Înapoiere minor

sentinţa civilă nr. 3286/10.06.2010 – înapoiere minor

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată şi înregistrată pe rolul  Judecătoriei Piatra Neamţ la data de 12.04.2010, sub nr. xx, reclamantul xx a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâţii xx şi xx, să dispună înapoierea minorului xx, născut la data de xx, de la bunicii materni care îl ţin fără drept.

În motivarea acţiunii, reclamantul a învederat instanţei următoarele:

A fost căsătorit cu numita xx, iar din căsătorie a rezultat un copil – xx, născut la data de xx.

Prin sentinţa civilă nr. xx pronunţată de către Judecătoria Piatra Neamţ, s-a desfăcut căsătoria, iar minorul xx a fost încredinţat spre creştere şi educare mamei.

După desfacerea căsătoriei reclamantul a continuat să convieţuiască cu numita xx, perioadă în care a fost conceput minorul xx.

Deoarece nici după desfacerea căsătoriei relaţiile dintre cei doi părinţi nu au decurs în mod normal, în anul 1999 aceştia s-au despărţit definitiv, când susnumita era însărcinată în luna a patra.

La data de 25.03.2009, numita xx a decedat, iar minorul xx a rămas în grija bunicilor materni, iar minorul xx a dorit să meargă cu reclamantul în Italia unde se află şi în prezent.

Reclamantul a arătat că este plecat la muncă în străinătate şi în toată această perioadă, în mod permanent a luat legătura cu minorul, i-a trimis pachete şi bani, iar momentul în care venea în ţară, mergea la bunicii materni pentru a lua minorul să locuiască cu el în perioada şederii în România.

Deoarece situaţia materială a reclamantului s-a îmbunătăţit, şi-a întemeiat o nouă familie şi manifestă o afecţiune deosebită faţă de minorul xx, iar bunicii materni nu se pot ocupa de creşterea minorului, nu prezintă garanţiile morale şi materiale în acest sens, reclamantul a apreciat că este în interesul minorului de a fi înapoiat cu atât mai mult cu cât minorul Simion Iulian doreşte să fie împreună cu fratele său.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 103 din Codul familiei.

Acţiunea a fost legal timbrată în conformitate cu art. 13 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Pârâţii prezenţi în faţa instanţei de judecată au declarat că nu sunt de acord cu acţiunea, subliniind că, încă de la naştere, s-au ocupat de creşterea, supravegherea şi îngrijirea minorului, iar după decesul mamei ei, în calitate de bunici materni, au fost cei care s-au ocupat exclusiv de copil. Tatăl reclamant nu s-a interesat de copil, nici nu a sprijinit material creşterea şi îngrijirea acestuia. Pârâţii au considerat că minorul nu s-ar adapta în familia tatălui său întrucât nu o cunoaşte nici pe partenera acesteia şi nici pe fratele său şi, mai mult decât atât, toţi locuiesc în Italia.

La termenul de judecată din data de 27.05.2010, reclamantul şi-a completat acţiunea solicitând încetarea efectelor hotărârii judecătoreşti privind instituirea măsurii plasamentului minorului xx la bunicii materni xx şi xx, ce a fost stabilită în dosarul nr. xx de către Tribunalul Neamţ.

În susţinerea acţiunii, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri, depunând la dosarul cauzei fotocopii ale umătoarelor acte: un certificat de înscriere la evidenţa populaţiei a cetăţenilor Uniunii Europene, eliberat de autorităţile italiene, o scrisoare de angajare a reclamantului în Italia, o declaraţie privind situaţia locativă a reclamantului, toate trei înscrisuri în traducere autorizată, un document în limba italiană, două facturi fiscale eliberate de Poşta Română, două declaraţii olografe semnate xx şi xx, sentinţa civilă nr. xx a Judecătoriei Piatra Neamţ actul de naştere nr. xx al minorului xx şi un certificat de soluţie privind dosarul nr. xx al Tribunalului Neamţ. De asemenea, a solicitat administrarea probei testimoniale, propunând audierea numitului Pisaltu Ioan.

