legal îndeplinită, fara citarea partilor.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile in fond asupra cauzei au avut loc in şedinţa publica din data de 20.11.2012, susţinerile parţilor si concluziile reprezentantului Parchetului fiind consemnate în scris in încheierea de amânare a pronuntarii din acea data, încheiere ce face parte integranta din prezenta sentinţa.

Deliberând;

INSTANŢA

Asupra cauzei penale de faţă, reţine:

Constată că prin rechizitoriul nr. 6516/P/2009 din data de 20.09.2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpatului P.L.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de viol prev. de art. 197 alin 1 Cp şi tâlhărie prev de art. 211 alin 1 şi alin. 2 lit b Cp cu aplicarea art. 33 lit. a şi art. 37 lit a Cp.

Potrivit actului de sesizare al instanţei, în seara zilei de 29.09.2012, în jurul orei 23:00, în zona Aleii Voinicilor din Piteşti, a întreţinut prin constrângere relaţii sexuale cu partea vătămată R.M., după care a deposedat-o prin violenţă de geanta personală în care se aflau două telefoane mobile şi alte obiecte personale.

S-a reţinut în rechizitoriu că, în acea seară, partea vătămată a fost în oraş cu prietenul său S.C.V., precum şi cu martorul P.A.N, iar în jurul orei 22:30 aceste persoane pleacă spre domiciliile lor cu autoturismul martorului P.A.N. care i-a lăsat pe numitul S.C. în zona magazinului Praxis de pe str. Teilor din Mun. Piteşti, iar pe numita R.M. în zona magazinului Mambo, de pe B-dul Libertăţii din cartierul Trivale. Partea vătămată a intrat în acel magazin să-şi cumpere ţigări şi şerveţele după care a plecat spre domiciliu său vorbind în tot acest timp la telefon cu prietenul său deoarece a observat în preajma ei un bărbat necunoscut şi se temea. S-a mai reţinut în actul de sesizare că, în momentul în care partea vătămată a ajuns pe Aleea Voinicilor, bărbatul care o urmărea a prins-o de gât şi i-a spus să nu mai ţipe, ameninţând-o cu moartea, acestea fiind auzite la telefon şi de martorul S.C..

În continuare, s-a reţinut că partea vătămată a fost trasă într-un loc viran situat între blocurile 16 şi 27, iar martorul C.I. aflat la domiciliul său de la parterul blocului 16, alertat de zgomotele venite de afară a observat pe autor în momentul în care strângea victima de gât şi o lovea cu pumnii şi picioarele, motiv pentru care a apelat nr. de urgenţă 112, anunţând că o persoană de sex feminin este agresată, timp în care a sesizat că agresiunea a luat turnura unui viol, înştiinţând despre aceasta operatorul 112.

 Astfel, în baza sesizării telefonice o patrulă din cadrul Secţiei nr. 3 de Poliţie Piteşti s-a deplasat la locul faptei, aceasta fiind văzută şi de inculpat, care a părăsit locul faptei în fugă, iar în timp ce alerga pe str. Bradului având asupra lui geanta părţii vătămate, a fost observat de către martorul P.A.N, care plecase în căutarea numitei R.M., după ce fusese deja alertat telefonic de către prietenul victimei, numitul S.C.. Recunoscând pe umărul inculpatului geanta amicei sale, numitul P.A. a coborât din autoturism şi s-a pus în faţa inculpatului cerându-i să se oprească, iar inculpatul i-a cerut să se dea la o parte pentru că „îl aleargă garda”, iar pentru a-l opri martorul l-a îmbrâncit pe inculpat, care a căzut şi s-a ascuns sub autoutilitara Mercedes Sprinter cu nr. de înmatriculare X unde a şi fost găsit de către organele de poliţie,  precum şi geanta părţii vătămate.

