Desfacere căsătorie

SC 2695/07.05.2012

  - desfacere căsătorie -

Pe rol se află judecarea cauzei civile, în domeniul minori şi familie, privind pe reclamanta-pârâtă XXîn contradictoriu cu pârâtul – reclamant  YY, având ca obiect desfacere căsătorie.

Dezbaterile fondului au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 26.04.2012, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa a dispus amânarea pronunţării soluţiei, la solicitarea  pârâtului – reclamant, prin apărător, avocat B L, pentru a-i da posibilitatea să depună la dosar concluzii scrise.

Instanţa constată că, la data de 03.05.2012, s-a depus prin Serviciul registratură al Judecătoriei Piatra Neamţ, de către  apărătorul pârâtului – reclamant, avocat B L, concluzii scrise (filele 184- 200 dosar).

După deliberare,

INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamţ la data de 29.09.2011, sub nr. x, reclamanta BB, în contradictoriu cu pârâtul BB, a solicitat instanţei desfacerea căsătoriei dintre părţi din culpa exclusivă a pârâtului, revenirea la numele anterior căsătoriei, acela de P, încredinţarea minorei CC, născută la data de 10.04.2005, obligarea pârâtului la plata unei contribuţii de întreţinere în favoarea minorei, reprezentând 25 % din veniturile pe care le realizează, de la data introducerii acestei acţiuni şi până la majoratul fetei.

În motivarea acţiunii, s-au învederat următoarele:

Părţile s-au căsătorit la data de 27.06.1998, iar o scurtă perioadă de timp relaţiile dintre soţi au decurs firesc. Legătura dintre părţi s-a degradat foarte mult datorită comportării reprobabile a pârâtului care şi-a schimbat total comportamentul, devenind deosebit de violent, adresând soţiei cuvinte injurioase şi jignitoare. Căsătoria s-a degradat şi mai mult datorită mamei pârâtului care a avut o influenţă nefastă asupra relaţia, care ştia tot ce se întâmplă în casa părţilor şi care nu a înţeles să-şi sfătuiască fiul să aibă un comportament civilizat faţă de soţie şi fiica sa. Ca urmare, reclamanta a fost nevoită să plece de la domiciliul conjugal împreună cu minora şi s-a mutat la mama sa.

În ceea ce priveşte fiica părţilor, reclamanta a precizat că s-a ocupat încă de la naştere de creşterea şi educarea sa, beneficiind de ajutorul mamei sale şi dându-şi toată silinţa pentru ca aceasta să crească frumos, cu menţiunea că se ocupă direct de educaţia sa, fiind profesoară. Spre deosebire de ea, pârâtul, deşi lucrează, nu contribuie la creşterea şi educarea minorei şi nici la întreţinerea familiei astfel că reclamanta achită toate cheltuielile gospodăriei şi asigură cele necesare traiului.

În drept au fost invocate prevederile art. 37 şi următoarele din Codul familiei.

Acţiunea a fost legal timbrată, conform art. 7 lit. a din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Pe parcursul judecăţii reclamanta a precizat obiectul acţiunii în raport cu noile dispoziţii aplicabile în materia dreptului familiei, reglementate de noul Cod civil, solicitând desfacerea căsătoriei părţilor din vina exclusivă a pârâtului, potrivit art. 373 lit. a din Codul civil, revenirea la numele anterior căsătoriei, acela de A, în temeiul art. 383 alin. 3 noul Cod civil, exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorei doar de către mamă, în conformitate cu art. 398 alin. 1 din noul Cod civil, stabilirea locuinţei minorei la domiciliul său actual, conform art. 400 alin. 1 noul Cod civil şi stabilirea contribuţiei pârâtului la întreţinerea minorei, raportat la veniturile pe care le realizează, potrivit art. 402 alin. 1, art. 499, art. 525 alin. 1 şi art. 529 noul Cod civil.

