Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări, aferentă activităţii prevăzute de art. 267 alin. (4) din Codul fiscal, şi taxa pentru activitatea de prospecţiune, explorare şi exploatare a resurselor minerale, precum şi redevenţa minieră...

Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări, aferentă activităţii prevăzute de art. 267 alin. (4) din Codul fiscal, şi taxa pentru activitatea de prospecţiune, explorare şi exploatare a resurselor minerale, precum şi redevenţa minieră, prevăzute de art. 44 din Legea nr. 85/2003

Legea nr. 571/2003: art. 267 alin. (4)

Legea nr. 85/2003: art. 14 , art. 15 , art. 18, art. 28, art. 44

Legea nr. 50 /1991: art. 3 alin. (1)

Legea nr. 207/2015: art. 86 alin. 4, art. 94–109

În acord cu dispozițiile art. 267 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, „Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări necesară studiilor geotehnice, ridicărilor topografice, exploatărilor de carieră, balastierelor, sondelor de gaze şi petrol, precum şi altor exploatări se calculează înmulţind numărul de metri pătraţi de teren afectat de foraj sau de excavaţie cu o valoare stabilită de consiliul local de până la 8 lei”.

Taxa de foraj sau excavare este concepută ca o taxă locală unică, ce se plăteşte în vederea obţinerii autorizaţiei de construire reglementate de art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 50/1991, se calculează în raport cu numărul de metri pătraţi de teren afectat de prospecţiunile anterioare exploatărilor şi se virează în bugetul local.

Nu există o dublă impunere pentru activitatea de excavare /foraj, prin dispoziţiile art. 267 alin. (4) din Codul fiscal fiind instituită o singură taxă pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări, care se calculează raportat la numărul de metri pătraţi de teren afectat efectiv de foraj sau excavaţie, iar nu la suprafaţa ocupată pentru activitatea de exploatare. Totodată, taxa pentru obţinerea autorizaţiei de foraje sau excavaţii pentru efectuarea de studii geotehnice este diferită de taxa de exploatare reglementată de Legea minelor, având temeiuri juridice diferite şi beneficiari diferiţi.

Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări, aferentă activităţii prevăzute de art. 267 alin. (4) din Codul fiscal, şi taxa pentru activitatea de prospecţiune, explorare şi exploatare a resurselor minerale, precum şi redevenţa minieră, prevăzute de art. 44 din Legea nr. 85/2003, nu se exclud una pe cealaltă, putând avea caracter complementar, raportat la baza legală de referinţă, modalităţi de calcul diferite şi beneficiari diferiţi ai acestora.

Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal,

Decizia civilă nr. 714 din 28 mai 2019,

rezumată de judecător dr. Diana Duma-Pătraşcu)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, reclamanta SC A... SRL în contradictoriu cu pârâţii U.A.T. Orașul Lipova şi Direcția Generala Regională a Finanțelor Publice a formulat o contestaţia la Deciziei de impunere nr. 165/5920 din 14.04.2015 emisa de oraşul Lipova prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de plată faţă de bugetul local al Oraşului Lipova a sumei de 212.300 lei cu titlu de taxă de excavare aferenta anului 2015 şi a refuzului de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva acestei decizii, solicitând: să se dispună anularea Deciziei de impunere nr. 165/5920/14.04.2015 emisa de organul fiscal, cu consecinţa exonerării de la plata taxei de excavare impusă în cuantum de 212.300 lei, ca fiind nelegală; să fie obligată D.G.R.F.P. Timişoara - Structura specializata de soluţionare a contestaţiilor, sa emită decizie de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva Deciziei de impunere cu numărul de mai sus; să se dispună - în temeiul art. 15 alin. (1), alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004- suspendarea executării deciziei de impunere atacată, până la soluţionarea în mod definitiv a prezentei acţiuni; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1932/21.12.2015 pronunţată în dosar nr. […]/30/2015 Tribunalul Timiş a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A... SRL în contradictoriu cu pârâta U.A.T. Orașul Lipova, a respins acţiunea introdusa împotriva Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuala pasivă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs atât reclamanta recurentă SC A... SRL cât şi pârâta recurentă U.A.T. Orașul Lipova.

Prin recurs, pârâta recurentă U.A.T. Orașul Lipova a solicitat casarea în parte a sentinţei atacate în sensul admiterii cererii de obligare a reclamantei-intimată la plata cheltuielilor de judecată în primă instanţă în cuantum de 3000 de lei, cheltuieli constând în onorariu avocaţial.

În motivare critică adusă sentinţei atacate vizează exclusiv dezlegarea dată cererii de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată constând onorariu avocaţial, onorariu în cuantum de 3000 de lei, instanţa încălcând poziţiile art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Astfel, în condiţiile în care reclamantei i-a fost respinsă acţiunea, aceasta căzând în pretenţii în raport cu pârâta, se impunea admiterea cererii privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocaţial.

Dovada onorariului avocaţial a fost făcută în sensul că au fost depuse la dosarul cauzei actele fiscale din care rezultă plata onorariului avocaţial, respectiv factură fiscală şi ordin de plată (filele 127, 128 şi 129).

Consideră că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că nu a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în condiţiile în care o astfel de cerere a fost formulată, scop în care au şi fost depuse, la dosarul cauzei, actele fiscale din care rezultă plata onorariului avocaţial.

În drept, se invocă dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă

Prin cererea de recurs, reclamanta recurentă SC A... SRL a solicitat casarea sentinţei recurate, rejudecarea procesului în fond, dispunând anularea Deciziei de impunere nr. 165/5920/14.04.2015 emisă de organul fiscal, cu consecinţa exonerării reclamantei de plata taxei de excavare impusă în cuantum de 212.300 lei, ca fiind nelegală.