Totodată, prin raportul de constatare medico-legală nr. 319/A10+A7/2012 din 30.08.2012 (f.43) s-a constatat faptul că numita R.M. a prezentat mai multe echimoze submandibulare şi laterocervicale, dar şi lateroexterne pe coapsă şi braţul stâng, concluzionându-se că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice produse prin lovire cu sau de corp dur, posibil comprimare digitală, ce au necesitat 1-2 zile îngrijiri medicale de la data producerii, precum şi faptul că prezenţa spermatozoizilor în secreţia vaginală atestă consumarea unui raport sexual recent, complet.

În ceea ce priveşte atitudinea procesuală a inculpatului, s-a reţinut în actul de sesizare că în ciuda probatoriului administrat în cauză, iniţial în faţa organelor de cercetare penală, inculpatul a negat săvârşirea faptelor pentru care este cercetat. Ulterior, în depoziţia dată în faţa reprezentantului Ministerului Public, a recunoscut raportul sexual despre care a susţinut că ar fi fost consimţit, însă a negat în totalitate săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.

În timpul judecăţii,  în faţa instanţei, cu ocazia dezbaterii propunerii de arestare preventivă, acesta a recunoscut ambele infracţiuni reţinute în sarcina sa.

În cursul urmăririi penale, pentru dovedirea situaţiei de fapt au fost administrate următoarele mijloace de probă: procesul verbal de cercetare la faţa locului (f. 20-22) şi planşa fotografică cu aspecte de la desfăşurarea acestei activităţi (f. 24-33); procesul verbal de depistare (f. 34-35); declaraţiile părţii vătămate R.M. (f.36-40); raportul de constatare medico-legală nr 319/A10+A7/2012 din 30.08.2012 (f. 43); plicul conţinând eprubetă sterilă cu probe biologice recoltate din fundul de sac vaginal de la numita R.M. (f 47); procesul verbal de examinare criminalistică a persoanei vătămate R.M. şi planşa fotografică corespunzătoare (f. 49, 51-53); procesul verbal de examinare criminalistică a numitului  şi planşa fotografică corespunzătoare (f. 54-56, 58-59); plicul conţinând două probe biologice recoltare cu beţişoare sterile din bumbac de la numitul P.L.M. (f. 55), declaraţiile martorului C.I. (f 60-64), declaraţiile martorului P.A.N. (f 65-67), declaraţiile martor S.C.V. (f. 69-72), declaraţiile martor I.I. (f. 73-76), declaraţiile martor R.S. (f. 78-79), fişa de cazier judiciar a inculpatului (f 82), precum şi declaraţiile inculpatului P.L.M. (f. 12-14).

In cursul cercetarii judecatoresti s-a audiat inculpatul în şedinţă publică la data de 13.11.2012, solicitând aplicarea dispoziţiilor 320¹ Cpp, recunoscând total şi necondiţionat săvârşirea faptelor reţinute în sarcina acestuia prin rechizitoriu (f. 37).

Analizând în mod coroborat actele şi lucrările cauzei, ansamblul probelor administrate în faza urmăririi penale şi pe parcursul cercetării judecătoreşti, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

În seara zilei de 29.09.2012, în jurul orei 23:00, în zona Aleii Voinicilor din Piteşti, a întreţinut prin constrângere relaţii sexuale cu partea vătămată R.M., după care a deposedat-o prin violenţă de geanta personală în care se aflau două telefoane mobile şi alte obiecte personale, conform prezentării expuse anterior.

Iniţial în faţa organelor de cercetare penală, inculpatul a negat săvârşirea faptelor pentru care este cercetat. Ulterior, în depoziţia dată în faţa reprezentantului Ministerului Public, a recunoscut raportul sexual despre care a susţinut că ar fi fost consimţit, însă a negat în totalitate săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.

Având în vedere că inculpatul în şedinţa publică din data de 13.11.2012, a solicitat aplicarea dispoziţiilor 320¹ Cpp, recunoscând total şi necondiţionat săvârşirea faptelor reţinute în sarcina acestuia prin rechizitoriu, instanţa a constatat îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru acordare acestui beneficiu.