La data de 30.01.2012 pârâtul a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, solicitând stabilirea locuinţei minorei ca fiind locuinţa sa proprietate personală; exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorei în comun de către ambii părinţi; stabilirea unui program de vizită a minorei în favoarea sa, în ipoteza în care nu se va stabili locuinţa minorei la domiciliul său, în prima şi a treia săptămână din fiecare lună, de luni ora 8,00 până duminică ora 20,00 sau în fiecare vineri de la ora 14,00 până duminică ora 20,00, prima săptămână din vacanţa de Crăciun, prima săptămână din vacanţa de Paşti, luna iulie şi jumătate din luna august a fiecărui an; obligarea reclamantei, de îndată şi înainte de dezlegarea pricinii, să ducă minora CC la cursurile grădiniţei Veronica Filip, grădiniţă cu program normal, care au fost întrerupte nejustificat şi fără consimţământul său, timp de 4 luni, de la plecarea din locuinţa comună; să asigure continuarea şi frecventarea cursurilor de dans la Clubul Ceahlău Piatra Neamţ de către minoră, cursuri care au fost întrerupte intempestiv şi să-i permită comunicarea telefonică zilnică cu fetiţa, convorbiri plasate în intervalul orar 18 – 20.

La termenul de judecată din data de 02.02.2012, pârâtul – reclamant a precizat că solicită soluţionarea pe cale de ordonanţă preşedinţială a capetelor de cerere din cererea reconvenţională, având ca obiect obligarea reclamantei să ducă minora CC la cursurile grădiniţei Veronica Filip, să asigure continuarea şi frecventarea cursurilor de dans la Clubul Ceahlău Piatra Neamţ de către minoră şi să-i permită comunicarea telefonică zilnică cu fetiţa, în intervalul orar 18 – 20, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii de divorţ, indicând ca temei juridic dispoziţiile art. 581 Cod procedură civilă.

Ca urmare, având în vedere temeiul juridic distinct al celor trei capete de cerere la care s-a făcut referire anterior, faţă de celelalte capete de cerere din cererea reconvenţională, în temeiul art. 165 Cod procedură civilă, instanţa a dispus disjungerea acestora şi formarea unui nou dosar (înregistrat pe rolul Judecătoriei Piatra Neamţ sub nr. x), apreciind măsura respectivă ca fiind necesară pentru administrarea judicioasă a actului de justiţie şi administrarea eficientă a probelor, precum şi ţinând seama de împrejurarea că procedura ordonanţei preşedinţiale este diferită de procedura dreptului comun, presupunând celeritate şi anumite particularităţi cu privire la administrarea probelor. 

În motivarea solicitărilor din cererea reconvenţională privind desfacerea căsătoriei şi cererile accesorii şi incidentale acesteia, pârâtul – reclamant a precizat următoarele:

Părţile au avut o viaţă de familie bună, bazată pe sentimente profunde, însă în timp soţia şi-a schimbat atitudinea, nu mai comunica, fără a prezenta vreo lămurire logică şi concretă asupra comportamentului său, eschivându-se de la discuţii.

Reclamantul a mai arătat că la data de 29.09.2011, după ce o seară înainte părţile au discutat despre problemele de familie, pârâta nu a mai venit acasă, luând şi fetiţa fără acordul său şi fără a discuta despre acest lucru, mutându-se în apartamentul mamei sale. De atunci pârâta nu a mai dus fetiţa la grădiniţă, la cursurile de dans şi la alte activităţi extraşcolare. A încercat să ia legătura cu reclamanta şi cu mama sa, aceasta din urmă explicându-i că o găzduieşte temporar pe fiica sa, în final ameninţându-l că dacă va mai încerca să sune sau să vină la locuinţa sa, îi va face plângere penală, ceea ce s-a şi întâmplat, dispunându-se neînceperea urmării penale întrucât nu săvârşise nici o faptă, nici măcar de natură contravenţională.

După câteva zile, la 01.10.2011, în timp ce pârâtul – reclamant era la atelierul său din comuna Zăneşti, reclamanta a venit însoţită de părinţii săi şi o firmă de pază şi protecţie, a luat bunuri din casă şi acte de familie, inclusiv acte personale, această acţiune fiind surprinsă de mama pârâtului care locuieşte în acelaşi imobil. Cu toate acestea pârâtul – reclamant nu a făcut plângere penală pentru a nu-şi defăima soţia şi a o pune într-o postură socială neplăcută, care i-ar putea afecta cariera şi situaţia la serviciu.

S-au scurs de atunci 4 luni de zile, timp în care fetiţa părţilor s-a transformat dintr-un copil sănătos, vesel, animat, activ într-o persoană anxioasă, închisă, izolată, maturizată brusc, mâhnită şi cu dorinţa permanentă de a reveni la locuinţa tatălui unde are o cameră amenajată şi dotată corespunzător, accetuând că doreşte să vină ea singură sau cu mama ei, prin aceasta dând un imbold soţului pentru menţinerea căsătoriei.

