Pretenţii

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA ORADEA

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 12058/2013

Şedinţa publică de la …… 2013

Completul compus din:

PREŞEDINTE …….

Grefier …………

*****

Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniştii privind pe reclamanta ..  şi pe pârâta SC ………… SRL, având ca obiect pretenţii.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă în reprezentarea pârâtei, av. ……….., în baza împuternicirii avocaţiale depusă la dosar, lipsă fiind reclamanta.

Procedura de citare este legal  îndeplinită.

S-a făcut referatul  cauzei de către grefier  după care:

Reprezentantul pârâtei solicită audierea martorului ………, prezent la acest termen de judecată.

Instanţa procedează la audierea martorului, numitul ….., care prezintă spre vedere C.I seria XH nr. ………

Sub prestare de jurământ în forma prevăzută de art.193 alin. (1) cod procedură civilă se audiază martorul …., declaraţia acestuia fiind semnată şi ataşată la dosarul cauzei, după ce martorul a luat în prealabil cunoştinţă de conţinutul acesteia.

Reprezentantul pârâtei arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de propus şi solicită cuvântul pe fond.

În temeiul art. 167 alin (1) C.proc.civ. instanţa încuviinţează proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de propus, în baza art. 150 C.proc.civ. instanţa constată cauza lămurită, declară închisă faza probatorie şi acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul pârâtei solicită respingerea cererii de chemare  în judecată, arătând că societatea pe care o reprezintă nu este obligată să plătească, câtă vreme nu are calitatea de beneficiar.

Fără cheltuieli de judecată.

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de …..2012 pe rolul Judecătoriei Oradea sub nr. de dosar …………, scutita de plata taxelor de timbru si timbru judiciar in baza art. 17 din Legea nr. 146/1997, reclamanta SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE a solicitat instanţei obligarea pârâtei SC …….. ……. SRL la plata sumei totale de 520,02 lei, compusă din suma de 450 lei reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune aferent perioadei ……….-.……2011 si penalităţi de întârziere calculate până la data de ……….2012, in cuantum de 70,02 lei, cu cheltuieli de judecata. 

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că potrivit art 40 alin 3 din Legea 41/1994, ,,persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agenţiile şi reprezentanţele acestora, precum şi reprezentanţele din România ale persoanelor juridice străine, au obligaţia să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune şi o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii“.

În aplicarea art. 40 alin. 4 din Legea nr. 41/1994 a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, hotărâre aplicabilă la momentul formulării prezentei cereri de chemare în judecată şi care stabileşte, printre altele, cuantumurile lunare ale taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, pe categorii de plătitori, precum şi modalitatea de încasare şi scutire de la plata acestora, statuând şi modalitatea de calcul pentru penalităţile de întârziere.

În conformitate cu prevederile HG nr. 977/2003, art. 5 alin. 1 ,, Taxa lunară pentru serviciul de radiodifuziune se va încasa de la plătitorii acesteia, prevăzuţi la art. 1 şi 3 de către Societatea Comercială de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice ,,Electrica”-S.A. prin filialele sale, în baza unui contract de mandat, o dată cu plata energiei electrice consumate”.

Potrivit art. 6 alin. 1 şi 2 din HG nr. 977/2003, ,,Pentru neplata la termen a taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune plătitorii plătesc penalităţi pentru fiecare zi de întârziere” iar cuantumul acestora ,,se determină în conformitate cu metodologia de calcul a Societăţii Comerciale de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice ,,Electrica”-SA pentru întârzierea la plată a facturii de energie electrică”, instituidu-se o derogare de la prevederile art. 1087 Cod civ.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 112 C.proc.civ., art. 40 alin. 3 şi 4 din Legea nr. 41/1994, republicată; HG nr. 977/2003.

In susţinerea cererii, reclamanta a depus in copie facturi fiscale (pag. 9-27).

Legal citată, la data de 04.03.2013 pârâta SC ……….. SRL a depus întâmpinare (filele ..........) solicitând respingerea cererii de chemare în judecată, arătând că este o societate comercială care are ca şi obiect principal de activitate spălătorie auto şi că nu deţine la sediu sau alt punct de lucru receptoare radio/TV şi prin urmare nu este beneficiară a serviciului public de radiodifuziune pentru care i se solicită  plata unei taxe.

În drept a invocat prevederile legii 41/1994, HG 977/2003, art. 115-118 cod proc civ., Decizia 297/06.07.2004 a Curţii constutuţionale.

Prin răsunsul la întâmpinare relamanta a susţinut că în art. 40 alin 3 din Legea 41/1994 legiutiorul ar fi prevzut o prezumţie absolută cu rivire la calitatea de beneficiar a tuturor persoanelor juridice, ceea ce ar dispensa reclamanta de orice obligaţie de administrare a vreunei probe pentru stabilirea situaţiei de fapt.