În aceste condiţii, având în vedere caracterul retractabil şi divizibil al declaraţiei inculpatului, instanţa va reţine în probaţiune doar această din urmă declaraţie, singura de altfel care se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

Astfel,  în drept,

1. Fapta inculpatului P.L.M., care în seara zilei de 29.09.2012, în jurul orei 23:00, în zona Aleii Voinicilor din Piteşti, a întreţinut prin constrângere relaţii sexuale cu partea vătămată R.M. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol prev. de art. 197 alin 1 Cp, cu aplicarea art. 37 lit a Cp.

Sub aspectul laturii obiective, instanţa reţine că elementul material al infracţiunii s-a realizat prin acţiunea inculpatului care a întreţinut cu partea vătămată un raport sexual fără consimţământul acesteia.

Lipsa consimţământului ca şi condiţie de existenţă a infracţiunii, rezultă în primul rând din constrângerea psihică exercitată de inculpat asupra părţii vătămate sub forma ameninţării acesteia cu faptul că o va omorî, iar în al doilea rând din constrângerea fizică, modalitatea violentă în care acesta a comis infracţiunea conducând la leziuni ale integrităţii corporale a părţii vătămate, pentru vindecarea cărora au fost necesare un număr de 1-2 zile de îngrijiri medicale, astfel cum reiese din conţinutul raportului de constatare medico-legală nr 319/A10+A7/2012 din 30.08.2012 (f. 43 dup).

Urmarea socialmente periculoasă a infracţiunii a constat în principal în încălcarea libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a victimei, iar în subsidiar în lezarea integrităţii corporale a acesteia; legătura de cauzalitate rezultând ex re, din însăşi materialitatea faptei comise.

Sub aspect subiectiv, infracţiunea a fost comisă cu forma de vinovăţie cerută de lege, respectiv intenţie directă, fapt ce rezultă din chiar declaraţiile inculpatului care a recunoscut fapta comisă, declarând că a luat în mod spontan hotărârea de a întreţine raporturi sexuale cu partea vătămată (f. 13 dup). În consecinţă, inculpatul a avut reprezentarea faptei sale şi a consecinţelor negative ale acesteia asupra victimei, urmărind acest rezultat.

2. Fapta inculpatului P.L.M., care în seara zilei de 29.09.2012, în jurul orei 23:00, în zona Aleii Voinicilor din Piteşti, după ce a întreţinut un raport sexual prin constrângere cu partea vătămată, a deposedat-o pe aceasta prin violenţă de geanta personală în care se aflau două telefoane mobile şi alte obiecte personale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin 1 şi alin 2 lit b Cp, cu aplicarea art. 37 lit. a Cp, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective.

În ceea ce priveşte latura obiectivă, elementul material al faptei săvârşite de inculpat, s-a realizat prin deposedarea părţii vătămate de geanta personală, şi trecerea acesteia în sfera de stăpânire a inculpatului, în scopul însuşirii pe nedrept, acţiune comisă pe fondul temerii deja insuflate prin exercitarea acţiunilor violente pentru comiterea infracţiunii de viol.

Fapta săvârşită de inculpat a fost dovedită atât prin procesul verbal de depistare (f 34-35 dup) cât şi de declaraţiile părţii vătămate (f. 36-40), ale martorului P.A.N. (f 65-67 dup), precum şi declaraţia inculpatului (f 37).

Modalitatea în care a acţionat inculpatul conturează aşadar în mod deplin elementele constitutive ale infracţiunii complexe de tâlhărie, ce reuneşte în conţinutul său juridic două infracţiuni, furtul şi acţiunea de ameninţare, conjugată cu exercitarea de violenţe, aflate într-o strânsă legătură de tipul mijloc-scop.