Pârâtul – reclamant a subliniat că ambii soţi au aceeaşi pregătire profesională, ambii sunt artişti şi cu abilităţi pedagogice, însă pe reclamantă o covârşeşte orgoliu şi nu materializează în privinţa propriului copil abilităţile pedagogice, aducând copilul într-o asemenea situaţie.

Pârâtul – reclamant a mai arătat că este convins că relaţia de căsătorie poate continua, doar elemente de orgoliu sau influenţe o fac pe reclamantă să nu recunoască acest adevăr, însă dacă acest mariaj se va desfiinţa prin divorţ, soţia va fi singura vinovată moral de drama pe care o aduce în viaţa lor şi a fetiţei.

În concluzie, pârâtul – reclamantul a solicitat respingerea cererii de desfacere a căsătoriei, iar în subsidiar, desfacerea căsătoriei din culpa comună a părţilor.

Cererea reconvenţională a fost legal timbrată, în conformitate cu art. 10 din Legea nr. 146/1997.

În răspunsul la cererea reconvenţională, reclamanta – pârâtă a susţinut că nu este de acord cu continuarea căsătoriei întrucât relaţiile sunt grav şi iremediabil vătămate, apreciind că este josnic faptul că soţul susţine intervenţia mamei sale în destrămarea căsătoriei în condiţiile în care aceasta a încercat doar să îi ajute în creşterea şi educarea minorei şi nimic mai mult.

Cu privire la minoră, reclamanta – pârâtă a subliniat că aceasta nu s-a schimbat deloc de când a plecat la domiciliul mamei sale, este aceeaşi fetiţă veselă, sănătoasă, cu activităţi zilnice, dar tracasată de pârâtul care îi spune în continuu lucruri negative despre ea, o înveninează împotriva sa, sperând să obţină custodia acesteia.

Reclamanta – pârâtă a afirmat că, sub nici o formă nu este de acord ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun, iar locuinţa minorei să fie stabilită la domiciliul pârâtului întrucât acesta nu are timpul şi pregătirea necesară pentru a se ocupa de fetiţă, are o comportare bizară, enigmatică, refuzând rezolvarea litigiului pe cale amiabilă şi preferând un proces de divorţ public.

Referitor la cele două variante de program de vizită, solicitat de pârâtul – reclamant, reclamanta – pârâtă le-a apreciat ca inacceptabilă întrucât presupune ca minora să petreacă jumătate din timp cu tatăl şi jumătate de timp cu mama ceea ce ar duce la crearea unei stări de confuzie în mintea copilului, care nu ar mai ştie care este casa ei, nu ar mai avea un program bine stabilit, activităţile educative şi recreative fiindu-i perturbate.

În susţinerea acţiunii, reclamanta – pârâtă a solicitat proba cu înscrisuri, depunând la dosarul cauzei fotocopii ale următoarelor acte: certificatul de căsătorie înregistrat sub nr. x/27.07.1998 în Registrul stării civile al Primăriei municipiului Iaşi, jud. Iaşi, certificatul de naştere al minorei CC, adeverinţa nr. 3681/2011 emisă de Liceul Comercial „Spiru Haret” din Piatra Neamţ, adeverinţele nr. 3428/2011 şi nr. 3390/2011 eliberate de Şcoala cu clasele I-VIII nr. 2 Piatra Neamţ, un raport de evaluare psihologică a minorei, un referat întocmit cu ocazia consilierii psihologice a minorei, un contract de împrumut cu amanet, două adeverinţe medicale, un raport al administratorului societăţii S.C. Cassys Cum S.R.L., adeverinţa nr. 51/2011 emisă de Grădiniţa „Cristos Rege”,  adeverinţa nr. 1014/2011 a Asociaţiei de Proprietari nr. 78 Piatra Neamţ, un  contract de construire a unei locuinţe, titlul de proprietate nr. 210/1975 emis de Comitetul Executiv al Consiliului Pular al Judeţului Neamţ, mai multe planşe fotografice, un buletin de analize medicale, două permise de intrare la Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu” Neamţ, mai multe bonuri fiscale, adeverinţa nr. 231/2012 emisă de Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu” Neamţ, adeverinţele nr. 509/2012 şi 549/2012 ale Şcolii cu clasele I-VIII nr. 3 Piatra Neamţ, un program al Clubului Vip San Gym Piatra Neamţ, ancheta socială, efectuată în dosarul nr. xa Judecătoriei Piatra Neamţ, contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 14984/1994 la Notaritul de Stat Judeţean Neamţ, caietele de lucru ale minorei şi un jurnal privind activităţile zilnice ale fetiţei. De asemenea, a propus audierea în calitate de martor a numitei BB.

