Evacuare, executare silita

Sentinţă civilă 5643/5 din 05.12.2012


Sent.civ nr. 5643/5 decembrie 2012

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 07.11.2012, sub nr. 8546/279/2012, reclamanta AB, prin mandatar G, l-a chemat în judecată pe pârâtul CD, solicitând instanţei să dispună evacuarea pârâtului şi suportarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că, prin sentinţa civilă nr. 71/15 ianuarie 2009 a Judecătoriei Piatra-Neamţ, definitivă, irevocabilă şi învestită cu formulă executorie, s-a constatat că terenul în suprafaţă de 1 ha şi 2432 mp şi casa bătrânească, cu anexe, din satul Izvoare, comuna Dumbrava Roşie, sunt proprietatea moştenitorilor lui X. A mai arătat că a procedat la executarea silită, prin executorul judecătoresc Neneci Tănase, fiind încheiat procesul-verbal din data de 09.11.2009. S-a precizat că pârâtul a formulat o contestaţie la executare care a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 3907/11.07.2011, irevocabilă prin respingerea recursului declarat.

Cererea nu a fost motivată în drept şi nu au fost solicitate probe.

Cererea a fost timbrată cu o taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 lei, peste cel datorat potrivit art. 3 lit. b din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Au fost anexate, în copie, următoarele înscrisuri: sentinţa civilă nr. ..., pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ la data de ..., în dosarul nr. ., sentinţa civilă nr. ... pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ la data de ..., în dosarul nr. ...., decizia civilă nr. ..... pronunţată de Tribunalul Neamţ, în dosarul nr. ////, procesul-verbal din data de ....., din dosarul de executare nr. ....., întocmit de executorul judecătoresc Neneci Tănase, încheierea de încuviinţare a executării silite, pronunţate la data de ...., de Judecătoria Piatra Neamţ, în dosarul nr. ///, procura specială, tradusă din limba italiană, cu semnătură autentificată.

La data de 27 noiembrie 2012, reclamanta a depus la dosar şi rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, din data de 27 octombrie 2010, în dosarul penal nr. ....

Pârâtul a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea cererii de evacuare.

În motivarea în fapt a întâmpinării, pârâtul a arătat că este beneficiarul unui legat cu titlu universal, încheiat în formă autentică, legat lăsat de . În universalitatea bunurilor testate a intrat şi casa în care pârâtul locuieşte din anul 1990, aceasta suferind modificări, transformări, sporindu-i valoarea şi confortul. A mai arătat că reclamanta este una din fiicele lui X şi a făcut un partaj succesoral printr-o tranzacţie încheiată la primul termen de judecată, omiţând cu bună-ştiinţă să treacă în acţiune şi pe moştenitorul testamentar. Când s-a încercat executarea sentinţei de partaj succesoral, pârâtul a formulat contestaţie la executare, aceasta fiind admisă potrivit sentinţei civile nr.  din , pronunţată în dosarul nr. , definitivă.

Pârâtul a mai susţinut că cererea de evacuare nu poate fi promovată de reclamantă, deoarece imobilul casă de locuit a fost dat în lotul mamei, iar aceasta a decedat, astfel că toţi moştenitorii au vocaţie la această casă, acţiunea trebuind să fie introdusă şi în numele lui Lazăr Ioana şi Lungu Daniela, motiv pentru care este inadmisibilă.

Pârâtul a solicitat, în subsidiar, suspendarea judecăţii în condiţiile în care a fost promovat pe rolul Judecătoriei Piatra Neamţ dosarul cu nr. ////, cu termen la 10 ianuarie 2013, având ca obiect anularea testamentului. De asemenea, pe rolul aceleiaşi Judecătorii se află şi dosarul nr.........., având ca obiect ieşire din indiviziune, suspendat tot datorită dosarului privind anularea testamentului, scopul urmărit de reclamantă fiind suspendarea acţiunii de ieşire din indiviziune, motiv pentru care a solicitat amendarea reclamantei pentru exercitarea cu rea credinţă a drepturilor procesuale, în temeiul art. 1081 pct. 1 lit. a C.proc.civ.

S-a mai susţinut că, tot cu rea credinţă, a solicitat evacuarea pârâtului, dosarul nr. .......... fiind perimat.

În fine, pârâtul a arătat că nu se poate dispune evacuarea de vreme ce el se judecă pentru ieşirea din indiviziune care are termen la data de 23 ianuarie 2013, la Tribunal, în dosarul nr. .......................

Au fost anexate întâmpinării următoarele înscrisuri, în copie: testament autentificat cu încheierea nr. 3849/, sentinţa civilă nr. ....., pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ, în dosarul nr. ......, încheierile din ....2012, pronunţate de Judecătoria Piatra Neamţ, în dosarul nr. , şi extrase de pe portalul instanţelor, adeverinţa nr. ..... eliberată de Primăria Comunei Dumbrava Roşie.

Instanţa a administrat, la solicitarea părţilor, proba cu înscrisuri.