Sub acest aspect, instanţa reţine că deposedarea părţii vătămate de către inculpat de geanta acesteia s-a produs sub imperiul stării de tulburare şi temere ce i-a fost indusă prin exercitarea anterioară a actelor de violenţă şi ameninţare care, astfel, au slujit unui dublu scop: anihilarea opoziţiei victimei pentru consumarea raportului sexual, contrar voinţei exprimate şi înlesnirea furtului genţii personale a victimei.

Urmarea imediată a acţiunii comise constă, pe de o parte, în producerea unui prejudiciu patrimonial părţii vătămate, respectiv valoarea genţii şi a celor două telefoane, precum şi a celorlalte obiecte personale existente în geantă, iar pe de altă parte, prin ameninţarea cu un rău de natură să paralizeze voinţa, a fost atinsă libertatea psihică a victimei, iar prin violenţele exercitate, integritatea sa corporală a fost lezată, fiind nevoie de 1-2 zile de îngrijiri medicale, conform actului medical existent la dosar (f 43 dup).

Între acţiunea de luare a bunului prin ameninţare şi urmarea imediată există legătură cauzală, întrucât în lipsa acestor acţiuni, efectul, constând în dauna produsă părţii vătămate şi în atingerea corelativă a libertăţii sale psihice precum şi a integrităţii sale corporale, nu s-ar fi produs.

Din punct de vedere al laturii subiective, inculpatul a săvârşit fapta cu forma de vinovăţie cerută de lege anume intenţia directă.

Infracţiunea a fost comisă de inculpat pe timp de noapte, având în vedere că potrivit celor declarate de victimă, fapta s-a petrecut în jurul orei 23:00, iar la sosirea organelor de poliţie ora 23:15, inculpatul a fost surprins sub autoutilitara Mercedes Sprinter cu nr. de înmatriculare X, loc unde a fost găsită şi geanta părţii vătămate, motiv pentru care, instanţa reţine că devin aplicabile şi disp alin 2 lit b ale articolului 211 Cp.

La individualizarea pedepselor aplicabile inculpatului, instanţa va analiza prin raportare la situaţia acestuia, criteriile generale prevăzute la art. 72 Cp.

Astfel, în ceea ce priveşte pe inculpat, instanţa va ţine seama de gravitatea deosebită a infracţiunilor de viol şi tâlhărie, pusă în evidenţă de modalitatea, împrejurările şi urmările comiterii faptelor.

De asemenea, instanţa va ţine seama şi va da efect cu prioritate stării de recidivă postcondamnatorie în care acesta a comis faptele de viol şi tâlhărie, pentru ca ulterior să facă aplicarea dispoziţiilor relative la concursul real de infracţiuni prevăzut de disp. art. 33 lit a Cp

După cum reiese din fişa de cazier judiciar eliberată pe numele inculpatului (f. 82), inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat de două ori iniţial în timpul minorităţii pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 192 alin 2 Cp, art. 208-209 lit. g, i Cp şi art. 20 Cp rap. la art. 197 alin 1 Cp în condiţiile art. 99 şi art. 33 lit. a Cp la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 1878/18.09.2001 a Judecătoriei Piteşti definitivă prin Decizia penală nr. 23/15.01.2005 a Curţii de Apel Piteşti, fiind arestat la data de 04.02.2002 şi liberat condiţionat  la data de 12.02.2003, cu un rest de 172 de zile. De asemenea, prin sentinţa penală nr. 21/10.12.2004 a Tribunalului Argeş definitivă prin decizia penală nr. 2975/12.05.2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol prev. de art. 197 alin 1  şi 3 Cp şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. d, e Cp, fiind arestat la data de 30.03.2004 şi liberat condiţionat la data de 20.03.2012 cu un rest de 738 de zile.

Mai mult decât atât, instanţa constată că inculpatul manifestă o perseverenţă infracţională în comiterea de fapte împotriva patrimoniului şi a vieţii sexuale prin prisma recidivei specializate.