Pârâtul – reclamant, în contraprobă, în cadrul probei cu înscrisuri, a depus la dosar copii ale următoarelor documente: certificatul de naştere al minorei CC, adeverinţa nr. 191/2012 eliberată de Şcoala cu clasele I-VIII „Elena Cuza” din Piatra Neamţ, un raport de evaluare  psihologică a minorei, o caracterizare a minorei din partea unui cadrul didactic din cadrul Grădiniţei Veronica Filip, contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 14984/1994 la Notariatul de Stat Judeţean Neamţ, o adresă din parte Şcolii cu clasele I-VIII „Daniela Cuciuc” Piatra Neamţ, adeverinţa nr. 498/2012 emisă de Şcoala cu clasele I-VIII „Elena Cuza” Piatra Neamţ, ancheta socială efectuată în cadrul dosarului nr. xal Judecătoriei Piatra Neamţ, adeverinţa nr. 35/2012 emisă de Grădiniţa „Cristos Rege”, mai multe planşe fotografice cu  minora, cu lucrările plastice ale acesteia şi cu proiectele Asociaţiei Culturală  Activ Art 2005, o adeverinţă emisă de Clubul de dans sportiv Ceahlăul Piatra Neamţ, un certificat de grefă privind soluţia pronunţată în dosarul nr.  x al Judecătoriei Piatra Neamţ, o plângere penală, o foaie de observaţie medicală, necropsia nr. 8/22.02.2002. De asemenea, a solicitat administrarea probei testimoniale, propunând în calitate de martor pe numita Lupaşcu Profira.

Instanţa a admis toate probele propuse în cauză, a audiat martorii nominalizaţi anterior, ale căror declaraţii au fost consemnate şi ataşate dosarului cauzei.

Conform dispoziţiilor articolului 42 din Codul familiei (actualmente art. 396 din noul Cod civil), în vederea soluţionării capătului de cerere referitor la exercitarea autorităţii părinteşti şi stabilirea locuinţei minorei CC, instanţa a solicitat opinia serviciului specializat de la domiciliile părţilor, concretizată în rapoartele de anchetă psihosocială anexate la dosar. Totodată, în considerarea prevederilor art. 396 raportat la art. 264 teza a II-a din noul Cod civil şi art. 24 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, instanţa a audiat minora CC în camera de consiliu, declaraţia acesteia fiind consemnată în procesul - verbal ataşat la dosar.

În cursul judecăţii părţile au acceptat să participe la o şedinţă de mediere gratuită, pentru a se informa cu privire la avantajele procedurii medierii, însă s-a constat că nu a fost posibilă rezolvarea litigiului pe cale amiabilă.

Analizând şi coroborând susţinerile părţilor şi probele administrate în cauză, instanţa reţine următoarele:

Părţile s-au căsătorit la data de 27.06.1998, astfel cum rezultă din certificatul de căsătorie înregistrat în x/27.06.1998 în Registrul stării civile al Primăriei municipiului Iaşi, jud. Iaşi. Din această căsătorie s-a născut la data de 10.04.2005 minora CC, conform certificatului de naştere înregistrat sub nr. 4091/2005 în Registrul stării civile al Primăriei sectorului 1 Bucureşti.

Pe parcursul căsniciei relaţii matrimoniale s-au deteriorat datorită comportamentului culpabil al pârâtului – reclamant, care este o fire posesivă,  atmosfera din cadrul cuplului devenind încordată pe fondul atitudinii dominatoare a soţului, a lipsei de comunicare reciprocă şi a modului diferit de abordare a problemelor pe care le presupune viaţa de cuplu, fiind favorizată şi de împrejurarea că a dispărut treptat încrederea dintre părţi. Pe de altă parte, legătura dintre părţi a fost marcată negativ şi de faptul că soţii au locuit în acelaşi imobil cu mama pârâtului - reclamant, iar, pe de altă parte, de împrejurarea că deciziile acestuia din urmă erau influenţate de punctul de vedere al mamei sale, în aceste condiţii soţii neavând posibilitatea de a soluţiona singuri problemele cu care s-au confruntat şi de a-şi asuma deciziile care îi priveau strict personal şi direct. Toate acestea dublate de faptul că între soţi au apărut discuţii în legătură cu problemele pe care le implică o căsnicie şi contribuţia fiecăruia la cheltuielile pentru întreţinerea familiei au erodat semnificativ relaţia de cuplu, fără a mai exista afecţiunea şi respectul reciproce ce constituie fundamentul unei căsătorii. În aceste condiţii nu mai există posibilitatea reluării relaţiilor de familie cu atât mai mult cu cât a intervenit despărţirea în fapt a părţilor.