Pârâţii, în contraprobă, au solicitat audierea în calitate de martoră a numitei Mereuţă Mihaela.

Serviciul Autoritate Tutelară din cadrul comunei Rediu a depus la dosar, în copie, sentinţa civilă nr. xx a Judecătoriei Piatra Neamţ.

Instanţa a încuviinţat probele propuse de părţi, audiind martorii propuşi de părţi, ale căror declaraţii au fost consemnate şi ataşate la dosar. Totodată, în temeiul art. 129 alin. 5 C.proc.civ., a solicitat opinia serviciului specializat de la domiciliul pârâţilor, concretizată în raportul de anchetă socială anexat la dosar şi informaţii de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ în legătură cu instituirea măsurii plasamentului faţă de copil, instituţia respectivă dând curs solicitării. De asemenea, în considerarea prevederilor art. 24 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 privind proptecţia şi promovarea drepturilor copilului, a audiat minorul în vârstă de 9 ani în camera de consiliu.

Analizând şi coroborînd actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În fapt, prin sentinţa civilă nr. xx a Judecătoriei Piatra Neamţ, s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiate la data de 15.10.1994 între reclamant şi numita xx, iar minorul rezultat din căsătorie – xx, născut la data de 14.11.1996 a fost încredinţat mamei.

Ulterior rămânerii definitive şi irevocabilă a sentinţei anterior menţionate, s-a născut minorul xx, la data de 29.01.2002, paternitatea acestuia fiind stabilită prin sentinţa civilă nr. xx a Judecătoriei Piatra Neamţ prin care s-a stabilit că tatăl minorului esate reclamantul şi s-a dispus încredinţarea acestuia mamei cu obligarea tatălui la plata unei contribuţii de întreţinere.

Numita xx s-a ocupat de creşterea şi îngrijirea minorului cu ajutorul părinţilor săi – pârâţi în prezenta cauză, iar după decesul mamei, care a intervenit la începutul anului 2009, bunicii materni au exercitat efectiv obligaţiile şi drepturile părinteşti, în condiţiile în care tatăl reclamant are, de câţiva ani, reşedinţa în străinătate unde şi-a întemeiat o nouă familie, compusă din cinci membri, şi anume: minorul xx, născut din căsătoria reclamantului cu numita xx, actuala soţie a reclamantului, un copil al acesteia dintr-o relaţie anterioară şi un copil din prezenta căsătorie.

În perioada în care reclamantul s-a aflat în străinătate, iar copilul xx în grija mamei şi, ulterior, a bunicilor materni, legăturile parentale între cei doi au fost izolate, împrejurare confirmată de martora xx.

Prin sentinţa civilă nr. xx, Tribunalul Neamţ, la solicitarea D.G.A.S.P.C. Neamţ, a instituit plasamentul minorului xx la bunicii materni, drepturile şi obligaţiile părinteşti urmând a fi exercitate de către preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.

În drept, potrivit art. 103 alin. 1 din Codul familiei, „părinţii au dreptul să ceară înapoierea copilului de la orice persoană care îl ţine fără drept”, iar art. 98 alin. 2 prevede că „dacă unul dintre părinţi este mort, celălalt părinte exercită singur drepturile părinteşti", în cauză existând premizele vizate de dispoziţiile legale enunţate anterior.

Însă, pe de altă parte, art. 103 alin. 2 din acelaşi act normativ, dă posibilitatea instanţei de a aprecia în ce măsură înapoierea este în interesul copilului şi să respingă cererea dacă se constată că acest interes este încălcat.

Prevederea respectivă trebuie coroborată cu art. 2 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului în care se stipulează că „reglementările adoptate în domeniul respectării şi promovării drepturilor copilului, precum şi orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului”, principiu ce „este impus inclusiv în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor, altor reprezentanţi legali ai săi, precum şi oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal”. În alineatul 3 al aceluiaşi articol se prevede că „ principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionare de instanţele judecătoreşti”.