Faţă de antecedenţa penală a inculpatului, instanţa constată că infracţiunile pentru care a fost cercetat în prezenta cauză au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de disp. art. 37 alin. 1 lit. a Cp în care primul termen îl constituie pedeapsa anterioară, de 10 ani închisoare, pedeapsă din care a fost liberat condiţionat cu un rest rămas neexecutat de 738 de zile, pentru o infracţiune comisă cu intenţie, în timp ce al doilea termen al recidivei este format dintr-un concurs de două infracţiuni, comise cu intenţie, pentru fiecare faptă concurentă legea prevăzând pedeapsa închisorii mai mare de un an.

Având aceste repere, instanţa constată că inculpatul manifestă o totală indiferenţă faţă de valori sociale esenţiale, că modul în care a fost sancţionat până în prezent pentru infracţiunile comise nu a determinat o reevaluare a atitudinii acestuia faţă de ordinea de drept,  motiv pentru care instanţa apreciază că numai aplicarea unor pedepse orientate către maximul special, în condiţiile disp. art. 320¹ alin 7 Cpp, ţinând seama şi de starea de recidivă a acestuia, ar putea satisface scopul educativ şi preventiv al pedepselor ce urmează a-i fi aplicate.

În consecinţă, instanţa în baza art. 197 alin 1 Cp cu aplicarea art. 37 lit. a Cp coroborat cu art. 39 alin. 4 Cp, în condiţiile art. 320¹ alin. 1 şi alin. 7 Cpp, va condamna inculpatul la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol comis asupra părţii vătămate R.M..

În baza  art. 211 alin. 1 şi alin. 2 lit. b Cp cu aplicarea art. 37 lit.a Cp coroborat cu art. 39 alin. 4 Cp, în condiţiile art .320¹ alin. 1 şi alin. 7 Cpp va aplica inculpatului o pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.

Având în vedere regimul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni sub forma concursului real în care au fost comise cele două fapte, în baza art. 34 alin. 1 lit. b Cp, instanţa va contopi cele două pedepse cu închisoarea anterior aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 6 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 2 ani şi 6 luni închisoare, în total 8 ani şi 6 luni închisoare, pe care inculpatul îi va executa în regim de detenţie efectivă.

Instanţa va face şi aplicare dispoziţiilor art. 61 alin. 1 Cp, deoarece inculpatul a comis în intervalul de timp de la liberarea condiţionată şi până la împlinirea duratei pedepsei, o nouă infracţiune, motiv pentru care va revoca liberarea condiţionată din pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.21/10.12.2004 a Tribunalului Argeş, definitivă prin decizia penală nr.2975/12.05.2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi va contopi pedeapsa aplicată prin prezenta cu restul rămas neexecutat, de 738 zile închisoare, astfel că inculpatul execută pedeapsa cea mai grea de 8 ani şi 6 luni închisoare.

În temeiul dispoziţiilor art. 71 raportat la disp. art 64 lit. a teza a II a şi b Cp şi în lumina dispoziţiilor Deciziei nr 74/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în recursul în interesul legii, instanţa consideră necesar ca în privinţa inculpatului să facă şi aplicarea unei pedepse accesorii de natură să întregească pedeapsa principală şi să servească scopului reeducării condamnatului.

Astfel, natura şi gravitatea faptei săvârşite şi ansamblul circumstanţelor personale ale inculpatului conduc la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit a teza a II a şi lit b Cp, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, motiv pentru care exerciţiul acestora va fi interzis pe perioada executării pedepsei aplicate.

În temeiul disp. art 350 alin. 1 coroborat cu art. 148 lit. f  Cpp, instanţa va menţine măsura arestării preventive a inculpatului motivat de persistenţa temeiurilor pentru care aceasta s-a dispus, respectiv, prin lăsarea în libertate a inculpatului, se naşte un risc real şi ridicat de repetare a aceluiaşi comportament infracţional.