Având în vedere situaţia de fapt reţinută, în considerarea probatoriului administrat în cauză, instanţa apreciază că relaţiile dintre soţi sunt grav şi iremediabil vătămate, continuarea căsătoriei nemaifiind posibilă, drept pentru care va dispune desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului – reclamant, în conformitate cu dispoziţiile articolului 379 alin. 1 coroborat cu articolul 373 lit. b din noul Cod civil.

 Referitor la cererea accesorie privitoare la nume, ţinând seama că nu a intervenit o înţelegere a soţilor în sensul ca soţia să păstreze numele dobândit prin căsătorie şi nici nu au fost invocate motive temeinice de către reclamanta – pârâtă în sensul dispoziţiilor art. 383 alin. 2 din noul Cod civil, în temeiul alineatului 3 din acelaşi articol, instanţa va dispune ca soţia să revină la numele avut anterior, respectiv “P” de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

  Potrivit art. 396 din noul Cod Civil instanţa de tutelă hotărăşte, odată cu pronunţarea divorţului, asupra raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori, ţinând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum şi, dacă este cazul, de învoiala părinţilor.

În ceea ce priveşte modalitatea de exercitare a autorităţii părinteşti, instanţa consideră că în speţă este aplicabilă regula instituită prin art. 396 din noul Cod civil potrivit căruia „după divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel”. Această regulă este justificată prin faptul că autoritatea părintească asupra minorului nu este doar un drept al părintelui, ci şi un drept al copilului de care acesta poate fi lipsit doar în situaţii ce ţin de interesul său superior, iar, pe de altă parte, autoritatea părintească implică numeroase obligaţii pentru părintele în cauză.

Analizând particularităţile cauzei prin prisma regulii reglementate în art. 396 din noul Cod civil, instanţa constată că nu există cazuri valide care ar putea înlătura prezumţia de autoritate părintească comună şi care ar fi de natură să creeze convingerea instanţei că păstrarea autorităţii părinteşti de către unul dintre părinţi ar putea dăuna intereselor copilului. De altfel, art. 398 alin. 1 din noul Cod civil prevede că dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi.  Or, argumentele invocate de reclamanta - pârâtă în sensul exercitării exclusive a autorităţii părinteşti nu se încadrează în sfera noţiunii de „motive întemeiate” astfel că ambii părinţi păstrează faţă de copil, chiar dacă nu mai sunt soţi, totalitatea şi deplinătatea drepturilor şi obligaţiilor care formează conceptul de autoritate părintească şi au obligaţia de a coopera şi colabora în luarea deciziilor importante privind creşterea, educarea, îngrijirea şi pregătirea copilului, având în prim plan interesul superior al acestuia şi nu propriile orgolii şi interese.

Totodată, instanţa constată că nu există impedimente reale care ar putea afecta exercitarea corespunzătoare a autorităţii părinteşti de către ambii părinţi, cum ar fi cele privind distanţa geografică sau comportamentul vreuneia dintre părţi în raport cu fiica lor, cu menţiunea că fetiţa este ataşată în egală măsură de ambii părinţi, care s-au implicat în creşterea şi educare ei, împrejurare percepută direct de instanţă cu ocazia audierii acesteia.

 Având în vedere considerentele expuse anterior, instanţa va dispune ca ambii părinţi să exercite exclusiv autoritatea părintească asupra minorei CC, cu recomandarea ca ambii părinţi, bunica maternă şi cea paternă să conştientizeze semnificaţia sintagmei “răspundere părintească” şi, ca urmare, să aibă în prim plan interesul copilului şi nu propriul interes, să evite orice fel de conflict în prezenţa acesteia, sens în care vor trebui să treacă peste orgoliile personale şi să depună toate eforturile pentru a crea o atmosferă armonioasă care să-i permită copilul să-şi înfrângă temerile şi să depăşească eventualele problemele de comunicare şi de integrare socială, generate de divergenţele dintre membrii familiei lărgite.