În motivare se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 8 noul Cod de procedură civilă, arătând în esenţă că atât prin contestaţia înaintata organului fiscal emitent, cât şi prin „acţiunea în contencios administrativ-fiscal” înaintată instanţei, a invocat faptul că „taxa de excavare” de 213.300 lei care face obiectul Deciziei de impunere nr. 165/5920/14.04.2015 a fost stabilită în mod arbitrar; la stabilirea acestei taxe, organul fiscal a avut în vedere „procesul verbal de constatare din 09.04.2015 din care rezultă - în mod nereal - o suprafaţă totală afectată de excavări de 43,15 ha, în condiţiile în căror suprafața totală reală afectată de excavări este de 22,60 ha (20,80 plus 1,8 ha) - conform „planului de situaţie” întocmit PFA B....

Se arată că  la stabilirea „taxei de excavare” , organul fiscal trebuia să aibă în vedere faptul că, în recuperarea „taxei de excavare de 219.223 lei aferente unei suprafeţe afectată de excavare de 21,9223 ha a emis în dos. exec. nr. 280/2012- Decizia de impunere nr. 4944/10.04.2013 precum şi titlurile executorii nr. 1313/11.05.2012 şi nr. 448/28.05.2014 precum şi somaţiile nr. 1314/11.05.2012 şi nr. 450/28.05.2014 - iar această taxă a fost achitată în urma popririi înfiinţate pe contul bancar, conform „fisei de cont” şi „extrasului de cont” emise de terţul poprit.

Prin urmare, „taxa de excavare” stabilită prin Decizia de impunere contestată, urma a fi raportată la suprafaţa de 0,6777 ha (22,6000 ha-21,9223 ha = 0,6777 ha) şi putea fi cuantificată la cel mult suma de 6.777 lei, şi nu la suma de 212.300 lei cât a stabilit organul fiscal.

Subliniază că la data de 04.12.2015 a înregistrat în dosarul cauzei „cererea de probațiune” prin care a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi expertiza judiciara topografică, cu obiectivele menţionate în cerere, asupra cărora instanţa de fond nu s-a pronunţat.

Mai arată că a ataşat - ca mijloc de probă – „planul de situaţie” privind suprafaţa reală— afectată de excavare şi a solicitat efectuarea unei expertize judiciare tehnice pentru determinarea cu exactitate a acestei suprafeţe, în cazul în care acest plan de situaţie se contesta de pârât, însă cu toate că nu a fost contestat, acest mijloc de probă nu a fost avut în vedere la soluţionarea cauzei.

Arată că instanţa de fond a omis să pună în discuţia părţilor probele solicitate, a omis să se pronunţe asupra admisibilităţii, încuviinţării şi administrării acestor probe, cu toate că „planul de situaţie” cu privire la suprafaţa afectată de excavare nu a fost contestat de pârât.

Menţionează că la baza emiterii acestei decizii de impunere, nu stă un „raport de inspecţie fiscală”, cu toate că datoria fiscală pretinsă reprezintă „o diferenţă a unei obligaţii fiscale de aceeași natură, stabilită prin decizia de impunere nr. 4499/10.04.2013 - „aferentă aceleiași perioade verificate”. Iar în această situaţie, apreciază că la baza deciziei de impunere, raportul de inspecţie fiscală se impunea a fi întocmit, cu „respectarea dreptului contribuabilului de a fi ascultat”.

În executarea obiectivelor autorizate de Oraşul Lipova, reclamanta realizează activitatea de exploatare a nisipului şi pietrişului ori a altor resurse minerale, în baza permiselor de exploatare emise în temeiul art. 15 din Legea nr. 85/2003, de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, pentru care a achitat la bugetul de stat taxa de exploatare aferenta perioade de valabilitate a acestor premise şi a cantităţii de nisip şi pietriş autorizată a fi exploatată, precum şi o redevența miniera de 0,40 euro/mc. În opinia sa, perceperea de către Oraşul Lipova a taxei de excavare care face obiectul Deciziei de impunere contestate, nu are suport legal întrucât, pentru aceeaşi activitate de exploatare şi pentru aceeaşi suprafaţa, respectiv aceeaşi cantitate de nisip şi pietriş exploatat, nu pot fi percepute două taxe la bugetul de stat de către două autorităţi diferite.

Oraşul Lipova a autorizat executarea lucrărilor de construire a lucrărilor hidrotehnice menţionate mai sus, pentru care a încasat taxa de autorizare de 1% din valoarea lor; perceperea taxei de exploatare este de competenta Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale care a autorizat exploatarea şi care a emis permisele de exploatare şi care conferă reclamantei în calitate de titular al acestor permise - dreptul de exploatare.

Aceasta interpretare este exprimată şi în jurisprudență, sens în care aduce în atenţie Decizia nr. 680/CA/2009 a Curţii de Apel Oradea - Secţia de Contencios administrativ şi fiscal (nepublicată).

În ce priveşte „taxa de excavare”  - neprevăzută în Codul fiscal - solicitată în temeiul art. 267 alin. (4) din acelaşi cod, prin care se instituie „taxa de foraje sau excavări necesare exploatării balastierelor”- această taxă se achită „numai pentru autorizarea execuţiei de foraje sau excavaţii necesare pentru efectuarea lucrărilor de recoltare a probelor pentru studii geotehnice, cu scopul stabilirii amplasamentelor carierelor, balastierelor, a sondelor de gaze sau ţiţei, şi nu pentru întreaga suprafaţă afectată exploatării. Suprafaţa afectată de foraj este de dimensiuni reduse şi se calculează prin însumarea suprafeţei fiecărui punct de foraj şi excavare. Având în vedere că această taxă se plăteşte anticipat, este evident că suprafaţa ce urmează a afectata de punctele de foraj şi excavare nu este cunoscută iar o eventuală autorizaţie în acest scop se emite în baza estimărilor proprii”.

În opinia reclamantei, perceperea acestei taxe stabilită în raport cu întreaga suprafaţă afectată de exploatare, este rezultatul unei grave erori de interpretare a dispoziţiilor art. 267 alin. (4) din Codul fiscal şi ale pct. 134 din HG nr. 44/2004, atât de către organele de control ale Curţii de Conturi cât şi de către intimat.