În baza art. 88 Cp, instanţa va deduce din pedeapsa aplicată de 8 ani şi 6 luni închisoare, reţinerea şi arestarea preventivă a acestuia de la 30.08.2012 ora 04:35 la zi, conform ordonanţei de reţinere (f. 17 d.u.p.), încheierii pronunţate la data de 30.08.2012 (f 6-7 d.u.p.), respectiv încheierilor de menţinere a stării de arest preventiv (f 1416, 24-26).

Referitor la latura civilă a cauzei instanţa reţine că, în cursul urmăririi penale partea vătămată  a declarat că se constituie parte civilă cu daune pe care le va menţiona ulterior, iar cursul judecăţii, conform menţiunilor din încheierea de şedinţă din data de 13.11.2012, aceasta a precizat acest cuantum ca fiind de 2000 lei daune materiale şi 50000 daune morale.

Se va avea în vedere şi faptul că, în primul rând prejudiciul patrimonial cauzat părţii vătămate a fost integral recuperat prin restituirea genţii părţii vătămate, astfel cum rezultă din procesul verbal de depistare (f 34-35 dup).

Cât priveşte daunele materiale în cuantum de 2000 lei, constând în tratamentul medical efectual şi daunele morale în sumă de 50000 lei solicitate de către partea vătămată R.M. în şedinţa publică din data de 13.11.2012, instanţa va lua act de renunţarea părţii vătămate la acţiunea civilă în şedinţa publică din data de  20.11.2012 în încheierea de şedinţă din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Cât priveşte cheltuielile judiciare ocazionate de acest proces în baza art. 189 şi 191 alin 1 Cpp, ţinând cont de modul de soluţionare  a laturilor penală şi civilă  a cauzei,  va  obliga pe inculpat la la 2050 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, dintre care 1000 lei în faza de urmărire penală, 300 lei onorarii av.of. fond D.R.(f.10 şi 20) si 150 lei onorariul av.of. I.M. (f.36) desemnat pentru partea vătămată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

În baza art.197 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 37 lit. a C.p. condamnă pe inculpatul P.L.M. incarcerat la PNT Colibasi, la o pedeapsă 6 ani închisoare pentru săv. infr. de viol, în cond. art. 320 ind.1 alin 7 Cpp.

În baza art. 211 alin. 1 şi alin. 2 lit. b Cp, cu aplic. art. 37 lit. a Cp, condamnă inculpatul la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, în formă agravată, în condiţiile art. 320 ind.1 alin 7 Cpp.

În baza art. 33 lit. a şi art. 34 lit. b Cp contopeşte pedepsele de 6 ani închisoare şi 4 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, pe care o sporeste cu 2 ani si 6 luni, in total 8 ani si 6 luni inchisoare.

În baza art. 61 alin 1 Cp, revocă liberarea condiţionată din pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.21/10.12.2004 a Tribunalului Argeş, definitivă prin decizia penală nr. 2975/12.05.2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi contopeşte pedeapsa aplicată prin prezenta cu restul rămas neexecutat, de 738 zile închisoare, astfel că inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 8 ani si 6 luni închisoare.

În baza art.71 Cp interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a-II-a si lit.b Cp.

În baza art. 350 alin. 1 Cpp menţine stare de arest preventiv a inculpatului.

În temeiul art. 88 alin.1 Cp deduce din pedeapsa aplicată, durata reţinerii de la 30.08.2012 ora 04:35, precum si arestul preventiv incepand cu data de 30.08.2012 la zi

Ia act de renunţarea părţii civile R.M. la acţiunea civilă.

În temeiul art. 191 alin 1 Cpp obligă pe inculpat la 2050 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, dintre care 1000 lei în faza de urmărire penală, 300 lei onorarii av.of. fond D.R. si 150 lei onorariul av.of.desemnat pentru partea vătămată,  I.M..

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru inculpat si de la pronuntare pentru partea vătămată.

Pronunţată în şedinţa publică de la 27.11.2012.

Preşedinte,

I.B.

Grefier,

F.S.