În ceea ce priveşte locuinţa minorei, este în interesul acesteia să locuiască împreună în continuare la domiciliul actual al mamei având în vedere vârsta fetiţei, care presupune supraveghere permanentă, exigenţă ce poate fi îndeplinită de către mamă, faptul că relaţia afectivă între mamă, bunica maternă şi copil este foarte apropiată, precum şi concluziile anchetei psihosociale, întocmite în cauză, din care rezultă că mama poate asigura condiţiile optime pentru creşterea, educarea, supravegherea şi pregătirea minorei, precum şi pentru dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială echilibrată.

Pe de altă parte, instanţa apreciază că cererea pârâtului – reclamant de a se stabili locuinţa minorei la domiciliul său, argumentată prin faptul că fetiţa a locuit acolo până la separarea în fapt a părţilor şi că aceasta îşi doreşte să revină acasă unde are o cameră special amenajată potrivit vârstei şi nevoilor sale, este neîntemeiată pentru următoarele motive: minora s-a adaptat noului mediu de viaţă, fără ca mutarea să aibă un efect inhibitor asupra comportamentului său; amenajarea spaţiului din locuinţa comună a soţilor s-a realizat ulterior despărţirii părinţilor săi astfel că exprimarea dorinţei fetiţei de a reveni acasă se datorează noutăţii şi atractivităţii spaţiului pregătit pentru ea şi nu faptului că îi lipseşte vechiul său spaţiu de odihnă şi recreere; minora manifestă o atitudine reţinută faţă de bunica paternă, a cărei companie nu o agreează, iar în ipoteza în care ar locui împreună cu tatăl, prezenţa constantă a bunicii, care şi-a oferit sprijinul în creşterea şi îngrijirea minorei, ar avea consecinţe negative din punct de vedere afectiv; implicarea pârâtului – reclamant în îngrijirea, supravegherea şi educarea fiicei sale a fost inconstantă raportat la nevoile acesteia, reclamanta – pârâtă fiind prezenţa permanentă şi activă în viaţa minorei.

Argumentele expuse anterior nu trebuie interpretate în sensul că interesul copilului exclude menţinerea legăturilor cu tatăl şi cu bunica paternă, ci, dimpotrivă, în acest moment de criză familială şi al evoluţiei fetiţei este necesară dezvoltarea relaţiei dintre familia paternă şi copil prin contacte frecvente, pentru a se consolida o legătură durabilă, bazată pe încredere şi afecţiune reciproce, cu atât mai mult cu cât tatăl manifestă o profundă afecţiune faţă fiica sa.

În acest sens, în conformitate cu prevederile art. 398 alin. 2 din noul Cod civil, părintele care nu exercită autoritatea părintească păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, iar potrivit art. 401 din acelaşi act normativ, dreptul de a avea legături personale cu acesta.

Pe de altă parte, art. 14 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului prevede următoarele: „copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament”.

În speţă, relaţiile dintre părinţi fiind încordate, situaţie care periclitează realizarea legăturilor afective fireşti între familia paternă şi copil, se impune cu necesitate fixarea unui program de vizită pentru a preveni efectele dăunătoare asupra creşterii şi educării minorei, generate de lipsa contactului direct cu tatăl. Orice întârziere în reluarea legăturilor personale între acesta şi copil ar putea avea un rezultat contrar interesului superior al acestuia din urmă, interes ce trebuie exprimat în raport de vârsta fragedă a minorei (şapte ani), care reclamă prezenţa ambilor părinţi în preajmă pentru a-i asigura o bună dezvoltare fizică şi psihică.

În plus, stabilirea unui program de vizitare a minorei este justificată şi de preocuparea părintelui la vegherea modului cum sunt respectate interesele minorului, în condiţiile în care cel la care se află copilul manifestă reticenţă în a-i permită celuilalt părinte să-şi exercite normal drepturile prevăzute de lege, într-o manieră care să asigure stabilirea unor legături fireşti între părinte şi copil. Totodată, procedurile legate de exercitarea autorităţii părinteşti necesită urgenţă deoarece trecerea timpului poate avea consecinţe ireparabile asupra relaţiilor dintre copil şi părintele care nu locuieşte cu el.