În drept, se invocă dispoziţiile legale enunţate precum şi cele ale art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, art. 496, art. 498, art. 501 C. pr. civ.

Pârâta UAT Lipova, a formulat întâmpinare la recursul formulat de către reclamanta recurentă arătând în esenţă că, potrivit procesului-verbal de constatare înregistrat la Primăria Oraşului Lipova sub numărul 5854/09.04.2015, proces-verbal întocmit de trei specialişti din cadrul Serviciului Urbanism A.T. al Primăriei Lipova, rezultă în mod clar următoarea stare de fapt atestată de către semnatarii procesului-verbal menţionat, şi anume că suprafaţa totală exploatată de către recurenta S.C. A... S.R.L., suprafaţă afectată de excavările efectuate de către recurentă este de 43,15 ha.

Pentru această suprafaţă totală au fost emise decizii de impunere diferite, după cum urmează:

1.Pentru suprafaţa de 219223 mp a fost emisă decizia de impunere numărul 4499 din data de 10.04.2013 (pentru debitul de 219223 lei). Această decizie a fost contestată de către recurenta din prezenta cauză, cererea acesteia fiind respinsă de Tribunalul Arad prin sentinţa civilă nr. 6290 din 12 noiembrie, pronunţată în dosarul contencios numărul […]/250/2014, sentinţă menţinută ca temeinică şi legală de Curtea de Apel Timişoara prin decizia numărul 3425 din 17.04.2014;

2.Pentru diferenţa de suprafaţă până la suprafaţa totală de 43.15 ha, respectiv pentru suprafaţa de 212300 mp a fost emisă decizia de impunere numărul 165 din 14.04.2015 (pentru debitul de 212300 de lei), decizie ce face obiectul prezentului litigiu. Înmulţind suprafaţa de 212300 mp cu taxa de 1 leu/mp rezultă valoarea taxei datorată de către recurentă, conform Hotărârii Consiliului Local Lipova nr. 151/23.12.2014 pentru suprafaţa exploatată în plus, respectiv pentru suprafaţa pentru care s-a emis decizia contestată.

Arată că susţinerea recurentei în sensul că exploatează o suprafaţă mai mică decât cea de 43,15 ha este una nereală în condiţiile în care, ca urmare a controlului efectuat de către personalul de specialitate din cadrul Primăriei Oraşului Lipova, control finalizat cu întocmirea procesului-verbal de control înregistrat sub numărul 5854/09.04.2015, s-a constatat că recurenta exploatează o suprafaţă totală de 43,15 ha, astfel că în condiţiile în care pentru suprafaţa afectată de excavări, măsurată în anul 2012, respectiv 219223 mp a fost emisă, în anul 2013 decizie de impunere, constatându-se ulterior, în anul 2015, cu ocazia controlului efectuat, faptul că recurenta mai exploatează în plus şi o diferenţă de suprafaţă de 212300 de mp, deci o suprafaţă totală de 43,15 ha, astfel că în condițiile în care pentru suprafața afectată de excavări, măsurată în anul 2012, respectiv 219223 mp a fost, în anul 2013 decizie de impunere, constatându-se ulterior în anul 2015, cu ocazia controlului efectuat, faptul că recurenta mai exploatează în plus şi o diferenţă de suprafaţă de 212300 de mp, deci o suprafaţă totală de 43,15 ha, în mod legal a fost emisă decizia de impunere numărul 165 din 14.04.2015, pentru diferenţa de suprafaţă, respectiv 212300 mp.

Totodată susţine că planul de situaţie la care face referire recurenta nu poate avea valoarea unui mijloc de probă în contextul în care obiectul acestuia a fi stabilit doar în temeiul unei expertize tehnice de specialitate, expertiză judiciară, administrată în condiţii de contradictorialitate.

Susţinerea în sensul că recurenta ar avea obligaţia de a achita doar o diferenţă de 6777 de lei, şi nu debitul în cuantum de 212300 lei este neîntemeiată.

În acest sens arată că susţinerile recurentei precum şi înscrisurile depuse vizează exclusiv decizia de impunere numărul 4499 din data de 04.2013.

În ceea ce priveşte debitul stabilit prin decizia de impunere ce face obiectul prezentului litigiu, respectiv decizia de impunere numărul 165 din 14.04.2015 ( pentru debitul de 212300 de lei) se arată că recurenta nu a achitat niciun leu acest debit astfel că în sarcina recurentei incumbă obligaţia de plată a debitului în cuantum de 212300 de lei.

Potrivit dispoziţiilor art. 492 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în recurs pot fi administrate probe noi, cu excepţia probei constând în înscrisuri, or cererea vizând administrarea probei constând în expertiza judiciară topografică, recurs, este inadmisibilă.

De asemenea, susţine că nu se impune nici casarea cauzei şi trimiterea rejudecare pentru administrarea unei astfel de probe în contextul în care, contrar dispoziţiilor art. 194 lit. e) din Codul de procedură civilă, recurenta nu a licitat în cuprinsul cererii de chemare în judecată administrarea probei stând în expertiza topografică, fiind astfel decăzută din dreptul de a solicita încuviinţarea şi administrarea acestui mijloc de probă conform dispoziţiilor imperative ale art. 254 din Codul de procedură civilă.

Mai mult, arătă că recurenta nu s-a prezentat (prin reprezentant legal convenţional) la judecata în primă instanţă, nesusţinând cererile de probaţiune ce nu au fost formulate procedural în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

În ceea ce priveşte critica vizând legalitatea deciziei de impunere, critică întemeiată pe lipsa inspecţiei fiscale prealabile, critica recurentei în sensul că decizia de impunere ar fi lovită de nulitate în contextul în care aceasta nu este precedată de un raport de inspecţie fiscală, este total neîntemeiată.