Instanţa a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi proba testimonială cu doi martori pentru pârâtă.

Analizând actele şi lucrările cauzei, instanţa constată următoarele:

Reclamanta SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE este furnizoarea serviciilor publice de radiodifuziune şi a solicitat obligarea pârâtei SC ……… SRL la plata sumelor înscrise cu acest titlu de facturile emise de SC ELECTRICA SA (aflate la filele ………. din dosarul cauzei).

Reclamanta susţine că pârâta datorează taxa pretinsă existând o prezumţie legală că beneficiază de serviciul de radiodifuziune, iar pârâta neagă calitatea de beneficiar şi existenţa unei astfel de datorii.

Conform prevederilor actuale ale art. 40 alin. 3 din Legea 41/1994 care menţionează faptul că „persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum şi sucursalele şi celelalte subunităţi ale lor fără personalitate juridică şi sucursalele sau reprezentanţele din România ale persoanelor juridice străine, au obligaţia să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune".

Prin urmare se impune a analiza dacă această prevedere legală instituie o obligaţie de achitare a taxei în privinţa tuturor categoriilor de persoane juridice, fără vreo distincţie.

În aplicarea prevederilor art. 40 alin. 4 din Legea 41/1994. potrivit cărora „Cuantumul taxelor prevăzute la alin. (1) lit. b), pe categorii de plătitori, modalitatea de încasare şi scutire de la plata acestora, penalităţile de întârziere, precum şi sancţiunile care se aplică în cazul completării în mod eronat a declaraţiei de exceptare de la plata taxelor de către deţinătorii de receptoare de radio, respectiv de televiziune, care, potrivit legii, sunt plătitori ai taxei pentru serviciul public de radiodifuziune şi ai taxei pentru serviciul public de televiziune, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.”, s-a emis HG 977/2003.

Conform prevederilor actuale ale art. 3 alin. 1 din HG 977/2003: „(1) Persoanele juridice cu sediul în România, care se încadrează în categoria microîntreprinderilor, potrivit prevederilor art. 103 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, au obligaţia să plătească pentru sediul social o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune, cu excepţia celor care şi-au suspendat activitatea, potrivit prevederilor legale.”

Aşa cum arătat reclamanta atât Legea 41/1994 cât şi H.G. 977/2003 au suferit în timp modificări.

Anterior modificărilor aduse Legii 41/1994 şi în special HG 977/2003 prin H.G. 1012/2009, articolele corespunzătoare celor susmenţionate conţineau prevederi cu o finalitate similară, dar formulate într-o altă manieră, prevederi care au făcut obiectul controlului judiciar în faţa instanţelor de contencios administrativ. Astfel prin Sentinţa civilă nr. … a Curţii de Apel ….. - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal s-a dispus anularea prevederilor cuprinse în vechiul art. 3 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003 conform căruia „2) Persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum şi sucursalele şi celelalte subunităţi ale lor fără personalitate juridică şi sucursalele sau reprezentanţele din România ale persoanelor juridice străine, au obligaţia să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune.” şi prin Sentinţa civilă nr. 471/2010 a Curţii de Apel Cluj - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal s-a constatat nelegalitatea aceloraşi dispoziţii.

Prin hotărârile susmenţionate s-a arătat că „taxa”, aşa cum este ea definită în legea finanţelor publice, este suma plătită de o persoană fizică/juridică pentru serviciile prestate acesteia de către un serviciu public etc., prin urmare nu poate fi obligat la plata unei taxe decât beneficiarul concret, dar şi că nu poate fi primită interpretarea conform căreia, oficial, legiuitorul ar fi prezumat calitatea de beneficiari ai serviciului de radio şi, implicit, de televiziune a tuturor persoanelor juridice cu sediul în România, fără a condiţiona aceasta de posesia receptoarelor.

Aceste argumente subzistă, chiar şi în condiţiile modificărilor ulterioare (atrase şi de pronunţarea hotărârilor susindicate).

După modificările aduse H.G. 977/2003 prin H.G. 1012/2009, forma actuală a fost supusă  controlului constituţionalităţii în repetate rânduri.

Curtea constituţională, prin Deciziile 159/2004, 297/2004 şi 331/2006, a statuat că prevederile art. 40 din Legea 41/1994 sunt constituţionale.

Instanţa constată însă că reclamanta interpretează aceste decizii în favoarea ei, făcând abstracţie de motivarea deciziilor susmenţionate, care dă soluţiei o cu totul altă conotaţie şi finalitate decât cea indicată de reclamantă.