Pornind de la dispoziţiile legale invocate mai sus şi având în vedere prevalenţa principiului interesului superior al copilului în orice măsură care îl vizează, instanţa consideră că, în speţă, se impune ca minorul xx să rămână la bunicii materni pentru următoarele considerente:

Din probele administrate în cauză, în mod special, din raportul de anchetă socială existent la dosar, reiese că bunicii materni s-au ocupat permanent şi îndeaproape de creşterea îngrijirea, educarea şi supravegherea minorului, alături de mamă, iar după decesul acesteia, exclusiv, prezentând garanţiile morale şi materiale pentru dezvoltarea armonioasă a minorului din punct de vedere fizic, moral şi intelectual, care justifică măsura rămânerii copilului în familia pârâţilor cu atât mai mult cu cât prezenţa tatălui în viaţa copilului a fost ocazională.

Având în vedere vârsta minorului (9 ani), faptul că acesta se află în plin proces de dezvoltare afectivă, emoţională şi psihică şi de formare a personalităţii sale, instanţa apreciază că primordială în această perioadă este satisfacerea nevoilor de ordin afectiv ale copilului care presupune asigurarea unui mediu familial şi social stabil, fără modificarea reperelor umane şi morale care constituie fundamentul formării sale ca adolescent şi, ulterior, ca adult. Or, mutarea copilului în străinătate, la o vârstă atât de fragedă, într-o familie şi o lume total necunoscute, nu poate avea decât consecinţe negative asupra dezvoltării sale ulterioare şi ar crea un dezechilibru afectiv al acestuia.

În plus, trauma suferită de copil prin decesul mamei ar putea fi dublată prin ruperea sa de latura maternă a familiei, fiind evident că, în situaţia înapoierii lui tatălui şi plecării definitive în străinătate, nu vor mai exista decât legături sporadice şi neconsistente cu bunicii materni.

Pe de altă parte, trebuie avut în vedere că aspectele de ordin material au un rol secundar în perioada copilăriei, în sensul că important este ca unui copil să i se asigure nevoile curente pentru o dezvoltare fizică normală, existenţa unor posibilităţi financiare superioare celor oferite de pârâţi, invocată de reclamant, nefiind un argument suficient pentru a justifica mutarea acestuia într-un mediu total diferit de cel în care a fost crescut întrucât aceste posibilităţi nu pot suplini lipsurile de ordin afectiv şi emoţional cu care s-ar putea confrunta în noul mediu şi care ar putea avea consecinţe iremediabile asupra echilibrului interior al omului în devenire şi, totodată, traumatizante, putând genera o criză de identitate pe fondul dificultăţilor de adaptare.

În acest context trebuie subliniat faptul că dacă reclamantul a contribuit material, în mai mică sau mai mare măsură, la creşterea minorului în intervalul de timp în care acesta s-a aflat sub protecţia familiei materne nu are nici o relevanţă ţinând seama de împrejurarea că interesul superior al copilului presupune, în mod special, prezenţa activă şi directă a părintelui în viaţa acestuia. Or, se observă că, în condiţiile în care contactele şi legăturile directe între tată şi copil au fost sporadice şi lipsite de consistenţă, practic băiatul nu mai are sentimentul de apartenenţă parentală şi nu îşi percepe tatăl ca pe o persoană importantă în viaţa sa.

Argumentele expuse anterior nu trebuie interpretate în sensul că interesul copilului exclude menţinerea legăturilor cu tatăl său, ci că în acest moment al dezvoltării sale este necesar, pentru protejarea minorului, ca aceste relaţii să fie dezvoltate treptat prin contacte directe frecvente şi prin cunoaşterea membrilor actualei familii a reclamantului, în aşa fel încât să nu se producă o ruptură cu repercusiuni negative în viaţa copilului şi să se construiască o relaţie tată-fiu durabilă, bazată pe încredere şi afecţiune reciproce.

Faţă de cele ce preced, instanţa va respinge ca neîntemeiată acţiunea cu a cărei soluţionare a fost învestită.

Domenii speta

Spete similare