Astfel, învederează că pentru emiterea deciziei de impunere nu era necesară realizarea unui raport de inspecţie fiscală prima instanţă reţinând în mod judicios faptul că obligaţia reclamantei de a achita taxa de excavare are elementele constitutive ale unei declaraţii fiscale conform dispoziţiilor cuprinse la punctul 134 alin. (3) din Normele Metodologice de aplicare ale Codului fiscal, forma şi conţinutul declaraţiei fiscale fiind reglementate de art. 82 din Codul de procedură fiscală iar potrivit art. 85 din Codul de procedură fiscală, impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc prin declaraţia fiscală, conform art. 82 alin. (2) şi art. 86 alin. (4) din Codul de procedură fiscală, sau prin decizie emisă de organul fiscal în celelalte cazuri.

Cum recurenta avea obligaţia de a depune declaraţia fiscală, declaraţie ce este asimilată cu o decizie de impunere, iar recurenta nu a depus o astfel de declaraţie fiscală care să cuprindă cererea de eliberare a autorizaţiei de foraje şi excavări, în mod corect organul fiscal a procedat, din oficiu, la emiterea deciziei impunere, stabilind astfel din oficiu baza de impunere şi obligaţia fiscală corelativă.

Potrivit dispoziţiilor pct. 134 din H.G. nr. 44/2004: „(1) Autorizaţia de foraje şi excavări, model stabilit potrivit pct. 256, se eliberează de către primarii în a căror rază de competenţă teritorială se realizează oricare din operaţiunile: studii geotehnice, ridicări topografice, exploatări de cariera, balastiere, sonde de gaze şi petrol, precum şi oricare alte exploatări, la cererea scrisă a beneficiarului acesteia, potrivit modelului prevăzut la acelaşi punct.

(2) Autorizaţia nu este de natura autorizaţiei de construire şi nici nu înlocuieşte pe aceasta, iar plata taxei nu îl scuteşte pe titularul autorizaţiei de orice alte obligaţii fiscale legale, în măsura în care acestea îi  sunt aplicabile.

(3) Cererea pentru eliberarea autorizaţiei de foraje şi excavări are elementele constitutive ale declaraţiei fiscale şi se depune la structura de specialitate în a cărei rază de competenţă teritorială se realizează oricare dintre  operaţiunile prevăzute la art. 267 alin. (4) din Codul fiscal, cu cel puţin 30 de zile  înainte de data începerii operaţiunilor.

(4) Taxa pentru eliberarea autorizaţiei prevăzute la alin. (1) se plăteşte anticipat şi se calculează pentru fiecare metru pătrat sau fracţiune de metru pătrat afectat de oricare dintre operaţiunile prevăzute la alin. (1)”.

Se mai arată că, urmare a controlului şi constatării realizate de către Curtea de Conturi a fost emisă prima decizie de impunere, în anul 2013 pentru taxa şi suprafaţa exploatată în anul 2012.

Pentru suprafaţa exploatată în plus faţă de cea pentru care s-a emis din anul 2013 (decizia de impunere numărul 4499 din data de 2013 pentru debitul de 219223 lei aferent suprafeţei exploatate de 219223 mp), respectiv pentru diferenţa de suprafaţă de 212300 mp (suprafaţă ce rezultă din procesul-verbal de constatare numărul 5854/09.04.2015) a fost emisă decizia ce face obiectul prezentului litigiu decizia de impunere numărul 165din 14.04.2015 - pentru debitul de 212300 de lei.

Astfel, cele două decizii de impunere acoperă întreaga suprafaţă constatată exploatată de către recurentă, respectiv suprafaţa totală de 43,15 ha.(suprafaţă de rezultă din procesul-verbal de constatare numărul 5854/09.04.2015).

Analizând recursurile declarate, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate, precum şi prin aplicarea art. 488 şi urm. Noul Cod de procedură civilă, Curtea reţine următoarele:

Curtea constată că prin acțiunea promovata în faţa instanței de contencios administrativ reclamanta SC A... SRL în contradictoriu cu pârâţii U.A.T. Orașul Lipova şi Direcția Generala Regională a Finanțelor Publice a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea deciziei de impunere nr. 165/5920 din 14.04.2015 emisă de oraşul Lipova prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de plată faţă de bugetul local al Oraşului Lipova a sumei de 212.300 lei cu titlu de taxă de excavare aferentă anului 2015, cu consecinţa exonerării de la plata taxei de excavare impusă în cuantum de 212.300 lei, ca fiind nelegală; obligarea pârâtei D.G.R.F.P. Timişoara - Structura specializată de soluţionare a contestaţiilor, să emită decizie de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva Deciziei de impunere cu numărul de mai sus; suspendarea în temeiul art. 15 alin. (1), alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 executării deciziei de impunere atacata, pana la soluţionarea în mod definitiv a acţiunii.

Instanța de fond a respins ca netemeinică acţiunea formulată de reclamanta SC A... SRL în contradictoriu cu pârâta U.A.T. Orașul Lipova, iar în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuala pasivă.

Nemulțumită fiind de soluția astfel pronunțată, reclamanta a promovat calea de atac a recursului, învederând incidenţa în speță a motivelor de casare reglementate de legiuitor în  art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 noul Cod de procedură civilă.

Totodată, pârâta U.A.T. Orașul Lipova a solicitat casarea parțiala a hotărârii, cu consecința obligării reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu, în cuantum de 3000 lei, cheltuieli solicitate în faţa instanței de fond şi neacordate în mod eronat de prima instanță.

Învederează ca, în condiţiile în care reclamantei i-a fost respinsă acţiunea, aceasta căzând în pretenţii în raport cu pârâta, se impunea admiterea cererii privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocaţial.

Curtea reaminteşte ca potrivit art. 197 Cod de procedură civilă (aprobat prin Legea nr. 134/2010), „în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii”. Or, potrivit art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru: (1) „Recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 lei dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1 - 7 din Codul de procedură civilă. (2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 lei; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 lei”.