Pornind de la reglementările legale la care s-a făcut referire anterior, instanţa va admite în parte cererea reconvenţională, cu a cărei soluţionare a fost învestită, şi, pe cale de consecinţă, va stabili în favoarea tatălui un program de vizită a fiicei sale, cu preluare şi readucere de la/la domiciliul de către beneficiar, astfel: în prima şi a treia săptămână din lună, de vineri ora 19.00 până duminică ora 19.00; o săptămână cu ocazia sărbătorilor pascale, începând cu prima zi de Paşti, în anii cu număr impar; în perioada 24 – 31 decembrie, în anii cu număr par; în vacanţa de vara în luna iulie.

Prin programul de vizită instanţa a urmărit ca programul obişnuit al copilului, care implică perioade de studiu şi de repaos, să nu fie afectat şi totodată să nu fie afectată relaţia minorei cu familia maternă, respectiv cu părintele căruia i-a fost încredinţat. Pe de altă parte, programul copilului trebuie adaptat, luându-se în considerare necesitatea păstrării, în mod constant, a contactului direct cu părintele căruia nu i-a fost încredinţat şi cu bunica paternă şi faptul că dreptul părintelui de a avea legături personale cu copiii nu poate fi foarte limitat, fără ca acest program să fie în mod esenţial afectat.

Astfel, programul curent al minorei nu este perturbat în situaţia în care pârâtul – reclamant preia fetiţa la domiciliul său o dată la două săptămâni, în week-end-uri.

În ceea ce priveşte vizitarea copilului cu ocazia sărbătorilor de iarnă şi a celor Pascale, pentru a da posibilitatea fetiţei de se bucura de aceste evenimente în prezenţa în egală măsură a membrilor familiilor ambilor părinţi, instanţa apreciază că modalitatea cea mai echitabilă de stabilire a acestui program este aceea ca minora să îşi petreacă aceste sărbători, în mod alternativ, împreună cu familia paternă şi, respectiv cea maternă.

Sub aspectul modalităţii concrete de exercitare a dreptului părintelui de a avea legături personale cu minora se impune ca exercitarea în concret a acestui drept să nu fie stânjenită de prezenţa permanentă a celuilalt părinte sau a rudelor acestuia, comunicarea dintre tată şi fetiţă, pe de altă parte, trebuind să aibă loc în mod firesc, fără nici o restrângere. O astfel de comunicare se poate realiza, de regulă, în afara domiciliului copilului (în vârstă de 7 ani) şi al familiei părintelui căruia i-a fost încredinţat, fără asistenţa acestuia.

În aceeaşi ordine de idei, exerciţiul dreptului tatălui la legături personale cu minora impune ca dispoziţiile adoptate în acest sens să nu fie formale, ci susceptibile de aducere eficientă la îndeplinire şi, în mod necesar, să asigure valorificarea optimă a dreptului subiectiv. Ca urmare, o eventuală desfăşurare a programului de vizită în prezenţa celuilalt părinte sau bunicii materne ar lipsi de conţinut dreptul subiectiv, al cărui exerciţiu ar deveni formal de ambele părţi.

Potrivit articolului 402 alin. 1 noul Cod civil, totodată instanţa de tutelă, prin hotărârea de divorţ, stabileşte contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor.

Având în vedere că reclamanta – pârâtă va exercita autoritatea părintească asupra minorei CC, iar aceasta va locui împreună cu mama sa, în temeiul 402 alin. 1 coroborat cu art. 525 şi art. 530 din noul Cod civil, pârâtul – reclamant urmează să fie obligat la plata unei contribuţii de întreţinere în favoarea acesteia, în cuantum de 25 % din veniturile realizate, dar nu mai puţin de venitul minim pe economie, de la data pronunţării hotărârii întrucât până în acel moment tatăl s-a implicat în întreţinerea minorei şi până la majoratul creditoarei (10.04.2023), valoare contribuţiei fiind stabilită cu respectarea dispoziţiilor art. 529 alin. 2 din Codul civil conform cărora când întreţinerea este datorată de părinte, ea se stabileşte până la o pătrime din câştigul său din muncă pentru un copil.

În ceea ce priveşte modalitatea de stabilire a cuantumului pensiei de întreţinere, ţinând seama de realităţile economice actuale, aplicarea unui procent asupra venitului salarial al debitorului corespunde cel mai bine atât acestor realităţi, cât şi nevoilor minorei, nereprezentând o dezavantajare a pârâtului – reclamant deoarece suma ce reprezintă echivalentul acestui procent este la rândul ei variabilă, în raport de fluctuaţiile ce vor surveni în veniturile nete ale debitorului obligaţiei legale de întreţinere. De altfel, art. 530 alin. 3 din noul Cod civil prevede că pensia de întreţinere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întreţinere.