Astfel în Decizia 159/2004 Curtea Constituţională a arătat că „nu poate reţine nici încălcarea dispoziţiilor art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, republicată, privitoare la ocrotirea în mod egal a proprietăţii, indiferent de titular, deoarece ordonanţa ce face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate prevede că plata serviciului public prestat este obligatorie pentru toţi beneficiarii acestor servicii, persoane fizice sau persoane juridice”, iar în Decizia 297/2004 a precizat „Într-adevăr, art. 40 din Legea nr. 41/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că veniturile proprii ale Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune provin, între altele, şi din taxe pentru serviciul public de radiodifuziune, respectiv pentru serviciul public de televiziune, dar, aşa cum prevede chiar alin. (3) al acestui articol, care face şi obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, taxele sunt datorate de către subiectele de drept acolo menţionate, "în calitate de beneficiari ai acestor servicii". Aşadar, obligaţia prevăzută de text este doar în sarcina persoanelor juridice care beneficiază, în diferite modalităţi, de serviciile publice respective şi, în consecinţă, nici una dintre criticile formulate nu poate fi reţinută.”.

Pentru eliminarea oricărui dubiu, în Decizia 331/2006 Curtea Constituţională a subliniat „Prin urmare, au obligaţia de legală de a achita taxa pentru serviciile publice de radiodifuziune numai persoanele care beneficiază în concret de aceste servicii prin deţinerea unui aparat corespunzător, nu şi beneficiarii virtuali (persoanele care ar putea beneficia de aceste servicii dar nu beneficiază în mod concret, întrucât nu deţin un astfel de aparat)”.

Prin urmare, chiar dacă art. 41 din Legea 41/1994 şi art. 3 alin. 1şi 2 din H.G. 997/2003 au fost modificate ulterior pronunţării Sentinţei civile nr. …….. a Curţii de Apel Cluj - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal şi Sentinţei civile nr. …. a Curţii de Apel . - Secţia comercială, motivele avute în vedere şi concluziile trase de această instanţă subzistă, aspect ce rezultă cu claritate din motivările date de Curtea Constituţională în privinţa formei actuale a textelor legale invocate de reclamantă.

Rezultă că şi în forma actuală textele legale la care se referă susţinerile reclamantei prevăd că obligativitatea achitării taxei incumbă nu tuturor persoanelor juridice enumerate care cumpără energie electrică de la SC ELECTRICA SA., ci numai beneficiarilor concreţi ai serviciului de radiodifuziune, beneficiari fiind numai „persoanele care beneficiază în concret de aceste servicii prin deţinerea unui aparat corespunzător”.

Prin urmare nu poate fi vorba de instituirea vreunei prezumţii absolute  cu privire la calitatea tuturor persoanelor juridice de beneficiar al serviciilor de radiodifuziune, ci dimpotrivă această calitate este o chestiune de fapt care trebuie dovedită în fiecare caz în parte. 

Potrivit art. 1169 Cod civil 1864 (aplicabil în raport de data introducerii acţiunii)„cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.”

Prin urmare, reclamanta avea sarcina de a dovedi temeinicia cererii sale adică de a dovedi că pârâta este beneficiar concret al serviciilor de radiodifuziune prin deţinerea a cel puţin un aparat corespunzător, dar cu toate acestea reclamanta nu adus nicio probă în acest sens, mulţumindu-se a invoca generic temeiul legal care instituie obligaţia de plată.

Pe de altă parte pârâta a solicitat audierea a doi martori care au relatat faptul că la singurul său punctul de lucru (unde desfăşoară activitate de spălătorie auto) nu deţine aparate receptoare care permit ascultarea programelor radio.

Pentru motivele susmenţionate instanţa va respinge cererea formulată de reclamanta SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE, în contradictoriu cu pârâta S.C. ………. S.R.L.. În ceea ce priveşte cererea de obligare a pârâtei la plata de penalităţi de întârziere, instanţa îl va respinge având în vedere soluţia dată cu privire la debitul principal şi ţinând cont de principiul enunţat în adagiul latin accesorium sequitur principale.

Deşi s-au solicitat de către pârâtă cheltuieli de judecată potrivit art. 274 cod proc civ. instanţa le va respinge  ca nedovedite.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge cererea formulată de reclamanta SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE, cu sediul în ………., reprezentată legal prin ….., în contradictoriu cu pârâta S.C. …… S.R.L., cu sediul în mun. ……….., având ca obiect pretenţii.

Fără cheltuieli de judecată, nefiind dovedite.

Cu drept de a declara recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică de la …………. 2013.

PREŞEDINTE, GREFIER,

…….

Red/tehnored

….

4 ex/……2013

2 comunicări:

…………………….

Domenii speta

Spete similare