Având în vedere că recurenta pârâtă a fost citată cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 100 RON – dispoziţie la care nu s-a conformat – văzând şi prevederile art. 33 alin. (1), art. 34 alin. (2) şi art. 36 alin.( )2 din O.U.G. nr. 80/2013, conform cărora taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii, instanţa va admite excepţia de netimbrare şi va anula ca netimbrat recursul formulat de recurenta pârâtă.

În ceea ce privește recursul formulat de reclamantă, Curtea constată că se susține de către reclamantă că „taxa de excavare” în cuantum de 213.300 lei care face obiectul Deciziei de impunere nr. 165/5920/14.04.2015 a fost stabilită în mod arbitrar,  la stabilirea acestei taxe, organul fiscal având  în vedere „procesul verbal de constatare din 09.04.2015” din care rezultă - în mod nereal - o suprafaţă totală afectată de excavări de 43,15 ha, în condiţiile în care suprafața totală reală afectată de excavări este de 22,60 ha (20,80 plus 1,8 ha) - conform „planului de situaţie” întocmit PFA B....

Recurenta învederează că organele de inspecție fiscale au încălcat dispoziţiile art. 107 alin. (4), art. 109 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, în sensul că la baza emiterii deciziei de impunere nu stă un „raport de inspecţie fiscală”, ignorându-se „dreptul contribuabilului de a fi informat”, aspect invocat şi în faţa instanței de fond.

Recurenta critică actele administrative atacate susţinând că prin decizia de impunere contestată, a fost stabilită în sarcina reclamantei taxa de excavare-în mod unilateral şi arbitrar, pentru o suprafaţa totala de 43,15 ha, în condiţiile în care suprafaţa reală afectată a acestei activităţi este mult inferioară.

Totodată, recurenta subliniază ca  la data de 04.12.2015 a înregistrat în dosarul de fond al cauzei „cererea de probațiune” prin care a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi expertiză judiciară topografică, în vederea stabilirii suprafeței reale— afectată de excavare,  cereri de probațiune asupra căreia instanța de fond nu s-a pronunțat.

Intimata apreciază că susţinerea recurentei în sensul că exploatează o suprafaţă mai mică decât tea de 43,15 ha este una nereală în condiţiile în care, ca urmare a controlului efectuat de către personalul de specialitate din cadrul Primăriei Oraşului Lipova, control finalizat cu întocmirea procesului-verbal de control înregistrat sub numărul 5854/09.04.2015, s-a constatat că recurenta exploatează o suprafaţă totală de 43,15 ha.

Totodată, intimata apreciază ca planul de situaţie la care face referire recurenta nu poate avea valoarea unui mijloc de probă în contextul în care obiectul acestuia ar fi stabilit doar în temeiul unei expertize tehnice de specialitate, expertiză judiciară, administrată în condiţii de contradictorialitate.

Intimata învederează ca  că nu se impune nici casarea cauzei şi trimiterea rejudecare pentru administrarea unei astfel de probe în contextul în care, contrar dispoziţiilor art. 194 lit. e) din Codul de procedură civilă, recurenta nu a solicitat în cuprinsul cererii de chemare în judecată administrarea probei constând în expertiza topografică, fiind astfel decăzută din dreptul de a solicita încuviinţarea şi administrarea acestui mijloc de probă conform dispoziţiilor imperative ale art. 254 din Codul de procedură civilă.

Analizând legalitatea sentinței recurate, raportat la criticile formulate de reclamantă, Curtea constată că acestea sunt întemeiate, impunându-se admiterea recursului pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

În ceea ce priveşte starea de fapt, Curtea constată că prin procesul-verbal de constatare înregistrat la Primăria Oraşului Lipova sub numărul 5854/09.04.2015, întocmit de trei specialişti din cadrul Serviciului Urbanism A.T. al Primăriei Lipova, s-a reținut că suprafaţa totală exploatată de către recurenta S.C. A... S.R.L.,  afectată de excavările efectuate de către recurentă este de 43,15 ha.

Pentru această suprafaţă totală au fost emise decizii de impunere diferite, după cum urmează : pentru suprafaţa de 219223 mp a fost emisă decizia de impunere numărul 4499 din data de 10.04.2013 (pentru debitul de 219223 lei), această decizie fiind  contestată de către recurenta din prezenta cauză, cererea făcând obiectul dosarului nr. 6241/250/2014, fiind respinsă de Tribunalul Arad prin sentinţa civilă nr. 6290 din 12 noiembrie, sentinţă menţinută ca temeinică şi legală de Curtea de Apel Timişoara prin decizia numărul 3425 din 17.04.2014; iar pentru diferenţa de suprafaţă până la suprafaţa totală de 43.15 ha, respectiv pentru suprafaţa de 212300 mp a fost emisă decizia de impunere numărul 165 din 14.04.2015 (pentru debitul de 212300 de lei), decizie ce face obiectul prezentului litigiu.

Valoarea debitului stabilit prin aceasta din urma decizie a fost stabilită, prin raportare la  dispozițiile HCL Lipova nr. 151/23.12.2014 , prin înmulțirea suprafeței de 212300 mp cu taxa de 1 leu/mp.

Curtea reamintește ca  taxa reglementată de prevederile art. 267 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 este distinctă de taxa de exploatare prevăzută de art. 44 din Legea minelor nr. 85/2003, prima fiind o taxă unică ce se plăteşte la bugetul local, iar cea de a doua o taxă anuală, ce se plăteşte la bugetul de stat.

După cum s-a menționat şi anterior, în considerentele deciziei, reclamanta recurentă a susţinut, similar celor învederate în faţa instanţei de fond, că taxa prevăzută de Codul fiscal pentru executarea de foraje şi excavaţii necesare studiilor geotehnice trebuie să se aplice doar pentru suprafaţa afectată de operaţiunile respective, care este cu mult mai mică decât suprafaţa aferentă perimetrului de exploatare, dar că titlul trebuie să fie cert, adică să aibă o întindere determinată sau determinabilă, condiție ce nu este îndeplinită în cauza de faţă, deoarece pârâta a calculat taxa în mod discreționar.