Privitor la baza de calcul a contribuţiei de întreţinere, s-a avut în vedere şi venitul minim pe economie întrucât, chiar dacă veniturile nete ale debitorului sunt inferioare venitului respectiv, se poate prezuma că acesta obţine venituri cel puţin la nivelul venitului minim pe economie care să îi permită să se întreţină şi să-şi îndeplinească obligaţiile legale faţă de descendenţii săi în condiţiile în care are capacitate de muncă. În acest sens art. 527 din noul Cod civil statuează că poate fi obligat la întreţinere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace, iar la stabilirea mijloacelor celui care datorează întreţinerea se ţine seama de veniturile şi bunurile acestuia, precum şi de posibilităţile de realizare a acestora.

În considerarea prevederilor art. 533 alin. 1 din noul Cod civil, potrivit căruia pensia de întreţinere se plăteşte în rate periodice, la termenele convenite de părţi sau, în lipsa acordului lor, la cele stabilite prin hotărâre judecătorească, instanţa va stabili ca termen de plată a contribuţiei de întreţinere de către pârât data de 15 a fiecărei luni.

În ceea ce priveşte contribuţia reclamantei – pârâte la întreţinerea minorei, având în vedere că aceasta va locui împreună cu mama, care se va ocupa direct de creşterea şi îngrijirea sa, urmează ca aceasta să exercite obligaţia de întreţinere faţă de copilului său în natură, prin asigurarea celor necesare traiului şi, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională, conform art. 530 alin. 1 din noul Cod civil.

 În temeiul articolului 274 Cod procedură civilă, instanţa va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul – pârât  BB, fiica lui P V A şi R, născută în Piatra Neamţ, jud. Neamţ, C.N.P., cu domiciliul în  Piatra Neamţ, xxxx, jud. Neamţ, în contradictoriu cu pârâtul – reclamant BB, fiul luiVasile şi Profira, născut în Piatra Neamţ, jud. Neamţ, C.N.P., cu domiciliul în Piatra Neamţ, xxxx, jud. Neamţ.

Admite în parte cererea reconvenţională formulată de pârâtul – reclamant  BB.

Dispune desfacerea căsătoriei încheiate între părţi la data de 27.07.1998 şi înregistrată sub nr. x/27.07.1998 în Registrul stării civile al Primăriei municipiului Iaşi, jud. Iaşi, din culpa exclusivă a pârâtului – reclamant.

Dispune ca reclamanta să revine la numele anterior căsătoriei, respectiv “P”, de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.

Dispune ca ambii părinţi să exercite autoritatea părintească privind minora CC, născut la data de 10.04.2005.

Stabileşte locuinţa minorei CC, ca fiind locuinţa bunicii materne BB, situată în Piatra Neamţ, judeţul Neamţ.

Obligă pârâtul – reclamantul la plata unei contribuţii lunare de întreţinere în favoarea minorei, în cuantum de  25 % din venitul net realizat, dar nu mai puţin de venitul minim pe economie, de la data pronunţării prezentei hotărâri şi până la majoratul creditoarei obligaţiei de întreţinere (10.04.2023), urmând ca reclamanta – pârâtă să execute obligaţia de întreţinere în natură.

Stabileşte ca termen de plată a contribuţiei de întreţinere de către pârâtul – reclamant data de 15 a fiecărei luni.

Stabileşte în favoarea pârâtului – reclamant următorul program de vizitare a minorei CC, tatăl având obligaţia de a prelua şi a readuce minora la domiciliu la datele şi orele stabilite de către instanţă:

- în prima şi a treia săptămână din lună, de vineri ora 19.00 până duminică ora 19.00;

- o săptămână cu ocazia sărbătorilor pascale, începând cu prima zi de Paşti, în anii cu număr impar;

- în perioada 24 – 31 decembrie, în anii cu număr par;

- în vacanţa de vara în luna iulie.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Definitivă şi irevocabilă în ceea ce priveşte capătul de cerere privind desfacerea căsătoriei.

 Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare cu privire la celelalte cereri.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.05.2012.

Preşedinte, Grefier,

Domenii speta

Spete similare