Cu privire la excepţia lipsei coparticipării active obligatorii, instanţa reţine următoarele:

Cu privire la calitatea procesuală activă, instanţa reţine că, în principiu, reclamanta nu ar fi avut calitate pentru a solicita evacuarea pârâtului, deoarece casa de locuit din care se solicită evacuarea nu i-a căzut în lotul său în urma partajului succesoral, ci în lotul mamei sale Y aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr....., pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ la data ...., în dosarul nr....... Totuşi, având în vedere că mama sa a decedat, aşa cum au susţinut ambele părţi, instanţa reţine că, având vocaţie la succesiunea mamei sale, reclamanta dobândeşte din acest motiv calitate pentru prezenta cerere de chemare în judecată.

Sub aspectul coparticipării active obligatorii, în sensul de a fi necesar ca toţi moştenitorii lui Y să stea în judecată pentru a solicita evacuarea pârâtului, aşa cum s-a invocat prin întâmpinare, instanţa apreciază că nu este cazul în speţă. Potrivit art. 643 alin. 1 C.civ., fiecare coproprietar poate sta singur în justiţie, indiferent de calitatea procesuală, în orice acţiune privitoare la coproprietate, iar potrivit alin. 3, pârâtul poate cere introducerea în cauză a celorlalţi coproprietari în calitate de reclamanţi, ceea ce nu s-a întâmplat.

În consecinţă, instanţa va respinge excepţia lipsei coparticipării active obligatorii, invocate de pârât prin întâmpinare.

Pe fondul cauzei, analizând ansamblul probelor administrate în cauză, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

Reclamanta AB este fiica lui G decedat la data de 10 mai 1996, aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr. 71, pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ la data de 15 ianuarie 2009, în dosarul nr. 3667/279/2008, prin care s-a luat act de tranzacţia moştenitorilor legali ai lui G referitor la modalitatea de ieşire din indiviziune. Potrivit tranzacţiei, soţia supravieţuitoare, Y, a primit în lotul său suprafaţa de 7770 mp, teren agricol, şi o casă bătrânească situate în satul Izvoare, comuna Dumbrava Roşie, iar reclamanta a primit suprafaţa de 1554 mp, teren agricol.

În acelaşi timp, instanţa reţine că pârâtul CD este beneficiarul unui testament autentificat la data de 28 mai 1990, prin încheierea nr. 3849, prin care defunctul X i-a lăsat în proprietate toate bunurile mobile şi imobile.

Instanţa notează că la dezbaterea succesiunii după X, prin partaj succesoral potrivit tranzacţiei, moştenitorii legali l-au omis pe pârâtul CD. Este adevărat că acesta a ales o cale procedurală neadecvată atacând sentinţa civilă nr.  cu contestaţie în anulare, însă aşa cum a reţinut şi Tribunalul Neamţ în decizia civilă nr. , pârâtul este protejat de principiul relativităţii efectelor hotărârii judecătoreşti astfel încât partajul succesoral finalizat cu tranzacţie nu îi este opozabil şi nu îl obligă la nimic, iar această situaţie nu poate fi invocată de reclamantă în favoarea sa, în caz contrar fiind nesocotit principiul general al dreptului potrivit căruia nimănui nu îi este îngăduit să se prevaleze de propria incorectitudine sau imoralitate pentru protecţia judiciară a unui drept („nemo auditur propriam turpitudinem allegans”).

Nici invocarea de către reclamantă a rezoluţiei Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ nr..... prin care s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale faţă de pârât sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii nu este de natură să întărească susţinerile sale împotriva pârâtului.

În drept, instanţa reţine că, potrivit art. 555 alin. 2 C.civ., proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi şi dispune de un bun în mod exclusiv, absolut şi perpetuu, în limitele stabilite de lege. De asemenea, se reţine că, deşi nereglementată în mod expres de lege, acţiunea în evacuare este mijlocul procedural prin care proprietarul unui imobil poate solicita apărarea dreptului său de proprietate numai sub aspectul atributului posesiei şi folosinţei.

Cauza acţiunii în evacuare o constituie ocuparea fără titlu, în mod abuziv sau prin fraudă, a locuinţei de către pârât şi voinţa reclamantei de a face ca această ocupare să înceteze, stabilindu-se o stare corespunzătoare dreptului pretins. În ceea ce-l priveşte pe pârât, însă, instanţa apreciază că acesta a înfăţişat un titlu în baza căruia deţine şi foloseşte casa din satul Izvoare, comuna Dumbrava Roşie, respectiv testamentul autentic lăsat de defunctul B, autentificat la data de 28 mai 1990, prin încheierea nr. 3849. Raportat la această situaţie, instanţa apreciază că, pentru apărarea dreptului său de proprietate, reclamanta are la îndemână calea acţiunii în revendicare, iar nu pe cea a acţiunii de evacuare deoarece atunci când ambele părţi invocă un drept de proprietate asupra aceluiaşi bun trebuie să se procedeze la compararea titlurilor ce se opun, comparare care nu este posibilă în acţiunea de evacuare.

În consecinţă, instanţa va respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta AB, prin mandatar X, în contradictoriu cu pârâtul CD.

În temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., reclamanta fiind cea care a căzut în pretenţii şi purtând culpa procesuală pentru desfăşurarea acestui proces, instanţa o va obliga la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 lei, alcătuite din onorariul avocaţial achitat de pârât, constatând că aceste cheltuieli au caracter real, necesar şi rezonabil.