În drept, Curtea retine ca prevederile legale incidente cauzei sunt următoarele:

- art. 267 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, conform căruia  „(4) Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări necesară studiilor geotehnice, ridicărilor topografice, exploatărilor de carieră, balastierelor, sondelor de gaze şi petrol, precum şi altor exploatări se calculează înmulţind numărul de metri pătraţi de teren afectat de foraj sau de excavaţie cu o valoare stabilită de consiliul local de până la 8 lei”.

- art. 44 din Legea nr. 85/2003, conform căruia „ (1) Titularii licenţelor /permiselor sunt obligaţi la plata către bugetul de stat a unei taxe pentru activitatea de prospecţiune, explorare şi exploatare a resurselor minerale, precum şi a unei redevenţe miniere.

(2) Taxa anuală pentru activitatea de prospecţiune se stabileşte la 341 lei/km2.

(3) Taxa anuală pentru activitatea de explorare se stabileşte la 1.367 lei/km2; aceasta se dublează după 2 ani şi devine de 5 ori mai mare după 4 ani.

(4) Taxa anuală pentru activitatea de exploatare se stabileşte la 34.180 lei/km2.

(5) Valoarea taxelor prevăzute la alin. (2) - (4) va fi reactualizată anual, la propunerea autorităţii competente, prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de rata inflaţiei.

(6) Taxele prevăzute la alin. (2) - (4) se datorează anual şi se plătesc anticipat pentru anul viitor, până la data de 31 decembrie a anului în curs”.

De asemenea, prezintă maximă importanţă chestiunile de drept analizate prin Decizia  nr. 27/2017 din 24 aprilie 2017 a ICCJ- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizie obligatorie pentru instanţele de judecată, din momentul publicării în Monitorul Oficial,  în acord cu dispoziţiile art. 521 alin. (3) NCPC.

Astfel, se reţine în cuprinsul acestei decizii că, în vederea interpretării normelor legale mai sus citate trebuie analizate, pe de o parte, regimul de autorizare aplicabil activităţii de realizare a lucrărilor de exploatare de pietriş şi nisip, iar, pe de altă parte, obligaţiile de plată către bugetele publice ca urmare a desfăşurării activităţii sus-arătate.

Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 50 /1991, „Construcţiile civile, industriale, agricole, cele pentru susţinerea instalaţiilor şi utilajelor tehnologice, pentru infrastructură de orice fel sau de oricare altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizaţiei de construire (...)”, fiind inclusă o listă de lucrări pentru care este necesară obţinerea autorizaţiei de construire [lit. a) - i)]. Or, art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 50 /1991 face referire la: „lucrări de foraje şi excavări necesare pentru efectuarea studiilor geotehnice şi a prospecţiunilor geologice, proiectarea şi deschiderea exploatărilor de cariere şi balastiere, a sondelor de gaze şi petrol, precum şi a altor exploatări de suprafaţă, subterane sau subacvatice”.

Se arată în Decizia ICCJ ca „din modul de redactare a prevederilor art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 50 /1991, rezultă că lucrările de foraje şi excavaţii la care textul legal se referă sunt auxiliare unor activităţi determinate, respectiv efectuarea studiilor geotehnice şi a prospecţiunilor geologice, proiectarea şi deschiderea exploatărilor de cariere şi balastiere, a sondelor de gaze şi petrol, precum şi a altor exploatări de suprafaţă, subterane sau subacvatice. Totodată, având în vedere prevederile art. 1 alin. (1), ale art. 2 alin. (1) şi ale art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 50/1991, lucrările de foraje şi excavări pot fi executate numai pe baza unei autorizaţii de construire, în măsura în care sunt auxiliare efectuării studiilor geotehnice şi prospecţiunilor geologice, proiectării şi deschiderii exploatărilor de cariere şi balastiere, a sondelor de gaze şi petrol, precum şi a altor exploatări de suprafaţă/subterane sau subacvatice.

În baza aceloraşi prevederi din Legea nr. 50/1991, dacă pe lângă lucrările de foraje sau excavări auxiliare efectuării studiilor geotehnice şi prospecţiunilor geologice sau proiectării şi deschiderii de exploatări sunt realizate şi alte lucrări de construcţii dintre cele enumerate la alte litere ale art. 3 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, pentru aceste din urmă lucrări va fi necesară o altă autorizaţie de construire, distinctă de autorizaţia obţinută pentru lucrările de foraj sau excavări”.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a mai precizat în Decizia menţionată că „Toate activităţile reunite în enumerarea din art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 50/1991 au în comun faptul că sunt desfășurate în legătură cu explorarea şi exploatarea resurselor minerale, aflate în proprietatea exclusivă a statului. În aceste condiţii, desfăşurarea de către orice persoană a unor lucrări de foraje sau excavări în vederea explorării sau exploatării resurselor minerale, astfel cum aceste resurse sunt definite de Legea nr. 85/2003, determină aplicarea prevederilor acestei din urmă legi în ceea ce priveşte desfăşurarea lucrărilor respective.  În ceea ce priveşte regimul de autorizare reglementat de Legea nr. 85 /2003, concesiunea resurselor minerale are în vedere 3 tipuri de activităţi: de prospecţiune, de explorare şi de exploatare, fiecare dintre acestea având un regim de autorizare distinct.  Astfel, activitatea de prospecţiune, potrivit art. 14 din Legea nr. 85/2003, constă într-un ansamblu de studii şi lucrări de suprafaţă care se realizează pe baza unui permis neexclusiv pentru identificarea posibilităţilor existenţei unor acumulări de resurse minerale.  Explorarea resurselor minerale, conform art. 15 din Legea nr. 85/2003, se realizează pe baza unei licenţe de explorare, eliberată la cerere, scopul lucrărilor de explorare fiind acela de a fundamenta decizia cu privire la oportunitatea valorificării zăcământului. Exploatarea resurselor minerale se realizează, potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 85/2003, pe baza licenţei de exploatare, activitatea de exploatare fiind definită de art. 3 pct. 11 din Legea nr. 85/2003 ca „ansamblul de lucrări executate în subteran şi/sau la suprafaţă pentru extragerea resurselor minerale, prelucrarea şi livrarea acestora în forme specifice”. Prin excepţie, conform art. 28 din Legea nr. 85/2003, exploatarea anumitor resurse minerale, respectiv rocile utilizabile în construcţii şi acumulările de turbă [art. 28 alin. (1)], nisipuri şi pietrişuri din albiile minore ale râurilor [art. 28 alin. (2)] şi recuperarea aurului din aluviuni [art. 30 alin. (1)], se poate face pe baza unui permis de exploatare, fără a mai fi necesară obţinerea unei licenţe de exploatare.  În speţă, exploatarea nisipului şi pietrişului s-a realizat în baza unor permise de exploatare, activitatea supusă autorizării prin reglementarea obligativităţii obţinerii permisului de exploatare, în condiţiile art. 28 din Legea nr. 85/2003, fiind, astfel, exploatarea resurselor minerale” .

Faţă de considerentele arătate, sub aspectul regimului de autorizare incident în cauză, decizia nr. 27/2017 a ICCJ a concluzionat că „activitatea care presupune şi realizarea de excavări într-un strat de roci utile, care trebuie îndepărtate, este compusă din două activităţi care trebuie supuse unui regim de autorizare distinct, respectiv activitatea de construire propriu-zisă, supusă autorizării conform art. 3 alin. (1) lit. a) sau c) din Legea nr. 50/1991, şi activitatea de excavare necesară exploatării unor resurse minerale (în speţă, nisip şi pietriş), supusă autorizării conform art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 50/1991, respectiv art. 28 din Legea nr. 85/2003.

Având în vedere dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 50/1991, potrivit cărora pentru activitatea de foraj şi excavare este necesară obţinerea unei autorizaţii de construire, precum şi art. 267 alin. (4) din Codul fiscal, care reglementează obligaţiile fiscale născute în legătură cu emiterea autorizaţiilor la care face referire art. 3 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, apare cu evidenţă faptul că autorizaţia de foraje şi excavări prevăzută de Codul fiscal este autorizaţia de construire la care face referire art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 50/1991.

Prin urmare, taxa de foraj sau excavare este concepută ca o taxă locală unică, ce se plăteşte în vederea obţinerii autorizaţiei de construire reglementate de art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 50/1991, se calculează în raport cu numărul de metri pătraţi de teren afectat de prospecţiunile anterioare exploatărilor şi se virează în bugetul local.

Spre deosebire de taxa locală reglementată de Codul fiscal, art. 28 alin. (3) din Legea nr. 85/2003 statuează că pentru eliberarea permisului de exploatare solicitantul va trebui să plătească taxa pe activitatea de exploatare, redevenţa minieră trimestrială pe parcursul valabilităţii permisului [art. 45 alin. (4) din Legea nr. 85/2003] şi garanţia financiară pentru refacerea mediului.

Având în vedere prevederile din Legea nr. 85/2003 precitate, se poate observa că realizarea unor lucrări dintre cele prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 50/1991, în speţă lucrări de excavare în vederea exploatării unor resurse minerale [respectiv roci utile, dintre cele menţionate de art. 28 alin. (1) sau (2) din Legea nr. 85/2003], este permisă numai în baza unui permis de exploatare, emis de autorităţile competente, realizarea acestor lucrări dând naştere unor obligaţii de plată către bugetul de stat a unei taxe pentru activitatea de exploatare şi a unei redevenţe miniere”.

Se constată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că „În ceea ce priveşte raportul dintre taxa datorată bugetului local pentru eliberarea autorizaţiei de realizare a lucrărilor de excavare în vederea exploatării de resurse minerale (o formă specială de autorizaţie de construire) şi taxa pentru activitatea de exploatare, acestea sunt datorate unor bugete diferite şi au un obiect diferit. Astfel, taxa datorată bugetului local este percepută pentru eliberarea autorizaţiei care permite excavarea, în timp ce taxa percepută la bugetul de stat este datorată pentru desfăşurarea activităţii propriu-zise de exploatare, de extragere a resurselor minerale.

Concluzionând, s-a apreciat de către ICCJ că nu există o dublă impunere pentru activitatea de excavare /foraj, prin dispoziţiile art. 267 alin. (4) din Codul fiscal fiind instituită o singură taxă pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări, care se calculează raportat la numărul de metri pătraţi de teren afectat efectiv de foraj sau excavaţie, iar nu la suprafaţa ocupată pentru activitatea de exploatare. Totodată, taxa pentru obţinerea autorizaţiei de foraje sau excavaţii pentru efectuarea de studii geotehnice este diferită de taxa de exploatare reglementată de Legea minelor, având temeiuri juridice diferite şi beneficiari diferiţi. Acest aspect a fost reţinut în mod corect şi de către instanţa de fond din prezenta cauză.

Astfel, Curtea constată că în mod corect s-a reținut de prima instanţa ca în raport cu premisa caracterului special al Legii nr. 85/2003 faţă de norma generală aplicabilă în materie (Codul fiscal), se apreciază că taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări, aferentă activităţii prevăzute de art. 267 alin. (4) din Codul fiscal, şi taxa pentru activitatea de prospecţiune, explorare şi exploatare a resurselor minerale, precum şi redevenţa minieră, prevăzute de art. 44 din Legea nr. 85/2003, nu se exclud una pe cealaltă, putând avea caracter complementar, raportat la baza legală de referinţă, modalităţi de calcul diferite şi beneficiari diferiţi ai acestora.

Ca urmare, taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări este datorată independent de existenţa taxei anuale pentru activitatea de prospecţiune, explorare şi exploatare a resurselor minerale şi redevenţa minieră.

În concluzie, ceea ce este în discuţie în cauza de faţă este împrejurarea dacă modalitatea de stabilire a taxei pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări, prevăzută de art. 267 alin. (4) din Codul fiscal, de către pârât prin decizia contestată în speță s-a realizat prin raportare la numărul de metri pătraţi de teren afectat efectiv de foraj sau excavaţie, iar nu având în vedere  suprafaţa ocupată pentru activitatea de exploatare.

Prin urmare, Curtea constata ca taxa în discuție trebuie calculata având în vedere distincţiile făcute în Decizia nr. 27 /2017, faţă de împrejurarea că, în acord cu considerentele hotărârii anterior precizate, obligatorie pentru instanţele de judecata, această taxă se calculează raportat la numărul de metri pătraţi de teren afectat efectiv de foraj sau excavaţie, iar nu la suprafaţa ocupată pentru activitatea de exploatare.

Curtea retine că prima instanţă nu a analizat critica formulată de reclamanta-recurentă cu privire la modul în care organele de impunere au calculat taxa de excavaj, şi anume susţinerea acesteia în sensul ca aceasta taxa trebuia calculată prin raportare la suprafața de teren afectat efectiv de foraj sau de excavație.

În același sens, Curtea constată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra probei solicitată de reclamantă , de efectuare a unei expertize tocmai în vederea stabilirii cu exactitate de către un expert a suprafeței de teren afectat efectiv de foraj sau de excavație.

Instanța de fond s-a limitat sa răspundă la critica reclamantei vizând nerespectarea normelor procedurale cuprinse la art. 94–109 C.pr.fisc. , reţinând totodată ca reclamanta avea obligaţia depunerii obligaţiei fiscale conform Normelor Metodologice de aplicare a Codului fiscal pct. 134 alin. (3), declaraţie fiscală ce este asimilată cu o decizie de impunere, sub rezerva verificării ulterioare, conform art. 86 alin. (4) C.pr.fisc., iar  câtă vreme reclamanta nu a depus o asemenea declaraţie fiscală care să încorporeze cererea pentru eliberare a autorizaţiei de foraje şi excavări la care face referire art. 267 alin. (4) C.fisc., în mod corect organul fiscal a emis decizia de impunere contestată în cauză, stabilind astfel din oficiu baza de impunere şi obligaţia fiscală corelativă.

Curtea subliniază că instanţa de fond a tranşat în mod corect problema de drept potrivit căreia taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări nu se confundă cu taxa pentru eliberarea autorizaţiei de construire la care face referire alin. (8) al aceluiaşi articol 267 care stabileşte că „Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de construire pentru orice altă construcţie decât cele prevăzute în alt alineat al prezentului articol este egală cu 1% din valoarea autorizată a lucrărilor de construcţie, inclusiv instalaţiile aferente”.

Curtea reamintește ca, sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C.pr.civ., se pot include mai multe neregularități de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părți, nesemnarea cererii reconvenționale, nesocotirea principiilor publicității, oralității, contradictorialității etc.

Din analiza înscrisurilor de la dosar, rezulta ca prima instanța nu a pus în discuția părților proba solicitata de reclamantă, în temeiul art. 254 NCPC, şi anume încuviinţarea probei cu expertiză judiciară tehnică topografică, având ca obiective principale determinarea cu exactitate a suprafeţei totale din perimetrul „C…” judeţul Arad afectată de foraje şi excavări la data de 09.04.2015, cu stabilirea suprafeţei afectata de foraje şi excavări necesare exploatării de balastieră, precum şi determinarea exactă a suprafeţei afectată de foraje şi excavări care depăşeşte suprafaţa de 21,92 ha, avută în vedere la emiterea deciziei de impunere nr.165/14.04.2015, precum şi a suprafeţelor afectate de foraje sau excavări necesare exploatării de balastieră în perioada 2014-09.04.2015.

Așadar, instanța de fond a încălcat principiul contradictorialității, care guvernează procesul civil, principiu care presupune că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii și discuției părților, pentru ca fiecare parte să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenția dedusă judecății.

Astfel, Curtea reţine că instanța de fond nu a stabilit în fapt care era suprafaţa afectată de foraj sau excavaţie la momentul la care reclamanta ar fi trebuit să solicite eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări, astfel ca dezlegarea în drept a cauzei nu este posibilă, fiind necesară cercetarea completă a fondului sub acest aspect, prin administrarea probelor permise de legea procesuală.

Chiar dacă din actele de executare nu rezultă suprafața pentru care a fost calculată taxa, nu se poate considera că o asemenea taxă nu poate fi impusă, pentru considerentele expuse anterior, însă incertitudinea modului de calcul a acesteia nu poate determina în ce măsură cuantumul stabilit de pârât este legal.

Curtea subliniază că taxa prevăzută de Codul fiscal vizează doar suprafaţa de teren afectată de efectuarea studiilor geotehnice, care este cu mult mai mică decât suprafaţa aferentă perimetrului de exploatare.

În concluzie, prin raportare la dispoziţiile art. 498 alin. (2) NCPC, pentru completa cercetare a fondului cauzei, sub aspectul stabilirii în fapt a întinderii suprafeței afectate de foraj sau excavaţie la momentul la care reclamanta ar fi trebuit să solicite eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări, se impune admiterea recursului formulat de reclamanta recurenta şi casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, în limitele învederate în cuprinsul deciziei de faţă.

În rejudecare, conform art. 501 Codul de procedură civilă, instanţa va avea în vedere considerentele prezentei decizii, va pune în discuţia parţilor proba solicitată de reclamanta recurentă, şi anume proba cu expertiza judiciară tehnică topografică cu obiectivele formulate de parte, va lămuri cauza sub aspectul stabilirii în fapt a întinderii suprafeței afectate de foraj sau excavaţie la momentul la care reclamanta ar fi trebuit să solicite eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări, prin administrarea probelor permise de legea procesuală şi cu aplicarea considerentelor Deciziei nr. 27/2017 din 24 aprilie 2017 a ICCJ- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizie obligatorie pentru instanţele de judecata, din momentul publicării în Monitorul Oficial,  în acord cu dispoziţiile art. 521 alin. (3) NCPC.

Domenii speta

Spete similare